2010-2019
Este scrisă în inimile noastre credinţa în ispăşirea lui Isus Hristos?
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Este scrisă în inimile noastre credinţa în ispăşirea lui Isus Hristos?

Efectuând şi ţinând legămintele noastre, şi bucurându-ne de ele, vom dovedi că ispăşirea lui Isus Hristos este cu adevărat scrisă în inimile noastre.

Dragile mele surori, meditând la această responsabilitate provocatoare, mintea şi inima mea s-au îndreptat spre dumneavoastră luni de zile. Deşi nu mă simt la înălţimea responsabilităţii ce mi-a fost încredinţată, ştiu că această chemare a venit de la Domnul, prin profetul Său ales, şi acest lucru este, deocamdată, suficient. Scripturile ne învaţă că, „fie prin [glasul Domnului], fie prin glasul slujitorilor Mei, este acelaşi lucru”1.

Unul dintre darurile preţioase legate de această chemare este asigurarea că Tatăl Ceresc le iubeşte pe toate fiicele Sale. Am simţit dragostea Lui pentru fiecare dintre noi!

Asemenea dumneavoastră, şi eu ador scripturile! În cartea lui Ieremia găsim un verset care este foarte drag inimii mele. Ieremia a trăit într-o vreme şi într-un loc dificile, însă Domnul i-a îngăduit să prevadă „o perioadă de speranţă în perioada adunării din zilele din urmă a lui Israel”2 – zilele noastre. Ieremia a profeţit:

„După zilele acelea, zice Domnul: «Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu…

Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor”3.

Noi suntem poporul pe care l-a văzut Ieremia. L-am invitat noi pe Domnul să scrie legea sau doctrina în inimile noastre? Credem noi că iertarea valabilă prin intermediul ispăşirii, despre care a vorbit Ieremia, este valabilă nouă personal?

În urmă cu câţiva ani, vârstnicul Jeffrey R. Holland şi-a împărtăşit sentimentele despre credinţa adânc înrădăcinată a pionierilor care au înaintat spre Valea Salt Lake, chiar şi după moartea copiilor lor. El a spus: „Nu au făcut-o pentru un program, nu au făcut-o pentru o activitate socială, au făcut-o deoarece credinţa în Evanghelia lui Isus Hristos era în sufletul lor, era în măduva oaselor lor”.

El a spus, cu o emoţie tandră:

„Aceasta era singura cale prin care acele mame au putut să-şi îngroape [pruncii lor] într-o cutie de pâine, să-şi continue călătoria şi să spună: «Pământul promis este acolo undeva. Vom reuşi să ajungem în vale».

Ele au putut spune aceasta datorită legămintelor, doctrinei, credinţei, revelaţiei şi a spiritului”.

El a încheiat cu aceste cuvinte demne de luat în seamă: „Dacă putem păstra această atitudine în familia noastră şi în Biserică, poate că multe alte lucruri vor începe să se rezolve de la sine. Poate că multe alte lucruri nu vor mai conta. Mi s-a povestit că acele cărucioare puteau duce o cantitate limitată de lucruri. La fel cum cum strămoşii noştri au trebuit să aleagă ce luau, poate că secolul al XXI-lea ne va forţa să decidem: «Ce putem să punem în acest cărucior?». Ceea ce este important este substanţa sufletului nostru; este ceea ce merge chiar în măduva oaselor noastre”4. Sau, pentru a mă exprima altfel, este ceea ce este scris în inimile noastre!

Ca nouă preşedinţie a Societăţii de Alinare, L-am căutat sincer pe Domnul pentru a şti lucrurile esenţiale pe care El vrea să le trecem în căruciorul Societăţii noastre de Alinare ca să continuăm să ducem lucrarea Sa mai departe. Am simţit că Tatăl Ceresc va dori ca, mai întâi, noi să le ajutăm pe fiicele Lui preaiubite să înţeleagă doctrina ispăşirii lui Isus Hristos. Făcând acest lucru, ştim că atât credinţa, cât şi voinţa noastră de a trăi în neprihănire, vor creşte. În al doilea rând, luând în considerare nevoia critică de a întări familiile şi căminele, am simţit că Domnul va dori ca noi să le încurajăm pe fiicele Lui preaiubite să se lipească cu bucurie de legăminte. Când legămintele sunt respectate, familiile sunt întărite. În cele din urmă, simţim că El vrea să lucrăm în unitate cu celelalte organizaţii auxiliare şi cu conducătorii preoţiei, străduindu-ne să-i găsim şi să-i ajutăm pe cei care sunt la nevoie, ca să progreseze de-a lungul cărării spre exaltare. Rugăciunea noastră fierbinte este ca fiecare dintre noi să îşi deschidă inimile şi să-L lase pe Domnul să graveze pe ele doctrinele ispăşirii, legămintele şi unitatea.

