Adevărul lui Dumnezeu va merge înainte
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea lui Dumnezeu nu va fi împiedicată. Dar mai sunt multe de făcut.
Iubiţii mei fraţi şi surori, în acest an, la 19 iulie, organizaţia Fiii Pionierilor din Utah au amplasat în Parcul „Acesta este locul moştenirii” din Salt Lake City o statuie a profetului Joseph Smith şi a succesorului său, preşedintele Brigham Young. Această statuie, numită „Cu ochii îndreptaţi spre vest”, îi reprezintă pe aceşti doi mari profeţi cu o hartă a teritoriilor vestice.
Mulţi oameni, inclusiv sfinţi din zilele din urmă, uită că Joseph Smith ştia foarte bine că Biserica, urma, în final, să fie reamplasată în marele vest american. În august 1842, el a profeţit „că sfinţii urmau să continue să îndure multe suferinţe şi urmau să fie goniţi spre Munţii Stâncoşi, mulţi urmau să se lepede de credinţă, alţii urmau să fie omorâţi de cei care îi persecutau sau să-şi piardă vieţile ca urmare a efectelor vătămătoare ale vremii reci sau ale bolilor, iar unii [urmau] să trăiască pentru… a construi oraşe şi pentru a vedea că sfinţii devin un popor puternic în mijlocul Munţilor Stâncoşi” (History of the Church, 5:85).
Nici chiar asociaţii cei mai apropiaţi ai lui Joseph Smith din acei primi ani nu au înţeles în întregime greutăţile care urmau să fie îndurate de sfinţii din zilele din urmă pe măsură ce Biserica va creşte de la primele ei momente, de la începutul anilor 1800. Dar Joseph Smith ştia că niciun duşman, prezent atunci sau din viitor, nu va avea suficientă putere de a împiedica sau de a opri scopurile lui Dumnezeu. Suntem toţi familiarizaţi cu profeticele lui cuvinte: „Stindardul adevărului a fost ridicat; nicio mână care nu este sfântă nu poate opri lucrarea din progresul ei; persecuţiile se pot produce cu violenţă, gloatele se pot uni, armatele se pot aduna, declaraţii false pot fi făcute pentru a ne discredita, dar adevărul lui Dumnezeu va merge înainte curajos, nobil şi independent până ce va pătrunde în fiecare continent, va vizita fiecare parte a lumii, va intra în fiecare ţară şi va fi auzit de fiecare persoană, până când scopurile lui Dumnezeu vor fi împlinite şi marele Iehova va spune că lucrarea este terminată” (History of the Church, 4:540).
Aproape 18 decenii au trecut de la organizarea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă în 1830. Am avut 178 de ani pentru a vedea împlinirea profeţiei şi a privi „adevărul lui Dumnezeu” cum merge „înainte curajos, nobil şi independent”.
Biserica a început primul ei deceniu doar cu câţiva membri. În ciuda opoziţiei intense, 597 de misionari au fost chemaţi în timpul anilor 1830 şi mai mult de 15.000 de convertiţi au fost botezaţi în Biserică. Statele Unite, Canada şi Marea Britanie au fost deschise pentru predicarea Evangheliei.
Erau mulţi convertiţi în timpul anilor 1840 în timp ce persecuţiile continuau cu violenţă împotriva Bisericii şi în special împotriva profetului Joseph. În mijlocul acestor greutăţi şi în ciu- da problemelor mari de transport, Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos a continuat să acopere mai mult din lume prin slujirea credincioasă a 1.454 de misionari chemaţi în perioada anilor 1840 şi numărul membrilor Bisericii a crescut la mai mult de 48.000. La 27 iunie 1844, persecutarea lui Joseph Smith a culminat când el şi fratele său, Hyrum, au fost omorâţi de către o gloată în închisoarea Carthage.
