Capitolul 17

Preoţia – „pentru salvarea familiei umane”

„Preoţia pe care o deţinem a fost revelată pentru salvarea familiei umane. Trebuie să gândim în profunzime şi să cugetăm la modul în care ne putem folosi preoţia pentru a putea ajuta la salvarea altora.”

Din viaţa lui Lorenzo Snow

Vârstnicul Lorenzo Snow a fost rânduit apostol în data de 12 februarie 1849. Opt luni mai târziu, a fost chemat să stabilească o misiune în Italia. Alături de alţi fraţi care fuseseră chemaţi să slujească, el a plecat în această misiune în data de 19 octombrie 1849. El şi colegii lui au făcut lunga călătorie mergând pe jos, călărind şi mergând cu vaporul.

Când au ajuns în Italia, în luna iunie a anului 1850, el şi colegii lui au observat că oamenii din marile oraşe italiene nu erau încă pregătiţi să primească Evanghelia. Însă o comunitate, cunoscută sub denumirea de valdezi, i-a atras atenţia şi s-a simţit inspirat să lucreze printre ei. Valdezii au trăit timp de mai multe secole în zona izolată a regiunii Piemonte – o vale aflată la sudul graniţei dintre Italia şi Elveţia şi la estul graniţei dintre Italia şi Franţa. Formându-şi comunitatea datorită dorinţei lor de a realiza o reformă religioasă, ei erau devotaţi studiului Bibliei şi urmării exemplului apostolilor Salvatorului.

Vârstnicul Snow a spus că, atunci când s-a gândit să predice Evanghelia printre valdezi, „un flux mare de lumină părea [să-i] inunde mintea”¹. Însă, în pofida acestei asigurări, el a simţit că nu era înţelept să înceapă imediat munca misionară propriu-zisă, deoarece duşmanii Bisericii au distribuit printre oameni publicaţii care conţineau minciuni despre Biserică.² Vârstnicul Snow a raportat: „Deoarece am simţit că era voinţa Spiritului ca noi să începem cu paşi mici şi precauţi, m-am supus voii cerului”³.

Deşi misionarii nu au început să predice imediat, vârstnicul Snow a supravegheat publicarea broşurilor în italiană şi franceză. Mai mult, el şi colegii lui s-au împrietenit cu oamenii din jurul lor. „Am muncit din greu pentru a stabili o temelie ce urma să fie folosită în viitor”, a spus el, „pregătind în linişte mintea oamenilor pentru a primi Evanghelia, sădind sentimente de prietenie în inima celor care ne înconjurau. Cu toate acestea, am simţit că era un lucru neobişnuit, care-mi punea răbdarea la încercare, să stau săptămâni, chiar luni de zile în mijlocul unei comunităţi interesante fără să pot comunica în mod activ şi public principiile măreţe pe care venisem să le propovăduiesc”⁴.

Sentimentele valdezilor faţă de Biserică au început să se schimbe considerabil după ce vârstnicul Snow a dat o binecuvântare a preoţiei unui băiat care se îmbolnăvise foarte rău. Vârstnicul Snow a scris în jurnalul său următoarele:

„6 sept. – În această dimineaţă, atenţia mi s-a îndreptat către Joseph Guy, un băiat în vârstă de trei ani, copilul cel mai mic al gazdei noastre. Mulţi prieteni veniseră să-l vadă pe copil, căci toţi credeau că i se apropia sfârşitul. M-am dus să-l văd în acea după-amiază: moartea îi distrugea trupul; trupul său care fusese sănătos ajunsese acum un schelet şi puteam să ne dăm seama că el era viu doar dacă eram foarte atenţi”.

Îngrijorat din cauza oamenilor care se opuneau predicării Evangheliei şi preocupat din cauza micuţului Joseph Guy, în acea seară, vârstnicul Snow s-a îndreptat către Domnul pentru a primi ajutor. Mai târziu, el a spus: „Timp de câteva ore înainte de a mă duce la culcare, L-am rugat pe Domnul să ne ajute în această situaţie. Sentimentele pe care le-am avut cu această ocazie nu vor putea fi uitate cu uşurinţă.

