Învățături ale președinților
Capitolul 1 Marea poruncă – Iubeşte-L pe Domnul


Capitolul 1

Marea poruncă – Iubeşte-L pe Domnul

„Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, toate celelalte lucruri îşi ocupă locul corespunzător sau nu mai fac parte din viaţa noastră.”

Din viaţa lui Ezra Taft Benson

Viaţa preşedintelui Ezra Taft Benson a reflectat dragostea lui pentru Domnul şi hotărârea sa fermă de a trăi conform Evangheliei. Un membru al familiei sale extinse a spus odată: „Pentru Ezra şi familia lui, religia este un mod de viaţă complet – ceva ce se trăieşte şapte zile pe săptămână. Ocupă primul loc în gândurile sale când vine clipa să ia hotărâri”1.

Oamenii din afara familiei Benson au remarcat, de asemenea, dragostea preşedintelui Benson faţă de Domnul. În anul 1939, pe când slujea în calitate de preşedinte de ţăruş, preşedintele Benson a fost invitat la Washington, D.C., pentru a se întâlni cu directorii Consiliului Naţional al Cooperativelor de Fermieri. „După ce a examinat informaţiile referitoare la competenţe şi i-a adresat întrebări, Consiliul de administraţie i-a oferit funcţia de secretar executiv al acelei organizaţii… Deşi a fost încântat de această nesolicitată ofertă de muncă, el nu a dorit să accepte. Din câte înţelesese, funcţia implica încercarea de a influenţa conducători politici prin folosirea petrecerilor în care se consuma alcool, ceea ce nu era compatibil cu religia sa.

«Domnule Benson», a răspuns judecătorul John D. Miller, conducătorul grupului, «tocmai acesta este motivul pentru care te-am ales pe dumneata. Ştim care îţi sunt standardele». Fiind pe deplin asigurat de către consiliu că nu urma să-i determine pe viitorii parteneri să înţeleagă problemele agriculturii la un pahar de băutură, el a fost încântat să accepte funcţia, dar numai după ce s-a consultat cu Prima Preşedinţie şi cu soţia sa.”2

Preşedintele Benson ne-a învăţat că ne arătăm dragostea faţă Domnul prin dorinţa noastră de a face voia Domnului. El a spus: „Aş dori ca fiecare sfânt din zilele din urmă să poată spune din toată inima: «Unde vei vrea Tu, voi merge. Voi rosti numai ce vrei Tu. Aşa cum doreşti, eu voi fi» [vezi Imnuri, nr. 174]. Dacă am putea face toţi acest lucru, am avea asigurată fericirea maximă aici şi exaltarea în împărăţia celestială a lui Dumnezeu după această viaţă”3.

Într-o cuvântare rostită în cadrul Conferinţei Generale din luna aprilie a anului 1988 – cuvântare pe care se bazează acest capitol – preşedintele Benson a vorbit despre prima şi cea mai mare poruncă: de a-L iubi pe Dumnezeu. Referitor la această cuvântare, vârstnicul Francis M. Gibbons, din Cei Şaptezeci, a spus: „Tot ce a făcut, tot ce a apărat şi tot ce a sperat preşedintele Ezra Taft Benson – pentru el, pentru familia sa şi pentru Biserică – este inclus în această cuvântare”4.

Imagine
Jesus Christ depicted in red and black robes. Christ is talking to a rich young man. Christ has His arms extended as He gestures toward a poorly dressed man and woman. The painting depicts the event wherein Christ was approached by a young man who inquired of Christ what he should do to gain eternal life. Christ instructed him to obey the commandments and to give his wealth to the poor and follow Him. The young man was unable to part with his wealth and went away sorrowfully. (Matthew 19:16-26) (Mark 10:17-27) (Luke 18:18-27)

Aşa cum l-a învăţat Salvatorul pe tânărul bogat, noi ne arătăm dragostea faţă de Domnul atunci când îi ajutăm pe alţi oameni (vezi Matei 19:16–21).

Învăţături ale lui Ezra Taft Benson

1

Prima şi marea poruncă este să-L iubim pe Domnul.

Marele test al vieţii este supunerea faţă de Dumnezeu. „Îi vom pune la probă prin aceasta”, a spus Domnul, „pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor” (Avraam 3:25).

