Capitolul 6

Să devenim desăvârşiţi înaintea Domnului – „puţin mai buni în fiecare zi”

„Nu vă aşteptaţi să deveniţi perfecţi dintr-o dată. Dacă vă aşteptaţi la acest lucru, veţi fi dezamăgiţi. Fiţi mai buni astăzi decât aţi fost ieri şi fiţi mai buni mâine decât sunteţi astăzi.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

Preşedintele Lorenzo Snow a participat odată la o adunare a preoţiei, în care câte un reprezentant al fiecărui cvorum al vârstnicilor se ridica şi raporta lucrările pe care le îndeplinise cvorumul din care făcea parte. În timp ce preşedintele Snow îi asculta pe aceşti tineri, şi-a amintit de el însuşi cu mulţi ani în urmă. Când s-a ridicat pentru a vorbi, a spus:

„Vreau să vă spun, dacă se poate, ceva ce nu veţi uita niciodată şi cred că, probabil, nici eu.

Observ, la fel cum văd aproape de fiecare dată când se întrunesc vârstnicii tineri şi, de fapt, şi când se întrunesc vârstnicii de vârstă medie, un fel de reticenţă de a vorbi în faţa unei adunări. Observ acest lucru şi aici, în această dimineaţă, la tinerii bărbaţi care s-au ridicat să se exprime şi să ofere informaţii cu privire la lucrările specifice pe care le-au îndeplinit.

Nu cred că greşesc dacă vă povestesc puţin din experienţa mea, când am început să vorbesc în public, chiar dinainte de a fi rânduit vârstnic. Îmi amintesc de prima dată când am simţit îndemnul de a-mi depune mărturia… Îmi era foarte teamă de acest lucru şi, totuşi, simţeam în acelaşi timp că era datoria mea să mă ridic, dar am aşteptat şi am aşteptat. Şi-a depus mărturia o persoană, apoi alta şi încă una, care aproape terminase de vorbit, dar mie încă îmi era teamă să mă ridic. Nu mai vorbisem niciodată înaintea unei adunări… Am decis [în cele din urmă] că era timpul să mă ridic. Aşa am şi făcut. Ei bine, cât de mult credeţi că am vorbit? Cred că în jur de jumătate de minut – nu avea cum să fi fost mai mult de un minut. Aceea a fost prima mea încercare; iar a doua a fost, cred, la fel. Am fost foarte ruşinat… dar m-am decis, ferm şi hotărât, că, oricând voi fi chemat să îndeplinesc o sarcină de acest gen sau de alt fel, o voi face indiferent de rezultat. Aceasta face parte din temelia reuşitei mele ca vârstnic al Israelului”.

Preşedintele Snow le-a spus tinerilor băieţi că, la scurt timp după această experienţă, a susţinut prima sa adunare în calitate de misionar cu timp deplin. „Nu mi-a fost niciodată aşa de teamă de ceva în viaţa mea cum mi-a fost de adunarea aceea”, şi-a amintit el. „M-am rugat toată ziua, m-am dus într-un loc în care să fiu singur şi m-am rugat Domnului. Nu mai vorbisem niciodată [în public] înainte, cu excepţia acelor adunări de depunere a mărturiilor. Mi-era foarte teamă. Nu cred că s-a temut cineva de o împrejurare mai mult decât mă temeam eu atunci. S-a anunţat adunarea, iar camera era aproape plină… Am început să vorbesc şi cred că am vorbit cam 45 de minute”¹. Povestind despre aceeaşi adunare cu altă ocazie, el a consemnat: „Când am stat în picioare înaintea acelei congregaţii, deşi nu ştiam niciun cuvânt din ce aveam să spun, de îndată ce am deschis gura să vorbesc, Duhul Sfânt a venit cu putere asupra mea, umplându-mi mintea de lumină şi transmiţându-mi idei şi limbajul adecvat prin care să le împărtăşesc. Oamenii au fost uimiţi şi au cerut să se organizeze încă o adunare”².

