Capitolul 11

Urmaţi-l pe profetul în viaţă

„Profetul cel mai important, în ceea ce ne priveşte, este acela care trăieşte în zilele şi epoca noastră.”

Din viaţa lui Ezra Taft Benson

Într-o seară, când Ezra Taft Benson avea 15 ani, el lua cina cu ceilalţi membri ai familiei şi-l asculta pe tatăl său citind o scrisoare din partea preşedintelui Joseph F. Smith şi a consilierilor săi din Prima Preşedinţie. Pe scurt, în acea scrisoare se spunea: „Noi sfătuim şi îndemnăm să se iniţieze «Seara în familie» în întreaga Biserică, seara în care tatăl şi mama să-şi adune băieţii şi fetele în jurul lor în cămin şi să-i înveţe cuvântul Domnului… Dacă sfinţii ascultă sfatul acesta, noi promitem că vor primi mari binecuvântări. Dragostea în cadrul căminului şi ascultarea de părinţi vor creşte. Credinţa se va dezvolta în inimile tinerilor lui Israel şi ei vor dobândi puterea de a lupta împotriva influenţelor rele şi a ispitelor de care au parte”¹.

Ulterior, preşedintele Benson a spus: „Când [tatăl meu] a terminat de citit scrisoarea, a spus: «Preşedinţia a vorbit, iar acesta este cuvântul Domnului adresat nouă!». Începând de atunci, noi am desfăşurat cu sârguinţă seri în familie în casa în care am copilărit”².

Când preşedintele Benson şi-a întemeiat propria familie, el şi soţia sa au continuat tradiţia pe care a învăţat-o de la părinţii săi. El a spus: „Depun mărturie, pe baza acestei experienţe [trăită în casa părinţilor mei] şi a experienţei din propriul meu cămin, că serile în familie pot avea ca rezultat mari binecuvântări spirituale”³.

În anul 1947, Prima Preşedinţie i-a îndrumat pe membrii Bisericii să-şi intensifice eforturile de a desfăşura seri în familie. Preşedintele Benson, care slujea atunci în calitate de membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a subliniat acest subiect într-o cuvântare din cadrul unei conferinţe generale. El a depus mărturie că familia este „o instituţie divină”⁴ şi le-a amintit sfinţilor de binecuvântările pe care le puteau primi dacă urmau sfatul profetului de a-şi întări familiile şi de a desfăşura seri în familie. El a depus mărturie: „Fericirea noastră din această viaţă şi din viaţa de apoi este direct proporţională cu succesul pe care-l avem în îndeplinirea acestei mari responsabilităţi. Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, ea merită toată atenţia şi planificarea noastră cu ajutorul rugăciunii şi am totală încredere că vom primi mari binecuvântări, că vom avea parte de multă bucurie şi mulţumire dacă dăm ascultare acestui sfat şi tuturor celorlalte sfaturi pe care le primim din partea Preşedinţiei Bisericii”⁵.

Deoarece a primit binecuvântări datorită faptului că a dat ascultare sfaturilor slujitorilor aleşi ai Domnului, Ezra Taft Benson i-a îndemnat adesea pe sfinţii din zilele din urmă să-i acorde atenţie deosebită profetului în viaţă. El a depus mărturie, cu mult curaj, despre chemarea divină a fiecărui preşedinte al Bisericii alături de care a slujit.⁶ Când preşedintele Spencer W. Kimball, care a fost rânduit apostol în aceeaşi zi ca preşedintele Benson, şi-a adresat prima cuvântare în calitate de preşedinte al Bisericii unui grup de conducători ai Bisericii, preşedintele Benson „s-a ridicat în picioare şi, cu glasul plin de emoţie, transmiţând sentimentele tuturor celor prezenţi, a concluzionat: «Preşedinte Kimball, de-a lungul tuturor anilor în care au avut loc aceste adunări, nu am auzit niciodată o cuvântare ca cea pe care tocmai aţi rostit-o. Într-adevăr, este un proroc în Israel»”⁷. Şi, când acea chemare divină a ajuns să fie a preşedintelui Benson, după moartea preşedintelui Kimball, el a acceptat-o cu umilinţă şi fermitate. El a spus: „Soţia mea, Flora, şi cu mine ne-am rugat continuu ca viaţa pe acest pământ a preşedintelui Kimball să fie prelungită şi ca o altă minune să fie înfăptuită pentru binele lui. Acum, când Domnul Şi-a făcut cunoscută voinţa, vom face tot ce ne va sta în putinţă, sub îndrumarea Lui, pentru a avansa lucrarea Sa pe pământ”⁸.

