Vino-n Sion
În familiile noastre, în ţăruşii noştri şi în districtele noastre, să căutăm să clădim Sionul prin unitate, pioşenie şi caritate.
Profetul Joseph Smith a spus: „Clădirea Sionului este o cauză de care poporul lui Dumnezeu a fost mereu interesat; este un subiect asupra căruia profeţii, preoţii şi împăraţii s-au oprit cu un interes special; ei au privit înainte imaginându-şi cu bucurie ziua în care trăim noi; fiind inspiraţi prin intermediul revelaţiei divine, ei au cântat, au scris şi au profeţit despre aceste vremuri ale noastre; însă au murit fără să vadă evenimentele din zilele noastre; noi suntem cei favorizaţi, pe care Dumnezeu i-a ales pentru a aduce slava zilelor din urmă” (Teachings of Presidents of the Church: Joseph Smith, [Melchizedek Priesthood and Relief Society course of study, 2007] p. 186).
Sionul este atât un loc, cât şi un popor. Sion a fost numele dat străvechiului oraş al lui Enoh în zilele de dinaintea potopului. „Şi s-a întâmplat, în zilele lui, că el a construit un oraş care a fost numit Oraşul Sfinţeniei, chiar Sion” (Moise 7:19). Acest Sion a rezistat timp de 365 de ani (vezi Moise 7:68). Scriptura consemnează: „Şi Enoh şi întreg poporul lui au mers cu Dumnezeu şi El a locuit în mijlocul Sionului; şi s-a întâmplat că Sionul n-a mai fost pentru că Dumnezeu l-a primit la pieptul Său; şi de atunci s-a răspândit expresia, Sionul a fugit” (Moise 7:69). Mai târziu, Ierusalimul şi templul său au fost numite Muntele Sion şi scripturile profeţesc despre un viitor Ierusalim în care Hristos va domni ca „Rege al Sionului” când „timp de o mie de ani, pământul se va odihni” (Moise 7:53, 64).
Domnul l-a numit pe poporul lui Enoh Sion „pentru că era într-o singură inimă şi într-un singur gând şi trăia în dreptate; şi nu existau săraci printre ei” (Moise 7:18). În alt loc, El a spus: „Pentru că asta înseamnă Sion – cei care au inima pură” (D&L 97:21).
Opusul şi duşmanul Sionului este Babilonul. Oraşul Babilon a fost iniţial Babel, cunoscut pentru că acolo s-a aflat Turnul Babel, şi a devenit ulterior capitala Imperiului Babilonian. Principalul său edificiu a fost templul lui Bel sau Baal, idolul pe care profeţii din Vechiul Testament îl numesc „idolul scârbos” din cauza perversiunilor sexuale asociate cu preaslăvirea lui. (vezi Ghidul pentru scripturi, „Asiria” şi „Babel, Babilon”). Lăcomia lui, faptul că preaslăvea răul şi robia lui Iuda în acel loc, după cucerirea lui în anul 587 î.Hr., toate se îmbină pentru a face din Babilon simbolul societăţilor decadente şi al robiei spirituale.
În acest context istoric, Domnul a spus membrilor Bisericii Sale: „Ieşiţi din Babilon, adunaţi-vă voi dintre toate naţiunile, din cele patru vânturi, de la o margine a cerului la cealaltă” (D&L 133:7). El a cerut ca vârstnicii Bisericii Sale să fie trimişi în toată lumea pentru a împlini această adunare, începând o acţiune care continuă, cu toată forţa, astăzi. „Şi iată, ia aminte, acesta va fi strigătul lor şi glasul Domnului către toţi oamenii: Mergeţi în ţinutul Sionului pentru ca frontierele poporului Meu să fie lărgite şi pentru ca ţăruşii lui să fie întăriţi şi pentru ca Sionul să poată merge înainte în regiunile din jur” (D&L 133:9).
La fel şi astăzi, oamenii Domnului se adună „dintre toate naţiunile” şi se adună în congregaţiile şi ţăruşii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, care sunt risipiţi în toate naţiunile. Nefi a prevăzut că aceste „stăpâniri” vor fi mici dar că puterea Domnului va „[pogorî] asupra sfinţilor Bisericii Mielului… care erau împrăştiaţi pe toată faţa pământului; iar ei [vor fi] înarmaţi cu dreptatea” (vezi 1 Nefi 14:12-14).