Preşedintele Snow a împărtăşit lecţia pe care dorea ca tinerii băieţi să o înveţe din această experienţă: „Dragii mei tineri prieteni, aveţi ocazia de a deveni măreţi – pe cât de măreţi doriţi să deveniţi. Atunci când vă începeţi drumul în viaţă, s-ar putea să vă concentraţi pe lucruri care sunt foarte greu de obţinut, dar pe care este posibil să le puteţi obţine. S-ar putea să eşuaţi în primele voastre eforturi de a vă îndeplini dorinţele, iar eforturile voastre continue s-ar putea să nu se dovedească a fi ceea ce se numeşte reuşită. Dar în măsura în care eforturile voastre au fost sincere şi în măsura în care dorinţele voastre au la bază neprihănirea, experienţa pe care o obţineţi în timp ce vă urmaţi dorinţele inimii trebuie să vă fie de folos şi chiar şi greşelile voastre, dacă faceţi greşeli, se vor dovedi a fi spre binele vostru”³.

Aceasta a fost una dintre temele preferate ale preşedintelui Snow. El le-a amintit adesea sfinţilor porunca Domnului de a fi desăvârşiţi şi i-a asigurat că, prin sârguinţa lor şi cu ajutorul Domnului, ei puteau să se supună acestei porunci. El ne-a învăţat: „Ar trebui să simţim în inimile noastre că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că, deşi facem greşeli şi suntem slabi, totuşi, dacă trăim pe cât de aproape de desăvârşire putem, totul va fi bine cu noi”⁴.

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Având sârguinţă, răbdare şi ajutor divin, noi ne putem supune poruncii Domnului de a fi desăvârşiţi.

„Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană»” (Genesa 17:1).

În legătură cu aceasta, voi cita o parte din cuvintele Salvatorului din predica Sa de pe munte, aşa cum sunt scrise în ultimul verset din Matei, capitolul 5.

„Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)…

Învăţăm că Domnul i-a apărut lui Avraam şi i-a făcut promisiuni foarte măreţe şi, înainte ca el să fie pregătit să le obţină, i s-a cerut un lucru anume, ca el [Avraam] să fie fără prihană înaintea Domnului. Şi acelaşi lucru le-a fost cerut discipolilor de către Salvator, ca ei să fie devină desăvârşiţi, chiar aşa cum El şi Tatăl Său din Ceruri sunt. Cred că acesta este un subiect care-i preocupă pe sfinţii din zilele din urmă şi doresc să fac câteva remarci care nu sunt decât sugestii la care cei interesaţi se pot gândi.

Domnul este pregătit să ofere cele mai minunate binecuvântări sfinţilor din zilele din urmă; dar, asemenea lui Avraam, trebuie să ne pregătim pentru a le primi iar, pentru a face acest lucru, aceeaşi lege care i-a fost dată lui de către Domnul, ne-a fost dată nouă, cerându-ni-se s-o respectăm. Şi nouă ni se cere să ajungem la o stare de perfecţiune înaintea Domnului; iar, în acest caz, ca în toate celelalte, Domnul nu ne-a cerut un lucru pe care nu-l putem îndeplini, ci dimpotrivă, El a revelat sfinţilor din zilele din urmă mijloacele prin care ei se pot supune ordinului Său sfânt. Atunci când Domul i-a cerut acest lucru lui Avraam, El i-a oferit mijloacele prin care putea ajunge să fie pregătit pentru a se supune acelei legi şi să îndeplinească în întregime acel lucru. Precum ni se spune, Evanghelia i-a fost predicată lui Avraam, el a avut însoţirea Spiritului Sfânt şi, prin acea Evanghelie, el a putut obţine acel ajutor divin, care l-a ajutat să înţeleagă lucrurile care ţin de Dumnezeu şi fără de care niciun om nu putea face aceasta; fără ajutor divin, niciun om nu ar putea ajunge la o stare de desăvârşire înaintea Domnului.