În prezent, sfinţii din zilele din urmă se adună în Centrul de conferinţe şi în întreaga lume pentru a-l asculta pe profetul în viaţă.

Învăţături ale lui Ezra Taft Benson

Preşedintele Bisericii este purtătorul de cuvânt al Domnului pe pământ.

Învăţaţi să fiţi foarte atenţi la profet. El este purtătorul de cuvânt al Domnului şi singurul om care poate vorbi astăzi în numele Domnului. Permiteţi sfatului său inspirat să aibă prioritate în viaţa dumneavoastră. Permiteţi cuvintelor sale inspirate să fie etalonul conform căruia sunt evaluate sfaturile tuturor celor care au o autoritate mai mică. Apoi, trăiţi aproape de Spirit pentru a putea cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor.⁹

În calitate de purtător de cuvânt al Domnului şi de profet pe faţa pământului în ziua de astăzi, el şi-a primit autoritatea printr-o linie a autorităţii a profeţilor care a început cu Joseph Smith, care a fost rânduit de către Petru, Iacov şi Ioan, care au fost rânduiţi de Hristos, care a fost şi este Conducătorul Bisericii, Creatorul acestui Pământ şi Dumnezeul în faţa căruia toţi oamenii trebuie să dea socoteală.¹⁰

Această Biserică nu este condusă prin înţelepciunea omului. Eu ştiu acest lucru. Puterea şi influenţa Dumnezeului Atotputernic sunt cele care conduc Biserica Sa.¹¹

Profetul cel mai important pentru noi este profetul în viaţă.

Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile, sfârşitul de la început şi niciun bărbat nu devine preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos sau rămâne în acea chemare din întâmplare sau este chemat acasă la Tatăl în mod accidental.

Profetul cel mai important, în ceea ce ne priveşte, este acela care trăieşte în zilele şi epoca noastră. Acesta este profetul care primeşte astăzi instrucţiuni de la Dumnezeu pentru noi. Revelaţia pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Adam nu l-a instruit pe Noe cum să construiască arca. Fiecare generaţie are nevoie de scriptura străveche plus scriptura prezentă de la profetul în viaţă. Aşadar, este extrem de important să citiţi şi să cugetaţi asupra celor mai recente cuvinte inspirate ale purtătorului de cuvânt al Domnului. De aceea este esenţial să aveţi acces la aceste cuvinte şi să le citiţi cu atenţie…

Da, Îţi mulţumim, Ţie, Dumnezeul nostru, pentru profetul care ne îndrumă în aceste zile din urmă [vezi Imnuri, nr. 13].¹²

Feriţi-vă de cei care combat cuvintele profeţilor în viaţă cu cele ale profeţilor decedaţi, căci profeţii în viaţă au întotdeauna prioritate.¹³

Fiecare preşedinte a fost ales în mod anume pentru timpul şi împrejurarea în care lumea şi Biserica aveau nevoie. Cu toţii au fost „bărbaţii momentului”, aşa cum a fost şi preşedintele Spencer W. Kimball. Cugetaţi asupra miracolului reprezentat de acea prerânduire şi pregătire! Deşi a fost chemat şi i s-au conferit chei cu mult înainte ca mantaua să fi căzut asupra lui, preşedintele a fost întotdeauna bărbatul potrivit la locul potrivit de-a lungul timpului. Această minune în sine este una dintre dovezile caracterului divin al Bisericii.¹⁴

