Privește și trăiește
Vârstnicul W. Mark Bassett
din Cei Șaptezeci
Când ne întoarcem spre Dumnezeu, generăm o sursă constantă de reînnoire spirituală.
Ilustrație de Paul Mann
Când eram mic, familia mea călătorea cu regularitate cu mașina din nordul Californiei către Utah, SUA. Nu călătoria prin deșert ne bucura, ci sosirea la destinație și bucuria de a vizita membrii familiei de acolo.
În vara dinaintea plecării mele în misiune cu timp deplin, am călătorit din nou să vizitez rudele din Utah. Dar, de acea dată, fratele meu mai mic, David, și cu mine am călătorit singuri. Aveam 16, respectiv 18 ani în acel moment. Făcusem destul de des călătoria de 10 ore împreună cu familia noastră încât aveam multă încredere în abilitatea noastră de a călători în siguranță.
I-am vizitat pe unchiul nostru Kay, mătușa Dianne și verișoara Michelle. Apoi, în timp ce David și-a prelungit vizita, a trebuit să mă întorc singur în California pentru că aveam o programare la stomatolog.
Se apropria noaptea când am plecat din Spanish Fork, Utah, pentru a-mi începe călătoria. Totul a mers bine la început. Am părăsit curând autostrada care merge spre sud și spre nord și am luat-o pe cea care merge spre est și spre vest. Mi-am aprins farurile și m-am grăbit să trec prin vestul statului Utah. Cu cât parcurgeam mai mulți kilometri prin deșert și noaptea devenea din ce în ce mai întunecată, am observat că era din ce în ce mai dificil să văd drumul. Apoi, am observat că farurile deveneau din ce în ce mai slabe. În cele din urmă, farurile s-au stins și motorul s-a oprit, iar mașina s-a oprit pe autostradă.
Bateria murise. Mașina nu mai putea merge mai departe. Deși am fost atent să mă asigur că aveam destul combustibil și chiar îmi notasem unde aș opri pentru benzină, nu eram pregătit pentru pierderea completă a energiei electrice.
Era alternatorul?
Am fost crescut de un tată care se mândrea cu întreținerea personală a automobilelor noastre de familie. Ne-a învățat despre mecanica auto, așa că știam că o baterie bună nu ar muri în timp ce mașina este pornită decât dacă există o problemă cu alternatorul. Un alternator este un generator electric care convertește energia mecanică în energie electrică. Utilizează energia cinetică a motorului care rulează pentru a produce energie magnetică care este transformată în curent electric ce reîncarcă continuu bateria. Acest lucru permite ca farurile, radioul, aerul condiționat și alte dispozitive electrice să funcționeze fără întrerupere. De asemenea, face ca motorul să funcționeze.
Acum, ceva era în neregulă cu alternatorul mașinii. Trebuia să fie reparat sau înlocuit înainte să pot continua călătoria mea.
În perioada dinaintea telefoanelor mobile, singura mea alegere era să încep să merg pe jos. În cele din urmă, un om m-a luat și m-a dus cu mașina până în următorul oraș. La un telefon cu plată am sunat la o firmă de tractări auto. Am stat în cabină cu șoferul în timpul călătoriei de o oră înapoi la mașină. Apoi, am stat din nou cu el în timp ce ne-am dus înapoi în micul oraș cu mașina tractată. În cele din urmă, după patru ore de la părăsirea mașinii mele, am fost înapoi înăuntrul ei, dormind în fața unui atelier auto până când acesta s-a deschis.
Când a venit managerul, a râs la ideea că în micul său oraș s-ar putea găsi piesa de care aveam nevoie. El putea face o comandă, dar nu ar fi ajuns decât după două sau trei zile. Apoi i s-a făcut milă de mine. Mi-a spus că mi-ar putea pune bateria la un încărcător timp de trei ore. Asta îi va da mașinii destulă energie pentru a merge până în următorul oraș. Poate că ei vor avea piesa de care aveam nevoie.
Am pornit cu bateria încărcată, închizând orice ar fi putut să consume energie prețioasă. Am ajuns în următorul oraș, dar nici ei nu aveau piesa de care aveam nevoie. Acest ciclu a continuat – o încărcare de trei ore pentru o călătorie de două ore de la un oraș la altul. După ce am găsit oameni amabili în orașele de-a lungul drumului, am ajuns la casa părinților mei, epuizat după o călătorie de 30 de ore, dar în siguranță acasă.
Mană spirituală
Există o asociere între călătoria mea și călătoria în deșert a israeliților în vremurile Vechiului Testament. Timp de 40 de ani, israeliții au fost aprovizionați constant cu mâncare din cer numită mană. (Vezi Exodul capitolul 16 și Numeri capitolul 11.)
The Gathering of Manna James Tissot
În zilele noastre avem o nevoie asemănătoare de hrană din cer, hrană spirituală. Din fericire, putem crea un „alternator spiritual” care va „genera mana spirituală” de care avem nevoie. Din moment ce nevoile noastre spirituale sunt îndeplinite prin menținerea relației noastre cu Tatăl din Cer și cu Fiul Său, Isus Hristos, atunci, așa cum israeliții au petrecut un timp în fiecare zi, adunând mana fizică, astăzi, noi trebuie să adunăm mana spirituală prin rugăciune, studiul Evangheliei și străduința de a-L avea pe Duhul Sfânt ca însoțitor permanent.