Acest lucru este valabil şi pentru sfinţii din zilele din urmă; este imposibil ca ei să atingă acel nivel moral şi spiritual fără ajutor şi sprijin [cereşti] supranaturale. Nici nu putem pretinde că sfinţii din zilele din urmă se pot supune sau se vor putea supune dintr-o dată acestei legi în toate aspectele ei. Acest lucru necesită timp; necesită multă răbdare şi disciplină a minţii şi inimii pentru ca cineva să se supună acestei porunci. Şi, deşi am putea da greş în primele noastre încercări, acest lucru nu trebuie să-i descurajeze pe sfinţii din zilele din urmă în străduinţa de a pune în practică hotărârea de a se supune acestei măreţe cerinţe. Deşi Avraam a avut credinţă pentru a păşi înaintea Domnului în acord cu această lege divină, au fost momente în care credinţa i-a fost pusă la grea încercare, dar totuşi nu s-a descurajat, pentru că a pus în practică hotărârea de a se supune voinţei lui Dumnezeu.

Am putea crede că nu putem trăi în totalitate în acord cu legea perfectă, că lucrarea de a ne desăvârşi este prea dificilă. Acest lucru poate fi adevărat într-o măsură, dar rămâne neschimbat faptul că este o poruncă ce ne este dată de Cel Atotputernic şi nu o putem ignora. Când avem experienţe dificile, soseşte momentul să profităm de acel privilegiu de a-I cere Domnului tărie şi înţelegere, pricepere şi har prin care putem depăşi slăbiciunile trupului cu care trebuie să purtăm o luptă continuă.⁵ (Vezi sugestiile 1 şi 2 de la pagina 108.)

Când ne supunem unei cerinţe a Domnului, devenim perfecţi în acel lucru.

Avraam a fost chemat să-şi părăsească neamurile şi ţara (vezi Avraam 2:1–6). Dacă el nu s-ar fi supus acelei porunci, el nu ar fi fost aprobat de Domnul. Dar s-a supus; iar atunci când şi-a părăsit casa, el a plecat, fără îndoială, din supunere faţă de această lege divină a perfecţiunii. Dacă nu ar fi făcut aceasta, cu siguranţă că nu s-ar fi putut supune poruncilor Celui Atotputernic. Şi, în timp ce el părăsea casa tatălui său, în timp ce era supus acestei încercări, el făcea ceea ce conştiinţa sa şi Spiritul lui Dumnezeu îi dictau şi nimeni nu s-ar fi descurcat mai bine, atâta timp cât el nu făcea niciun rău în timp ce îndeplinea această muncă.

Când sfinţii din zilele din urmă au primit Evanghelia în naţiunile din întreaga lume şi, când glasul Celui Atotputernic le spunea să-şi părăsească pământul părinţilor lor, să-şi părăsească neamurile la fel cum a făcut Avraam, ori de câte ori îndeplineau această poruncă, ei păşeau în supunere faţă de această lege şi erau pe cât de perfecţi puteau fi oamenii în împrejurările şi zona de influenţă în care acţionau; acest lucru nu înseamnă că erau perfecţi în cunoaştere sau putere etc., ci în sentimentele lor, în integritatea, motivele şi fermitatea lor. Şi, în timp ce traversau oceanul, atâta timp cât nu cârteau şi nu se plângeau, ci se supuneau sfaturilor ce le erau date şi aveau un comportament adecvat în orice situaţie, erau pe cât de perfecţi le ceruse Dumnezeu să fie.

Planul Domnului este de a ne aduce în împărăţia celestială. El ne-a făcut cunoscut prin revelaţie directă că suntem copiii Săi, născuţi în lumile eterne, că am venit pe acest pământ pentru un scop special, de a ne pregăti pe noi înşine să primim o plenitudine a slavei Tatălui atunci când ne vom întoarce în prezenţa Sa. De aceea, trebuie să căutăm abilitatea de a păstra această lege pentru a ne sfinţi motivaţiile, dorinţele, sentimentele şi pasiunile pentru a deveni pure şi sfinte şi pentru ca voinţa noastră în toate lucrurile să se supună voinţei lui Dumnezeu şi să nu avem o altă dorinţă decât aceea de a face voinţa Tatălui. Un asemenea om este perfect în faptele sale şi dispune de binecuvântările lui Dumnezeu în tot ceea ce face şi oriunde se duce.

Dar suntem supuşi greşelilor, slăbiciunilor trupului şi suntem mai mult sau mai puţin ignoranţi, de aceea înclinaţi să facem greşeli. Da, dar nu este niciun motiv pentru care să nu avem dorinţa de a ne supune acestei porunci a lui Dumnezeu, mai ales văzând că el a făcut disponibile pentru noi mijloacele de a îndeplini această lucrare. Acesta este, după câte înţeleg, înţelesul cuvântului desăvârşire spus lui Avraam de Salvatorul şi Domnul nostru.

