Orice s-ar întâmpla, să iubeşti
Felul în care noi reacţionăm faţă de adversitate poate fi un factor major în fericirea şi succesul pe care le putem avea în viaţă.
Când eram tânăr, îmi plăcea să fac sport şi am multe amintiri frumoase din acele zile. Dar nu toate dintre ele sunt plăcute. Îmi amintesc că într-o zi, după ce echipa mea de fotbal a pierdut un joc greu, am venit acasă descurajat. Mama mea era acolo. Ea a ascultat povestea mea tristă. Ea i-a învăţat pe copiii ei să se încreadă în ei înşişi şi unul în celălalt, să nu-i învinovăţească pe alţii de necazurile lor şi să depună toate eforturile în orice lucru pe care l-au început.
Când nu reuşeam ceva, ea aştepta de la noi să ne ridicăm singuri şi să o luăm de capăt. Aşa că sfatul pe care mama mi l-a dat atunci nu a fost cu totul neaşteptat. El mi-a rămas în minte toată viaţa mea.
„Joseph”, a spus ea, „orice s-ar întâmpla, să iubeşti”.
Am reflectat, deseori, la acest sfat.
Cred că ea intenţiona poate să spună că fiecare viaţă are perioade bune şi perioade rele şi perioade când ţi se pare că nu există fericire în lume. Totuşi, în ciuda descurajării şi a adversităţilor, cei care sunt cei mai fericiţi par să aibă un mod de a învăţa din vremurile grele şi drept rezultat devin mai puternici, mai înţelepţi şi mai fericiţi.
S-ar putea să fie unii care gândesc că Autorităţile Generale au parte, rareori, de durere, suferinţă sau de tristeţe. Aş dori ca acest lucru să fie adevărat. În timp ce astăzi, fiecare bărbat şi fiecare femeie în această poziţie de conducători au avut parte într-o mare măsură de bucurie, fiecare a suferit, de asemenea, mari dezamăgiri, necazuri şi pierderi. Domnul în înţelepciunea Sa, nu apără pe nimeni de durere sau de tristeţe.
Pentru mine, Domnul a deschis zăgazurile cerului şi a revărsat binecuvântări asupra familiei mele mai presus de posibilitatea mea de exprimare. Totuşi, ca oricare altul, am avut în viaţa mea perioade în care mi s-a părut că greutăţile inimii mele ar putea fi mai mari decât puteam suporta. În timpul acelor perioade, mă gândesc în urmă la acele zile calme din tinereţea mea când supărări mari au venit la sfârşitul unui joc de fotbal pierdut.
Cât de puţin ştiam, atunci, despre ceea ce mă aştepta în anii de mai târziu. Dar oricând paşii mei treceau prin perioade de tristeţe şi supărare, cuvintele mamei mele, deseori, îmi reveneau în minte: „Orice s-ar întâmpla, să iubeşti”.
Cum putem iubi noi zilele care sunt pline de durere? Nu putem – cel puţin nu în acel moment. Nu cred că mama mea sugera că putem face să dispară descurajarea sau să negăm realitatea durerii. Nu cred că ea sugera să acoperim adevărurile neplăcute cu o învelitoare de pretinsă fericire. Dar cred că felul în care noi reacţionăm faţă de adversitate poate fi un factor major în fericirea şi succesul pe care le putem avea în viaţă.
Dacă tratăm adversităţile cu înţelepciune, perioadele noastre grele pot fi perioade care să ne aducă cea mai mare dezvoltare care, la rândul ei, ne poate conduce spre perioade de mare fericire.
De-a lungul anilor, am învăţat câteva lucruri care m-au ajutat în perioadele de încercări şi de provocări. Aş dori să vi le împărtăşesc.
Învăţaţi să râdeţi
Primul lucru pe care putem să-l facem este să învăţăm să râdem. Aţi văzut vreodată un conducător auto mânios, care atunci când altcineva face o greşeală, reacţionează ca şi când acea persoană i-ar fi insultat onoarea, familia, câinele şi strămoşii săi înapoi până la Adam? Sau v-aţi lovit de o uşă de dulap suspendată lăsată deschisă, într-un loc nepotrivit şi într-un moment nepotrivit, care a fost înjurată, condamnată şi răzbunată de o victimă plângăreaţă?
Există un antidot pentru asemenea momente: învăţaţi să râdeţi.
