Capitolul 24

O viaţă axată pe Hristos

„Cea mai bună măsură a adevăratei măreţii este cât de asemănători Îi suntem lui Hristos.”

Din viaţa lui Ezra Taft Benson

Preşedintele Ezra Taft Benson a citat deseori sfatul Salvatorului dat celor doisprezece ucenici nefiţi: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi? Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu” (3 Nefi 27:27).¹ Acest principiu – nevoia de a fi mai asemănători lui Hristos – a reprezentat o temă care apare frecvent în slujirea preşedintelui Benson, mai ales în timpul slujirii în calitate de preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi de preşedinte al Bisericii.

Întrucât şi-a dedicat viaţa slujindu-L pe Domnul, preşedintele Benson a vorbit cu putere şi convingere când şi-a împărtăşit următoarea mărturie:

„Depun mărturie că nu există o provocare mai mare, mai emoţionantă sau care să-ţi înnobileze mai mult sufletul decât aceea de a încerca să învăţăm despre Hristos şi de a păşi pe urmele Sale. Modelul nostru, Isus Hristos, a mers pe acest pământ fiind «Exemplul». El este avocatul nostru pe lângă Tatăl. El a realizat marele sacrificiu ispăşitor pentru ca noi să avem bucurie deplină şi să fim exaltaţi în acord cu harul Său şi pocăinţa şi neprihănirea noastră. El a făcut toate lucrurile perfect şi ne porunceşte ca şi noi să fim perfecţi ca El şi Tatăl Său (vezi 3 Nefi 12:48).

«Ce ar face Isus?» sau «Ce ar dori El ca eu să fac?» sunt întrebările personale cele mai importante ale acestei vieţii. A păşi pe calea Sa reprezintă cea mai mare realizare a vieţii. Viaţa unui bărbat sau a unei femei poate fi considerată de succes dacă aceasta se aseamănă cât mai mult posibil cu cea a Învăţătorului”².

În timp ce preşedintele Benson i-a îndemnat pe sfinţi să urmeze exemplul perfect al Salvatorului, le-a amintit că ei pot face acest lucru doar cu ajutorul Salvatorului. El a spus:

„Eu ştiu că Domnul trăieşte. Ştiu că El ne iubeşte. Ştiu că nimeni nu poate reuşi fără El, dar avându-L ca partener, nimeni nu poate eşua.

Ştiu că Dumnezeu ne poate ajuta să avem mai mult succes decât am avea prin propriile forţe.

Sper ca noi toţi, începând din acest moment, să avem curajul moral de a ne strădui mai mult să ne gândim în fiecare zi la Hristos, să învăţăm despre El, să Îi călcăm pe urme şi să facem ceea ce El ar dori să facem”³.

„Isus a spus: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine»” (Ioan 14:6).

Învăţături ale lui Ezra Taft Benson

Exemplul şi învăţăturile lui Isus Hristos oferă marele standard întregii omeniri.

Acum două mii de ani, un om perfect a trăit pe pământ: Isus Hristosul. El era fiul unui Tată Ceresc şi al unei mame pământene. El este Dumnezeul acestei lumi, sub îndrumarea Tatălui. El i-a învăţat pe oameni adevărul, ca ei să poată fi liberi. Exemplul Său şi principiile Sale ne oferă măreţul reper, singura cale sigură pentru omenire.⁴

Influenţa niciunui alt om nu a avut un atât de mare impact asupra acestui pământ cât cea a vieţii lui Isus, Hristosul. Nu ne putem imagina viaţa fără învăţăturile Sale. Fără El, am fi pierduţi într-un miraj al crezurilor şi modurilor de preaslăvire false, care se nasc din frică şi întuneric, acolo unde plăcerile trupeşti şi preocuparea pentru îmbogăţire domnesc. Suntem departe de îndeplinirea ţelului pe care El ni l-a dat, dar nu trebuie niciodată să-l pierdem din vedere; nici nu trebuie să uităm că înaintarea noastră către lumină, către perfecţiune, nu ar fi posibilă fără învăţăturile Sale, viaţa Sa, moartea şi învierea Sa…

Trebuie să învăţăm şi să tot învăţăm că numai acceptând să trăim conform Evangheliei iubirii, aşa cum a fost predicată de Învăţător, şi numai făcând voia Sa vom putea scăpa de ignoranţă şi de îndoielile pe care le avem. Trebuie să învăţăm acest adevăr simplu, măreţ pentru a putea avea parte de bucuriile dulci ale Spiritului acum şi întotdeauna. Trebuie să facem voia Sa în totalitate. Trebuie să Îl punem pe El pe primul loc în viaţa noastră.⁵

În capitolul 14 din Ioan, Isus Îşi ia rămas bun cu blândeţe de la ucenicii săi după Cina cea de taină. Le spune că Se duce să le pregătească un loc în casa Tatălui Său; ca acolo unde este El, să poată fi şi ei. Iar Toma Îi spune:

„«Doamne… nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?»