O persoană poate fi perfectă cu privire la anumite aspecte, dar nu şi la altele. O persoană care se supune cuvântului de înţelepciune cu credincioşie este perfectă cu privire la acea lege. Când ne-am pocăit de păcatele noastre şi am fost botezaţi pentru iertarea acestora, am fost perfecţi cu privire la acel lucru.⁶ (Vezi sugestia 3 de la pagina 108.)

În loc să ne simţim descurajaţi când greşim, ne putem pocăi şi-L putem ruga pe Dumnezeu să ne dea tăria să facem mai bine.

Ni se spune de către apostolul Ioan că „acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat” (vezi 1 Ioan 3:2–3). Sfinţii din zilele din urmă se aşteaptă să ajungă la această stare de perfecţiune; ne aşteptăm să devenim asemenea Tatălui şi Dumnezeului nostru, copii pregătiţi şi demni să trăim în prezenţa Sa; ne aşteptăm ca, atunci când Fiul lui Dumnezeu va apărea, să ne primim trupurile într-o stare înnoită şi glorificată şi ca El să „[schimbe] trupul stării noastre smerite, şi [să-l facă] asemenea trupului slavei Sale” (vezi Filipeni 3:21).

Acestea sunt aşteptările noastre. Aş dori ca toţi cei prezenţi aici să-şi adreseze următoarea întrebare: Sunt aşteptările noastre bine întemeiate? Cu alte cuvinte, căutăm noi să ne purificăm? Cum poate un sfânt din zilele din urmă să fie împăcat cu el însuşi, dacă el nu caută să devină pur la fel cum Dumnezeu este pur, dacă el nu caută să-şi păstreze un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor în fiecare zi din viaţa sa? Fără îndoială că mulţi dintre noi trăiesc zi de zi, lună de lună şi an de an fără să se facă vinovaţi în faţa lui Dumnezeu, comportându-ne cum trebuie şi căutând cu sârguinţă şi cu toată umilinţa Spiritul lui Dumnezeu pentru a ne călăuzi în viaţa noastră de zi cu zi; cu toate acestea, poate exista un moment sau pot exista momente în viaţa noastră în care suntem foarte încercaţi şi poate copleşiţi; chiar dacă ar fi aşa, nu există niciun motiv pentru care să nu încercăm din nou şi să facem acest lucru cu energie sporită şi cu hotărârea de a ne îndeplini obiectivul.⁷

Domnul doreşte să dea dovadă de îndurare faţă de copiii Săi de pe pământ, dar le cere să se pocăiască sincer atunci când păcătuiesc sau nu-şi îndeplinesc îndatoririle. El Se aşteaptă ca ei să dea dovadă de supunere şi să depună efort să alunge orice fel de păcat din viaţa lor, să se purifice şi să devină, într-adevăr, poporul Său, sfinţii Săi, pentru a fi pregătiţi să intre în prezenţa Sa, să fie făcuţi asemenea Lui în toate lucrurile şi să domnească cu El în slava Sa. Pentru a realiza acest lucru, ei trebuie să păşească pe cărarea strâmtă şi îngustă, să ducă vieţi mai luminoase şi mai bune, fiind plini de credinţă şi caritate care este dragostea pură a lui Hristos şi îndeplinind cu credinţă fiecare sarcină ce ne-o oferă Evanghelia.⁸

Dacă am putea citi în amănunt viaţa lui Avraam sau vieţile altor bărbaţi mari şi sfinţi, am descoperi, fără îndoială, că eforturile lor de a fi drepţi nu au fost încununate de succes întotdeauna. Aşadar, nu ar trebui să fim descurajaţi dacă ne simţim copleşiţi într-un moment de slăbiciune; ci, dimpotrivă, să ne pocăim imediat de greşeala sau răul pe care l-am făcut şi să-l reparăm pe cât e cu putinţă, iar, apoi, să-I cerem lui Dumnezeu o tărie înnoită de a merge înainte şi a face mai bine.

