Un templu pentru Kona
Când Leroy şi Rose Alip au hotărât să facă sacrificii pentru a merge lunar la templu, Domnul i-a binecuvântat cu mult mai mult decât aveau nevoie pentru a merge – şi pentru a-i lua şi pe alţii cu ei.
Leroy Alip a ascultat cu atenţie ceea ce i s-a spus în timp ce era pus deoparte pentru a sluji în cadrul înaltului consiliu dintr-un ţăruş de pe Big Island din arhipelagul Hawaii. În binecuvântare, fratelui Alip i s-a spus că se va afla pe insulă atunci când pe aceasta se va construi un templu şi că el va sluji în acel templu. Acest lucru se întâmpla în anul 1984, iar singurul templu din Hawaii se afla pe insula Oahu, la mulţi kilometri distanţă cu vaporul sau avionul.
Acea binecuvântare a preoţiei l-a stimulat pe fratele Alip. „Cred că atunci când primeşti o binecuvântare, ai responsabilitatea de a face tot ceea ce poţi pentru ca acea binecuvântare să se înfăptuiască”, spune el. Prin urmare, el şi soţia lui, Rose, au hotărât să meargă, la templul de pe insula Oahu, o dată pe lună.
Acest lucru nu a fost uşor. Călătoria până acolo costa 300 de dolari americani, ceea ce însemna foarte mulţi bani pentru un cuplu care se descurca doar din salariul de angajat guvernamental, cum era fratele Alip. Singura modalitate de a face această călătorie era ca ei să-şi folosească economiile. Au făcut acest lucru cu bucurie.
Totuşi, în mai puţin de un an, au rămas fără bani. „Dar inimile noastre erau în templu”, spune fratele Alip. „Ne doream să continuăm să mergem. Prin urmare, ne-am rugat pentru a primi ajutor.”
Nu după mult timp, fratele Alip a primit, pe neaşteptate, o ofertă de a-şi suplimenta venitul distribuind ziare pentru o firmă locală. Pentru această muncă de distribuire ce se desfăşura dis-de-dimineaţă, era plătit cu aproximativ 700 de dolari pe lună. Având mai mulţi bani decât aveau nevoie pentru a continua să meargă la templu, fratele şi sora Alip au simţit îndemnul de a pune ceea ce era în plus în fondul lor special pentru templu.
În iunie 1986, motivul acelui îndemn a devenit clar: locuind acum în ţăruşul Kona Hawaii, ei puteau să ducă la templu un anumit număr de femei din ţăruş, femei care erau demne, dar care nu-şi putuseră primi propria înzestrare. Prin urmare, în fiecare lună, familia Alip lua cu ei, în Oahu, câte una dintre aceste surori. De fiecare dată, sora respectivă se întorcea şi depunea mărturie despre puterea spirituală şi bucuria pe care le simţise în timp ce făcuse munca din templu pentru ea şi pentru alţii. La scurt timp, spiritul muncii din templu s-a răspândit în întreg ţăruşul şi mai mulţi membri au început să caute modalităţi de a merge la templu.
Prin intermediul cunoştinţelor pe care fratele Alip le avea în turism, el a putut să obţină reduceri pentru biletele de avion, pentru transportul pe uscat şi pentru cazarea tuturor celor din ţăruş care doreau să meargă. În anul 1994, peste 100 de membri din ţăruşul Kona călătoreau lunar la templul Laie, Hawaii. Fratele Alip râde. Îşi aminteşte: „Preşedintele templului glumea spunând că sfinţii din Kona uzau mochetele pentru că erau atât de mulţi în templu”.
În anul 1997, preşedintele Gordon B. Hinckley (1910 – 2008) a anunţat o nouă orientare în ceea ce privea construirea templelor. Construirea templelor mai mici avea să permită construirea mai multor temple. Credinţa sfinţilor din Big Island a fost răsplătită şase luni mai târziu, când preşedintele Hinckley a anunţat un templu pentru Kona. După ce templul a fost dedicat în anul 2000, fratele Alip a fost chemat să slujească în calitate de al doilea consilier în preşedinţia templului. În prezent, pensionat din cariera sa, dar complet implicat în lucrarea Domnului, el este supraveghetorul lucrătorilor care menţin frumoase împrejurimile templului Kona, Hawaii.
Fratele şi sora Alip sunt recunoscători pentru modurile în care Tatăl Ceresc îi binecuvântează să aibă ceea au nevoie pentru a continua să le slujească celorlalţi. Când s-au stabilit în Kona, spune fratele Alip: „Nu aveam unde să stăm decât într-o baracă de pe dealuri, construită pentru un lucrător de pe câmpurile de arbori de cafea”. Au locuit acolo mai multe luni, până când au putut să închirieze o căsuţă.
După câţiva ani, ei au avut suficienţi bani din economii şi din salariu pentru a-şi permite o casă mai frumoasă, însă nimic din ceea ce au văzut nu li s-a părut potrivit pentru ei. Într-o zi, în timp ce fratele Alip lucra pe terenurile templului Kona, o soră în vârstă a trecut pe acolo. Ea plângea. Fratele Alip dă din cap. „Fusese evacuată din casa ei şi nu avea unde să se ducă. Nu ştiu de ce, dar i-am spus să-şi viziteze nepoţii iar, după ce se întorcea, se putea muta la noi.” Problema era că dimensiunile casei familiei Alip erau cât să locuiască în ea numai fratele şi sora Alip. Aşadar, ei au început să se roage – şi să caute în mod serios modalităţi de a primi binecuvântarea pe care o căutau.
La scurt timp, un agent imobiliar le-a propus să se uite la o casă cu două etaje, cu şase dormitoare. Le-a plăcut casa, însă au presupus că locuinţa respectivă costa mai mult decât şi-ar fi putut permite. Ezitând, au refuzat oferta.
Însă, o ocazie s-a ivit. În câteva săptămâni, preţul casei a scăzut şi familia Alip a aflat că avea suficienţi bani pentru a cumpăra casa. Ca urmare, sora nevoiaşă a avut un loc în care să stea atunci când s-a întors în Kona, alături de fratele şi sora Alip, iar trei dintre copiii soţilor Alip, şi ei nevoiaşi, au găsit un cămin pentru familiile lor în casa respectivă.
„Domnul a avut grijă de noi”, spune fratele Alip. „Când arătăm că suntem dornici să ne sacrificăm timpul, talentele şi bunurile pentru El, El revarsă asupra noastră mila Sa tandră.”
Ilustraţie de Steve Kropp; fotografie de R. Val Johnson