Pregătiți calea
Deși au misiuni și autoritate diferite, Preoția aaronică și Preoția lui Melhisedec sunt parteneri inseparabili în lucrarea de salvare.
Când aveam 30 de ani, am început să lucrez pentru un grup din industria comerțului în Franța. Într-o zi, președintele companiei, un bărbat minunat de altă credință, m-a chemat în biroul său. Întrebarea lui m-a surprins: „Tocmai am aflat că ești preot în Biserica ta. E adevărat?”
I-am răspuns: „Da, este adevărat. Dețin preoția”.
Vizibil intrigat de răspunsul meu, el a întrebat mai departe: „Dar ai studiat la vreun seminar teologic?”
„Bineînțeles”, i-am răspuns, „între 14 și 18 ani, am avut lecții de seminar aproape în fiecare zi!” Aproape a căzut de pe scaun.
Spre surprinderea mea, câteva săptămâni mai târziu, m-a chemat în biroul lui pentru a-mi oferi o poziție de conducere în unul dintre grupurile companiei. Am fost mirat și mi-am exprimat îngrijorarea că eram prea tânăr și neexperimentat pentru a avea o responsabilitate atât de importantă. Cu un zâmbet îngăduitor, mi-a spus: „Poate că așa este, dar nu contează. Știu ce standarde ai și știu ce-ai învățat în Biserica ta. Am nevoie de tine”.
Avea dreptate cu privire la ceea ce învățasem în Biserică. Anii care au urmat au fost plini de provocări și nu știu dacă aș fi avut vreun succes fără experiența pe care am acumulat-o slujind în Biserică de când eram tânăr.
Am avut binecuvântarea de a crește într-o ramură mică. Deoarece eram puțini, tinerii erau rugați să participe activ în toate aspectele ramurii. Eram foarte ocupat și îmi plăcea să mă simt util. Duminica oficiam la masa de împărtășanie, slujeam în cvorumul meu al preoției și îndeplineam alte câteva chemări. În timpul săptămânii, îi însoțeam adesea pe tatăl meu și pe alți deținători ai preoției în vizitele de-acasă făcute membrilor, îi alinam pe cei bolnavi și suferinzi și îi ajutam pe cei aflați în nevoie. Nimeni nu părea să creadă că eram prea tânăr pentru a sluji și chiar a conduce. Pentru mine, totul părea normal și firesc.
Slujirea pe care am oferit-o în acei ani din adolescență m-a ajutat să-mi întăresc mărturia și să-mi ancorez viața în Evanghelie. Eram înconjurat de bărbați buni și plini de compasiune care se angajaseră să-și folosească preoția pentru a binecuvânta viețile altora. Voiam să fiu ca ei. Slujind alături de ei, am învățat, mai mult decât mi-am dat seama la acel moment, să fiu conducător în Biserică și în lume.
Mulți tineri băieți care dețin Preoția aaronică participă în această seară la această adunare sau o urmăresc prin alte mijloace. În timp ce privesc această adunare, văd că mulți dintre voi stau lângă bărbați adulți, poate tații voștri, bunicii voștri, frații voștri mai mari sau conducătorii voștri ai preoției – cu toții fiind deținători ai Preoției lui Melhisedec. Ei vă iubesc și, în mare parte, au venit aici în seara aceasta pentru a fi cu voi.
Această adunare de generații diferite oferă o viziune minunată a unității și frăției care există între cele două preoții ale lui Dumnezeu. Deși au misiuni și autoritate diferite, Preoția aaronică și Preoția lui Melhisedec sunt parteneri inseparabili în lucrarea de salvare. Ele merg mână în mână și au mare nevoie una de cealaltă.
Exemplul perfect de relație apropiată care există între cele două preoții se găsește în interacțiunea dintre Isus și Ioan Botezătorul. Și-l poate imagina cineva pe Ioan Botezătorul fără Isus? Cum ar fi fost misiunea Salvatorului fără lucrarea pregătitoare înfăptuită de Ioan?
