2010-2019
Cele care poartă de grijă
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Cele care poartă de grijă

Veţi fi întărite, dar şi inspirate, să cunoaşteţi limitele şi măsura abilităţilor dumneavoastră de a sluji.

Sunt recunoscător pentru că sunt cu dumneavoastră în această seară. Femeile din Biserica lui Isus Hristos au mers înainte pentru a deveni societatea de surori pe care mama profetului Joseph Smith, Lucy Mack Smith, a descris-o cu următoarele cuvinte: „Trebuie să ne preţuim una pe alta, să veghem una asupra celeilalte, să ne alinăm una pe alta şi să dobândim instruire pentru a putea fi împreună în cer”1.

Există trei părţi ale acelei remarcabile descrieri ale calităţilor de asociere într-o stare de fericire cu Dumnezeu. Prima, este de a avea grijă una de alta. A doua, de a ne învăţa una pe alta şi de a fi instruite. Şi a treia, de a sta împreună cu Dumnezeu.

În această seară, scopul meu este de a vă ajuta să simţiţi aprobarea şi aprecierea lui Dumnezeu faţă de ceea ce aţi făcut deja pentru a vă ajuta una pe cealaltă să atingeţi acel ţel înalt. Şi, un al doilea scop, pe care îl am în această seară, este acela de a descrie unele dintre lucrurile care vor urma în slujirea dumneavoastră unitară.

La fel ca surorile care au trăit în vremurile timpurii, dumneavoastră aţi răspuns la chemarea Domnului de a merge să-i alinaţi pe alţii. În anul 1856, profetul Brigham Young le-a cerut sfinţilor să meargă în ajutorul pionierilor cu cărucioare, împotmoliţi în zăpezile munţilor. În acele zile grele, în timpul conferinţei generale, el a spus membrilor: „Credinţa, religia şi declaraţia voastră de credinţă faţă de religie nu va salva niciunul dintre sufletele voastre în împărăţia celestială a Dumnezeului nostru, dacă nu veţi respecta aceste principii pe care, acum, vi le predau. Duceţi-vă şi aduceţi-i aici pe acei oameni care sunt acum pe câmpii şi, aveţi o grijă deosebită de acele probleme pe care noi le numim temporale… altfel credinţa voastră va fi în zadar”2.

Sute de femei din Utah au dat curs invitaţiei. Cu toate că erau sărace, au umplut căruţe cu toate lucrurile la care au putut renunţa şi cu tot ce au putut aduna de la alţii pentru a-i ajuta pe cei care erau în pericol. Una dintre aceste surori curajoase a consemnat: „Nu am simţit niciodată mai multă satisfacţie şi, pot spune, plăcere în orice muncă pe care am făcut-o vreodată în viaţa mea, datorită faptului că a existat o asemenea unitate de sentimente”3.

Când acţiunea de salvare a fost încheiată şi zăpada s-a topit, aceeaşi soră a consemnat întrebarea inimii sale credincioase: „Care este următorul lucru pe care îl pot face cele care sunt dornice să acţioneze?”4

În zilele noastre, grupuri de surori curajoase din toată lumea şi-au transformat credinţa în fapte în sute de locuri. Şi ele îşi adresează în inima şi în rugăciunile lor aceeaşi întrebare cu privire la viitorul vieţii lor de slujire.

Fiecare dintre dumneavoastră are o situaţie unică în călătoria dumneavoastră spre viaţa veşnică. Unele aveţi ani de experienţă, iar altele sunteţi la începutul uceniciei dumneavoastră în viaţa muritoare. Fiecare este unică prin trecutul său şi prin încercările sale. Dar dumneavoastră, toate, sunteţi surori şi fiice iubite ale Tatălui nostru Ceresc, care vă cunoaşte şi vă păzeşte pe fiecare.

Împreună, într-un mod remarcabil, dumneavoastră aţi iubit, aţi protejat şi v-aţi acordat sprijin una alteia. Am fost martorul acestui miracol triplu chiar acum câteva zile când am văzut cum aţi slujit unei surori. Fiind tatăl acesteia, vă mulţumesc şi doresc să-mi exprim mulţumirile mele lui Dumnezeu care a îndrumat o învăţătoare vizitatoare.