Avraam a fost fără prihană înaintea lui Dumnezeu zi de zi când a părăsit casa tatălui său şi a dat dovadă de o mai mare înţelepciune şi disciplină în soluţia pe care a propus-o atunci când păzitorii vitelor sale s-au luat la ceartă cu păzitorii vitelor nepotului său, Lot (vezi Genesa 22:1–14). Totuşi, în viaţa lui Avraam a existat un moment care trebuie să fi fost foarte dificil; de fapt, nu ne putem imagina un moment mai greu decât acela; şi anume momentul în care Domnul i-a cerut să-l sacrifice pe preaiubitul şi singurul său fiu, chiar pe Isaac, prin care Avraam aştepta îndeplinirea măreţei promisiuni pe care Domnul i-o făcuse; dar, fiindcă a avut atitudinea potrivită, a putut trece peste acea încercare şi a dat dovadă de integritate şi credinţă înaintea lui Dumnezeu (vezi Genesa 22:1–14). Nici nu putem presupune că Avraam a moştenit o astfel de stare sufletească de la părinţii săi idolatrii; dar este firesc să gândim că, având binecuvântarea lui Dumnezeu, el a reuşit să o dobândească după ce a purtat o luptă în trup aşa cum purtăm şi noi şi, uneori, a fost, fără îndoială, copleşit, apoi a ieşit învingător până când i s-a dat capacitatea să suporte un test atât de greu.

„Să aveţi în voi gândul acesta”, spune apostolul Pavel „care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” (vezi Filipeni 2:5–6). Fiecare om care are acest obiectiv se va purifica la fel cum Dumnezeu este pur şi va încerca să păşească în neprihănire înaintea Lui. Cu toţii facem mici greşeli şi avem slăbiciunile noastre; trebuie să încercăm să le depăşim cât de repede putem şi să cultivăm acest sentiment în inimile copiilor noştri, ca frica de Dumnezeu să li se dezvolte încă din copilărie şi ca ei să înveţe să se comporte cum se cuvine înaintea Sa în toate împrejurările.

Dacă soţul poate trăi o zi alături de soţia sa fără să se certe, să se poarte rău cu cineva sau să rănească Spiritul lui Dumnezeu în vreun fel, acest lucru în sine este bun; în această privinţă, el este desăvârşit. Apoi, el trebuie să încerce să fie la fel în următoarea zi. Dar, presupunând că încercarea lui din ziua următoare ar da greş, nu este niciun motiv pentru care el să nu reuşească să facă la fel în a treia zi…

Sfinţii din zilele din urmă ar trebui să cultive în mod constant această ambiţie, care a fost explicată limpede de către apostoli în zilele din trecut. Trebuie să încercăm să acţionăm în fiecare zi astfel încât să avem totdeauna un cuget curat înaintea tuturor. Iar Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie anumite mijloace în Biserică prin care putem fi ajutaţi, şi anume apostoli, profeţi şi evanghelişti etc. „pentru desăvârşirea sfinţilor” etc. (Vezi Efeseni 4:11–12.) Şi, de asemenea, El ne-a oferit Spiritul Său Sfânt, care este un ghid infailibil, rămânând, ca un înger al lui Dumnezeu alături de noi şi spunându-ne ce trebuie să facem şi acordându-ne tărie şi ajutor atunci când în calea noastră se ivesc împrejurări dificile. Nu trebuie să ne descurajăm atunci când ne descoperim slăbiciunile. Cu greu putem găsi o situaţie în toate exemplele glorioase pe care le-au dat profeţii din vechime sau din zilele noastre în care ei i-au permis celui rău să-i descurajeze; dar, pe de altă parte, ei au căutat în mod constant să depăşească, să câştige premiul şi, astfel, să se pregătească pentru o plenitudine a slavei.⁹ (Vezi sugestia 4 de la pagina 108.)

Cu ajutor divin, ne putem ridica deasupra slăbiciunilor şi vanităţilor lumii.