Marele test al vieţii este să aflăm voia Domnului şi, apoi, s-o facem.

Marea poruncă a vieţii este să-L iubim pe Domnul.

„Veniţi la Hristos”, îndeamnă Moroni în mărturia sa de la final, „şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea şi tăria voastră” (Moroni 10:32).

Aceasta este, deci, prima şi marea poruncă: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta” (Marcu 12:30; vezi, de asemenea, Matei 22:37; Deuteronomul 6:5; Luca 10:27; Moroni 10:32; D&L 59:5).

Este dragostea pură a lui Hristos, numită caritate, despre care Cartea lui Mormon depune mărturie că este cea mai mare dintre toate – niciodată nu piere, rabdă în vecii vecilor, toţi oamenii trebuie s-o aibă şi fără ea ei sunt nimic (vezi Moroni 7:44–47; 2 Nefi 26:30).

„De aceea, fraţii mei preaiubiţi”, ne imploră Moroni, „rugaţi-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiţi plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos; pentru ca voi să deveniţi fiii lui Dumnezeu; pentru ca atunci când El va veni, noi să fim la fel ca El” (Moroni 7:48).

Atât la sfârşitul relatării despre iarediţi, cât şi la sfârşitul celei despre nefiţi, Moroni consemnează că, dacă oamenii nu vor avea această dragoste pură a lui Hristos, numită caritate, ei nu vor putea moşteni locul acela pe care Hristos l-a pregătit în locaşurile Tatălui Său, nici nu vor putea fi salvaţi în împărăţia lui Dumnezeu (vezi Eter 12:34; Moroni 10:21).

Fructul din care Lehi a luat în viziunea sa şi care i-a umplut sufletul cu o bucurie nespus de mare şi care era vrednic de dorit mai presus decât orice alt lucru era dragostea lui Dumnezeu.5

Când mă gândesc la caritate, mă… gândesc la tatăl meu şi la acea zi în care a fost chemat în misiune [vezi paginile 4–6 din această carte]. Presupun că unii oameni din lume ar fi putut spune că faptul că a acceptat acea chemare dovedea că el nu-şi iubea, cu adevărat, familia. Să lase singuri acasă, timp de doi ani, şapte copii şi o soţie însărcinată, cum putea fi aceasta dragoste adevărată? Dar tatăl meu avea o viziune mai largă despre dragoste. El ştia că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). El a ştiut că cel mai bun lucru pe care îl putea face pentru familia sa era să se supună lui Dumnezeu.6

A-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta este ceva atotcuprinzător căruia îţi dedici întreaga energie. Nu este un lucru pe care să-l putem face dacă nu-i suntem complet dedicaţi. Este o angajare totală a înseşi fiinţei noastre – sub aspect fizic, mental, emoţional şi spiritual – în a-L iubi pe Domnul.

Lărgimea, adâncimea şi înălţimea acestei iubiri faţă de Dumnezeu se fac simţite în fiecare aspect al vieţii unei persoane. Dorinţele noastre, fie ele spirituale ori temporale, trebuie să-şi aibă rădăcinile în dragostea faţă de Domnul. Gândurile şi afecţiunea noastră trebuie să fie îndreptate către Domnul. „Fă ca toate gândurile tale să fie îndreptate către Domnul”, a spus Alma, „da, ca toate simţirile inimii tale să fie puse în Domnul, în vecii vecilor” (Alma 37:36).7

2

Ne arătăm dragostea faţă de Dumnezeu când Îl punem pe primul loc în viaţa noastră.

De ce a pus Dumnezeu prima poruncă pe primul loc? Pentru că El ştia că, dacă Îl vom iubi cu adevărat, vom dori să ţinem toate celelalte porunci ale Sale. „Căci dragostea de Dumnezeu”, spune Ioan, „stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3; vezi, de asemenea, 2 Ioan 1:6).

Trebuie să-L punem pe Dumnezeu înaintea tuturor celorlalte lucruri din viaţa noastră. El trebuie să fie pe primul loc, aşa cum El declară în prima dintre cele zece porunci ale Sale: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3).

Când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, toate celelalte lucruri îşi ocupă locul corespunzător sau nu mai fac parte din viaţa noastră. Dragostea noastră pentru Domnul va guverna modul în care ne oferim afecţiunea, timpul, interesele pe care le urmăm şi ordinea priorităţilor pe care le avem.

