„Învățarea și propovăduirea Evangheliei lui Isus Hristos”, Subiecte și întrebări (2023)
Îndrumar pentru studiul Evangheliei
Învățarea și propovăduirea Evangheliei lui Isus Hristos
Apropierea mai mult de Hristos prin doctrina Sa
Faptul de a învăța este un lucru puternic! Cunoașterea ne deschide mintea către idei noi și face posibile multe experiențe uimitoare. Dar învățarea adevărurilor Evangheliei lui Isus Hristos este și mai importantă. Învățarea și progresul sunt unele dintre cele mai importante motive pentru care am venit pe acest pământ. Învățarea este ceea ce ne permite să devenim cine am fost cu adevărat meniți să fim și să ne atingem potențialul în calitate de copii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției Sale. Unul dintre scopurile principale pentru care am venit pe acest pământ a fost să învățăm lucruri pe care nu am fi putut ajunge să le cunoaștem altfel.
În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, avem, de asemenea, multe ocazii de a propovădui Evanghelia Sa și de a împărtăși altora pacea și bucuria Sa. Domnul le-a spus sfinților de la început: „Numiți un învățător dintre voi și să nu fie toți purtători de cuvânt în același timp; ci să vorbească câte unul și toți să asculte ceea ce spune, astfel încât, atunci când toți au vorbit, toți să fie edificați de către toți și fiecare om să aibă un privilegiu egal” (Doctrină și legăminte 88:122). Noi, toți, suntem binecuvântați pe măsură ce ascultăm și exercităm credință în mesajul Evangheliei așa cum este propovăduit de conducătorii Bisericii, de învățători, de părinți, de copii și de alții. Noi, toți, putem învăța și propovădui Evanghelia la biserică, acasă și oriunde ne aflăm.
De ce este important să învățăm Evanghelia lui Isus Hristos și să o propovăduim altora?
Studiem și propovăduim Evanghelia pentru a ne întări credința în Tatăl Ceresc și în Isus Hristos și a întări credința celor din jurul nostru. De asemenea, ne ajută să devenim mai asemănători Lor și, în cele din urmă, să ne întoarcem la căminul nostru ceresc pentru a trăi alături de Ei. Când propovăduim Evanghelia, urmăm exemplul lui Isus Hristos, care a fost cel mai mare învățător. Pe măsură ce învățăm Evanghelia și trăim potrivit ei și, apoi, o propovăduim altora, noi, toți, putem continua pe cărarea care ne duce înapoi la Dumnezeu.
Prezentare generală a subiectului: Propovăduirea Evangheliei.
Îndrumare pentru studiul Evangheliei pe același subiect: Convertirea la Isus Hristos, Profeții, Scripturile, Adevărul.
Secțiunea 1
Căutăm să învățăm prin studiu și prin credință
Prin Evanghelia lui Isus Hristos, putem progresa spiritual. Deprindem învățăturile Evangheliei Sale pe măsură ce citim scripturile prin studiu și prin credință și pe măsură ce urmăm „glasul slujitorilor [Săi]” (Doctrină și legăminte 1:38; vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 88:118). Adevărurile Evangheliei ne pot fi confirmate de Spiritul Sfânt pe măsură ce studiem și acționăm potrivit lucrurilor pe care le învățăm, ajutându-ne să progresăm și să devenim mai asemănători lui Dumnezeu (vedeți Doctrină și legăminte 19:23).
Lucruri la care să vă gândiți
-
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Indiferent de ce întrebări sau probleme aveți, răspunsul se găsește întotdeauna în viața și învățăturile lui Isus Hristos. Aflați mai multe despre ispășirea Sa, dragostea Sa, mila Sa, doctrina Sa și Evanghelia Sa restaurată a vindecării și progresului. Întoarceți-vă către El! Urmați-L!”. Cum vi s-a răspuns la întrebări și probleme pe măsură ce ați studiat despre viața și învățăturile Salvatorului? Cum v-a ajutat credința să găsiți răspunsurile de care aveați nevoie în acele momente? Gândiți-vă ce ați putea învăța despre Salvator în această săptămână, prin studiu și prin credință, care v-ar putea ajuta în legătură cu o întrebare sau îngrijorare cu care vă confruntați astăzi. Puteți scrie un plan și, apoi, puteți stabili mementouri pentru a-l urma.