Odată ce ne dăm seama că, prin Evanghelia pe care am acceptat-o, avem, într-adevăr, puterea interioară de a ne înfrânge pasiunile şi poftele şi de a supune voinţa noastră voinţei Tatălui nostru Ceresc în toate lucrurile şi, dacă, în loc să fim mijloacele prin care să se adune sentimente neplăcute în rândul familiei şi al celor apropiaţi, ajutăm foarte mult să facem un mic rai pe pământ, atunci putem spune că bătălia a fost pe jumătate câştigată. Una dintre dificultăţile de pe urma cărora mulţi suferă este aceea că avem tendinţa să uităm obiectivul principal al vieţii, motivul pentru care Tatăl Ceresc ne trimite aici, în viaţa muritoare şi, de asemenea, chemarea sfântă pe care am primit-o; drept rezultat, în loc să ne ridicăm deasupra lucrurilor mărunte de moment, ne coborâm prea des la nivelul lumii, fără să profităm de ajutorul divin pe care Dumnezeu l-a instituit, singurul care ne ajută să depăşim aceste lucruri. Nu suntem cu nimic mai buni decât restul lumii, dacă nu cultivăm dorinţa de a fi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl nostru cel Ceresc este desăvârşit.

Acesta a fost îndemnul Salvatorului pentru sfinţii din zilele din trecut, care aveau aceleaşi dorinţe şi care erau supuşi aceloraşi ispite cărora le suntem noi şi a ştiut dacă oamenii se vor putea supune acestuia sau nu; Domnul nu le-a cerut şi nici nu le va cere niciodată copiilor Săi lucruri pe care le va fi imposibil să le îndeplinească. Vârstnicii Israelului care vor să se ducă în lume şi să predice Evanghelia Salvării în mijlocului unei generaţii ticăloase şi stricate, printre oameni corupţi şi plini de răutate, trebuie să cultive această dorinţă în mod deosebit. Şi nu numai ei, ci toată lumea, fiecare tânăr băiat şi tânără fată care aparţine acestei Biserici şi care este demn să se numească sfânt, trebuie să cultive această dorinţă de a trăi în acord cu această cerinţă, pentru a avea conştiinţa nepătată înaintea lui Dumnezeu. Este un lucru frumos, atât pentru cei tineri, cât şi pentru cei bătrâni, să aibă acest obiectiv; este deosebit de plăcut să-i vedem pe tinerii noştri cum decid ca lumina şi inteligenţa lui Dumnezeu să strălucească pe chipurile lor, ca ei să dobândească o viziune corectă a vieţii şi să se poată ridica deasupra tuturor slăbiciunilor şi vanităţilor lumii şi a greşelilor şi răutăţilor oamenilor.¹⁰

Nu este nevoie ca sfinţii din zilele din urmă să se îngrijoreze cu privire la lucrurile acestei lumi. Toate se vor sfârşi. Inimile noastre trebuie să fie îndreptate asupra lucrurilor cereşti; să se străduiască să obţină acea desăvârşire care se găseşte în Hristos Isus, care a fost perfect supus Tatălui şi, astfel, a obţinut măreaţa Sa exaltare şi a devenit un exemplu pentru fraţii Săi. De ce ar trebui să ne supărăm şi îngrijorăm din cauza acestor lucruri trecătoare, când destinul nostru este atât de măreţ şi glorios? Dacă ne vom alipi de Domnul, vom ţine poruncile Sale, ne vom modela după perfecţiunea Sa şi ne vom strădui să obţinem lucrurile eterne ale împărăţiei Sale cereşti, totul va fi bine cu noi, iar, în final, vom triumfa şi vom obţine victoria.¹¹

În toate faptele şi conduita dumneavoastră, trebuie să vă gândiţi mereu că vă pregătiţi şi vă stabiliţi un mod de viaţă care va dăinui de-a lungul veşniciilor; nu urmaţi niciun principiu pe care v-ar fi ruşine sau nu aţi vrea să-l aplicaţi în cer şi nu folosiţi niciun mijloc pentru a atinge un obiectiv pe care o conştiinţă celestă luminată l-ar dezaproba. În timp ce sentimentele şi dorinţele vă influenţează acţiunile, faceţi astfel încât principiile pure, onorabile, sfinte şi virtuoase să vă conducă şi guverneze mereu.¹²

Nu putem deveni perfecţi dintr-o dată, dar putem fi puţin mai buni în fiecare zi.