Trebuie să-L punem pe Dumnezeu înaintea tuturor celorlalţi din viaţa noastră.

Când Iosif era în Egipt, ce anume a fost pe primul loc în viaţa sa – Dumnezeu, munca sa sau soţia lui Potifar? Când ea a încercat să-l seducă, el a răspuns spunând: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Genesa 39:9).

Iosif a fost aruncat în închisoare pentru că el L-a pus pe Dumnezeu pe primul loc. Dacă am fi avut de făcut aceeaşi alegere, cui am fi fost noi loiali în primul rând? Îl putem pune pe Dumnezeu înaintea siguranţei vieţii, liniştii, dorinţelor, bunăstării şi onorurilor oamenilor?

Când Iosif a fost obligat să aleagă, el a fost mai nerăbdător să-I fie pe plac lui Dumnezeu decât să-i fie pe plac soţiei angajatorului său. Când ni se cere să alegem, suntem noi mai nerăbdători să facem pe plac lui Dumnezeu sau şefului nostru, învăţătorului nostru ori vecinului nostru ori iubitei sau iubitului nostru?

Imagine
Ancient Examples/Modern Promises

Iosif din Egipt a preferat să meargă la închisoare decât să nu fie loial lui Dumnezeu.

Domnul a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Unul dintre cele mai grele teste dintre toate este acela în care trebuie să alegi între a-I face pe plac lui Dumnezeu sau a face pe plac unei persoane pe care o iubeşti sau o respecţi – în special unui membru al familiei.

Nefi s-a confruntat cu acest test şi l-a trecut cu bine atunci când bunul lui tată a cârtit, o scurtă vreme, împotriva Domnului (vezi 1 Nefi 16:18–25). Iov şi-a păstrat integritatea în faţa Domnului chiar dacă soţia sa i-a spus să-L blesteme pe Dumnezeu şi să moară (vezi Iov 2:9–10).

Scriptura spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Exodul 20:12; vezi, de asemenea, Mosia 13:20). Uneori, o persoană trebuie să aleagă să-L cinstească pe Tatăl Ceresc şi nu pe tatăl muritor.

Noi trebuie să-I acordăm lui Dumnezeu, Tatăl spiritelor noastre, întâietate absolută în vieţile noastre. El are un drept parental prioritar asupra bunăstării noastre eterne, care depăşeşte toate celelalte legături care ne-ar putea ţine legaţi aici sau în viaţa de după moarte.

Dumnezeu, Tatăl nostru, Isus, Fratele nostru mai mare şi Mântuitorul nostru, şi Duhul Sfânt, Cel care ne depune mărturie, sunt desăvârşiţi. Ei ne cunosc cel mai bine şi ne iubesc cel mai mult şi nu vor lăsa niciun lucru nefăcut pentru bunăstarea noastră eternă. Nu ar trebui să-I iubim pentru aceasta şi să-I cinstim pe Ei întâi?

Există membri credincioşi, care s-au alăturat Bisericii în pofida tuturor obiecţiilor rudelor lor muritoare. Pentru că L-au pus pe Dumnezeu pe primul loc, mulţi au devenit ulterior instrumente în aducerea celor dragi lor în împărăţia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Totdeauna fac ce-I este plăcut [lui Dumnezeu]” (Ioan 8:29).

Care este situaţia în căminele noastre? Ne străduim noi să-L punem pe Domnul pe primul loc şi să facem ce-I este plăcut Lui?

Taţilor, I-ar plăcea Domnului dacă în casele voastre s-ar rosti zilnic rugăciunea în familie şi s-ar citi zilnic scripturile? Dar să ţineţi serile în familie săptămânale şi să petreceţi timp, individual, cu soţia şi fiecare copil? Şi, dacă un copil al dumneavoastră s-a rătăcit temporar, credeţi că I-ar plăcea Domnului şi v-ar cinsti eforturile dacă aţi continua să aveţi o viaţă exemplară, să vă rugaţi mereu şi să postiţi des pentru acel copil şi să includeţi numele acelui fiu sau acelei fiice în lista pentru rugăciunile din templu?