Fiica noastră Elizabeth, care trăieşte într-un alt stat, cu un fus orar diferit de al nostru, era acasă cu fetiţa ei de trei ani. Cealaltă fetiţă a ei era în prima săptămână de grădiniţă. Elizabeth era gravidă în luna a şasea şi aştepta cu nerăbdare naşterea celui de-al treilea copil, despre care doctorii au spus că va fi o altă fată. Soţul ei, Joshua, era departe, la muncă.

Când a văzut că sângerează şi că sângele curgea din ce în ce mai mult, ea l-a sunat pe soţul ei. El i-a spus să cheme o ambulanţă şi că el o va întâlni la spital, care era la o distanţă de 20 de minute de casa ei. Înainte de a putea apela, a auzit un ciocănit la uşa din faţă.

La uşă, a fost surprinsă să o vadă pe colega ei din echipa de învăţământ prin vizite din cadrul Societăţii de Alinare. Ele nu aveau nicio vizită stabilită pentru acea dimineaţă. Colega ei simţise doar că trebuia să vină să o viziteze.

Ea a ajutat-o să se urce în maşină. Au ajuns la spital cu câteva minute înainte ca Joshua să ajungă de la serviciul lui. Medicii au decis în mai puţin de 20 de minute să scoată copilul prin operaţie pentru a salva, atât pe Elizabeth, cât şi pe copilaşul ei. Astfel, o fetiţă venit pe lume, ţipând tare, cu 15 săptămâni înainte de termen. Ea cântărea 765 de grame. Dar era în viaţă, şi Elizabeth la fel.

Cuvintele lui Lucy Mack Smith s-au împlinit în acea zi. O membră credincioasă din cadrul Societăţii de Alinare, îndemnată de Duhul Sfânt, a păzit, a iubit şi a alinat-o pe sora ei din împărăţia lui Dumnezeu. Ea, ca şi zeci de mii de alte surori care au oferit o slujire atât de inspirată de-a lungul generaţiilor, primesc mulţumiri nu doar din partea acelora pe care le-au ajutat şi a celor dragi lor, ci şi din partea Domnului.

Vă amintiţi cuvintele Sale de apreciere faţă de cei care primesc o mică recunoştinţă pământeană pentru compasiunea lor: „Drept răspuns, împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut”5.

Dar miracolul unei surori din Societatea de Alinare care a sosit chiar la timp pentru a ajuta este multiplicat prin puterea unei societăţi de surori unite. Iată doar o parte din mesajul pe care episcopul lui Elizabeth i l-a trimis ei şi lui Joshua la spital, la câteva ore după ce s-a născut bebeluşul: „Preşedinta Societăţii de Alinare ţine totul sub control. Noi am stabilit deja un plan pentru a le ajuta pe fetiţele voastre acasă, astfel ca Elizabeth să se poată deplasa între spital şi casă în timp ce micul bebeluş drăgălaş, care nu are încă un nume, va rămâne acolo. Am mai făcut acest lucru înainte, pe durate lungi, şi oamenii [noştri] s-au bucurat de această şansă”.

Episcopul a continuat, vorbind despre el şi episcopie: „Noi am mers chiar şi la spital şi am stat cu copiii în camera de joacă, atunci când mamele nu au dorit să-şi lase copii într-un alt loc”.

Şi apoi, a menţionat: „Desigur, nu vom pune în practică planul nostru fără coordonarea şi aprobarea voastră. Dorim doar să ştiţi că nu trebuie să vă îngrijoraţi cu privire la lucrurile pe care noi le putem face”.

Ceea ce au făcut pentru fiica mea i-a dat ei posibilitatea de a avea acel moment preţios, când a ţinut pentru prima dată în braţe pe micuţa ei fetiţă.

Apoi, episcopul şi-a încheiat mesajul către Joshua şi Elizabeth cu unul pe care surorile îl trimit în toată lumea cu privire la angajamentul lor, acela de a sluji celorlalţi pentru Învăţător: „Continuaţi să fiţi credincioşi”.