Lui Ioan Botezătorul i s-a oferit una dintre cele mai nobile misiuni din câte există, de „a pregăti calea Domnului”1, de a-L boteza cu apă și a pregăti poporul pentru a-L primi. Acest „om neprihănit și sfânt”2, care fusese rânduit la preoția mai mică, era perfect conștient atât de importanța, cât și de limitele misiunii și autorității sale.
Oamenii se înghesuiau pentru a-l auzi pe Ioan și a fi botezați de el. A fost pe drept cinstit și respectat ca bărbat al lui Dumnezeu. Dar, când a apărut Isus, Ioan s-a suspus Celui care era mai mare decât el și a declarat: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul… care vine după mine – și care este înaintea mea – eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui”3.
Isus Hristos, Singurul Născut al Tatălui, care deținea preoția mai mare, a recunoscut cu umilință autoritatea lui Ioan. Salvatorul a spus despre el: „Dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul”4.
Gândiți-vă doar la ce s-ar întâmpla în cvorumurile noastre dacă relațiile dintre deținătorii celor două preoții ar fi luate după modelul stabilit de Isus și Ioan Botezătorul. Tinerii mei frați din Preoția aaronică, asemenea lui Ioan, rolul vostru este de „a pregăti calea”5 pentru marea lucrare a Preoției lui Melhisedec. Acest lucru îl faceți în multe feluri diferite. Oficiați rânduiala botezului și a împărtășaniei. Ajutați să îi pregătiți pe oameni pentru Domnul predicând Evanghelia, „[vizitând] casa fiecărui membru”6 și „[veghind] asupra… Bisericii”7. Oferiți ajutor celor săraci și nevoiași colectând donații de post și participați în efortul de a avea grijă de casele de întruniri ale Bisericii și de alte resurse temporale. Rolul vostru este important, necesar și sacru.
Frații mei adulți, indiferent dacă sunteți tați, episcopi, sfătuitori ai Tinerilor Băieți sau pur și simplu deținători ai Preoției lui Melhisedec, puteți urma exemplul Salvatorului îndreptându-vă către frații dumneavoastră care dețin preoția mai mică și invitându-i să lucreze cu dumneavoastră. În realitate, această invitație vine chiar de la Domnul. El a spus: „De aceea, luați cu voi pe aceia care sunt rânduiți la preoția cea mai mică și trimiteți-i înaintea voastră pentru a stabili întâlnirile și a pregăti calea, și a realiza întâlnirile pe care voi nu puteți să le realizați”8.
Pe măsură ce vă invitați frații mai tineri pentru a „pregăti calea”, îi ajutați să recunoască și să onoreze autoritatea sacră pe care o dețin. Făcând acest lucru, îi ajutați să-și pregătească propria cale în timp ce se pregătesc pentru ziua în care vor primi și exercita preoția mai mare.
Permiteți-mi să vă împărtășesc povestea adevărată a lui Alex, un tânăr preot liniștit, atent și inteligent. Într-o duminică, episcopul lui Alex l-a găsit singur într-o clasă, foarte abătut. Tânărul băiat i-a explicat cât de dificil și de dureros era pentru el să vină la biserică fără tatăl său, care nu era membru. Apoi, a spus plângând că probabil ar fi mai bine ca el să părăsească Biserica.
Sincer preocupat de acest tânăr, episcopul a mobilizat imediat consiliul episcopiei pentru a-l ajuta pe Alex. Planul era simplu: pentru a-l ajuta pe Alex să rămână activ și să-și dezvolte o mărturie puternică despre Evanghelie, trebuiau să-l „înconjoare cu oameni buni și să-i dea lucruri importante de făcut”.
Deținătorii preoției și toți membrii episcopiei au venit în sprijinul lui Alex și și-au exprimat dragostea și sprijinul. Conducătorul Grupului Înalților Preoți, un bărbat de o mare credință și dragoste, a fost ales să-i fie coleg ca învățător de acasă. Membrii episcopatului l-au luat sub aripa lor și l-au făcut cel mai apropiat partener al lor.