Dumneavoastră, mame, care aveţi responsabilitatea specială de a creşte în neprihănire tineretul Sionului, nu-L puneţi dumneavoastră pe Dumnezeu pe primul loc atunci când vă cinstiţi chemarea divină? … Mamele noastre Îl pun pe Dumnezeu pe primul loc atunci când îşi îndeplinesc cea mai înaltă misiune între pereţii propriilor cămine.

Copiilor vă rugaţi pentru părinţii voştri? Încercaţi să-i sprijiniţi în acţiunile lor nobile? Ei vor face greşeli, ca şi voi, dar ei au o misiune divină de îndeplinit în viaţa voastră. Doriţi să-i ajutaţi s-o împlinească? Doriţi să le cinstiţi numele şi să le aduceţi alinare şi sprijin în anii bătrâneţii?

Dacă cineva doreşte să vă căsătoriţi în afara templului, cui vă veţi strădui să faceţi pe plac – lui Dumnezeu sau unui muritor? Dacă veţi insista să vă căsătoriţi în templu, veţi face pe plac Domnului şi vă veţi binecuvânta partenerul sau partenera. De ce? Pentru că acea persoană fie va deveni demnă să meargă la templu – ceea ce ar fi o binecuvântare – fie va pleca – ceea ce ar putea fi, de asemenea, o binecuvântare – pentru că niciunul dintre voi nu trebuie să dorească să poarte un jug nepotrivit (vezi 2 Corinteni 6:14).

Trebuie să fiţi demni pentru a merge la templu. Atunci veţi afla că nu există nimeni destul de bun pentru voi pentru a vă dori să vă căsătoriţi în afara templului. Dacă acele persoane sunt atât de bune, ele se vor schima ajungând într-o stare în care şi ele vor putea să se căsătorească în templu.8

3

Când alegem să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc în vieţile noastre, binecuvântările Sale se revarsă din abundenţă.

Bărbaţii şi femeile care îşi pun vieţile în slujba lui Dumnezeu vor descoperi că El poate face mult mai mult cu vieţile lor decât pot face ei. El va face ca bucuriile lor să fie mai profunde, le va lărgi viziunea, va face ca mintea lor să fie mai ascuţită, le va întări muşchii, le va aduce sentimente mai bune, înmulţi binecuvântările, oferi mai multe ocazii, alina sufletele, aduce prieteni şi va revărsa pace. Oricine îşi va pierde viaţa în slujirea lui Dumnezeu va găsi viaţa veşnică.9

Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-l jertfească pe Isaac. Dacă Avraam l-ar fi iubit pe Isaac mai mult decât pe Dumnezeu, ar fi consimţit? Aşa cum indică Domnul în Doctrină şi legăminte, atât Avraam, cât şi Isaac sunt, acum, dumnezei (vezi D&L 132:37). Ei au dorit să jertfească sau să fie jertfiţi aşa cum cerea Dumnezeu. Ei au o dragoste şi un respect mai profunde unul faţă de celălalt, pentru că amândoi au dorit să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc.

Cartea lui Mormon ne învaţă că „trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile” (2 Nefi 2:11) – şi aşa este. Opoziţia asigură posibilitatea de a face alegeri, iar alegerile au ca rezultat consecinţe – bune sau rele.

Cartea lui Mormon explică faptul că oamenii „sunt liberi să aleagă libertatea şi viaţa veşnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor sau să aleagă robia şi moartea, potrivit robiei şi puterii diavolului” (2 Nefi 2:27).

Dumnezeu ne iubeşte; diavolul ne urăşte. Dumnezeu doreşte să avem plenitudinea bucuriei aşa cum o are El. Diavolul doreşte să fim nefericiţi aşa cum este el. Dumnezeu ne dă porunci pentru a ne binecuvânta. Diavolul doreşte ca noi să încălcăm aceste porunci pentru a ne blestema.

În fiecare zi, permanent, noi facem alegeri prin dorinţele noastre, gândurile noastre şi faptele noastre, fie că vrem să fim binecuvântaţi, fie blestemaţi, fericiţi sau nefericiţi. Una dintre încercările vieţii este aceea că, de regulă, nu primim imediat binecuvântarea deplină pentru neprihănire sau blestemul deplin pentru ticăloşie. Că ele vor veni este sigur, dar, deseori, intervine o perioadă de aşteptare, cum s-a întâmplat în cazul lui Iov şi al lui Iosif.