Isus i-a spus: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine» (Ioan 14:5–6). Calea este în faţa noastră. Este bine delimitată.⁶

Venim la Hristos când privim către El în fiecare gând şi încercăm să dobândim atributele Sale.

În limbajul Cărţii lui Mormon, trebuie să „[credem] în Hristos şi să nu-L [tăgăduim]” (2 Nefi 25:28). Trebuie să ne încredem în Hristos şi nu în braţul omului (vezi 2 Nefi 4:34). Trebuie să „[venim] la Hristos şi [să ne perfecţionăm] [în] El” (Moroni 10:32). Trebuie să venim „cu inima frântă şi cu spiritul smerit” (3 Nefi 12:19), flămânzi şi însetaţi după neprihănire (vezi 3 Nefi 12:6). Trebuie să venim „[ospătându-ne] din cuvântul lui Hristos” (2 Nefi 31:20), pe măsură ce îl primim prin scripturile Sale, de la cei unşi ai Săi şi de la Spiritul Său Sfânt.

Pe scurt, trebuie să urmăm „exemplul Fiului Dumnezeului cel Viu” (2 Nefi 31:16).⁷

Domnul a spus: „Întoarce-te către Mine în fiecare gând” (D&L 6:36). Să ne întoarcem către Domnul în fiecare gând este singura cale prin care putem fi felul de bărbaţi sau femei care trebuie să fim.

Domnul a adresat ucenicilor Săi următoarea întrebare: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi?”. Apoi, El a răspuns la propria întrebare spunând: „Tot aşa cum sunt Eu” (3 Nefi 27:27). Pentru a deveni asemănători Lui, trebuie să Îl avem cu noi în gândurile noastre – tot timpul. De fiecare dată când luăm din împărtăşanie, ne luăm angajamentul să „[ne amintim] totdeauna de El” (Moroni 4:3; 5:2; D&L 20:77, 79).

Pentru că gândurile ne definesc şi pentru că trebuie să fim asemănători lui Hristos, atunci trebuie să gândim asemenea lui Hristos. Permiteţi-mi să repet: Pentru că gândurile ne definesc şi pentru că trebuie să fim asemănători lui Hristos, trebuie să gândim asemenea lui Hristos…

Gândurile noastre trebuie să fie îndreptate către Domnul. Trebuie să ne gândim la Hristos.⁸

Fie ca vieţile noastre, căminele noastre şi munca noastră să reflecte caracterul nostru asemănător cu cel al lui Hristos. Trăiţi astfel, încât alţii să spună despre dumneavoastră: „Iată un creştin adevărat!”.

Da, credem în Isus Hristos, dar mai ales – privim către El, avem încredere în El şi ne străduim să dobândim atributele Sale.⁹

Hristos reprezintă idealul nostru. El este exemplul nostru… Cea mai bună măsură a adevăratei măreţii este cât de asemănători Îi suntem lui Hristos.¹⁰

Să fim asemănători Salvatorului – ce provocare pentru fiecare persoană! El este un membru al Dumnezeirii. El este Salvatorul şi Mântuitorul. El a fost perfect în fiecare aspect al vieţii Sale. El nu avea nicio slăbiciune şi niciun cusur. Oare putem noi fi precum este El? Răspunsul este da. Nu numai că putem, dar este şi datoria şi responsabilitatea noastră să fim. El nu ne-ar fi dat acea poruncă dacă nu ar fi dorit ca noi să facem acest lucru [vezi Matei 5:48; 3 Nefi 12:48].

Apostolul Petru, înfăţişat aici alături de Isus Hristos Cel Înviat, ne-a învăţat cum putem să ne formăm un caracter asemănător cu cel al Salvatorului.

Apostolul Petru a vorbit despre procesul prin care o persoană poate fi făcută părtaşă „firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). Acest lucru este important, pentru că, dacă vom deveni părtaşi firii dumnezeieşti, vom deveni asemănători Lui. Să studiem cu atenţie ce ne învaţă Petru despre acest proces. Iată ce a spus:

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (2 Petru 1:5–7).

