Ne uităm la Hristos
La fel ca steaua polară în ceruri … acolo este Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, cert şi sigur ca o ancoră a vieţilor noastre nemuritoare.
Dragii mei fraţi şi surori, doresc să exprim adânca apreciere pentru munca extraordinară depusă de sora Smoot, de sora Jensen, de sora Dew şi de consiliul lor, care au slujit cu foarte multă credinţă şi foarte bine în această imensă organizaţie de femei. Este o societate minunată, puternică, de 4.900.000 de femei. Cred că nu mai există ceva asemănător în toată lumea şi această societate influenţează extraordinar de bine viaţa femeilor, pretutindeni, pe pământ. Vă mulţumesc, dragi surori, pentru ceea ce aţi făcut. Vă urez bun venit, soră Parkin, dumneavoastră, consilierelor dumneavoastră şi consiliului pe care îl veţi alege.
Acum, vom încheia această măreaţă conferinţă. Ne-am bucurat de un minunat ospăţ la masa Domnului. Am fost instruiţi în felul Său, după modelul Lui.
Fiecare dintre noi va fi puţin mai bun, datorită acestei experienţe bogate. Altfel, adunarea noastră a fost, în mare măsură, în zadar.
Când voi încheia, corul va cânta:
Rămâi cu mine pe-nserat,
Când ziua s-a sfârşit,
Umbrele nopţii s-au lăsat
Şi ceru-i adumbrit.
În suflet oaspete să-mi fii,
În casa mea rămâi.
O, Doamne, lângă mine fii
Acum pe înserat.
(“Rămâi cu mine pe-nserat“, Imnuri şi cântece pentru copii, pag. 84)
Cuvintele acestui imn rezumă sentimentele din inimile noastre, în timp ce ne întoarcem acasă.
Fie ca Spiritul Domnului nostru să ne întovărăşească şi să rămână cu noi. Nu ştim ce este în faţa noastră. Nu ştim ce ne va aduce ziua care vine. Trăim într-o lume a incertitudinii. Pentru unii, vor fi realizări mari. Pentru alţii, dezamăgiri. Pentru unii, multă bucurie şi fericire, sănătate şi viaţă bună. Pentru alţii, poate boală şi o doză de tristeţe. Nu ştim. Dar, un lucru ştim. La fel ca steaua polară în ceruri, indiferent ce ne oferă viitorul, acolo este Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, cert şi sigur ca o ancoră a vieţilor noastre nemuritoare. El este stânca salvării noastre, a tăriei noastre, a liniştii noastre, adevăratul centru al credinţei noastre.
La răsăritul şi la apusul soarelui ne uităm la El şi El este acolo pentru a ne asigura şi a ne zâmbi.
El este centrul preaslăvirii noastre. El este Fiul Dumnezeului Cel Viu, Primul Născut al Tatălui, Singurul Născut în trup, care a părăsit curţile regale din înălţimi pentru a se naşte, ca un muritor, în cele mai umile condiţii. Din singurătatea vieţii Sale, El a spus: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul“ (Matei 8:20). El umbla din loc în loc şi făcea bine“ (Faptele Apostolilor 10:38).
El a fost un Om al miracolelor. El a întins mâna celor în suferinţă. El a vindecat pe bolnavi şi a înviat morţii. Totuşi, cu toată dragostea pe care a avut-o pentru lume, El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni; om al durerii şi obişnuit cu suferinţa… era aşa de dispreţuit“ şi nu era stimat. (Isaia 53:3).
Privim înapoi la viaţa Lui fără de seamăn şi spunem cu profetul Isaia:
„Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui…
… Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi“ (Isaia 53:4–5).
Când s-a desfăşurat marele război în Ceruri, Lucifer, fiu al zorilor, a venit cu un plan care a fost respins. Tatăl nostru, al tuturor, cu dragoste pentru noi, copiii Lui, a oferit un plan mai bun, prin care să obţinem libertatea de a alege drumul vieţii noastre. Fiul Lui, Primul Născut, Fratele nostru mai mare, a fost esenţa pentru acest plan. Omul va avea libertatea lui de a alege şi, prin această libertate, va fi răspunzător. Omul va merge pe drumul său, va păcătui şi se va împiedica. Dar, Fiul lui Dumnezeu va lua asupra Lui păcatele lumeşti şi se va jertfi pe El Însuşi pentru ispăşirea păcatelor tuturor oamenilor. Printr-o suferinţă de nedescris, El va deveni Mântuitorul, Salvatorul omenirii.
Cu puţină înţelegere a acestui incomparabil dar, acel minunat dar al mântuirii, ne aplecăm, cu dragoste respectuoasă, în faţa Lui.
Ca Biserică, avem mulţi critici. Ei spun că noi nu credem în tradiţionalul Hristos al creştinătăţii. Ceea ce spun este parţial adevărat. Credinţa noastră, cunoaşterea noastră nu sunt bazate pe o veche tradiţie, crezuri care vin dintr-o înţelegere limitată şi din discuţiile aproape infinite ale oamenilor, care încearcă să ajungă la o definiţie a lui Hristos Cel Înviat. Credinţa noastră, cunoaşterea noastră, vin din mărturia unui profet din această dispensaţie care a văzut în faţa lui pe marele Dumnezeu al universului şi pe Iubitul Său Fiu, Domnul Isus Hristos Înviat. Ei i-au vorbit. El a vorbit cu Ei. El a mărturisit deschis, fără echivoc şi fără şovăială despre această viziune măreaţă. A fost o viziune a Celui Atotputernic şi a Mântuitorului lumii, glorioasă mai presus de puterea noastră de înţelegere, dar sigură şi exactă în cunoaşterea pe care a adus-o. Din această cunoaştere, înrădăcinată adânc în terenul revelaţiei moderne, noi, în cuvintele lui Nefi „vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos şi scriem după profeţiile noastre pentru ca să ştie copiii noştri încotro să se uite pentru iertarea păcatelor“ (2 Nefi 25:26).
Şi astfel, fraţii şi surorile mele, când vă spunem la revedere pentru o perioadă, vă repetăm mărturia noastră fermă şi de durată. O facem ca persoane cu o cunoaştere sigură şi certă. Aşa cum de multe ori am mai spus, şi aşa cum spun, acum, din nou, ştiu că Dumnezeu, Tatăl nostru Etern trăieşte. El este marele Dumnezeu al universului. El este Tatăl spiritelor noastre cu care putem vorbi în timpul rugăciunii.
Ştiu că Isus Hristos este Singurul lui Fiu Născut, Mântuitorul lumii, care Şi-a dat viaţa pentru ca noi să putem avea viaţă veşnică şi care conduce şi domneşte împreună cu Tatăl Lui. Eu ştiu că Ei sunt fiinţe individuale, separate şi distincte una faţă de cealaltă şi, totuşi, asemănătoare în formă, în materie şi în scop. Ştiu că „realizarea nemuririi şi a vieţii veşnice a omului“ (Moise 1:39) este lucrarea Atotputernicului. Ştiu că Joseph Smith a fost un profet, marele profet al acestei dispensaţii, prin care au venit aceste adevăruri. Ştiu că această Biserică este lucrarea lui Dumnezeu, şi că este prezidată şi îndrumată de Isus Hristos, al cărui nume sfânt îl poartă.
Mărturisesc cu solemnitate despre aceste lucruri, în timp ce vă încredinţez, iubiţii mei asociaţi, dragostea mea şi binecuvântările mele, în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin. Domnul să vă aibă-n grija Sa, până ce iar ne vom vedea.