Îmi amintesc că am urcat copiii într-un microbuz şi am condus spre Los Angeles. Eram cel puţin nouă persoane în maşină şi fără îndoială greşisem drumul. În loc să ne supărăm, noi am râs. De fiecare dată când greşeam drumul, râdeam mai tare.
Rătăcirea drumului nu era o întâmplare neobişnuită pentru noi. Odată, când conduceam spre Cedar City, am virat la dreapta şi nu ne-am dat seama decât după două ore când am văzut inscripţia „Bine aţi venit în Nevada”. Nu ne-am supărat. Am râs şi, drept rezultat, supărarea şi resentimentul rareori şi-au făcut apariţia. Râsul nostru ne-a creat amintiri îndrăgite.
Mi-amintesc când una dintre fiicele noastre s-a dus la o întâlnire cu o persoană pe care nu o cunoştea. Ea era îmbrăcată şi aştepta să vină persoana respectivă când soneria de la intrare a sunat. Înăuntru a intrat un bărbat care părea cam în vârstă, dar ea a încercat să fie politicoasă. Ni l-a prezentat, mie, soţiei mele şi celorlalţi copii; apoi şi-a pus jacheta şi a ieşit pe uşă. Am privit când ea a intrat în maşină, dar maşina nu se mişca. În final, fiica noastră a ieşit din maşină şi, cu faţa roşie, a fugit înapoi în casă. Bărbatul despre care a crezut că era persoana cu care trebuia să se întâlnească venise de fapt să ia o altă fiică de-a noastră care fusese de acord să supravegheze copilul lui cât timp el şi soţia lui erau plecaţi.
Toţi am râs grozav de această întâmplare. De fapt, nu ne puteam opri din râs. Mai târziu, când persoana adevărată cu care trebuia să se întâlnească fiica noastră a apărut, nu am putut intra să-l cunosc, deoarece eram încă în bucătărie râzând. Acum îmi dau seama că fiica noastră s-ar fi putut simţi ofensată şi jenată. Dar ea a râs împreună cu noi şi drept rezultat, noi râdem şi astăzi când ne amintim de această întâmplare.
Data viitoare când sunteţi tentaţi să vă văitaţi, aţi putea încerca, în schimb, să râdeţi. Vă va prelungi viaţa şi va face ca vieţile tuturor din jurul dumneavoastră să fie mai vesele.
Căutaţi lucruri de valoare eternă
Al doilea lucru pe care îl putem face este să căutăm lucruri de valoare eternă. Când adversitatea vine în viaţa voastră puteţi să vă simţiţi ca singurul afectat. Daţi din cap şi vă întrebaţi: „De ce eu?”.
Dar cadranul de pe roata suferinţei ne indică, în final, pe fiecare dintre noi. Într-un moment sau altul, fiecare trebuie să treacă prin durere. Nimeni nu este scutit.
Iubesc scripturile deoarece ele ne arată exemple de oameni minunaţi şi nobili, cum ar fi Avraam, Sara, Enoh, Moise, Joseph, Emma şi Brigham. Fiecare dintre ei au trecut prin adversităţi şi suferinţe care i-au încercat, i-au întărit şi le-a rafinat caracterul.
Să înveţi să înduri perioadele de dezamăgire, de suferinţă şi de supărări face parte din lucrurile practice pe care le învăţăm de la viaţă. Aceste experienţe, în timp ce sunt greu de suportat uneori, sunt exact felurile de experienţe care cresc înţelegerea noastră, clădesc caracterul nostru şi dezvoltă compasiunea noastră faţă de alţii.
Deoarece Isus Hristos a suferit foarte mult, El înţelege suferinţele noastre. El înţelege durerea noastră. Noi trecem prin lucruri grele, astfel încât şi noi să putem dezvolta compasiunea şi înţelegerea faţă de alţii.
Amintiţi-vă de cuvintele înălţătoare ale Salvatorului adresate profetului Joseph Smith când acesta suferea împreună cu tovarăşii lui în întunericul sufocant al închisorii Liberty: „Fiul Meu, pacea să fie în sufletul tău; adversităţile şi suferinţele tale vor fi numai pentru un scurt timp;
şi după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer; tu îi vei birui pe toţi duşmanii tăi”.1
Cu acea perspectivă eternă, Joseph a primit alinare din aceste cuvinte şi la fel putem face şi noi. Uneori, adevăratele momente care par să ne biruiască cu suferinţă sunt acelea care, în final, ne permit să biruim.
