2013
Să înţelegem botezul
Aprilie 2013


Copii

Să înţelegem botezul

Cine mă va boteza?

Oricine ar fi persoana care te va boteza trebuie să fie un deţinător al preoţiei – puterea de a acţiona în numele lui Dumnezeu. Când Isus a dorit să fie botezat, El a mers la Ioan Botezătorul, care deţinea preoţia (vezi Matei 3:13).

Persoana care te va boteza va obţine permisiune de la episcopul tău sau de la preşedintele tău de ramură.

Trebuie să fiu scufundat în apă pentru a fi botezat?

Isus a fost botezat prin scufundare, ceea ce înseamnă că a intrat complet în apă şi imediat a ieşit (vezi Matei 3:16). Aceasta este modalitatea în care tu vei fi botezat. Să fim botezaţi în acest mod ne aminteşte de faptul că lăsăm în urmă viaţa noastră veche şi începem o viaţă nouă dedicată slujirii lui Dumnezeu şi copiilor Săi.

Ce promisiuni fac atunci când mă botez?

Când te botezi, faci un legământ sau o înţelegere cu Tatăl Ceresc. Îi promiţi că vei face anumite lucruri şi El promite că te va binecuvânta. Acest legământ este descris în rugăciunile pentru împărtăşanie care sunt rostite în fiecare duminică (vezi D&L 20:77–79). Tu promiţi:

  • să îţi aminteşti de Isus Hristos;

  • să te supui poruncilor Lui;

  • să iei asupra ta numele lui Hristos, ceea ce înseamnă să pui lucrarea Sa pe primul loc în viaţa ta şi să faci ceea ce doreşte El în loc de ceea ce doreşte lumea.

Când respecţi această promisiune, Tatăl Ceresc promite faptul că Duhul Sfânt te va însoţi şi că păcatele tale vor fi iertate.

Ce este Duhul Sfânt?

Darul Duhului Sfânt este unul dintre darurile cele mai preţioase ale Tatălui Ceresc. Botezul vostru cu apă nu este complet până ce bărbaţi care, deţinând preoţia lui Melhisedec,v nu vă oferă o binecuvântare pentru a primi Duhul Sfânt (vezi  Ioan 3:5).

Duhul Sfânt este un membru al Dumnezeirii. El depune mărturie despre Tatăl Ceresc şi Isus Hristos şi ne ajută să cunoaştem ceea ce este adevărat. El ne ajută să fim puternici din punct de vedere spiritual. El ne avertizează în privinţa pericolelor. El ne ajută să învăţăm. Duhul Sfânt ne poate ajuta să simţim dragostea lui Dumnezeu.

Când eşti confirmat membru al Bisericii, Duhul Sfânt te poate însoţi permanent dacă alegi ce e drept.

De ce este necesar să fiu în vârstă de cel puţin opt ani pentru a fi botezat?

Domnul ne învaţă că nu trebuie să fie botezaţi copiii până ce aceştia nu sunt destul de mari încât să înţeleagă diferenţa dintre bine şi rău, iar scripturile spun că aceasta este vârsta de opt ani (vezi Moroni 8:11–12; D&L 29:46–47; 68:27).

Fotografie © Dynamic Graphics; ilustraţii foto de David Stoker, Matthew Reier şi Sarah Jenson