2018
Seara la templu prezentată într-un mod simplificat: 6 sugestii pentru a face călătoriile la templu mai ușoare
January 2018


Seara la templu, prezentată într-un mod simplificat: 6 sugestii pentru a face călătoriile la templu mai ușoare

Imagine
Cuplu stând în faţa templului

Există un milion de lucruri care vă pot împiedica să mergeți la templu. Faptul de a avea un astfel de calendar este doar una dintre sugestiile care înlesnesc această călătorie și pe care le-am adunat rugându-vă să împărtășiți ideile dumneavoastră pe Facebook. Fie că vă faceți timp în calendarul dumneavoastră încărcat pentru a merge singuri sau pentru a însoți un prieten ca acesta să nu meargă singur, aceste călătorii vă pot ajuta să primiți binecuvântările acordate celor care merg la templu mai des.

Pentru familiile cu copii

Transformaţi o seară petrecută cu soția în seară la templu. În locul unei întâlniri cu soțul sau soția, mergeți împreună la templu. Planurile pe care le faceți, în ceea ce privește lăsarea copiilor în grija cuiva, pot să rămână neschimbate, în timp ce mergeți împreună la templu, în loc să ieșiți să luați cina și să vizionați un film. Dumneavoastră și soțul sau soția dumneavoastră veți putea să petreceți împreună un timp minunat și, în plus, să aveți parte de binecuvântările primite pentru că mergeți la templu.

Aveți grijă de copii pe rând: găsiți o familie care este dispusă să aibă grijă de copiii dumneavoastră cât timp sunteți la templu și apoi schimbați și aveți grijă de copiii lor cât timp sunt ei la templu.

Picnic și joacă: Asemeni familiei din articolul: „O binecuvântare promisă celor care merg la templu”, organizați o excursie de o zi sau una la sfârșit de săptămână. Luați-i pe toți membrii familiei; unul dintre părinți poate să participe la o sesiune în templu, în timp ce celălalt merge cu copiii la picnic sau la orice alt fel de masă sau gustare. Apoi, acest părinte poate participa la o sesiune în templu în timp ce celălalt părinte merge cu copiii în parc sau la o plimbare prin împrejurimile templului.

Pentru toți

Stabiliți un timp: Dacă orarul dumneavoastră și distanța față de templu vă permit acest lucru, planificați o vizită la templu cu regularitate (săptămânal, lunar, anual). Mersul cu regularitate la templu vă va permite să faceți planuri în acest sens și vă va ajuta să acordați prioritate vizitei la templu.

Luați-vă angajamentul: faceți-vă timp și luați-vă angajamentul. Dacă aveți dificultăți în a găsi timpul necesar, încercați dimineața devreme, de obicei, dimineața sunt mai puțini oameni care participă la sesiunile din templu.

Găsiți un prieten: Dacă vă este greu să găsiți motivația necesară pentru a merge la templu singur, găsiți un prieten și mergeți împreună! Nu ezitați să contactați învățătorii de acasă, învățătoarele vizitatoare sau alți membrii ai episcopiei și să-i rugați să meargă cu dumneavoastră la templu.