Curând după martiriul său, şi ca o împlinire a viziunii lui Joseph, Brigham Young şi Biserica au început pregătirile de mutare spre Munţii Stâncoşi. Greutăţile, suferinţele, moartea şi apostazia erau prezente tot timpul. Totuşi, munca înainta. În anii 1850, 705 misionari au fost chemaţi să slujească în zone incluzând Scandinavia, Franţa, Italia, Elveţia şi Hawaii. Munca misionară a început, de asemenea, în diverse părţi ale lumii, cum ar fi India, Hong Kong, Tailanda, Burma, Sudul Africii şi în Indiile de Vest.
Printre credincioşii convertiţi din Scandinavia şi din Anglia botezaţi în timpul deceniului 1850 au fost cei care au suferit şi au murit, pe pământ şi pe mări, în timp ce călătoreau pentru a se aduna cu sfinţii, aici în Munţii Stâncoşi.
În anul 1875, primii şapte misionari au fost chemaţi în Mexic şi, acolo, munca a înflorit în timpul revoluţiei şi a altor încercări. Şi exact acum patru ani, în anul 2004, Biserica a ajuns la punctul culminant de un milion de membri în Mexic.
Credinţa sfinţilor a fost încercată la fiecare pas în timp ce Brigham Young i-a condus să clădească temple şi să stabilească mai mult de 350 de colonii în vest. În anul 1877, când Brigham Young a murit, numărul membrilor din toată lumea crescuse la mai mult de 115.000. În ciuda tuturor persecuţiilor, adevărul lui Dumnezeu mergea cu adevărat înainte, curajos şi nobil.
Timpul nu permite o descriere detaliată a creşterii Bisericii de-a lungul următoarelor decenii. Dar trebuie observat că în perioada de 40 de ani, din anul 1890 până în anul 1930, Biserica şi doctrinele ei au fost în continuare criticate în mod public. Vârstnicul Reed Smoot a fost ales în Congresul Statelor Unite şi a trebuit să lupte pentru a-şi ocupa locul în calitate de senator. În acel timp, s-au spus multe despre Biserică şi învăţăturile ei – cele mai multe dintre ele jignitoare şi îndreptate spre preşedintele Joseph F. Smith şi alţi conducători ai Bisericii. Totuşi, unele articole din ziare au început să vorbească despre membrii Bisericii ca fiind cetăţeni valoroşi şi oameni buni.
La 3 septembrie 1925, preşedintele Heber J. Grant a anunţat că Biserica va începe munca misionară în America de Sud. Urmând modelul Domnului de a duce Evanghelia restaurată tuturor naţiunilor, un membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli – bunicul meu din partea tatălui, vârstnicul Melvin J. Ballard – a fost trimis, împreună cu alţii, în America de Sud pentru a dedica pământul în vederea predicării Evangheliei.
În dimineaţa Crăciunului anului 1925, în Argentina, vârstnicul Ballard a dedicat ţările Americii de Sud şi munca misionară a început. În anul următor în iulie, înainte de a pleca, el a profeţit: „O perioadă, munca Domnului va creşte aici încet, la fel cum stejarul creşte încet din ghindă. Nu va creşte repede, într-o zi, cum se întâmplă cu floarea soarelui, care creşte repede şi apoi moare. Dar mii de oameni se vor alătura Bisericii aici. Ea va fi împărţită în mai mult decât o misiune şi va fi una dintre cele mai puternice din Biserică. Munca nu va mai fi niciodată aşa mică aici (în Melvin J. Ballard, Melvin J. Ballard: Crusader for Righteousness”, [1966], p. 84).
Oricine este familiarizat cu creşterea Bisericii în America de Sud cunoaşte împlinirea acestei profeţii. Astăzi, Brazilia singură are mai mult de un milion de membri.