Permiteţi-mi să întreb, avem nevoie astăzi, pe pământ, de un profet adevărat al Domnului? Au avut oamenii din vremea lui Noe nevoie de un profet care să-i avertizeze asupra lucrurilor spirituale şi temporale? A fost salvat de potop cel care a refuzat să-l urmeze pe Noe? Mai mult, Biblia ne relatează că, în zilele din urmă în care trăim, ticăloşia oamenilor va deveni comparabilă cu cea a oamenilor din vremea lui Noe, când Dumnezeu a curăţat pământul prin intermediul potopului [vezi Matei 24:37–39]. Credeţi că avem nevoie, astăzi, de un profet care să ne avertizeze şi să ne pregătească în vederea curăţării despre care Dumnezeu a promis că va avea loc, de data aceasta prin foc?¹⁵

Dacă dorim să ştim care este stadiul relaţiei pe care o avem cu Domnul, trebuie să ne întrebăm cât de bună este relaţia noastră cu cel care conduce Biserica Sa pe pământ – cât de în armonie sunt vieţile noastre cu unsul Domnului – profetul în viaţă – preşedintele Bisericii, şi cu membrii cvorumului Primei Preşedinţii.¹⁶

În calitate de preşedinte al Bisericii, Ezra Taft Benson a vorbit cu multă dragoste şi convingere.

Profetul în viaţă ne spune ce trebuie să ştim, nu neapărat ce dorim să auzim.

O caracteristică distinctă a unui profet adevărat este aceea că el face cunoscut mesajul lui Dumnezeu. El nu îşi cere scuze pentru mesaj, nici nu se teme de vreo repercusiune socială care ar putea duce la zeflemisire şi persecuţie.¹⁷

Uneori, întâlnim persoane care cred că propria lor cunoaştere pământeană despre un anumit subiect este superioară cunoaşterii cereşti pe care Dumnezeu i-o oferă profetului său despre acelaşi subiect. Ele cred că, înainte de a accepta ce are profetul de spus şi care ar putea fi în contradicţie cu educaţia lor pământeană, profetul trebuie să aibă aceeaşi pregătire lumească sau aceleaşi studii ca ele. Cât de multă educaţie pământeană a avut Joseph Smith? Şi totuşi, el a primit revelaţii despre tot felul de subiecte… Noi încurajăm dobândirea educaţiei pământeşti în multe domenii, însă nu uitaţi că, dacă vreodată apare vreun conflict între cunoaşterea pământeană şi cuvintele profetului iar dumneavoastră îl susţineţi pe profet, veţi fi binecuvântaţi, iar timpul va demonstra că aţi făcut ceea ce trebuia…

Profetul nu trebuie să spună: „Astfel vă spune Domnul”, pentru a ne oferi scripturi.

Uneori, îi întâlnim pe cei care se ceartă pe seama cuvintelor. Ei ar putea să spună că profetul ne-a sfătuit, dar că nu suntem obligaţi să-i urmăm sfatul până când el nu ne spune că ceea ce ne-a spus este o poruncă. Însă, Domnul spune despre profet: „Trebuie să luaţi în seamă toate cuvintele şi poruncile lui pe care el vi le va da vouă” (D&L 21:4)…

Profetul ne spune ce trebuie să ştim, nu întotdeauna ce dorim să ştim.

„Tu ne-ai spus lucruri grele, mai mult decât suntem noi în stare să suportăm”, s-au plâns fraţii lui Nefi. Însă, Nefi le-a răspuns: „Cei vinovaţi consideră adevărul ca fiind greu de suportat pentru că acesta îi loveşte drept în inimă” (1 Nefi 16:1–2).