Între timp, cei ticăloşi cred că scapă fără să suporte consecinţele. Cartea lui Mormon ne învaţă că cei ticăloşi „vor avea bucurie în lucrările lor numai pentru un timp; [dar] încetul cu încetul sfârşitul va veni, iar ei vor fi doborâţi şi aruncaţi într-un foc de unde nu este nicio întoarcere” (3 Nefi 27:11).

În această perioadă de testare, cei neprihăniţi trebuie să continue să-L iubească pe Dumnezeu, să se încreadă în promisiunile Sale, să fie răbdători şi să fie siguri că, aşa cum a spus poetul, „cine face lucrarea lui Dumnezeu va primi plata lui Dumnezeu”…

Eu depun mărturie că plata lui Dumnezeu este cea mai bună plată cunoscută de această lume sau oricare altă lume. Şi ea este primită din abundenţă numai de aceia care Îl iubesc pe Domnul şi Îl pun pe primul loc.

Marele test al vieţii este supunerea faţă de Dumnezeu.

Marea misiune a vieţii este să aflăm voia Domnului şi, apoi, s-o facem.

Marea poruncă a vieţii este: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta” (Marcu 12:30).

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze să punem prima poruncă pe primul loc şi, ca urmare, să culegem pacea în această viaţă şi viaţa eternă cu o plenitudine de bucurie în viaţa ce va veni.10

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • În secţiunea 1, preşedintele Benson ne învaţă despre „cea dintâi şi cea mai mare poruncă” (Matei 22:38). De ce credeţi că trebuie să punem această poruncă pe primul loc? Ce înţelegeţi din modul în care preşedintele Benson a corelat caritatea cu această poruncă?

  • Ce înseamnă pentru dumneavoastră să-L „punem pe Dumnezeu pe primul loc”? (Pentru câteva exemple, vezi secţiunea 2.) Când aţi văzut că „toate celelalte lucruri îşi ocupă locul corespunzător sau nu mai fac parte din viaţa noastră” când Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc?

  • Meditaţi asupra promisiunilor pe care le face preşedintele Benson acelora care „îşi pun vieţile în slujba lui Dumnezeu” (secţiunea 3). Ce exemple în care oamenii şi-au pus vieţile în slujba lui Dumnezeu aţi văzut? În ce moduri i-a făcut Dumnezeu pe acei oameni mai buni decât puteau ajunge singuri?

Scripturi suplimentare

Iosua 24:14–15; Matei 6:33; 7:21; Ioan14:15, 21–24; 17:3; 1 Corinteni 2:9; 1 Nefi 3:7; Moroni 10:32

Ajutor pentru predare

„Fiţi siguri că nu credeţi că dumneavoastră sunteţi «adevăratul învăţător». Aceasta este o greşeală gravă… Aveţi grijă să nu interferaţi cu aceasta. Rolul major al unui învăţător este de a pregăti calea prin care oamenii vor avea o experienţă spirituală cu Domnul” (Gene R. Cook, citat în Predarea, nu este chemare mai mare (1999), p. 41).

Note

  1. Descendants of the George T. Benson Jr. Family (1968), nepublicat.

  2. Merlo J. Pusey, „Ezra Taft Benson: A Living Witness for Christ”, Improvement Era, apr. 1956, p. 269.

  3. The Teachings of Ezra Taft Benson (1988), p. 344.

  4. Francis M. Gibbons, Ezra Taft Benson: Statesman, Patriot, Prophet of God (1996), p 313.

  5. În Conference Report, apr. 1988, p. 3; vezi, de asemenea, Ensign, mai 1988, p. 4.

  6. „Godly Characteristics of the Master”, Ensign, nov. 1986, p. 47–48.

  7. În Conference Report, apr. 1988, p. 3; vezi, de asemenea, Ensign, mai 1988, p. 4.

  8. În Conference Report, apr. 1988, p. 3–5; vezi, de asemenea, Ensign, mai 1988, p. 4–6.

  9. „Jesus Christ–Gifts and Expectations”, Ensign, dec. 1988, p. 4.

  10. În Conference Report, apr. 1988, p. 5–6; vezi, de asemenea, Ensign, mai 1988, p. 6; vers dintr-o poezie de Denis A. McCarthy citat în Ralph S. Cushman, The Message of Stewardship (1922), p. 191.