Activitate pentru învățare alături de alții
-
Citiți și cugetați asupra sfatului Domnului din Doctrină și legăminte 88:118. Care este diferența dintre a învăța prin studiu și a învăța prin credință? Cum lucrează împreună cele două principii? Abordăm studiul Evangheliei diferit față de studiul la școală sau învățarea online despre ceva? De ce? Și ce dorește Domnul să spună prin „cele mai bune cărți”? Puteți să studiați fiecare o secțiune din „Adevărul vă va face liberi” din Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri și, apoi, să vorbiți despre lucrurile pe care le învățați despre binecuvântările pe care le aduce dobândirea cunoașterii. Puteți să stabiliți un obiectiv legat de ceva ce învățați.
Aflați mai multe
-
David A. Bednar, „Să învățăm în modul Domnului”, Liahona, oct. 2018, p. 50-53.
-
Ulisses Soares, „Venerarea lui Hristos și a Evangheliei Sale”, Liahona, mai 2022, p. 115-117.
-
„Invitați cursanții să învețe cu sârguință”, Să predăm în modul Salvatorului (2022), p. 24-28.
Secțiunea 2
Noi urmăm exemplul lui Isus Hristos când propovăduim Evanghelia Sa
Noi, toți, avem nevoie să „[ne hrănim cu] cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” (Moroni 6:4) pentru a ne ajuta să ne atingem potențialul etern. Împărtășirea Evangheliei lui Isus Hristos ne poate ajuta pe toți să progresăm spiritual de-a lungul cărării legămintelor. Pe măsură ce propovăduim cu dragoste, fiind conduși de Spirit, toți pot simți adevărul mesajelor pe care le împărtășim și pot dori să se schimbe și să-L urmeze pe Isus Hristos (vedeți Doctrină și legăminte 42:12-14).
Noi urmăm exemplul Salvatorului de a le propovădui altora (vedeți Ioan 7:14-18) pe măsură ce îi iubim pe cei cărora le propovăduim, propovăduim prin Spirit, propovăduim adevărata doctrină a lui Hristos și îi invităm să învețe cu sârguință. Invitarea cursanților să învețe cu sârguință include faptul de a-i încuraja să acționeze. „De la începutul slujirii Sale, Salvatorul i-a invitat pe ucenicii Săi să simtă ei înșiși adevărurile, puterea și dragostea pe care El le-a oferit. El a făcut astfel pentru că aceasta este, cu adevărat, învățare. Nu înseamnă doar să ascultăm sau să citim; înseamnă, de asemenea, schimbare, pocăință și progres.”
Lucruri la care să vă gândiți
-
Introducerea resursei Vino și urmează-Mă ne ajută să înțelegem de ce este predarea o responsabilitate sacră. În ea, se spune: „Obiectivul tuturor formelor de predare și învățare a Evangheliei este de a ne consolida convertirea și a ne ajuta să devenim mai asemănători lui Isus Hristos”. Puteți alege o secțiune pe care s-o studiați din Să predăm în modul Salvatorului, care să vă ajute să propovăduiți mai asemănător lui Isus Hristos. Cum puteți propovădui mai bine Evanghelia, astfel încât aceasta să vă facă pe dumneavoastră și pe alții să deveniți mai asemănători Lui? Ce lucruri mici puteți face pentru a propovădui mai bine Evanghelia acasă, la biserică sau în alte împrejurări? Cum puteți căuta să învățați Evanghelia cu mai multă sârguință, astfel încât să o puteți propovădui mai bine altora?
Activități pentru învățare alături de alții
-
În mesajul său intitulat „Adevărul etern” din cadrul conferinței generale, vârstnicul John C. Pingree jr. ne-a învățat: „Scopul nostru este de a propovădui adevărul într-un mod care invită puterea de convertire a Duhului Sfânt”. Apoi, dânsul a împărtășit șapte invitații simple din partea Domnului și a profeților Săi care ne pot ajuta să invităm Spiritul când propovăduim. Puteți discuta aceste șapte principii și cum ne pot ajuta ele să propovăduim Evanghelia cu putere prin Spirit. Puteți găsi un mod distractiv de a vă ajuta reciproc să vă amintiți cele șapte principii, astfel încât să le puteți pune în practică; acesta ar fi crearea unui acronim sau a altui dispozitiv simplu care să ajute memoria.
-
În Să predăm în modul Salvatorului, Prima Președinție a făcut următoarea invitație: „Învățați mai multe despre Isus Hristos și despre modul în care El a predat Evanghelia. Studiați, cu ajutorul rugăciunii, cuvintele Sale, faptele Sale și însușirile Sale și străduiți-vă să-L urmați mai îndeaproape”. Discutați despre unele dintre cuvintele, faptele și însușirile Salvatorului. Cum vă pot ajuta ele să invitați Spiritul când propovăduiți Evanghelia? Să predăm în modul Salvatorului împărtășește, de asemenea, următoarele patru principii ale predării asemănătoare celei a lui Hristos: iubiți-i pe cei cărora le predați, predați cu ajutorul Spiritului, predați doctrina și invitați cursanții să învețe cu sârguință. Discutați despre moduri în care puteți pune în practică aceste principii pe măsură ce propovăduiți adevăruri ale Evangheliei acasă, la biserică și în altă parte. Puteți, de asemenea, să desfășurați evaluarea personală de la pagina 37 din Să predăm în modul Salvatorului. Puteți să discutați despre cunoștințele pe care le dobândiți și, apoi, să vă gândiți, rugându-vă, dacă există schimbări pe care ați dori să le faceți în modul în care vă pregătiți și propovăduiți Evanghelia lui Hristos.
Aflați mai multe
-
Ioan 14:16-17, 26; Alma 37:33-37; Doctrină și legăminte 11:21-22; 42:12-17; 88:122.
-
Jeffrey R. Holland, „A Teacher Come from God”, Ensign, mai 1998, p. 25-27.
-
Dieter F. Uchtdorf, „Lista cu lucruri de făcut a unui învățător” (cuvântare rostită în timpul transmisiunii Să predăm în modul Salvatorului, 12 iunie 2022), Biblioteca Evangheliei.
-
Neil L. Andersen, „Puterea lui Isus Hristos și doctrina pură” (transmisiune pentru a-i învăța pe tineri și pe tinerii adulți, 11 iunie 2023), Biblioteca Evangheliei.
-
„Invite Diligent Learning” (prezentare video), Biblioteca Evangheliei.
Secțiunea 3
Învățarea și propovăduirea Evangheliei sunt mai eficiente când sunt concentrate în cămin
Pentru a deveni convertiți la Domnul Isus Hristos, trebuie să învățăm Evanghelia noi înșine. Pe lângă aceasta, părinții au responsabilitatea de a-i învăța Evanghelia pe copiii lor (vedeți Doctrină și legăminte 68:25-28). Când este posibil, căminul este cel mai bun cadru pentru a învăța adevărurile Evangheliei. Toată lumea este binecuvântată când conducătorii și învățătorii Bisericii încurajează și sprijină învățarea și propovăduirea Evangheliei concentrate în cămin. Pe măsură ce studiem, rugându-ne, Evanghelia în căminele noastre, putem să petrecem mai mult timp și să avem experiențe mai bogate învățând Evanghelia. Apoi, noi putem, de asemenea, să împărtășim acea cunoaștere pe care o dobândim la biserică pentru a-i binecuvânta și învăța pe alții.
Fratele Devin G. Durrant a oferit următorul sfat înțelept: „Pentru toți aceia dintre dumneavoastră care vă străduiți să predați cât puteți de bine în cadrul căminului, sper că veți găsi pace și bucurie în eforturile dumneavoastră. Și, dacă simțiți că mai este loc pentru îmbunătățire sau aveți nevoie de mai multă pregătire, vă rog să răspundeți cu umilință când Spiritul vă îndeamnă și să vă obligați dumneavoastră înșivă să acționați”.
Lucruri la care să vă gândiți
-
Gândiți-vă la miracolul reprezentat de o sămânță mică transformându-se într-un pom mare când citiți Alma 32:28-31 și cugetați asupra acestui fragment. Apoi, citiți următorul sfat din partea fratelui Jan E. Newman: „Copiii moștenesc multe lucruri de la părinții lor, dar o mărturie nu este unul dintre ele. Nu putem oferi copiilor noștri o mărturie mai mult decât putem face o sămânță să crească. Dar putem oferi un mediu hrănitor, cu sol bun, fără spini care «îneacă acest cuvânt». Ne putem strădui să creăm condițiile ideale pentru ca ai noștri copii – și alții pe care îi iubim – să găsească loc pentru sămânță, «[să audă] cuvântul și [să-l înțeleagă]» [vedeți Matei 13:18-23] și să descopere ei înșiși că «sămânța este bună» [Alma 32:30]”. Ce ar ajuta căminul dumneavoastră să fie un mediu mai hrănitor în care dumneavoastră și familia dumneavoastră să învățați adevăruri eterne? Cum vă puteți ajuta unul pe altul să învățați despre lucrurile bune care se găsesc în Evanghelie? Ce puteți face pentru a vă hrăni și întări reciproc mărturiile despre Hristos?
Activități pentru învățare alături de alții
-
Vârstnicul David A Bednar ne-a învățat: „Dacă tot ceea ce dumneavoastră știți despre Isus Hristos și Evanghelia Sa restaurată, sau ceea ce știu eu, este ceea ce alte persoane predică sau ne spun, atunci temelia mărturiei noastre despre El și lucrarea Sa glorioasă din zilele din urmă este clădită pe nisip [vedeți Matei 7:24-27]. Nu ne putem baza exclusiv pe lumina Evangheliei sau cunoașterea primită ori împrumutată de la alte persoane – chiar dacă iubim aceste persoane și avem încredere în ele”. Gândiți-vă la cuvintele vârstnicului Bednar pe măsură ce citiți împreună Helaman 5:12. Puteți să cugetați la acest citat și acest verset și să vorbiți despre ele în timp ce priviți o fotografie cu o plajă sau un țărm (sau când vă plimbați pe malul unui iaz, al unui pârâu sau al unui lac). Gândiți-vă de ce nu-și construiesc oamenii casele pe nisip. Pe ce tipuri de temelii clădesc ei? Ce puteți face pentru a vă clădi mărturia pe o temelie solidă? Ce obiceiuri privind învățarea Evangheliei ați putea începe sau v-ați putea lua din nou angajamentul să le urmați astăzi? Puteți cânta împreună un cântec, cum ar fi „Omul înțelept și omul nechibzuit” sau „Ce trainică temelie” pe măsură ce vă gândiți să vă clădiți viața pe temelia fermă a Evangheliei lui Isus Hristos.
-
Vorbiți pe scurt despre motivul pentru care oamenii aleg să-și renoveze casele. Puteți chiar să vă uitați la câteva fotografii cu renovări semnificative ale unei case. Care este rezultatul unei renovări eficiente a unei case? Președintele Nelson a spus că învățarea Evangheliei „are potențialul de a elibera puterea familiilor, pe măsură ce fiecare familie o urmează cu conștiinciozitate și grijă pentru a-și transforma căminul într-un sanctuar al credinței. Vă promit că, dacă veți lucra cu sârguință pentru a vă transforma căminul într-un centru de învățare a Evangheliei… copiii dumneavoastră vor fi entuziasmați să-și însușească învățăturile Salvatorului și să trăiască în conformitate cu acestea… Schimbările din familia dumneavoastră vor fi semnificative și continue”. Discutați cu membrii familiei sau cu alții alături de care locuiți despre schimbările pe care ați dori cu toții să le vedeți. Cum vă puteți „renova” căminul pentru a fi un centru mai bun de învățare a Evangheliei? Cum poate studiul Evangheliei îmbunătățit, concentrat în cămin să vă întărească pe toți? Ce puteți face pentru a face schimbările pe care le doriți și cum v-ați putea măsura progresul?
Aflați mai multe
-
Devin G. Durrant, „Predarea în cadrul căminului – o responsabilitate sacră și plină de bucurie”, Liahona, mai 2018, p. 42-45.
-
Home-Centered Gospel Learning (colecție de rusurse pentru studiul Evangheliei), ChurchofJesusChrist.org.