Episcopul a spus: „L-am ținut pe Alex ocupat. El a fost ușier la nunți, la ceremonii de înmormântare, m-a ajutat la dedicarea mormintelor, a botezat câțiva membri noi, a rânduit tineri băieți la oficii din Preoția aaronică, a predat lecții în clase ale tinerilor, a predat alături de misionari, a descuiat clădirile la conferințe și, apoi, seara târziu, după conferințe, le-a încuiat. A făcut proiecte de slujire, am vizitat împreună membri în case de bătrâni, a oferit cuvântări la adunarea de împărtășanie, a oferit celor bolnavi împărtășania în spitale sau în căminele lor și a devenit unul dintre puținii oameni pe care mă puteam baza în întregime ca episcop”.
Încetul cu încetul, Alex s-a schimbat. Credința lui în Domnul a crescut. A căpătat încredere în sine și în puterea preoției pe care o deținea. Episcopul a încheiat: „Alex a fost și va fi mereu una dintre cele mai mari binecuvântări ale mele în perioada în care am slujit ca episcop. Ce privilegiu a fost să mă asociez cu el! Cred cu sinceritate că niciun tânăr băiat nu a plecat în misiune mai pregătit prin slujirea sa în preoție decât Alex”9.
Dragii mei episcopi, în rânduirea și punerea dumneavoastră deoparte ca episcop al episcopiei dumneavoastră, aveți chemarea sacră de a sluji ca președinte al Preoției aaronice și al Cvorumului Preoților. Sunt conștient de poverile mari pe care le purtați, dar ar trebui să faceți din datoria față de acești tineri băieți una dintre prioritățile dumneavoastră cele mai mari. Nu o puteți neglija sau nu vă puteți delega altora rolul cu privire la această responsabilitate.
Vă invit să vă gândiți la fiecare dintre deținătorii Preoției aaronice din episcopia dumneavoastră. Niciunul dintre ei nu ar trebui să se simtă vreodată neglijat sau inutil. Există vreun tânăr băiat pe care dumneavoastră și alți deținători ai preoției îl puteți ajuta? Invitați-l să slujească alături de dumneavoastră. Prea des încercăm să-i distrăm pe tinerii noștri băieți și să-i limităm la rolul de spectator, deși credința și dragostea lor pentru Evanghelie pot fi cel mai bine dezvoltate îndeplinindu-și cu credință și sârguință rolul în preoție. Participând activ la lucrarea de salvare, ei se vor conecta cu cerul și vor deveni conștienți de potențialul lor divin.
Preoția aaronică este mai mult decât un grup de vârstă, un program de predare sau de activități ori chiar decât un termen prin care facem referire la tinerii băieți din Biserică. Este puterea și autoritatea de a participa în marea lucrare de a salva suflete – atât sufletele acelor tineri băieți care o dețin, cât și sufletele celor pe care îi slujesc. Haideți să oferim Preoției aaronice locul ei de drept, un loc ales – un loc de slujire, pregătire și împlinire pentru toți tinerii băieți ai Bisericii.
Dragii mei frați ai Preoției lui Melhisedec, vă invit să întăriți veriga principală care unește cele două preoții ale lui Dumnezeu. Împuterniciți tinerii din Preoția aaronică să pregătească calea înaintea dumneavoastră. Spuneți-le cu încredere: „Am nevoie de tine”. Pentru voi, tineri deținători ai Preoției aaronice, mă rog ca, pe măsură ce slujiți alături de frații voștri mai în vârstă, să auziți glasul Domnului spunându-vă: „Tu ești binecuvântat, pentru că tu vei face lucruri mari. Iată, tu ai fost trimis, ca și Ioan, pentru a pregăti calea înaintea Mea”10. În numele lui Isus Hristos, amin.