Preşedintele Harold B. Lee a spus:

„S-ar putea să nu vă placă ce vă spune autoritatea Bisericii. Ar putea fi în opoziţie cu opiniile dumneavoastră politice. Ar putea fi în contradicţie cu opiniile dumneavoastră despre societate. Ar putea să contravină vieţii dumneavoastră sociale… Siguranţa dumneavoastră şi a noastră depinde de faptul dacă urmăm sau nu cuvintele sale… Fie ca noi să fim foarte atenţi la preşedintele Bisericii” (Conference Report, octombrie 1970, p. 152–153).

Profetul în viaţă însuşi este cel care deranjează lumea. „Chiar şi în Biserică”, a spus preşedintele Kimball, „sunt mulţi înclinaţi să împodobească mormintele profeţilor din trecut şi să arunce, în minte, cu pietre în cei în viaţă” (Instructor, 95:257).

De ce? Deoarece profetul în viaţă abordează ceea ce trebuie să ştim acum, iar lumea preferă ca profeţii să fie ori morţi, ori să-şi vadă de treburile lor…

Modul în care reacţionăm la cuvintele unui profet în viaţă, atunci când el ne spune ce trebuie să ştim, dar noi ne dorim să nu auzim, este un test al credinţei noastre…

Este posibil ca cei învăţaţi să creadă că profetul este inspirat doar când este de acord cu ei şi că, în celelalte împrejurări, profetul îşi exprimă doar părerea – vorbind ca un simplu om. Este posibil ca cei bogaţi să creadă că nu au nevoie de sfaturi din partea unui biet profet…

Profetul nu trebuie să fie popular pentru lume sau pentru cei versaţi în lucruri lumeşti.

Când profetul dezvăluie adevărul, adevărul îi dezbină pe oameni. Cei sinceri în inimă dau ascultare cuvintelor sale, însă cei ticăloşi fie îl ignoră pe profet, fie îl contrazic. Când profetul indică păcatele lumii, cei versaţi în lucrurile lumeşti, în loc să se pocăiască de păcatele lor, fie doresc să-i închidă gura profetului, fie acţionează ca şi cum profetul nu ar exista. Popularitatea nu este niciodată un test al adevărului. Mulţi profeţi au fost ucişi sau alungaţi. Pe măsură ce ne apropiem de momentul celei de-a Doua Veniri a Domnului, vă puteţi aştepta ca, în timp ce oamenii lumii devin mai ticăloşi, profetul să fie din ce în ce mai puţin popular printre ei.¹⁸

Vom fi binecuvântaţi pe măsură ce-l urmăm pe profetul în viaţă.

Pentru a vă ajuta să treceţi cu bine de testele cruciale care vă aşteaptă, vă voi oferi… o cheie specială care, dacă o veţi aprecia, vă va recompensa cu slava lui Dumnezeu şi vă va ajuta să ieşiţi victorioşi în pofida furiei lui Satana…

În Biserică, noi cântăm imnul „Mulţumim, Ţie, Dumnezeul nostru” [Imnuri, nr. 13]. Iată cheia specială – urmaţi-l pe profet…

Profetul este singurul om care vorbeşte în numele Domnului în toate lucrurile.

În secţiunea 132, versetul 7 din Doctrină şi legăminte, Domnul vorbeşte despre profet – despre preşedinte – şi spune:

„Într-o perioadă, nu este niciodată mai mult decât unul pe pământ, căruia această putere şi cheile preoţiei să-i fie conferite”.

Apoi, în secţiunea 21, versetele 4–6, Domnul afirmă:

„De aceea, voi, adică membrii Bisericii, trebuie să luaţi în seamă toate cuvintele şi poruncile lui pe care el vi le va da vouă pe măsură ce el le primeşte, umblând în toată sfinţenia în faţa Mea;

Deoarece, cuvântul lui îl veţi primi, ca şi cum ar fi din propria Mea gură, în toată răbdarea şi credinţa.