Cum ne putem aştepta să întărim familiile şi să-i ajutăm pe ceilalţi dacă nu am scris, mai întâi, în inimile noastre, o credinţă profundă şi continuă în Isus Hristos şi în ispăşirea Sa infinită? În această seară, doresc să împărtăşesc trei principii ale ispăşirii care, dacă sunt scrise în inimile noastre, vor spori credinţa noastră în Isus Hristos. Speranţa mea este că înţelegerea acestor principii ne va binecuvânta pe fiecare dintre noi chiar dacă suntem nou veniţi în Biserică sau membri de-o viaţă.

Principiul 1: „Tot ce este nedrept în viaţă poate fi îndreptat prin ispăşirea lui Isus Hristos”.5

Noi, alături de dumneavoastră, depunem mărturie despre ispăşirea Salvatorului nostru, Isus Hristos. Mărturiile noastre, ca ale dumneavoastră, ne-au fost scrise în inimi, deoarece ne-am confruntat cu multe provocări şi încercări diferite. Fără o înţelegere a planului perfect al fericirii întocmit de Tatăl Ceresc şi a ispăşirii Salvatorului, ca element central al acelui plan, aceste provocări pot părea nedrepte. Noi, toate, împărtăşim încercările vieţii împreună. Însă, în inimile credincioase este scris: „Tot ce este nedrept în viaţă poate fi îndreptat prin ispăşirea lui Isus Hristos”.

De ce permite Domnul să avem parte de suferinţe şi necazuri în această viaţă? Simplu spus, este o parte a planului privind creşterea şi progresul nostru! Noi am „[strigat] de veselie”6 când am ştiut că vom avea şansa de a veni pe pământ să avem parte de viaţa muritoare. Vârstnicul Dallin H. Oaks ne-a învăţat: „Convertirile noastre necesare sunt, deseori, realizate mai degrabă prin suferinţă şi necazuri decât prin confort şi linişte”7.

Exemplul unei surori pioniere credincioase ilustrează acest adevăr. Mary Lois Walker s-a căsătorit la 17 ani cu John T. Morris în St. Louis, Missouri. Ei au traversat câmpiile împreună cu sfinţii în anul 1853, intrând în Valea Salt Lake la scurt timp după prima lor aniversare. În călătoria lor, ei au suferit lipsurile tipice altor sfinţi. Însă suferinţele şi necazurile lor nu s-au sfârşit când au ajuns în Valea Salt Lake. În anul următor, Mary, în vârstă de 19 ani, a scris: „Ni s-a născut un fiu… Într-o seară, când avea două sau trei luni… cineva mi-a şoptit: «Îl vei pierde pe acel micuţ»”.

În timpul iernii, sănătatea bebeluşului s-a şubrezit. „Noi am făcut tot ce am ştiut… dar starea bebeluşului s-a înrăutăţit tot mai mult… Pe 2 februarie a murit… şi astfel am băut cupa amară a despărţirii de trupul şi sângele meu”. Însă încercările ei nu se sfârşiseră încă. Soţul lui Mary a fost şi el afectat şi, la trei săptămâni după pierderea copilului, a murit.

Mary a scris: „Aşadar, încă din adolescenţă, în scurtul interval de 20 de zile, eram lipsită de soţul meu şi de unicul meu copil, într-un tărâm străin, la sute de kilometri de cei de acelaşi sânge cu mine, şi cu un munte de dificultăţi înaintea mea… şi îmi doream ca şi eu să pot muri să mă alătur celor dragi mie”.

