Supunere credincioasă

Elder R. Conrad Schultz

din Cei Şaptezeci

„Supunerea credincioasă“ este o problemă de încredere. Întrebarea este simplă: Avem încredere în Tatăl nostru Ceresc? Avem încredere în profeţii noştri?

În această lume în care trăim, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Câteodată, forţele puternice care ne ispitesc ne găsesc nepregătiţi. Aparenţele pot fi foarte înşelătoare.

Acum câţiva ani am avut o astfel de experienţă, cu urmări care ar fi putut fi tragice. Vărul soţiei mele cu familia veniseră din Utah să ne viziteze. Era o zi liniştită de vară pe ţărmul din Oregon şi noi pescuiam în ocean. Era plăcut şi petreceam bine prinzând somon când, nu ştiu din care motiv, m-am întors şi am văzut un val uriaş, de doi metri şi jumătate îndreptându-se către noi. Am avut timp doar să-i avertizez pe ceilalţi, înainte ca valul uriaş, lung cât barca, să ne lovească. Nu ştiu prin ce minune barca nu s-a răsturnat, dar Gary, vărul nostru, a fost aruncat peste bord. Toţi purtam vestele de salvare şi, manevrând cu ceva dificultate barca, plină pe jumătate cu apă, am adus-o în locul unde fusese el aruncat şi l-am tras în barcă.

Fuseserăm loviţi de un val perfid, care apăruse fără nici o avertizare. Nu se întâmplă adesea şi nu există nici un mod de a prevedea o astfel de întâmplare. Mai târziu, am aflat că de-a lungul coastei Oregon-Washington, cinci persoane se înecaseră, în trei accidente separate de navigaţie. Toate fuseseră cauzate de acelaşi val viclean, care fără nici un motiv evident, ţâşnise de pe suprafaţa oceanului. Când am plecat de la ţărm, oceanul era de un calm desăvârşit şi nu dădea nici un semn de pericol. Dar oceanul s-a dovedit a fi deosebit de înşelător şi nu ceea ce părea a fi.

Pe măsură ce ne croim drumul în această călătorie prin viaţă, trebuie să fim atenţi tot timpul la acele lucruri care sunt înşelătoare şi nu aşa cum par ele să fie. Dacă nu suntem atenţi, valurile viclene ale vieţii pot fi la fel de mortale ca cele ale oceanului.

Unul dintre planurile viclene ale duşmanului este să ne facă să credem că supunerea necondiţionată în faţa principiilor şi poruncilor este supunere oarbă. Scopul lui este ca noi să credem că ar trebui să urmăm căile lumii noastre şi ambiţiile noastre egoiste. El şi-l atinge convingându-ne că, dacă urmăm orbeşte sfaturile profetului şi ne supunem poruncilor, înseamnă să nu gândim noi înşine. El ne învaţă că nu este inteligent să facem ceva doar pentru că ni se spune să facem aşa de către un profet în viaţă sau de către profeţii care ne vorbesc din scripturi.

Supunerea noastră necondiţionată faţă de poruncile Domnului nu înseamnă supunere oarbă. Preşedintele Boyd K. Packer ne-a învăţat despre aceasta la Conferinţa din aprilie 1983: „Sfinţii din zilele din urmă nu se supun pentru că sunt siliţi să fie supuşi. Se supun pentru că ei cunosc, cu certitudine, adevărurile spirituale şi hotărăsc, ca o expresie a propriei lor dorinţe, să se supună poruncilor lui Dumnezeu… Noi nu suntem supuşi pentru că suntem orbi, noi suntem supuşi pentru că putem vedea“ Boyd K.Packer („Libertatea de a alege şi controlul“, Ensign, mai 1983, pag. 66).

Am putea să numim aceasta „supunere credincioasă“. Datorită credinţei, Avraam s-a supus cererii de a-l pregăti pe Isaac pentru sacrificiu, datorită credinţei, Nefi s-a supus cererii de a obţine plăcile de aramă, datorită credinţei, un copil mic se supune cererii tatălui său de a-i sări în braţele puternice de la înălţime. „Supunerea credincioasă“ este o problemă de încredere. Întrebarea este simplă: Avem încredere în Tatăl nostru Ceresc? Avem încredere în profeţii noştri?