7 sept. – În această dimineaţă, am sugerat… că ar trebui să postim, să ne ducem pe munte şi să ne rugăm. Pe când ne pregăteam să plecăm, ne-am dus şi l-am văzut pe copil; el şi-a dat ochii peste cap, pleoapele i s-au închis, faţa şi urechile îi erau slabe şi erau foarte palide, ceea ce indica faptul că moartea se apropia. Transpiraţia rece a morţii îi acoperise trupul, iar viaţa lui aproape că se încheiase. Doamna Guy şi alte femei plângeau în hohote, în timp ce domnul Guy îşi plecase capul de tristeţe”. Şoptindu-le vârstnicului Snow şi celorlalţi misionari, domnul Guy a spus: „Moare. Moare”.

Vârstnicul Snow a continuat: „După puţin timp petrecut în linişte pe munte, departe de orice sursă de perturbare, ne-am adresat Domnului în rugăciune solemnă să-i cruţe viaţa copilului. În timp că mă gândeam la ce ar trebui să facem şi la lucrurile pe care urma curând să le mărturisim oamenilor, am considerat acest moment ca fiind un eveniment foarte important. Nu ştiam de vreun sacrificiu pe care l-aş fi putut face şi pe care să nu fi fost dornic să-l fac pentru ca Domnul să ne aprobe ceea ce îi cerusem”.

Când s-au întors la familia Guy, în acea după-amiază, vârstnicul Snow i-a dat lui Joseph o binecuvântare a preoţiei. După câteva ore, ei s-au dus să vadă familia, iar tatăl lui Joseph, „cu un zâmbet de mulţumire”, le-a spus că băiatul se simţea mult mai bine.

„8 sept. – Copilul se simţea atât de bine, încât părinţii au putut să meargă să se odihnească, ceea ce nu mai făcuseră de mult timp. Astăzi, au putut să-l lase singur şi să-şi vadă de treburi.” Când mama lui Joseph şi-a exprimat bucuria pentru însănătoşirea băiatului, vârstnicul Snow a spus: „Dumnezeul cerului a făcut acest lucru pentru dumneavoastră”.

„Din acel moment, el a început să-şi revină”, îşi amintea vârstnicul Snow, „şi, având inima plină de recunoştinţă faţă de Tatăl nostru Ceresc, sunt fericit să spun că, după câteva zile, el s-a dat jos din pat şi s-a alăturat micilor săi prieteni”⁵.

După această experienţă, vârstnicul Snow a simţit că circumstanţele erau „pe cât de favorabile se putea” ca lucrarea Domnului să progreseze printre oameni. În data de 19 septembrie 1850, la exact 11 luni după ce a plecat de acasă pentru a sluji în Italia, el le-a spus colegilor lui că trebuie să „înceapă să predice Evanghelia în public”. Ei au urcat, din nou, pe munte, unde vârstnicul Snow a dedicat ţara pentru predicarea Evangheliei restaurate.⁶

Cuvintele pe care vârstnicul Snow le-a adresat doamnei Guy – „Dumnezeul cerului a făcut acest lucru pentru dumneavoastră” – au reflectat învăţăturile pe care le-a predat de-a lungul vieţii despre preoţie. El le-a amintit sfinţilor că prin lucrarea deţinătorilor preoţiei, „slava şi puterea lui Dumnezeu [sunt] arătate” pentru folosul celorlalţi.⁷ (Vezi sugestia 1 de la pagina 224.)

Învăţături ale lui Lorenzo Snow

Deţinătorii preoţiei sunt mesageri ai Celui Atotputernic, cu autoritate dată din cer de a administra rânduieli sfinte.

Noi, sfinţii din zilele din urmă, declarăm că am primit de la Dumnezeu plenitudinea Evangheliei nepieritoare; declarăm că deţinem preoţia sfântă – autoritatea lui Dumnezeu dată bărbaţilor, care ne dă dreptul să administrăm rânduielile ei într-un mod acceptat de El.⁸

Orice om care va deveni umil în faţa lui Dumnezeu şi va fi scufundat complet în apă, după ce se va pocăi, pentru iertarea păcatelor sale, va primi, prin aşezarea mâinilor, darul Duhului Sfânt. Pot eu să-i ofer acest lucru? Nu, eu sunt doar un mesager al Celui Atotputernic, care a primit autoritate să înfăptuiască scufundarea pentru iertarea păcatelor; eu doar îl scufund în apă, având autoritatea de a face acest lucru. Eu doar îmi aşez mâinile pe capul lui pentru ca el să-L primească pe Duhul Sfânt, apoi Dumnezeu, de acolo de unde este, îmi confirmă autoritatea, confirmă că eu sunt mesagerul Său şi-i dă Duhul Sfânt acelui om.⁹