Indiferent de condiţiile personale şi experienţele prin care aţi trecut, vă pot spune un lucru despre ceea ce vă rezervă viitorul. Dacă sunteţi credincioase, veţi fi invitate, în mod repetat, de Domnul pentru a sluji cuiva care are nevoie când acest lucru nu va părea comod de făcut. Poate părea o îndatorire neplăcută şi, poate, chiar imposibilă. Când ocazia vine, poate va părea că nu este nevoie de dumneavoastră sau că altcineva poate mai uşor să acorde ajutorul necesar.

Amintiţi-vă că atunci când Domnul ne permite să întâlnim pe cineva în suferinţă, noi Îl onorăm pe bunul samaritean atât pentru ceea ce nu a făcut, cât şi pentru ceea ce a făcut. El nu a trecut pe cealaltă parte, chiar dacă acel călător bătut de pe drum era un străin şi, poate, un duşman. El a făcut ceea ce a putut şi a pus în practică un plan anume pentru ca alţii să facă mai mult. El a făcut aceasta, deoarece a înţeles că ajutorul necesită mai mult decât ceea ce poate face o singură persoană.

Lecţiile din acea povestire vă pot îndruma în orice problemă veţi întâmpina în viitor. Asemenea lecţii au existat în copilăria şi în experienţele dumneavoastră recente.

Cel puţin o dată, sau poate deseori, aţi fost surprinse când aţi întâlnit pe cineva care avea nevoie să i se acorde grijă. Poate a fost un părinte, un bunic, o soră sau un copil loviţi de boală sau de o dizabilitate. Sentimentele dumneavoastră de compasiune au prevalat asupra dorinţei dumneavoastră umane. Astfel, aţi început să oferiţi ajutor.

La fel ca şi trecătorul din povestirea bunului Samaritean, este probabil că ajutorul necesar s-a transformat într-o grijă de lungă durată pe care nu aţi putut să o acordaţi singură. Samariteanul a avut nevoie să-l lase pe trecător în grija hangiului. Planul Domnului de a-i sluji pe alţii care sunt la nevoie necesită muncă în echipă.

Episcopii îi invită mereu pe membrii familiei să se ajute unul pe altul când trebuie rezolvată o problemă de bunăstare. Există multe motive pentru această practică. Cel mai important este acela de a asigura mai multor oameni binecuvântarea dragostei crescânde care vine atunci când oamenii slujesc unul altuia.

Aţi observat şi aţi simţit acea binecuvântare. Oricând aţi avut grijă de cineva, chiar pentru o scurtă perioadă de timp, aţi simţit dragoste pentru persoana pe care aţi slujit-o. Când perioada de timp necesară pentru acordarea unei îngrijiri se prelungeşte, sentimentele de dragoste cresc.

Deoarece suntem fiinţe umane, această creştere a dragostei poate fi întreruptă de sentimente de frustrare şi oboseală. Acesta este un alt motiv pentru care Domnul ne permite să avem ajutorul altora în slujirea pe care o oferim celor care sunt la nevoie. Şi acesta este motivul pentru care Domnul a creat societăţi cu persoane care poartă de grijă.

Cu câteva săptămâni în urmă, am fost prezent când o tânără s-a ridicat pentru a fi susţinută în cadrul unei adunări de împărtăşanie ca asistentă coordonatoare a învăţământului prin vizite, o funcţie despre care nu ştiam că exista. M-am întrebat dacă ea ştia ce mare compliment îi făcuse Domnul chemând-o într-o asemenea sarcină. Din cauza unui copil agitat, ea a trebuit să părăsească adunarea înainte ca eu să îi pot spune cât de mult urma să o iubească şi să o aprecieze Domnul pentru ajutorul ei de coordonare a eforturilor ucenicelor Sale.

A purta de grijă celor care sunt la nevoie necesită o echipă, o societate iubitoare şi unită. Aceasta este ceea ce Domnul clădeşte printre dumneavoastră. El vă iubeşte pentru oricare parte din rol o jucaţi.