Domnul ne îndeamnă să ţinem sus lumina neprihănirii noastre pentru a-i ghida pe aceia care caută siguranţa şi binecuvântarea Sionului:
„Adevărat vă spun vouă tuturor: Ridicaţi-vă şi străluciţi pentru ca lumina voastră să fie un steag pentru naţiuni; şi pentru ca adunarea în ţinutul Sionului şi în ţăruşii săi să poată fi pentru apărare şi pentru refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul” (D&L 115:5-6).
Sub îndrumarea profetului Joseph Smith, primii membri ai Bisericii au încercat să stabilească centrul Sionului în Missouri, dar ei nu erau pregătiţi pentru a construi oraşul sfânt. Domnul a explicat unul dintre motivele eşecului lor:
„Ei nu au învăţat să fie supuşi faţă de lucrurile pe care le-am cerut din mâinile lor, ci ei sunt plini de tot felul de rele şi nu dau din bunurile lor săracilor şi năpăstuiţilor dintre ei, într-un chip vrednic de sfinţi;
şi nu sunt uniţi potrivit unirii cerute de legea împărăţiei celestiale” (D&L 105:3-4).
„Au fost printre ei certuri, şi conflicte, şi invidie, şi discordii, şi dorinţe pentru plăceri fizice; de aceea, prin aceste lucruri ei au pângărit moştenirile lor” (D&L 101:6).
În loc să-i judecăm pe aceşti sfinţi prea aspru, să ne uităm la noi înşine pentru a vedea dacă noi ne purtăm mai bine.
Sionul este Sionul datorită caracterului, atributelor şi credinţei cetăţenilor lui. Aduceţi-vă aminte că „Domnul l-a numit pe poporul Său Sion, pentru că era într-o singură inimă şi într-un singur gând şi trăia în dreptate; şi nu existau săraci printre ei” (Moise 7:18). Dacă dorim să clădim Sionul în căminele, ramurile, episcopiile şi ţăruşii noştri, noi trebuie să ne ridicăm la acest standard. Va deveni necesar (1) să devenim uniţi într-o singură inimă şi într-un singur gând, (2) să devenim, individual şi colectiv, un popor sfânt şi (3) să ne îngrijim de cei săraci şi nevoiaşi atât de mult încât să eliminăm sărăcia dintre noi. Nu putem aştepta până vine Sionul pentru ca aceste lucruri să se întâmple – Sionul va veni numai dacă ele se întâmplă.
Unitate
Când ne gândim la unitatea de care este nevoie pentru ca Sionul să înflorească, noi trebuie să ne întrebăm dacă am învins acele „certuri, şi conflicte, şi invidie, şi discordii” (vezi D&L 101:6). Suntem noi, individual şi ca popor, departe de discordii şi conflicte şi uniţi „potrivit unirii cerute de legea împărăţiei celestiale”? (D&L 105:4). Iertarea reciprocă este esenţială pentru această unitate. Isus a spus: „Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert, dar vouă vi se cere să iertaţi toţi oamenii” (D&L 64:10).
Vom deveni o singură inimă şi un singur gând pe măsură ce noi, fiecare în parte, îl vom pune pe Salvator în centrul vieţilor noastre şi îi vom urma pe aceia pe care El i-a chemat să ne conducă. Ne putem uni cu preşedintele Thomas S. Monson în dragoste şi grijă unul pentru celălalt. La Conferinţa Generală din luna aprilie, preşedintele Monson s-a adresat acelora care s-au îndepărtat de Biserică şi nouă tuturor când a spus: „În sanctuarul privat al conştiinţei fiecărui om, există acel spirit, acea hotărâre de a alunga vechiul eu şi de a se ridica la înălţimea adevăratului potenţial. În acest spirit, facem această invitaţie din inimă: Veniţi înapoi. Vă întindem braţele cu dragostea pură a lui Hristos şi ne exprimăm dorinţa de a vă ajuta şi a vă ura bun venit la o înfrăţire deplină. Acelora al căror spirit a fost doborât sau care se chinuiesc şi se tem, le spunem: Lăsaţi-ne să vă ridicăm şi să vă aducem bucurie şi să vă domolim temerile” (Thomas S. Monson, „Să ne uităm în urmă şi să mergem înainte”, Liahona, mai 2008, p. 90).