Virtuţile subliniate de Petru sunt parte a firii dumnezeieşti sau parte a caracterului Salvatorului. Acestea sunt virtuţile pe care trebuie să le dobândim dacă dorim să fim mai asemănători Lui. Să discutăm despre câteva dintre aceste trăsături importante.

Prima trăsătură, la care se adaugă toate celelalte, este credinţa. Credinţa este temelia pe care se clădeşte un caracter asemănător cu cel al lui Dumnezeu…

Petru continuă şi spune că trebuie să unim credinţa noastră cu fapta… Comportamentul virtuos implică faptul că [un om] are gânduri curate şi face fapte cinstite. El nu va pofti în inima sa, pentru că, dacă va face acest lucru, „va nega credinţa” şi va pierde Spiritul (D&L 42:23) – şi nu este ceva mai important în această lucrare decât Spiritul…

Comportamentul virtuos este înrudit cu sfinţenia, un atribut al Dumnezeirii. [Noi] trebuie să căutăm în mod activ ceea ce este virtuos şi încântător şi nu ceea ce este corupt sau sordid. Virtutea ne va înfrumuseţa gândurile fără încetare (vezi D&L 121:45). Cum ar putea vreun om să permită să fie înconjurat de pornografie, obscenitate sau vulgaritate şi să se considere cu adevărat virtuos?

Următorul pas al acestui proces al creşterii descris de Petru este să unim cunoştinţa cu credinţa şi faptele noastre. Domnul ne-a spus că „este imposibil ca un om să fie salvat în ignoranţă” (D&L 131:6). De asemenea, Dumnezeu ne-a poruncit: „Căutaţi cuvintele de înţelepciune în cele mai bune cărţi; căutaţi să învăţaţi, chiar prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă” (D&L 88:118)… Deşi orice studiu despre adevăr este valoros, adevărurile privind salvarea sunt cele mai importante adevăruri pe care un om le poate învăţa. Întrebarea Domnului, „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26), poate fi valabilă atât în cazul ţelurilor educaţionale, cât şi în cazul încercării de a obţine bunuri materiale. Domnul ar fi putut, de asemenea, întreba: „Ce ar folosi unui om să înveţe totul despre lume şi să nu înveţe cum poate fi salvat?” …

Dacă la învăţăturile seculare adăugăm învăţăturile noastre spirituale, acest lucru ne va ajuta să ne concentrăm asupra lucrurilor care contează cel mai mult în viaţă…

Un alt atribut descris de Petru ca aparţinând firii dumnezeieşti este înfrânarea. [Un om înfrânat] este moderat în exprimarea verbală şi în exprimarea emoţiilor sale. Face lucrurile cu moderaţie şi nu depăşeşte limita. Într-un cuvânt, are autocontrol. El îşi stăpâneşte emoţiile şi nu invers…

Înfrânării noastre îi adăugăm răbdare… Răbdarea este o altă formă a autocontrolului. Reprezintă capacitatea de a nu da importanţă propriei satisfaceri şi de a pune frâu dorinţelor. În relaţiile cu cei dragi, un om răbdător nu dă dovadă de un comportament impetuos pe care îl va regreta mai târziu. Răbdarea înseamnă să fii calm într-o situaţie stresantă. Un om răbdător este înţelegător cu greşelile altora.

Un om răbdător nădăjduieşte cu răbdare în Domnul. Uneori, citim sau auzim de oameni care doresc o binecuvântare de la Domnul, dar care, apoi, devin nerăbdători când aceasta nu vine repede. O partea a firii dumnezeieşti este să avem încredere în Domnul suficient de mult pentru a „[fi] liniştiţi şi [a şti] că [El este] Dumnezeu” (D&L 101:16).

O [persoană] răbdătoare va tolera greşelile şi defectele celor dragi. Deoarece îi iubeşte, nu le va găsi defecte, nici nu-i va critica sau blama.

Un alt atribut menţionat de Petru este [bunătatea]… Cel care este bun este înţelegător şi blând cu alţii. Este politicos şi atent cu sentimentele altora. Este săritor din fire. Bunătatea iartă slăbiciunile şi greşelile altora. Bunătatea este oferită tuturor – celor în vârstă şi celor tineri, animalelor, celor cu sau fără statut social înalt.

Acestea sunt adevăratele atribute ale firii dumnezeieşti. Puteţi vedea cum devenim mai asemănători lui Hristos dacă suntem mai virtuoşi, mai buni, mai răbdători şi dacă deţinem controlul asupra propriilor emoţii?