O altă modalitate de a ne induce în eroare, folosită de duşmanul nostru, este să ne facă să credem că înţelepciunea şi învăţătura lumească sunt singurele surse ale cunoaşterii pe care ar trebui să le urmăm. Fratele profetului Nefi, Iacov, a înţeles planul duşmanului şi ne-a avertizat:

„O, acel plan şiret al celui rău! O, vanitatea şi fragilitatea şi nebunia oamenilor! Atunci când sunt învăţaţi, ei cred că sunt înţelepţi şi nu ascultă de sfatul lui Dumnezeu, căci îl dau deoparte crezând că ei cunosc prin ei înşişi, prin urmare înţelepciunea lor este nebunie şi nu este spre folosul lor. Şi ei vor pieri“ (2 Nefi 9:28).

Iacov n-a spus că noi nu ar trebui să fim învăţaţi. El a spus, în continuare, că este bine să fim învăţaţi, cu condiţia să ascultăm de sfaturile Domnului.

Unii cred că noi putem alege pe care dintre poruncile lui Dumnezeu să le urmăm. Ei hotărăsc cu multă uşurinţă că multe porunci sunt lucruri mărunte şi nu trebuie să se ţină cont de ele, pentru că nu par să ameninţe viaţa sau pentru că nu sunt prea importante. Printre aceste lucruri se numără rostirea rugăciunilor noastre, respectarea zilei de sabat, citirea scripturilor, plata zeciuielii, participarea la întrunirile Bisericii şi multe altele.

Tatăl nostru Ceresc comunică într-un mod foarte clar cu copiii Săi. În învăţăturile Evangheliei nu există nici un sunet încurcat, ca cel despre care vorbeşte apostolul Paul (vezi 1 Corinteni 14:8). Nu există neînţelegeri în ceea ce priveşte sensul celor spuse sau a îndemnurilor Spiritului. Nu suntem lăsaţi fără îndrumare. Avem scripturile, profeţii, părinţi iubitori şi conducători.

Atunci, de ce uneori nu facem ceea ce este drept? De ce ne lăsăm influenţaţi de viclenia duşmanului? Răspunsul la aceste înşelătorii este simplu de spus în vorbe, dar câte- odată este greu de aplicat în fapte. Preşedintele Harold B. Lee a vorbit la Conferinţa din octombrie 1970 despre Domnul, despre duşmanul nostru şi despre modul în care putem înfrunta puterea duşmanului de a ne înşela:

„Vom trece prin încercări dificile înainte ca Domnul să-şi termine lucrarea Sa cu această Biserică şi cu lumea în această dispensaţie… Puterea Satanei va creşte; vedem aceasta pretutindeni… Trebuie să învăţăm să dăm ascultare cuvintelor şi poruncilor pe care Domnul le va da prin profeţii Săi… Vor fi unele lucruri care cer răbdare şi credinţă“ (în Raportul Conferinţei, oct. 1970, pag. 152).

Apoi Preşedintele Lee a adăugat un avertisment, spunând că s-ar putea să nu ne placă întotdeauna ceea ce ne învaţă autorităţile Bisericii, pentru că s-ar putea să fie în contradicţie cu vederile noastre personale sau să se interfereze cu ceva din viaţa noastră socială. Totuşi, dacă vom asculta şi vom face aceste lucruri ca şi cum ele ar veni din însăşi gura Domnului, nu vom fi înşelaţi şi vom avea mari binecuvântări.

Aceasta ne va aduce înapoi la supunere. Întotdeauna va fi aşa. Este o parte a planului fericirii eterne. Nu cunosc o doctrină care să fie mai importantă pentru bunăstarea noastră în această viaţă şi în viaţa următoare. Toate scripturile ne învaţă să fim supuşi şi nu a existat nici un apostol sau profet care să nu ne fi propovăduit principiul supunerii.

Câteodată este important să fim supuşi chiar şi când nu înţelegem motivul acestei legi. Ca să fii supus îţi trebuie credinţă. Profetul Joseph Smith, învăţându-ne supunerea, a spus „că orice ne cere Dumnezeu este drept, chiar dacă noi nu cunoaştem motivul decât mult mai târziu“ (vezi Învăţăturile profetului Joseph Smith, selecţiuni de Joseph Fielding Smith [1976], pag. 256).

Sunt recunoscător pentru că am avut pe noi vestele de salvare în acea zi pe ocean. Sunt recunoscător pentru că am reuşit să evităm tragedia pe care au avut-o alţii de pe urma acelui val viclean. Rugăciunea mea este ca noi să continuăm să purtăm vestele de salvare ale supunerii pentru ca să evităm tragediile care vor veni cu siguranţă când suntem înşelaţi şi ne lăsăm ademeniţi de duşman.

Vă mărturisesc că Tatăl nostru din Cer trăieşte, că El ne iubeşte şi că, dacă ne supunem necondiţionat poruncilor Sale, vom putea trăi alături de El şi de Fiul Său, Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul nostru, în numele lui Isus Hristos, amin.