În timpul celor patru decenii dintre anii 1930 şi 1970, mai mult de 106.000 misionari au fost chemaţi să slujească în întreaga lume. Numărul membrilor din întreaga lume a crescut de patru ori, ajungând la peste 2.800.000. Mai mult de un milion de noi membri s-au adăugat în timpul anilor 1960. În 1970, misionarii slujeau în 43 de naţiuni şi în 9 teritorii. În această perioadă de 40 de ani naţiunile sud americane din Chile, Brazilia, Uruguay, Paraguay, Ecuador, Columbia, Peru şi Venezuela au fost deschise muncii misionare. În America Centrală, slujitorii Domnului au deschis munca misionară pentru naţiunile din Panama, Costa Rica, Guatemala, El Salvador, Honduras şi Nicaragua. În Asia, noi eforturi importante au început să dea roade în Coreea, Taiwan, Singapore şi Filipine.
Niciunde nu a fost uşor. Provocări, obstacole şi persecuţii au însoţit fiecare încercare de a duce „adevărul lui Dumnezeu” în fiecare continent şi ţară astfel încât să poată fi „auzit de fiecare persoană”. Neîntrerupt, noi am mers înainte în credinţă; provocările au fost înfruntate şi obstacolele au fost învinse.
Preşedintele Spencer W. Kimball le-a cerut membrilor Bisericii să crească eforturile lor în răspândirea Evangheliei şi împărtăşirea adevărului Evangheliei. El i-a cerut fiecărui ţăruş din lume să crească numărul misionarilor şi el a condus Biserica folosind mijloacele de informare în masă pentru a ajuta la transmiterea mesajului la sute de milioane de oameni din lumea întreagă.
În timpul celor 12 ani ai săi în calitate de preşedinte al Bisericii, aproape 200.000 de misionari au slujit în misiuni cu timp deplin. Numărul membrilor din întreaga lume aproape s-a dublat şi numărul ţăruşilor aproape s-a triplat. Munca misionară s-a deschis sau s-a redeschis în multe ţări şi miracolul convertirii a avut loc în multe ţări în ciuda încercării ostile de a zădărnici lucrarea Domnului sau de a-i descuraja pe lucrătorii Domnului.
Puţin mai mult de două decenii au trecut de la sfârşitul slujirii muritoare a preşedintelui Kimball. În timpul acestei perioade am avut parte de o poziţie marcantă fără precedent printre religiile din lume. Probabil nu întâmplător, am trecut prin atacuri ideologice fără precedent împotriva oamenilor noştri, istoriei noastre şi a doctrinei noastre prin mijloacele de informare mas media.
Şi totuşi Biserica continuă să crească. Numărul membrilor este, din nou, dublu – de la 5,9 milioane în anul în anul 1986 la mai mult de 13 milioane astăzi. Şi anul trecut, al un milionulea misionar a fost chemat să slujească în această dispensaţie.
Acum, iubiţii mei fraţi şi surori, scopul meu în această scurtă descriere a viziunii profetului Joseph despre destinul acestei Biserici şi a împlinirii ei întocmai de-a lungul deceniilor este de a vă aminti acest simplu adevăr:
„Lucrările, planurile şi intenţiile lui Dumnezeu nu pot fi împiedicate de a fi împlinite, şi nici nu pot să fie nimicite.
Pentru că Dumnezeu nu umblă pe căi întortocheate… nici nu se abate de la ceea ce a spus, de aceea cărările Sale sunt drepte şi drumul Lui este un cerc veşnic.
„Aminteşte-ţi… că nu lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată de a fi împlinită, ci lucrarea oamenilor” (D&L 3:1-3).