Mary continuă: „Într-o duminică seara, făceam o plimbare cu prietena mea… Mi-am amintit de absenţa [soţului meu] şi de profunda mea singurătate şi, plângând cu amar, am putut vedea, ca într-o viziune în mintea mea, dealul înalt al vieţii pe care va trebui să-l urc şi am simţit realitatea lui, cu toată puterea. O depresie profundă s-a abătut asupra mea, căci duşmanul ştie când să ne atace, dar [Salvatorul nostru Isus Hristos] sigur ne va salva. Prin… ajutorul oferit de Tatăl, am putut să mă lupt cu toate forţele care păreau să năvălească împotriva mea la această dată”8.

Mary a învăţat la frageda vârstă de 19 ani că ispăşirea ne oferă siguranţa că toate lucrurile ce par nedrepte în această viaţă pot şi vor fi îndreptate – chiar şi cele mai adânci tristeţi.

Principiul 2: Există putere în ispăşire care ne permite să înlăturăm bărbatul firesc sau femeia firească şi să devenim adevăraţi ucenici ai lui Isus Hristos.9

Există o cale de a ne ajuta să ştim când am învăţat o doctrină sau un principiu al Evangheliei. Aceasta este atunci când putem preda doctrina sau principiul într-un mod pe care un copil îl poate înţelege. O sursă valoroasă de a preda copiilor pentru a înţelege ispăşirea este o analogie care se găseşte în cadrul unei lecţii de la Societatea Primară. Probabil că aceasta ne poate ajuta când predăm propriilor noştri copii, nepoţilor sau prietenilor de alte credinţe care doresc să înţeleagă această doctrină importantă.

„[O femeie] care mergea pe un drum a căzut într-o groapă atât de adâncă încât [ea] nu a putut ieşi din ea. Orice a făcut, [ea] nu a reuşit să iasă [singură] din ea. [Femeia] a strigat după ajutor şi a fost [bucuroasă] când un trecător bun [a auzit-o] şi a coborât o scară în groapă. Aceasta i-a permis [ei] să iasă din groapă şi să-şi redobândească libertatea.

Noi suntem ca [femeia] din groapă. Comiterea păcatului este ca şi căderea în groapă şi noi nu putem să ieşim singuri. Aşa cum bunul trecător [a auzit-o] strigând după ajutor, Tatăl Ceresc Şi-a trimis Singurul Fiu Născut pentru a ne oferi mijloacele de a scăpa. Ispăşirea lui Isus Hristos ar putea fi comparată cu coborârea scării în groapă; ea ne oferă mijlocul de a ieşi din groapă”10. Dar Salvatorul face mai mult decât să coboare scara, El „coboară în groapă şi ne dă posibilitatea să folosim scara pentru a scăpa”10. „Aşa cum [femeia] din groapă a trebuit să urce pe scară, noi trebuie să ne pocăim pentru păcatele noastre şi să ne supunem principiilor şi rânduielilor Evangheliei pentru a ieşi din groapa noastră şi a face ca ispăşirea să aibă efect în vieţile noastre. Astfel, după toate pe care le putem face, ispăşirea ne dă posibilitatea să devenim demni pentru a ne întoarce în prezenţa Tatălui Ceresc”12.

De curând, am avut privilegiul de a mă întâlni cu o pionieră din zilele noastre, o fiică preaiubită a lui Dumnezeu şi convertită recent în Biserica din Chile. Este o mamă singură cu doi băieţi tineri. Prin puterea ispăşirii, ea a putut să-şi lase trecutul în urmă şi acum se străduieşte din răsputeri să devină un adevărat ucenic al lui Isus Hristos. Când mă gândesc la ea, îmi vine în minte un principiu predat de vârstnicul David A. Bednar: „Este un lucru să ştim că Isus Hristos a venit pe pământ pentru a muri pentru noi – aceasta este o parte esenţială a doctrinei lui Hristos. Dar trebuie, de asemenea, să luăm în considerare că Domnul doreşte, prin ispăşirea Sa şi prin puterea Duhului Sfânt, să trăiască în noi nu doar pentru a ne îndruma, dar şi pentru a ne da putere”13.

Când sora din Chile şi cu mine am discutat cum să rămânem pe cărarea care duce la viaţa veşnică, ea m-a asigurat cu entuziasm că era hotărâtă să continue pe cărare. Fusese în afara cărării mai toată viaţa sa şi a declarat că „acolo”, în afara cărării, nu este nimic ce şi-ar dori să aibă din nou în viaţa sa. Puterea sporită datorată ispăşirii trăieşte în ea. Este scrisă în inima ei.