Una dintre dovezile aprecierii Sale este faptul că Dumnezeu vă permite să simţiţi o dragoste crescândă pentru persoanele cărora le slujiţi. Acesta este motivul pentru care plângeţi la moartea unei persoane pe care aţi slujit-o timp îndelungat. Pierderea şansei de a avea grijă de ei poate fi simţită ca o pierdere chiar mai mare decât este separarea temporară. Am auzit o femeie – pe care o cunoşteam de mult timp – recent, în săptămâna în care soţul ei a murit, depunând o mărturie de recunoştinţă pentru şansa pe care a avut-o să-l slujească până la sfârşitul vieţii sale. Lacrimile ei nu erau vizibile, dar zâmbetul ei fericit se vedea.

Cu toate că slujirea prelungită şi drăgăstoasă faţă de oameni este răsplătită din plin, aţi învăţat că există limite fizice, emoţionale şi financiare la ceea ce este posibil. Persoana care poartă de grijă un timp îndelungat poate deveni cea care are nevoie de grijă.

Domnul, principalul Învăţător care hrăneşte spiritual oamenii care sunt la nevoie, a dat un sfat inspirat, prin aceste cuvinte transmise de regele Beniamin şi consemnate în Cartea lui Mormon: „Pentru ca să păstraţi iertarea păcatelor voastre… aş vrea ca voi să împărţiţi din averea voastră celor săraci, fiecare după ceea ce are, cum ar fi să hrăniţi pe cei flămânzi, să îmbrăcaţi pe cei goi, să vizitaţi şi să mângâiaţi pe cei bolnavi, atât spiritual, cât şi material, după lipsurile lor”6.

Dar, apoi, El continuă avertizându-i pe cei dintre dumneavoastră care poate nu reuşesc să reacţioneze în faţa dovezii că înaintaţi mult prea departe şi prea mult în slujire drăgăstoasă: „Şi vedeţi ca toate aceste lucruri să fie făcute în înţelepciune şi ordine; căci nu este nevoie ca omul [sau oricare persoană care poartă de grijă] să fugă mai repede decât este puterea lui. Şi iarăşi este potrivit ca el să fie sârguincios pentru ca astfel să poată câştiga premiul; de aceea, toate lucrurile trebuie să fie făcute în ordine”7.

Acest sfat poate fi greu de pus în practică atunci când trebuie să găsiţi un echilibru între dorinţa de a face tot ce puteţi pentru a-i ajuta pe alţii şi necesitatea de a fi înţelept în întâmpinarea propriilor nevoi pentru a vă păstra puterea ca să slujiţi. Poate i-aţi văzut pe alţii străduindu-se să facă faţă unor asemenea alegeri. Un exemplu este alegerea de a încerca să porţi de grijă unei persoane care se apropie de sfârşitul vieţii într-o instituţie de asistenţă specializată sau în casa dumneavoastră când puteţi ajunge la capătul puterilor.

Ceea ce ştiţi despre planul salvării poate fi îndrumarul dumneavoastră în asemenea alegeri dificile. Acesta este unul dintre motivele pentru care Lucy Mack Smith a spus că surorile trebuiau „să dobândească instruire”.

În timpul experienţei dificile din viaţa muritoare, ne este de ajutor să avem o convingere sigură despre scopul pe care îl are Domnul pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. El l-a învăţat pe profetul Joseph Smith ideea fundamentală a planului salvării în acest mod, când acesta se străduia să înţeleagă şi să facă faţă încercărilor sale care păreau fără sfârşit: „Şi, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer”8.

Alegerea noastră de a ajuta cât mai bine pe cineva care trece prin încercări grele ne pune atunci întrebarea: „Ce drum trebuie să urmez pentru a ajuta cel mai bine persoana pe care o iubesc să «[îndure] bine»?”. Scopul nostru este de a face tot ceea ce este posibil ca o persoană să-şi poată exercita credinţa în Hristos, să menţină o speranţă luminoasă asupra vieţii eterne şi să practice caritatea, dragostea pură a lui Hristos până la sfârşitul vieţii sale.

