2010
Sună la Salvare!
Aprilie 2010


Sună la Salvare!

Simon Heal, Queensland, Australia

În anul 1991, în timp ce acopeream podul casei noastre, am simţit o durere ascuţită în ochiul stâng. Durerea, pe care am simţit-o de parcă ochiul mi-ar fi fost străpuns de o aşchie, s-a răspândit imediat în tot capul. Am continuat să lucrez până când disconfortul m-a forţat să merg în cameră să mă odihnesc.

Imediat ce m-am aşezat totuşi, glasul blând şi subţire m-a îndemnat. „Ridică-te”, a spus Spiritul. „Să nu adormi.”

Meditând asupra avertismentului şi gândindu-mă la ce să fac, am decis să iau una dintre pastilele pe care mama mea le lua când avea migrene. M-am dus în camera părinţilor şi am găsit pastilele dar, când încercam să deschid cutiuţa, glasul a venit iar: „Nu lua din acestea”.

Puţin mai târziu, glasul a spus a treia oară: „Trebuie să suni la Salvare – acum!”.

Nu sunasem niciodată la Salvare, dar am format imediat numărul. Ambulanţa a venit în scurt timp, iar doi paramedici m-au pus pe targă. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că m-au întrebat cum mă chema. Apoi, s-a întunecat totul.

Mai târziu, m-am trezit la secţia de terapie intensivă a spitalului. Încă eram slăbit şi sub influenţa anesteziei, dar îmi amintesc că simţeam nişte mâini pe capul meu în timp ce tatăl meu şi episcopul îmi dădeau o binecuvântare. Am auzit cuvintele: „Te vei însănătoşi, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat”.

După trei zile la terapie intensivă şi alte patru zile într-o aripă a spitalului, am putut pleca, în sfârşit, acasă. Abia atunci am aflat că suferisem o hemoragie cerebrală. Chirurgul care m-a operat mi-a spus că am fost „la o distanţă minusculă de moarte” şi că aş fi murit dacă luam o pastilă pentru migrene.

Astăzi sunt zdravăn şi sănătos, recunoscător că Domnul mi-a îndrumat gândurile în acea zi. Am fost pecetluit în templu cu draga mea soţie şi avem cinci copiii minunaţi.

Îi mulţumesc Tatălui meu Ceresc şi Salvatorului meu, Isus Hristos, pentru miracolul vieţii. Mă străduiesc zilnic să trăiesc din plin timpul pe care Ei mi l-au oferit şi îmi amintesc cu recunoştinţă de influenţa protectoare a glasului Spiritului.

Durerea din ochiul stâng s-a răspândit imediat în tot capul. Imediat ce m-am aşezat totuşi, glasul blând şi subţire m-a îndemnat: „Ridică-te. Să nu adormi”.