La sfârşitul lunii iulie a acestui an, tinerii adulţi necăsătoriţi din mai multe ţări din Europa estică s-au adunat, în apropierea oraşului Budapesta, Ungaria, pentru a participa la o conferinţă. Din acest grup au făcut parte şi 20 de tineri băieţi şi tinere fete din Moldova, care au petrecut zile în efortul de a obţine paşapoarte şi vize şi peste 30 de ore călătorind cu autobuzul pentru a ajunge acolo. Programul conferinţei a inclus aproximativ 15 ateliere de lucru. Fiecare persoană trebuia să aleagă două sau trei la care dorea cel mai mult să participe. În loc să se concentreze exclusiv asupra intereselor proprii, aceşti tineri adulţi moldoveni s-au unit şi au făcut planuri pentru ca cel puţin unul din grupul lor să se afle în fiecare atelier şi să ia notiţe detaliate. Apoi, aveau să împărtăşească ceea ce învăţau unii cu alţii şi, ulterior, cu tinerii adulţi din Moldova care nu putuseră participa. În cea mai simplă formă, acesta a fost un exemplu de unitate şi de iubire care, dacă este multiplicat de mii de ori în diferite feluri, va aduce din nou Sionul (vezi Isaia 52:8).
Sfinţenie
O mare parte din lucrarea ce trebuie făcută pentru clădirea Sionului constă în eforturile noastre individuale de a deveni „cei care au inima pură” (D&L 97:21). „Sionul nu poate fi clădit decât pe principiile legilor împărăţiei celestiale”, a spus Domnul, „altfel Eu nu-l pot primi la Mine” (D&L 105:5). Legea împărăţiei celestiale o constituie, desigur, legea Evangheliei şi legămintele care înseamnă să ne aducem permanent aminte de Salvator şi de promisiunea pe care am făcut-o de a ne supune, jertfi, consacra şi rămâne fideli.
Salvatorul i-a certat pe unii dintre primii sfinţi pentru „dorinţe de plăceri fizice” (D&L 101:6; vezi, de asemenea, D&L 88:121). Aceştia au fost oameni care au trăit într-o lume fără televiziune, fără filme, fără Internet, fără iPod. În lumea de acum, inundată de imagini şi muzică în care abundă sexualitatea, suntem noi apăraţi de dorinţe de plăceri fizice şi de relele care le însoţesc? În loc să forţăm limitele modestiei în îmbrăcăminte sau să participăm la imoralitatea altora privind materialele pornografice, trebuie să fim flămânzi şi însetaţi de neprihănire. Pentru a veni în Sion, nu este suficient ca dumneavoastră şi cu mine să fim ceva mai puţin păcătoşi decât alţii. Trebuie să devenim nu numai buni, ci bărbaţi sfinţi şi femei sfinte. Reamintind expresia vârstnicului Neal A. Maxwell, haideţi să ne stabilim reşedinţa, o dată pentru totdeauna, în Sion şi să renunţăm la casa de vară din Babilon (vezi Neal A. Maxwell, A Wonderful Flood of Light [1990] p. 47).
Grija de cei săraci
De-a lungul istoriei, Domnul a judecat societăţile şi indivizii după cât de bine s-au îngrijit de cei săraci. El a spus:
„Pentru că pământul este plin şi este suficient şi chiar din belşug; da, Eu pregătesc toate lucrurile şi le-am dat copiilor oamenilor puterea de a acţiona prin ei înşişi.
De aceea, dacă cineva va lua din abundenţă din ceea ce am făcut şi nu va da o parte din ce are, potrivit legilor Evangheliei Mele, săracilor şi nevoiaşilor, el îşi va ridica ochii în iad, cu răii, în chinuri” (D&L 104:17-18; vezi, de asemenea, D&L 56:16-17).
Mai mult, el declară: „Totuşi, în lucrurile temporale voi trebuie să fiţi egali, şi aceasta, nu cu părere de rău, altfel belşugul de manifestări ale Spiritului va fi reţinut” (D&L 70:14; vezi, de asemenea, D&L 49:20; 78:5-7).
Noi facem ce dorim cu mijloacele şi resursele noastre, dar răspundem în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care administrăm lucrurile pământeşti. Este o plăcere să vezi generozitatea dumneavoastră în contribuţiile la darul de post şi proiectele umanitare. De-a lungul anilor, suferinţa a milioane de oameni a fost alinată şi multor altora li s-a dat posibilitatea să se ajute singuri prin generozitatea sfinţilor. Fără îndoială, în timp ce susţinem cauza Sionului, noi, fiecare dintre noi, trebuie să analizăm, rugându-ne, dacă facem ceea ce trebuie şi tot ceea ce Domnul aşteaptă să facem cu privire la săraci şi nevoiaşi.
Ne-am putea pune întrebarea, având în vedere că mulţi dintre noi trăiesc în societăţi care venerează posesiunile şi plăcerile, dacă rămânem detaşaţi de dorinţele trupeşti şi lăcomia de a strânge tot mai mult şi mai mult din bunurile acestei lumi. Materialismul este doar încă o manifestare a idolatriei şi mândriei care caracterizează Babilonul. Poate, am putea învăţa să fim mulţumiţi cu ceea ce este suficient pentru nevoile noastre.
Apostolul Pavel l-a avertizat pe Timotei împotriva oamenilor care presupun „că evlavia este un izvor de câştig” (1 Timotei 6:5).
El a spus:„Noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns” (1 Timotei 6:7-8).
În cea mai mare parte din lume, începe o perioadă de instabilitate economică. Să ne îngrijim unii de alţii cât putem mai bine. Îmi amintesc povestea familiei vietnameze care a părăsit Saigonul în anul 1975 şi a ajuns să trăiască într-o rulotă în Provo, Utah. Un tânăr din familia refugiată a devenit coleg, din echipa de învăţători de acasă, al fratelui Johnson, care locuia în apropiere împreună cu familia sa numeroasă. Băiatul a relatat următoarele:
„Într-o zi, fratele Johnsons a observat că familia noastră nu avea masă de bucătărie. A doua zi, el a apărut cu o masă, arătând ciudat, dar foarte funcţională, care încăpea perfect pe peretele rulotei, în partea opusă chiuvetei şi dulapurilor din bucătărie. Spun că arăta ciudat pentru că două dintre picioarele mesei semănau cu tăblia mesei, dar două nu. De asemenea, mai multe cuie de lemn ieşeau dintr-o margine a tăbliei uzate.
În scurt timp, foloseam zilnic această masă unică pentru a pregăti mâncarea şi a lua mesele frugale. Mesele în familie le servim încă stând pe podea, în adevărat stil vietnamez.
Într-o seară, stăteam în casa fratelui Johnson, la uşă, aşteptându-l pentru a pleca într-o vizită ca învăţători de acasă. Acolo, în bucătăria din apropiere, am fost surprins să văd, se afla o masă practic identică cu cea pe care ei o dăduseră familiei mele. Singura diferenţă era că acolo unde masa noastră avea cuiele de lemn, masa familiei Johnson avea găuri! Am înţeles atunci că, văzând nevoia noastră, acest bărbat caritabil a tăiat masa de bucătărie în două şi a făcut câte două picioare noi pentru fiecare jumătate.
Era evident că familia Johnson nu încăpea în jurul acestei mici piese de mobilier – probabil, ei nu stăteau confortabil în jurul ei nici când era întreagă…
De-a lungul vieţii mele, acest act de bunătate mi-a amintit întotdeauna ce înseamnă să dai din toată inima” (Son Quang Le, aşa cum i-a fost relatat lui Beth Ellis Le, „Two-of-a-Kind Table”, Liahona, iulie 2004, p. 43).
Profetul Joseph Smith a spus: „Clădirea Sionului trebuie să fie cel mai mare obiectiv al nostru” (Teachings of Joseph Smith, p. 186). În familiile noastre, în ţăruşii noştri şi în districtele noastre, să căutăm să clădim Sionul prin unitate, pioşenie şi caritate, pregătindu-ne pentru acea zi mare, în care Sionul, Noul Ierusalim, se va ridica. Aşa cum spun cuvintele imnului nostru:
Israel, Domnul te cheamă
Din păcat a te salva.
Babilonul o să cadă,
Domnul îl va ruina.
Vino-n Sion, înainte
Şi vei fi triumfător…
Vino-n Sion, căci e-aproape
A Domnului venire
(„Israel, Domnul te cheamă”, Imnuri, nr. 6)
Eu depun mărturie despre Isus Hristos, Regele Sionului, în numele lui Isus Hristos, amin.