În repetate rânduri, am văzut surori în împărăţie concentrându-se asupra Salvatorului şi a scopului Său. Gândiţi-vă la momentele în care aţi intrat într-o cameră după ce a avut loc adunarea Societăţii de Alinare sau a Societăţii Primare ori a Tinerelor Fete.

O ilustraţie cu Salvatorul sau cuvintele Sale pot să nu fie evidente, dar dumneavoastră ştiţi că o mărturie despre realitatea şi valoarea ispăşirii Sale a fost simţită în acea oră la fel cum a fost şi în această seară. Poate nu este o ilustraţie cu un templu sfânt sau având cuvintele „Familiile pot fi veşnic împreună”, dar puteţi vedea speranţă în zâmbetele surorilor şi ale copiilor lor.

Şi aţi văzut, la fel ca şi mine, o învăţătoare vizitatoare înţeleaptă clădind încrederea unei surori care se străduieşte, deoarece slujirea sa faţă de cineva, chiar dacă ea nu are succes, este încă necesară şi valoroasă. Preşedinte puternice ale Societăţii de Alinare găsesc modalităţi de a permite celor care au nevoie să li se poarte de grijă, să ajute acordând grijă altora. Ele creează ocazii pentru surori să îndure bine încercările în timp ce poartă de grijă una alteia prin dragostea pură a lui Hristos. Acest lucru include adresarea unui îndemn prietenesc celor care poartă de grijă şi sunt obosite de a se odihni şi de a accepta ajutor.

Surorile fac posibil acest lucru fără a se grăbi să judece pe cele care trec prin încercări. Majoritatea oamenilor care au greutăţi mari încep să se îndoiască de ei înşişi şi de valoarea lor. Noi le uşurăm greutăţile dacă suntem răbdători cu slăbiciunile lor şi apreciem orice lucru bun pe care îl putem vedea la ei şi le oferim ajutor. Domnul face aceasta. Şi noi putem urma exemplul Său – El, care îi ajută cel mai mult pe toţi cei care sunt la nevoie.

Noi vorbim deseori despre tăria grupului de surori din Biserica lui Isus Hristos. Noi trebuie să învăţăm să recunoaştem că Salvatorul este întotdeauna în grup când Îl invităm.

Din ce în ce mai mult, vom vedea cum fiice ale lui Dumnezeu invită surori în grup alături de ele. Când surorile vin la o adunare şi caută un loc, ele vor auzi cuvintele blânde: „Te rog, vino să stai, aici, lângă mine”.

Vom auzi acele cuvinte în acea zi viitoare, pe care Lucy Mack Smith a prevăzut-o, în care surorile vor „sta în cer împreună”. Nu ne putem pregăti într-o clipă pentru acea zi. Aceasta va veni după zile şi ani în care vom avea grijă una de alta şi vom avea cuvintele vieţii veşnice întipărite profund în inima noastră.

Mă rog ca mulţi dintre noi să fim împreună în viitorul glorios care stă în faţa noastră. Depun mărturia că speranţa dumneavoastră pentru acele zile va fi justificată. Domnul Isus Hristos, prin ispăşirea Sa infinită, a făcut acest lucru posibil pentru fiecare dintre dumneavoastră. Tatăl Ceresc aude şi răspunde la rugăciunile dumneavoastră pline de credinţă pentru îndrumare şi pentru ajutor de a îndura în slujirea dumneavoastră pentru El.

Duhul Sânt este trimis la dumneavoastră şi la cei cărora le purtaţi de grijă. Veţi fi întărite, dar şi inspirate, să cunoaşteţi limitele şi măsura abilităţilor dumneavoastră de a sluji. Spiritul vă va alina când vă veţi întreba: „Am făcut eu destul?”.

Depun mărturie că Domnul va fi cu dumneavoastră şi vă va pregăti şi va marca drumul în slujirea pe care o oferiţi celor pe care El îi iubeşte şi care sunt la nevoie şi au încercări. În numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.