2013
El a-nviat
Aprilie 2013


Mesajul Primei Preşedinţii

El a-nviat

Imagine
Preşedintele Henry B. Eyring

O mărturie despre realitatea învierii lui Isus Hristos este o sursă atât de speranţă, cât şi de hotărâre. Şi poate fi o sursă pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Pentru mine a fost într-o zi de vară, în luna iunie a anului 1969, când mama mea s-a stins din viaţă, a fost în toţi anii care au urmat şi va fi până când o voi vedea din nou.

Tristeţea datorată separării temporare a fost imediat înlocuită de fericire. Era mai mult decât o speranţă pentru o reuniune fericită. Deoarece Domnul a transmis prin profeţii Săi multe revelaţii şi deoarece Duhul Sfânt mi-a confirmat adevărul învierii, eu îmi pot imagina cum va fi reuniunea cu cei dragi nouă sfinţiţi şi înviaţi.

„Aceştia sunt aceia care vor veni înainte la învierea drepţilor…

Aceştia sunt aceia ale căror nume sunt înscrise în cer, unde Dumnezeu şi Hristos sunt judecătorii tuturor.

Aceştia sunt aceia care sunt oameni drepţi, făcuţi desăvârşiţi prin Isus, Mijlocitorul noului legământ, care a împlinit această ispăşire desăvârşită prin vărsarea sângelui Său” (D&L 76:65, 68-69).

Deoarece Isus a învins legăturile morţii, toţi copiii Tatălui Ceresc născuţi în lume vor fi înviaţi într-un trup care nu va muri niciodată. Astfel, mărturia mea şi a dumneavoastră despre acel adevăr glorios poate înlătura tristeţea determinată de moartea unui membru iubit al familiei sau a unui prieten şi o poate înlocui cu o bucurie anticipată şi o fermă hotărâre.

Domnul ne-a dat nouă, tuturor, darul învierii, prin care spiritele noastre sunt plasate în trupuri fără imperfecţiuni fizice (vezi Alma 11:42–44). Mama mea va apărea tânără şi strălucitoare, efectele vârstei şi anilor de suferinţe fizice fiind înlăturate. Acest lucru va fi primit de ea şi de noi ca un dar.

Dar aceia care doresc să fie cu ea pentru totdeauna trebuie să facă alegeri care să-i pregătească pentru acea asociere de a trăi acolo unde Tatăl şi Fiul Său Preaiubit înviat trăiesc în slavă. Acela este singurul loc unde viaţa de familie poate continua veşnic. O mărturie despre acest adevăr a mărit hotărârea mea de a mă pregăti şi de a-i pregăti pe aceia pe care îi iubesc pentru cel mai înalt grad al împărăţiei celestiale prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos, muncind în vieţile noastre (vezi D&L 76:70).

Domnul ne oferă îndrumare în această căutare a vieţii veşnice prin rugăciunile din cadrul împărtăşaniei care mă ajută şi vă pot ajuta şi pe dumneavoastră. Noi suntem invitaţi să ne reînnoim legămintele de la botez în fiecare adunare de împărtăşanie.

Noi promitem să ne aducem întotdeauna aminte de Salvator. Emblemele sacrificiului Său ne ajută să apreciem magnitudinea preţului plătit de El pentru a învinge legăturile morţii, pentru a ne oferi milostenie şi pentru a asigura iertarea tuturor păcatelor noastre, dacă alegem să ne pocăim.

Noi promitem să ţinem poruncile Sale. Citind scripturile şi cuvintele profeţilor în viaţă şi ascultându-i pe vorbitorii inspiraţi în cadrul adunărilor noastre de împărtăşanie noi ne amintim de legămintele noastre de a face astfel. Duhul Sfânt ne aduce în gândurile şi în inima noastră poruncile pe care trebuie să le ţinem cel mai mult în acea zi.

În rugăciunile din cadrul împărtăşaniei, Dumnezeu promite să ne trimită Duhul Sfânt să fie cu noi (vezi Moroni 4:3; 5:2; D&L 20:77, 79). Mi-am dat seama în acel moment că Dumnezeu poate să-mi dea ceva care pare a fi un interviu personal. El îmi aminteşte ceea ce am făcut şi I-a plăcut, nevoia mea de a mă pocăi şi de a fi iertat şi numele şi feţele oamenilor cărora El ar dori să le slujesc pentru El.

De-a lungul anilor care au trecut, această experienţă repetată a transformat speranţa în sentimente de caritate şi mi-a adus asigurarea că milostenia îmi era asigurată de ispăşirea Salvatorului şi de înviere.

Depun mărturie că Isus este Hristosul înviat, Salvatorul nostru şi exemplul şi îndrumătorul nostru perfect către viaţa veşnică.

Să predăm din acest mesaj

Noi trebuie să facem ca „toate scripturile să ni se aplice nouă, pentru ca ele să fie spre folosul şi învăţătura noastră” (1 Nefi 19:23). Aveţi în vedere citirea rugăciunilor împărtăşaniei, care se găsesc în Doctrină şi legăminte 20:76–79. După ce citiţi învăţăturile preşedintelui Eyring despre rugăciunile împărtăşaniei, îi puteţi invita pe cei cărora le predaţi să se gândească la moduri în care aceste rugăciuni pot îndruma viaţa lor şi îi pot îndruma să trăiască din nou alături de Tatăl Ceresc şi Isus Hristos.

Fotografie de Matthew Reier; He is Risen, de Del Parson, copierea interzisă.