Copilul creşte de la starea de pruncie la cea de adolescent şi de la cea de adolescent la cea de bărbat, având o creştere constantă şi neîntreruptă; dar el nu poate spune când sau cum are loc creşterea. El nu îşi dă seama că creşte; dar, supunându-se legilor sănătăţii şi fiind, între timp, prudent, ajunge, în cele din urmă, la maturitate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi ca sfinţi din zilele din urmă. Ne dezvoltăm şi creştem. Nu ştim când se întâmplă acest lucru; dar, după un an sau doi, descoperim că ne îndreptăm, ca să spunem aşa, în sus, apropiindu-ne de vârful muntelui. Simţim că avem credinţă în Domnul; că influenţa Sa divină este tot timpul benefică; că avem o legătură cu El; că El este, într-adevăr, Tatăl nostru şi că ne îndrumă în viaţă.¹³

Nu vă aşteptaţi să deveniţi perfecţi dintr-o dată. Dacă vă aşteptaţi la acest lucru, veţi fi dezamăgiţi. Fiţi mai buni astăzi decât aţi fost ieri şi fiţi mai buni mâine decât sunteţi astăzi. Să nu permitem ispitelor care, poate, ne copleşesc într-o anumită măsură azi, să ne copleşească la fel de mult mâine. Ci să continuăm să fim puţin mai buni în fiecare zi şi să nu lăsăm vieţile noastre să treacă fără să facem bine atât altora, cât şi nouă.¹⁴

Zilele sau săptămânile noastre prezente trebuie să fie cele mai bune din câte-am trăit vreodată, însemnând că trebuie să progresăm puţin câte puţin în fiecare zi în cunoaştere şi înţelepciune şi în pricepere şi în abilitatea de a face bine. Pe măsură ce îmbătrânim, ar trebui să trăim mai aproape de Domnul în fiecare zi.¹⁵ (Vezi sugestia 5 de la pagina 109.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Preşedintele Snow a înţeles că porunca de a fi perfect este un motiv de îngrijorare pentru unii sfinţi din zilele din urmă (paginile 99–101). În timp ce studiaţi acest capitol, căutaţi sfaturi care pot oferi alinare cuiva pe care porunca de a fi perfect îl îngrijorează.
În secţiunea care începe la pagina 99, expresia „ajutor supranatural” se referă la ajutorul oferit de Domnul. În ce feluri ne ajută Domnul să devenim desăvârşiţi?
Studiaţi remarcile preşedintelui Snow despre Avraam şi despre pionierii sfinţi din zilele din urmă de la pagina 101. Ce credeţi că înseamnă să fim perfecţi „ în… zona de influenţă în care [acţionăm]”? Gândiţi-vă ce puteţi face pentru a fi mai aproape de perfecţiune în „sentimentele… în integritatea, motivele şi hotărârea” dumneavoastră.
Preşedintele Snow a spus că „nu trebuie să ne descurajăm atunci când ne descoperim slăbiciunile”(pagina 105). Cum putem trece peste sentimentele de descurajare? (Pentru unele exemple, vedeţi paginile 102–106.)
Cum vă ajută să ştiţi că nu trebuie să „deveniţi perfecţi dintr-o dată”? (Vezi pagina 107.) Gândiţi-vă la modalităţi concrete prin care puteţi urma sfatul preşedintelui Snow de a „fi puţin mai buni în fiecare zi”.
Căutaţi una sau două afirmaţii din acest capitol care vă inspiră în mod special pe dumneavoastră. Ce vă place la aceste afirmaţii?

Scripturi suplimentare: 1 Nefi 3:7; 3 Nefi 12:48; Eter 12:27; Moroni 10:32–33; D&L 64:32–34; 67:13; 76:69–70

Ajutor pentru predare: „Oamenii sunt impresionaţi atunci când le sunt recunoscute contribuţiile. Puteţi face un efort special să recunoaşteţi comentariile fiecărei persoane şi, dacă este posibil, să includeţi acele comentarii în discuţia clasei” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 35–36).

În predica Sa de pe munte, Salvatorul a spus: „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48).

Domnul i-a poruncit lui Avraam: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană” (Genesa 17:1).

Trebuie să încercăm în fiecare zi să ne îmbunătăţim relaţiile cu membrii familiei.