Când [eu am botezat] oameni şi le-am [administrat] rânduielile acestei preoţii sfinte, Dumnezeu a confirmat ceea ce am făcut trimiţându-L pe Duhul Sfânt, oferindu-le cunoaştere celor cărora le-am slujit, convingându-i că acea autoritate a fost dată din cer. Şi, fiecare vârstnic care s-a dus să predice această Evanghelie nepieritoare şi care a acţionat în spiritul chemării sale poate să depună aceeaşi mărturie că, prin intermediul administrărilor lor în aceste rânduieli sfinte, slava şi puterea lui Dumnezeu [sunt] arătate într-o manieră convingătoare asupra capetelor celor cărora ei le-au slujit. Aceasta este mărturia noastră; aceasta a fost mărturia [în anul 1830] unui anumit om care a mers şi a afirmat că Dumnezeu l-a autorizat să boteze oameni pentru iertarea păcatelor şi să-şi aşeze mâinile pe capul lor pentru primirea Duhului Sfânt, care le va da o cunoaştere din lumile eterne că el avea acea autoritate. Acest om era Joseph Smith; şi el a conferit această autoritate, care-i fusese dată de îngeri sfinţi, altora care au fost trimişi să depună lumii mărturie că cei care vor primi acele rânduieli sfinte vor primi de la Cel Atotputernic mărturia că ei au fost astfel autorizaţi pentru a administra în acest fel. Şi aceasta este mărturia noastră; şi aceasta este mărturia mea în faţa acestui popor şi în faţa lumii.¹⁰

Unde în întreaga lume puteţi găsi un grup de conducători spirituali care să îndrăznească să facă afirmaţiile pe care le fac vârstnicii noştri? Unde este bărbatul sau grupul de bărbaţi care să îndrăznească să se prezinte în faţa lumii şi să spună că au fost autorizaţi de Dumnezeu să administreze oamenilor anumite rânduieli prin care aceştia să poată primi revelaţie de la Dumnezeu? Despre cineva care proclamă o doctrină de acest fel s-ar afla în scurt timp dacă este un impostor – s-ar pune singur într-o poziţie foarte periculoasă şi s-ar afla în scurt timp dacă nu ar deţine o astfel de autoritate. Şi, totuşi, vârstnicii noştri îndrăznesc să-şi asume această poziţie… Dumnezeu Şi-a trimis îngerii sfinţi din cer şi a restaurat bărbatului autoritatea de a administra rânduielile Evangheliei.¹¹ (Vezi sugestia 2 de la pagina 224.)

Preoţia ne ajută să avem parte de fericire în această viaţă şi de-a lungul eternităţii.

Preoţia a fost restaurată; i-a fost dată omului ca, prin intermediul ei, toţi cei care doresc să fie buni şi fericiţi să poată avea acest privilegiu. Evanghelia ne învaţă cum să fim deosebiţi, buni şi fericiţi. Scopul Evangheliei lui Hristos este de a ne învăţa toate lucrurile care ne sunt necesare pentru bunăstarea prezentă şi viitoare.

Avem, astăzi, aceste obiective în minte şi trebuie să le păstrăm mereu acolo. Să ne gândim la ultimii douăzeci şi cinci de ani sau doar la ultimii zece ani, mulţi oameni au venit în Biserică în această perioadă de timp şi vedeţi ce am realizat. Privim mai departe şi înţelegem lucrurile mai bine şi, datorită acestui lucru, suntem mai bine pregătiţi pentru lucrurile care vin pe pământ decât am fost acum zece, cincisprezece, douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani, pentru a şti cum să fim utili, cum să facem lucrurile în modul în care ele trebuie făcute…

Obiectivul preoţiei este de a-i face fericiţi pe toţi [oamenii], de a răspândi informaţii, de a-i ajuta pe toţi oamenii să beneficieze de aceleaşi binecuvântări atunci când le vine rândul.¹²