Dumnezeu a vorbit prin profetul Său şi a anunţat lumii că „stindardul adevărului a fost ridicat” şi că „nicio mână care nu este sfântă nu poate opri lucrarea din progresul ei”. Acesta este un adevăr incontestabil şi de netăgăduit. L-am văzut singuri, deceniu după deceniu, din timpul profetului Joseph Smith până în timpul preşedintelui Thomas S. Monson. Persecuţiile au continuat cu violenţă. Calomniile, minciunile şi prezentarea incorectă au încercat să defăimeze. Dar în fiecare deceniu, începând din perioada restaurării, adevărul lui Dumnezeu a mers înainte curajos, nobil şi independent. Biserica mică, începută în anul 1830 cu doar câţiva membri a crescut la mai mult de 13 milioane de sfinţi din zilele din urmă în mult naţiuni diferite din lume şi noi facem progrese mari de a pătrunde în fiecare continent, de a vizita fiecare parte a lumii, de a intra în fiecare ţară şi de a fi auziţi de fiecare persoană.
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea lui Dumnezeu nu va fi împiedicată. Dar mai sunt multe de făcut înainte ca Marele Iehova să poată anunţa că lucrarea este terminată. În timp ce îi lăudăm şi îi onorăm pe acei sfinţi credincioşi care ne-au adus la această perioadă de importanţă publică, nu ne putem permite, iubiţii mei fraţi şi surori, să fim comozi şi mulţumiţi.
Este nevoie de noi toţi, pentru a termina lucrarea care a fost începută de acei pionieri sfinţi cu 175 de ani în urmă şi dusă de-a lungul deceniilor următoare de către sfinţii credincioşi din fiecare generaţie. Noi trebuie să credem aşa cum au crezut ei. Noi trebuie să lucrăm aşa cum au lucrat ei. Noi trebuie să slujim aşa cum au slujit ei. Şi trebuie să biruim aşa cum au biruit ei.
Desigur, încercările noastre sunt diferite astăzi, dar ele nu sunt mai puţin grele. În locul gloatelor mânioase, noi îi înfruntăm pe cei care în mod constant încearcă să ne defăimeze. În locul expunerii la efectele vătămătoare ale vremii şi la greutăţi extreme, noi înfruntăm abuzul de alcool şi de droguri, pornografia, toate felurile de indecenţă, corupţie, lăcomie, necinste şi apatie spirituală. În locul familiilor care au fost dezrădăcinate şi gonite din casele lor, vedem instituţia familiei, inclusiv instituţia divină a căsătoriei atacate, când grupuri sau persoane individuale caută să schimbe rolul proeminent şi divin al familiei în societate.
Spun aceasta nu pentru a sugera că încercările noastre de astăzi sunt mai grele decât cele întâmpinate de către cei care au fost înaintea noastră. Ele sunt doar diferite. Domnul nu ne cere să împingem un cărucior încărcat; El ne cere să ne întărim credinţa. El nu ne cere să umblăm de-a lungul unui continent; El ne cere să umblăm pe stradă şi să vorbim cu vecinii noştri. El nu ne cere să dăm toate bunurile noastre lumeşti pentru a clădi un templu. El ne cere să dăm din resursele noastre şi din timpul nostru în ciuda presiunilor vieţii moderne pentru a continua să construim temple şi, apoi, să mergem în mod regulat la templele deja construite. El nu ne cere să murim ca martiri; El ne cere să trăim o viaţă de discipol.
Perioada în care trăim este importantă şi depinde de noi, dragii mei fraţi şi surori, să ducem mai departe tradiţia bogată a angajamentului devotat care a fost caracteristica remarcabilă a generaţiilor precedente de sfinţi din zilele din urmă. Acesta nu este un timp pentru oameni slabi din punct de vedere spiritual. Nu ne putem permite să fim neprihăniţi în mod superficial. Mărturiile noastre trebuie să crească profund, cu rădăcini spirituale ferm sădite în stânca revelaţiei. Şi noi trebuie să continuăm să ducem lucrarea înainte ca un popor de legământ, consacrat, cu credinţă în fiecare pas, „până când scopurile lui Dumnezeu vor fi împlinite şi marele Iehova va spune că lucrarea este terminată”. Mă rog umil ca aşa să fie pentru noi, în numele lui Isus Hristos, amin.