Acea putere nu numai că ne face să ieşim din groapă, dar ne dă şi puterea de a continua pe cărarea dreaptă şi îngustă, care ne duce înapoi în prezenţa Tatălui nostru Ceresc.

Principiul 3: Ispăşirea este cea mai măreaţă dovadă pe care o avem a dragostei Tatălui faţă de copiii Lui.

Am face bine să medităm la acest gând emoţionant al vârstnicului Oaks: „Gândiţi-vă cât de întristat trebuie să fi fost Tatăl nostru Ceresc să-L trimită pe Fiul Său să îndure suferinţa incomensurabilă pentru păcatele noastre. Aceasta este cea mai mare dovadă a dragostei Sale pentru fiecare dintre noi!”14.

Acel act suprem de dragoste a făcut ca fiecare dintre noi să îngenunchem în rugăciune umilă să-I mulţumim Tatălui nostru Ceresc că ne iubeşte îndeajuns încât a trimis pe Singurul Său Fiu Preaiubit şi perfect să sufere pentru păcatele noastre, necazurile noastre şi pentru tot ce pare nedrept în vieţile noastre personale.

Vă amintiţi de femeia despre care a vorbit recent preşedintele Dieter F. Uchtdorf? El a spus: „O femeie care avusese ani de zile încercări şi supărări a spus printre lacrimi: «Am ajuns să înţeleg că sunt ca o hârtie veche de 20 de dolari – mototolită, ruptă, murdară, folosită excesiv şi însemnată. Dar sunt totuşi o hârtie de 20 de dolari. Valorez ceva. Deşi poate nu mai arăt bine, şi cu toate că sunt uzată şi folosită, eu totuşi valorez cei 20 de dolari»”15.

Această femeie ştie că este o fiică iubită a Tatălui ei Ceresc şi că ea valorează suficient pentru El încât să trimită pe Fiul Lui să ispăşească anume pentru ea. Fiecare soră în Biserică trebuie să ştie ce ştie această femeie – că este o fiică iubită a lui Dumnezeu. În ce fel, faptul că ne cunoaştem valoarea în faţa Lui, schimbă modul cum ne păstrăm legămintele? În ce fel, faptul că ne cunoaştem valoarea în faţa Lui, ne influenţează dorinţa de a sluji altora? În ce fel, faptul că ne cunoaştem valoarea în faţa Lui, ne sporeşte dorinţa de a-i ajuta pe aceia care trebuie să înţeleagă ispăşirea aşa ca noi – în mod profund? Când fiecare dintre noi are doctrina ispăşirii scrisă adânc în inimile noastre, atunci vom începe să devenim persoanele care Domnul vrea să fim când El va veni iar. El ne va recunoaşte ca fiind adevăraţi ucenici ai Săi.

Fie ca ispăşirea lui Isus Hristos să aducă o „mare schimbare” în inima noastră16. Când ne vom da seama de această doctrină, declarată de un înger al lui Dumnezeu a fi „[vestea bună], de mare bucurie”17, vă promit că ne vom simţi aşa cum s-a simţit poporul regelui Beniamin. După ce s-au rugat mult ca ispăşirea să aibă loc în viaţa lor, „au fost umpluţi de bucurie”18 şi „[au dorit] să [facă] un legământ cu Dumnezeu… ca să [îndeplinească] voinţa Lui şi să [fie] supuşi poruncilor Lui în toate lucrurile”19. Efectuând şi ţinând legămintele noastre, şi bucurându-ne de ele, vom dovedi că ispăşirea lui Isus Hristos este cu adevărat scrisă în inimile noastre. Vă rog să ţineţi minte aceste trei principii, dragi surori:

  1. „Tot ce este nedrept în viaţă poate fi îndreptat prin ispăşirea lui Isus Hristos”20;

  2. Există putere în ispăşire care ne permite să înlăturăm bărbatul firesc sau femeia firească şi să devenim adevăraţi ucenici ai lui Isus Hristos21;

  3. Ispăşirea este cea mai mare dovadă pe care o avem a dragostei Tatălui faţă de copiii Săi”22.

„După zilele acelea, zice Domnul: «Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu»”23. Invit pe fiecare dintre noi să ne rugăm Domnului să scrie aceste principii ale ispăşirii în inimile noastre. Depun mărturie că ele sunt adevărate. În numele lui Isus Hristos, amin.