Tocmai pentru acest scop, preoţia sfântă a fost oferită în timpul în care trăim, pentru a-i îndruma şi desăvârşi, aici, pe sfinţii lui Dumnezeu, iar starea exaltată în care vom apărea de partea cealaltă a vălului… va fi la fel de măreaţă ca efortul pe care l-am depus să dobândim inteligenţă, integritate şi credinţă în această lume.¹³

Domnul a spus că El ne va da tot ceea ce are El – şi aceasta conform jurământului şi legământului care aparţine preoţiei (vezi D&L 84:33–44). Nimeni nu trebuie să se îndoiască de ceea ce spune Isus, iar El declară, aşa cum a fost consemnat în apocalipsa scrisă de Ioan: „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3:21). Poate fi spus ceva mai măreţ decât aceasta? Nu conţine aceasta totul?¹⁴

Această Evanghelie pe care am primit-o a fost revelată din cer, iar preoţia pe care o deţinem a fost revelată pentru salvarea familiei umane. Trebuie să gândim în profunzime şi să cugetăm la modul în care ne putem folosi preoţia pentru a putea ajuta la salvarea altora.¹⁵ (Vezi sugestia 3 de la pagina 224.)

Deţinătorii neprihăniţi ai preoţiei caută cu sârguinţă şi cu entuziasm daruri spirituale care să-i ajute să le slujească altora.

Fraţilor mei în preoţie aş dori să le spun câteva cuvinte ca sfat, învăţătură şi îndemn. Purtaţi pe umerii dumneavoastră responsabilităţi mari şi sacre, care au legătură nu doar cu salvarea acestei generaţii, ci şi cu cea a multor generaţii din trecut şi cu a multora care vor urma. Drapelul glorios al împărăţiei lui Emanuel, care trebuie întemeiată din nou în lume, trebuie să fie arborat în fiecare naţiune, împărăţie şi imperiu; glasul de avertizare… trebuie făcut cunoscut tuturor oamenilor; dumneavoastră sunteţi aceia pe care Domnul i-a ales pentru acest scop, chiar coarnele lui Iosif, de a strânge laolaltă toate popoarele (vezi Deuteronomul 33:13–17). În mod sigur, nu există limită în ceea ce priveşte sârguinţa şi munca asiduă în încercarea de a sluji cel mai bine în oficiile dumneavoastră sfinte şi sacre, astfel încât să fie cel mai util pentru dumneavoastră şi pentru omenire.¹⁶

În această Biserică, sunt bărbaţi care au sentimente şi o inimă tot la fel de bune ca oricare alţi bărbaţi care au existat vreodată, dar cărora le lipseşte credinţa şi energia şi nu ajung să dobândească ceea ce ar fi privilegiul lor să primească. Dacă credinţa, energia şi fermitatea lor ar fi egale cu sentimentele şi dorinţele lor bune, cu cinstea şi bunătatea lor, ei ar fi cu siguranţă bărbaţi puternici în Israel; iar boala, suferinţa şi puterea celui rău ar fugi din calea lor ca pleava spulberată de vânt. Totuşi, spunem că suntem oameni buni şi că nu facem lucrurile la fel ca ceilalţi oameni, ci progresăm mult în neprihănire în faţa lui Dumnezeu şi, fără îndoială, facem acest lucru. Dar vreau să vă subliniez, dragi fraţi şi surori, că sunt vârstnici printre noi, înzestraţi cu daruri spirituale care pot fi folosite cu ajutorul Duhului Sfânt. Darurile Evangheliei trebuie dezvoltate prin sârguinţă şi perseverenţă. Când profeţii din vechime doreau o anumită binecuvântare mai specială sau o cunoaştere, o revelaţie ori viziune importantă, uneori posteau şi se rugau timp de multe zile, chiar săptămâni pentru acel scop.¹⁷

Fraţii mei tineri, când lucrurile vă sunt defavorabile, când totul pare fără speranţă, faceţi-vă datoria şi veţi deveni bărbaţi puternici, rezistenţi; cei bolnavi vor fi vindecaţi datorită binecuvântărilor pe care li le veţi da; diavolii vor fugi de dumneavoastră; morţii vor fi înviaţi şi tot ce a fost vreodată făcut de om de la căderea lui Adam va putea fi făcut de dumneavoastră prin intermediul puterii lui Dumnezeu şi al unei dorinţe adecvate.¹⁸