Pentru că, făcând aceste lucruri, porţile iadului nu vă vor birui”.¹⁹

Profetul nu va conduce niciodată Biserica în rătăcire.

Preşedintele Wilford Woodruff a spus: „Eu i-am spus lui Israel că Domnul nu va permite vreodată ca eu sau altcineva, care este preşedintele Bisericii, să vă conduc sau să vă conducă în rătăcire. Acest lucru este imposibil. Nu există în planul lui Dumnezeu” [vezi Teachings of Presidents of the Church: Wilford Woodruff (2004), p. 199].

Preşedintele Marion G. Romney ne relatează următoarea întâmplare de care a avut parte:

„Îmi aduc aminte că, în urmă cu mulţi ani, când slujeam în calitate de episcop, l-am rugat pe preşedintele Heber J. Grant să vorbească episcopiei noastre. După adunare, l-am condus acasă cu maşina… Stând lângă mine, şi-a pus o mână pe umerii mei şi a spus: «Tinere, fii mereu atent la preşedintele Bisericii şi, dacă îţi spune vreodată să faci ceva şi lucrul respectiv este greşit, iar tu îl faci, Domnul te va binecuvânta pentru că l-ai făcut». Apoi, făcându-mi cu ochiul, a spus: «Dar nu trebuie să-ţi faci griji. Domnul nu va permite niciodată purtătorului Său de cuvânt să-i conducă pe oameni în rătăcire»” (Conference Report, octombrie 1960, p. 78).²⁰

Există o poveste despre cum Brigham Young, trecând printr-o aşezare, a văzut un bărbat construind o casă şi i-a spus, pur şi simplu, să dubleze grosimea pereţilor. Recunoscându-l pe preşedintele Young în calitate de profet, bărbatul şi-a schimbat planurile şi a dublat grosimea pereţilor. La scurt timp după aceea, aşezarea respectivă a fost lovită de o inundaţie care a provocat multe distrugeri, însă pereţii casei acelui bărbat au rămas în picioare. În timp ce construia acoperişul casei, el a fost auzit cântând: „Mulţumim, Ţie, Dumnezeul nostru”.²¹

În calitate de membri ai Bisericii, trebuie să trecem prin anumite dificultăţi pentru a ne putea întoarce în prezenţa Tatălui nostru Ceresc. Ni se va oferi şansa de a alege între sfatul profetului şi cel al altora care este în contradicţie cu cel al profetului. De aceea trebuie să învăţăm – şi, cu cât învăţăm mai repede, cu atât este mai bine – să fim atenţi la profet, la preşedintele Bisericii.²²

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Benson a spus: „Învăţaţi să fiţi foarte atenţi la profet” (secţiunea 1). Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?
De ce credeţi că cel mai important profet pentru noi este actualul preşedinte al Bisericii? (Vezi secţiunea 2.) Ce sfat am primit de curând de la profetul în viaţă?
În timp ce recapitulaţi secţiunea 3, gândiţi-vă la un moment în care aţi urmat sfatul profetului chiar dacă nu l-aţi înţeles în totalitate. Ce putem învăţa din astfel de experienţe?
Gândiţi-vă la „cheia specială” pe care preşedintele Benson o menţionează în secţiunea 4. Care sunt unele dintre binecuvântările pe care le-aţi primit când aţi fost fideli acestei chei speciale?

Scripturi suplimentare

2 Cronici 20:20; Amos 3:7; Efeseni 2:19–20; 4:11–15; D&L 1:14–16, 37–38; 107:91–92; Articolele de credinţă 1:6

Ajutor pentru predare

„Nu vă temeţi de linişte. Oamenii au nevoie, deseori, de timp pentru a se gândi şi a răspunde la întrebări sau pentru a exprima ceea ce simt. Puteţi să faceţi o pauză după ce aţi adresat o întrebare, după o experienţă spirituală care a fost împărtăşită sau când o persoană are dificultăţi de a se exprima” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 67).