2010
Comentarii
Aprilie 2010


Comentarii

Noua revistă Liahona

Când am citit că, începând cu luna ianuarie 2010, vom avea o nouă revistă Liahona, am devenit nostalgică. Revista a fost ancora mea în Evanghelie de când am fost botezată la vârsta de 17 ani. Mărturia mea firavă a fost întărită atunci când am citit despre experiențele altor membri și am știut că nu sunt singură. Prețuiesc aceste reviste pe care le-am colecționat, căci ele conțin mesaje inspirate care m-au ajutat în vremuri de încercări și nevoi.

Acum, ne-ați oferit o revistă Liahona care este mai matură și mai diversă, dar la fel de adevărată ca cea pe care am citit-o pentru prima dată în 1992. Vă mulțumesc din toată inima.

Julia A. Florian, Guatemala

O sursă de putere şi tărie spirituală

Liahona este o mare binecuvântare și o bucurie pentru mine. Mă ajută să cunosc membrii din toată lumea, să învăț despre cultura și țările lor și să beneficiez de credința lor. Revista este o sursă de multă putere și tărie spirituală și mă ajută să fiu mai bună.

Modesta Giuliani, Italia

Un miracol în episcopia noastră

În episcopia mea învățământul de acasă era insuficient și prezența la templu era foarte scăzută. În calitate de conducătoare a învățătoarelor vizitatoare și de lucrătoare în templu, m-am rugat ca aceste lucruri să se poată schimba. Am folosit cuvântarea de la conferință a vârstnicului Richard G. Scott, „Preaslăvirea în templu: sursa tăriei și puterii în vremuri de încercare” (Liahona, mai 2009, p. 43), pentru a vorbi atât la adunarea de împărtășanie, cât și la Societatea de Alinare. Membrii episcopiei au fost impresionați. Învățământul prin vizite este acum activ în proporție de aproape 100 la sută și mulți merg la templu și pun în practică pașii pe care vârstnicul Scott i-a subliniat în mesajul său. Mii de mulțumiri vârstnicului Scott pentru mesajul său minunat și dumneavoastră pentru Liahona.

Ana Meza de Eulogio, Peru

Va rugăm să trimiteți răspunsurile și sugestiile dumneavoastră la liahona@ldschurch.org. Materialele pot fi corectate pentru claritate şi pentru a se încadra în spaţiul rubricii.