Puritatea, virtutea, fidelitatea, evlavia trebuie căutate cu multă dorinţă, altfel coroana nu poate fi dobândită. Acele principii trebuie să fie încorporate în noi, întreţesute în caracterul nostru, să devină parte din noi, făcându-ne un centru, o fântână de adevăr, de echitate, de dreptate şi milă, de tot ceea ce este bun şi măreţ, ca de la noi să poată porni lumina, viaţa, puterea şi legea care să conducă, să guverneze şi să ajute la salvarea unei lumi rătăcite; acţionând în calitate de fii ai lui Dumnezeu, pentru şi în numele Tatălui nostru din Cer. Ne aşteptăm ca la înviere să folosim puterile preoţiei noastre – le vom putea folosi doar în măsura în care i-am protejat neprihănirea şi perfecţiunea; aceste atribute pot fi avute doar dacă sunt căutate şi dobândite, astfel încât în dimineaţa învierii noi vom deţine doar acele atribute pe care le-am dobândit în această lume! Evlavia nu poate fi conferită, ci trebuie dobândită, lucru de care lumea religioasă, în mod straniu şi regretabil, pare să nu fie conştientă. Căutaţi să-i ajutaţi pe ceilalţi, iar ceilalţi vor căuta să vă ajute; iar cel care va fi mare între voi, să fie bun, păsându-i de nevoile tuturor, devenind slujitorul tuturor.¹⁹

În calitate de sfinţi ai lui Dumnezeu, de vârstnici ai Israelului, trebuie să fim dornici să ne dedicăm timpul şi eforturile făcând orice sacrificiu necesar pentru a dobândi atributele spirituale corespunzătoare pentru a fi foarte utili în numeroasele noastre chemări. Şi fie ca Domnul să insufle fiecărei inimi importanţa acestor lucruri, pentru ca noi să putem căuta cu sârguinţă şi cu entuziasm darurile şi puterile promise în Evanghelia faţă de care ne supunem.²⁰ (Vezi sugestia 4 de la pagina 225.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Recapitulaţi povestirea de la paginile 217–219. În ce fel se pot pregăti deţinătorii Preoţiei lui Melhisedec să dea binecuvântări ale preoţiei? Ce putem face noi toţi pentru a primi binecuvântări ale preoţiei?
Citiţi paragraful din josul paginii 219. În ce moduri arată rânduielile preoţiei puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră?
În ce moduri ne ajută pe toţi rânduielile şi binecuvântările preoţiei să avem parte de fericire în această viaţă? Cum ne ajută ele să dobândim fericire eternă? Legat de aceste întrebări, cugetaţi la învăţăturile preşedintelui Snow de la pagina 221.
La paginile 222–224, analizaţi darurile spirituale pe care preşedintele Snow i-a încurajat pe deţinătorii preoţiei să le dezvolte. Ce credeţi că înseamnă să dezvolţi un dar spiritual? Ce legătură există între acest sfat şi eforturile tuturor membrilor Bisericii?

Scripturi suplimentare: Iacov 5:14–15; Alma 13:2–16; D&L 84:19–22; 128:8–14; Articolele de credinţă 1:3, 5

Ajutor pentru predare: „Pentru a ajuta cursanţii să se pregătească să răspundă la întrebări, le puteţi spune, înainte ca ceva să fie citit sau prezentat, că le veţi cere răspunsurile… De exemplu, puteţi să spuneţi: «Ascultaţi în timp ce citesc acest pasaj, pentru ca dumneavoastră să puteţi împărtăşi ceea ce vă interesează cel mai mult din acesta» sau «Pe măsură ce se citeşte această scriptură, vedeţi dacă puteţi să înţelegeţi ceea ce ne spune Domnul despre credinţă»” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 69).

O fotografie recentă a regiunii Piemonte din Italia, unde vârstnicul Lorenzo Snow a slujit în calitate de misionar la începutul anilor 1850.

Toţi membrii credincioşi ai Bisericii sunt binecuvântaţi prin intermediul rânduielilor preoţiei şi al legămintelor.

Apostolii din vechime, Petru, Iacov şi Ioan, le-au conferit Preoţia lui Melhisedec lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery.