2018
Rugăciunea mea de pe acoperiș
January 2018


Glasuri ale sfinților din zilele din urmă

Rugăciunea mea de pe acoperiș

Imagine
man on the roof

Ilustrație de Carolyn Vibbert

Într-o zi de toamnă ploioasă, m-am dus în pod și am observat o infiltrație. Apa picura de pe acoperiș printre doi căpriori. Cu ani în urmă, am făcut multe reparații la casa mea și nu îmi era frică să mă implic în noi proiecte. Dar, de data aceasta, întâmpinam dificultăți personale și îmi lipsea încrederea. Simțeam că nu aveam tăria emoțională să mă ocup de infiltrație, deși știam că ceva trebuia să fie făcut înainte să vină iarna.

Cu o săptămână sau două mai târziu, m-am urcat pe acoperiș cu un cuțit universal, un șpaclu și un pistol de astupat găuri încărcat cu smoală pentru acoperiș. M-am gândit că trebuia doar să găsesc sursa infiltrației și s-o acopăr cu smoala cleioasă. Dar nu aveam nicio idee unde era sursa. M-am simțit descurajat. M-am oprit și am spus o rugăciune, cerând de la Domnul să mă îndrume către locul potrivit, astfel încât să pot repara locul infiltrației. Mă așteptam ca El, pur și simplu, să-mi arate acel loc. Dar, mi-a venit în minte un cuvânt: cercetează.

Acesta nu a fost răspunsul pe care îl doream, dar am început să caut. Ochii mei s-au concentrat asupra unei guri de aerisire. Am smuls două șindrile mici de lângă gura de aerisire și am văzut ceea ce părea a fi sursa scurgerii. Am tăiat smoala veche și uscată și am aplicat o cantitate abundentă de smoală nouă. Am înlocuit șindrilele și în mai puțin de o oră am terminat lucrarea. Sentimentele mele care mă apăsau au fost înlăturate și eram mulțumit de ceea ce am făcut pentru a rezolva problema. În timpul următoarei ploi, m-am uitat în pod după infiltrații și l-am găsit uscat.

M-am gândit la Oliver Cowdery, care „nu [s-a] gândit decât să [ceară]” (D&L 9:7). Asemenea lui, eu mă așteptam ca Domnul să-mi dea simplu un răspuns rapid la rugăciune fără niciun efort din partea mea. Și m-am gândit cât de bine m-am simțit când a trebuit să depun efort și „să studiez aceasta profund” (D&L 9:8) – să cercetez. Am aflat că Domnul nu va face totul pentru noi. El ne va ajuta și ne va îndruma, dar și de la noi se așteaptă să facem ce putem singuri, deoarece aceasta aduce creștere personală.