Apostolul Pavel a folosit câteva expresii sugestive pentru a ilustra că un membru al Bisericii trebuie să fie diferit de restul lumii. El ne-a poruncit să „[ne îmbrăcăm] cu Hristos” (Galateni 3:27), „[să ne dezbrăcăm] de omul cel vechi” şi „[să ne îmbrăcăm] în omul cel nou” (Efeseni 4:22, 24).

Ultima şi cea mai importantă virtute a firii dumnezeieşti este caritatea sau dragostea pură a lui Hristos (vezi Moroni 7:47). Dacă dorim cu adevărat să fim mai asemănători Salvatorului şi Învăţătorului nostru, atunci cel mai mare obiectiv al nostru trebuie să fie acela de a învăţa să iubim precum iubeşte El. Mormon a numit caritatea „cea mai mare dintre toate” (Moroni 7:46).

Lumea vorbeşte astăzi foarte mult despre dragoste şi aceasta este căutată de mulţi. Dar dragostea pură a lui Hristos diferă foarte mult de ceea ce lumea crede despre dragoste. Caritatea nu caută satisfacerea propriilor plăceri. Dragostea pură a lui Hristos caută doar progresul etern şi bucuria altora…

Salvatorul a afirmat că viaţa eternă înseamnă să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe Fiul Său, Isus Hristos (vezi Ioan 17:3). Dacă acest lucru este adevărat, şi îmi depun, în faţa dumneavoastră, mărturia solemnă că acest lucru este adevărat, atunci trebuie să întrebăm cum Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu. Procesul adăugării de atribute dumnezeieşti, aşa cum este descris de Petru, devine cheia obţinerii acestei cunoaşteri care ne aduce viaţa eternă. Observaţi promisiunea lui Petru, care urmează imediat după descrierea acestui proces:

„Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:8; caractere cursive adăugate)…

Mă rog ca aceste trăsături şi atribute ale Salvatorului să se regăsească din belşug în noi, pentru ca, atunci când vom fi la judecată şi El ne va întreba pe fiecare dintre noi: „Ce fel de persoană eşti?”, noi să ne putem ridica privirile cu recunoştinţă şi bucurie şi să răspundem: „Tot aşa cum eşti şi Tu”.¹¹

Salvatorul ne va alina şi ne va ajuta în eforturile noastre de a rămâne pe calea pe care El ne-a arătat-o.

Cu cât ne vom îndepărta de la calea pe care ne-a arătat-o Galileanul, cu atât mai mult vom eşua în încercările noastre individuale… Dar nu suntem lipsiţi de ajutorul Său. Mereu le-a spus ucenicilor Săi, dar şi nouă tuturor: „Să nu vi se tulbure inima…

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face…

Nu vă voi lăsa orfani…

Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:1, 14, 18, 27).¹²

Să apelăm din nou la Cartea lui Mormon… pentru a învăţa câteva principii despre a veni la Hristos, a fi devotat Lui, a-L pune în centrul vieţii noastre şi a face mereu voia Lui. Voi cita doar câteva dintre numeroasele pasaje legate de acest subiect.

Mai întâi, trebuie să ştim că Hristos ne invită să venim la El. „Iată, El trimite o chemare către toţi oamenii, pentru că braţele milosteniei sunt întinse către ei… da, El spune: Veniţi la Mine şi vă veţi împărtăşi din fructul copacului vieţii” (Alma 5:33–34).

Veniţi, pentru că El stă „cu braţele deschise ca să vă primească” (Mormon 6:17).

Veniţi, pentru că „El vă va consola în suferinţele voastre şi vă va lua apărarea” (Iacov 3:1).

„Da, veniţi la El şi oferiţi-I sufletele voastre întregi ca o jertfă pentru El” (Omni 1:26).

La sfârşitul cronicii civilizaţiei iaredite, Moroni a scris: „Eu v-aş sfătui pe voi să-L căutaţi pe acest Isus despre care profeţii şi apostolii au scris” (Eter 12:41).

Spre sfârşitul civilizaţiei nefite, Moroni a scris: „Da, veniţi la Hristos şi perfecţionaţi-vă [în] El… şi dacă voi vă veţi lepăda de orice necredinţă şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea şi tăria voastră, atunci harul Lui este destul pentru voi” (Moroni 10:32).

Cei care sunt devotaţi lui Hristos sunt „martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile” în care se află, „chiar până la moarte” (Mosia 18:9). Ei „păstrează numele” lui Hristos „scris pentru totdeauna” în inimile lor (Mosia 5:12). Ei iau asupra lor „numele lui Hristos, având hotărârea să-L slujească până la capăt” (Moroni 6:3).