Israeliții au obosit în cele din urmă să adune mană fizică și le-a „venit pofta” de lucrurile pe care le-au lăsat în urmă (Numeri 11:4). Dacă permitem să ne simțim împovărați adunând mană spirituală, putem ajunge să ne dorim lucruri care nu ne ajută din punct de vedere spiritual. Asemeni israeliților frustrați, riscăm să pierdem din vedere scopul nostru inițial – de a ajunge la pământul făgăduit. S-ar putea chiar să ne dorim să nu ne fi părăsit niciodată „Egiptul” nostru (vezi Numeri 11:5-6). În cele din urmă, alternatorul nostru spiritual se oprește și nu putem progresa. Ne găsim blocați, înfometați și dornici să fim salvați.
Să vedem miracolul
Președintele Spencer W. Kimball (1895–1985) ne-a învățat: „Uneori se pare că nu reușim să apreciem prea mult scripturile, pentru că nu apreciem pe deplin cât de rar putem să le deținem și cât de binecuvântați suntem pentru că le avem. Se pare că ne-am obișnuit atât de mult cu experiențele noastre din această lume și am devenit atât de obișnuiți să auzim Evanghelia predată pentru noi, încât ne este greu să ne imaginăm că ar fi putut fi vreodată altfel”.1
Nu ar trebui niciodată să nu apreciem suficient nevoia noastră de studiu consecvent al scripturilor, de rugăciune și ascultare pentru că ele ne ajută să menținem tovărășia Duhului Sfânt. Dacă neglijăm activitățile spirituale care ne încarcă viața, ne plictisim de ele sau pur și simplu le executăm în mod mecanic, atunci alternatorul nostru spiritual nu funcționează pe deplin. Putem deveni cu încetul „goliți spiritual”, poate atât de treptat încât vom percepe cu greu acest lucru. Într-un astfel de timp, singura cale de a ne recupera este să ne întoarcem la Isus Hristos și să ne pocăim. Prin ispășirea lui Isus Hristos și pocăință sinceră, toate lucrurile pot fi restaurate.
Privește și trăiește
Când israeliții s-au plâns, și-au pierdut recunoștința pentru binecuvântarea hranei. Ca pedeapsă, Domnul „a trimis împotriva poporului niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel.” (Numeri 21:6).
În cele din urmă „poporul a venit la Moise, și a zis: «Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, și împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi acești șerpi». Moise s-a rugat pentru popor.
Domnul a zis lui Moise: «Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi.»
Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină; și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă, trăia.” (Numeri 21:7-9).
Detaliu din Șarpele de aramă, de James Tissot, Muzeul evreiesc, New York/Art Resource, NY
Șerpi de aramă moderni
Șarpele de aramă sau de bronz este un simbol al lui Hristos înălțat pe cruce (vezi Ioan 3:14-15). Pe măsură ce ascultăm sfatul profeților din zilele noastre, privim spre Hristos, deoarece ei ne îndreaptă atenția asupra planului Tatălui nostru și asupra rolului central al lui Isus Hristos. La fel ca oamenii generoși care mi-au permis să-mi reîncarc bateria, profeții în viață, văzătorii și revelatorii ne reîncarcă spiritual, amintindu-ne că suntem copii ai Tatălui nostru din Cer și că este „lucrarea [și]… slava [Sa] să [realizeze] nemurirea și viața veșnică a omului” (Moise 1:39). Ei ne-au sfătuit, în mod special, că pe măsură ce vom preaslăvi în ziua de sabat într-un mod mai eficient, ne vom dezvolta credința în Tatăl Ceresc și în planul fericirii întocmit de El și în Isus Hristos și ispășirea Sa.
Povestea lui Moise și a șarpelui de aramă este menționată și în Cartea lui Mormon, unde ni se spune că „mulți s-au uitat și au trăit” (Alma 33:19; vezi, de asemenea, versetele 20-22). Cu toate acestea, alții nu au vrut să se uite. „Singurul lucru pe care trebuia să-l facă era să privească; și datorită simplității acestei căi sau a ușurinței ei, mulți au fost aceia care au pierit.” (1 Nefi 17:41). Se poate spune despre noi, într-o zi, că am refuzat să ne uităm la profeți și la sfatul lor datorită simplității acestei căi?
„Dacă voi ați putea fi vindecați numai prin aruncarea privirii ca să fiți vindecați, nu v-ați uita voi repede[?]…
Atunci aruncați-vă privirile și începeți să credeți în Fiul lui Dumnezeu” (Alma 33:21, 22).
Sunt recunoscător pentru binecuvântările care vin în timp ce continuăm pe „drumul spre cer” și îi încurajăm pe alții să facă același lucru. Sunt la fel de recunoscător pentru ocazia pe care o avem atunci când ne îndepărtăm de cărarea greșită, pentru a ne pocăi, a lăsa în urmă obiceiurile rele și a ne întoarce pe o cale potrivită. Binecuvântările sunt incomensurabile.
Un alt pasaj din Cartea lui Mormon, în care se vorbește despre experiența israeliților, ne învață: „Și atâția câți vor privi la acel șarpe vor trăi, și anume atâția câți vor privi la Fiul lui Dumnezeu cu credință, având spiritul smerit, aceia vor putea să trăiască, chiar acea viață care este veșnică” (Helaman 8:15).
Ascultarea sfaturilor profeților moderni ne pregătește inimile pentru a avea credință. Ne întărește să depășim obstacolele de-a lungul călătoriei noastre, așa cum a trebuit să fac eu ca să pot înainta în acea noapte de vară prin deșert. Depun mărturie că, pe măsură ce privim la Tatăl nostru din Cer și Fiul Său, Isus Hristos, vom găsi sensul și scopul călătoriei noastre.
Puteți găsi idei pentru seara în familie din acest articol la lds.org/go/11811.