Când trăim o viaţă axată pe Hristos, „noi vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos” (2 Nefi 25:26). Noi „[primim] cuvântul plăcut al lui Dumnezeu şi [ne ospătăm] din dragostea Lui” (Iacov 3:2). Chiar şi când sufletul lui Nefi gemea din cauza păcatelor sale, el a spus: „Eu ştiu în cine mi-am pus nădejdea. Dumnezeul meu a fost sprijinul meu” (2 Nefi 4:19–20).

Ne amintim de sfatul lui Alma: „Toate faptele tale să fie în Domnul; şi oriunde te duci, fă ca acestea să fie în Domnul; da, fă ca toate gândurile tale să fie îndreptate către Domnul; da, ca toate simţirile inimii tale să fie puse în Domnul, în vecii vecilor. Sfătuieşte-te cu Domnul în toate faptele tale” (Alma 37:36–37).

„Aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte”, a spus Helaman, „că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice… [ele] să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii” (Helaman 5:12).

Nefi a spus: „[Domnul] m-a umplut pe mine cu iubirea Lui, chiar până la mistuirea totală a trupului meu” (2 Nefi 4:21). Cei care fac în totalitate voia Lui „[sunt] făcuţi vii prin Hristos” (2 Nefi 25:25). Ei „nu [suferă] niciun fel de suferinţe, ci doar [sunt absorbiţi] în bucuria pentru Hristos” (Alma 31:38). Ei sunt „[primiţi] în braţele lui Isus” (Mormon 5:11). Nefi a spus: „Mă bucur de-al meu Isus, căci El mi-a mântuit sufletul din iad” (2 Nefi 33:6). Lehi a spus: „Sunt îmbrăţişat pentru veşnicie în braţele dragostei Lui” (2 Nefi 1:15)…

Acel mare suflet, Mormon, [a scris] o epistolă fiului său iubit, Moroni, în care a spus:

„Fiul meu, fii credincios în Hristos; şi fie ca lucrurile pe care eu le-am scris să nu te întristeze şi să nu te doboare în moarte; ci fie ca Hristos să te înalţe pe tine; şi fie ca suferinţele Lui şi moartea Lui şi apariţia trupului Lui în faţa strămoşilor noştri şi îndurarea Lui şi suferinţa Lui îndelungată şi nădejdea slavei Lui şi aceea a vieţii veşnice să trăiască în mintea ta pentru totdeauna.

Şi fie ca harul lui Dumnezeu, al cărui tron este sus în ceruri, precum şi Domnul nostru Isus Hristos care stă la dreapta puterii Lui până când toate lucrurile vor fi dăruite Lui, să fie cu tine şi să rămână cu tine în vecii vecilor” (Moroni 9:25–26).

Rugăciunea mea pentru fiecare dintre noi este ca şi noi să dăm ascultare acestui sfat inspirat: „Fii credincios în Hristos”. Atunci El ne va înălţa şi harul Său va fi şi va rămâne cu noi mereu.¹³

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Benson a declarat: „Influenţa niciunui alt om nu a avut un atât de mare impact asupra acestui pământ cât cea a vieţii lui Isus, Hristosul” (secţiunea 1). În ce moduri a avut viaţa Salvatorului un impact asupra lumii? În ce moduri v-a influenţat pe dumneavoastră viaţa Sa?
În ce mod se schimbă vieţile noastre când „ne gândim la Hristos”? În ce mod sunt legate gândurile noastre cu atributele noastre? În timp ce studiaţi secţiunea 2, meditaţi cum puteţi să vă dezvoltaţi mai din plin atributele asemănătoare lui Hristos menţionate acolo.
În ce mod învăţăturile din secţiunea 3 ne pot oferi speranţă în timp ce ne străduim să fim mai asemănători Salvatorului? Cum v-a ajutat Salvatorul în eforturile dumneavoastră de a-L urma?

Scripturi suplimentare

Marcu 8:34; Filipeni 4:13; 1 Ioan 3:23–24; 2 Nefi 25:23, 26; Mosia 3:19; Alma 7:11–13; Moroni 7:48

Ajutor pentru studiu

„Planificaţi activităţi de studiu care vă vor întări credinţa în Salvator” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 22). De exemplu, în timp ce studiaţi, vă puteţi adresa întrebări precum acestea: „Cum mă pot ajuta aceste învăţături să-mi aprofundez înţelegerea privind ispăşirea lui Isus Hristos? Cum mă pot ajuta aceste învăţături să devin mai asemănător Salvatorului?”.