Principiul compensării
Al treilea lucru pe îl putem face este să înţelegem principiul compensării. Domnul îi răsplăteşte pe credincioşi pentru fiecare pierdere. Ceea ce este luat de la cei care Îl iubesc pe Domnul le va fi adăugat în felul Său. Cu toate că s-ar putea să nu vină la momentul în care dorim, credincioşii vor şti că fiecare lacrimă de astăzi ne va fi, în final, întoarsă cu sute de lacrimi de bucurie şi de recunoştinţă.
Una dintre binecuvântările Evangheliei este cunoaşterea faptului că atunci când moartea ne semnalează sfârşitul vieţilor noastre muritoare, viaţa va continua de cealaltă parte a vălului. Acolo ni se vor da ocazii noi. Nici chiar moartea nu ne poate lua binecuvântările veşnice promise de un Tată Ceresc iubitor.
Deoarece Tatăl Ceresc este milostiv, principiul compensării predomină. Am văzut acest lucru în viaţa mea. Nepotul meu Joseph suferă de autism. A fost sfâşietor pentru tatăl şi mama lui să facă faţă implicaţiilor acestei suferinţe.
Ei ştiau că Joseph nu va fi, probabil, niciodată ca ceilalţi copii. Ei au înţeles ce urma să însemne aceasta nu numai pentru Joseph, ci şi pentru întreaga familie. Dar ce bucurie a fost el pentru noi. Copiilor autişti deseori le este foarte greu să-şi manifeste emoţia, dar de fiecare dată când sunt cu el, Joseph mă îmbrăţişează cu putere. În timpul în care au fost provocări, el a umplut vieţile noastre cu bucurie.
Părinţii lui l-au încurajat să facă sport. Când a început prima oară să joace baseball, el era în partea terenului cea mai îndepărtată de jucătorul care apăra. Dar nu cred că el înţelegea că era necesar să alerge după mingile pierdute. El s-a gândit la o cale mult mai eficientă de a juca. Când o minge era lovită în direcţia lui, Joseph o privea unde se duce şi apoi scotea o altă minge de baseball din buzunar şi o arunca pe aceasta către cel care servea mingea.
Orice preocupare avută de familie în creşterea lui Joseph, orice sacrificiu făcut au fost compensate de zeci de ori. Datorită acestui spirit ales, părinţii lui au învăţat multe despre copiii cu infirmităţi. Ei au fost martori direcţi la generozitatea şi compasiunea familiei, vecinilor şi prietenilor. Ei s-au bucurat împreună când Joseph a făcut progrese. Ei s-au minunat de bunătatea lui.
Să aveţi încredem în Tatăl şi în Fiul
Al patrulea lucru pe îl putem face este acela de a ne încrede în Tatăl nostru Ceresc şi în Fiul Său, Isus Hristos.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu”.2 Domnul Isus Hristos este partenerul nostru, ajutorul şi avocatul nostru. El vrea ca noi să fim fericiţi. El vrea ca noi să reuşim. Dacă ne facem partea noastră, El va interveni.
El care a coborât mai prejos de toate lucrurile va veni în ajutorul nostru. El ne va alina şi ne va susţine. El ne va întări în slăbiciunile noastre şi ne va da forţă în suferinţa noastră. El va face ca lucrurile slabe să devină puternice.3
Una dintre fiicele noastre, după ce a născut un copil, s-a îmbolnăvit grav. Ne-am rugat pentru ea, i-am slujit şi am sprijinit-o cât de bine am putut. Speram că ea va primi o binecuvântare de vindecare, dar zilele s-au transformat în luni, şi lunile s-au transformat în ani. La un moment dat i-am spus că s-ar putea ca această suferinţă să fie ceva cu care urma să se lupte pentru tot restul vieţii ei.
Într-o dimineaţă, mi-amintesc că am scos un mic cartonaş şi l-am pus în maşina de scris. Printre cuvintele pe care le-am scris pentru ea erau următoarele: „Simplul secret este acesta: încrede-te în Domnul, fă tot ce poţi, şi apoi lasă restul în seama Lui”.
Ea şi-a pus încrederea în Dumnezeu. Dar suferinţa n-a dispărut. A suferit ani de zile, dar la timpul potrivit, Domnul a binecuvântat-o şi, în final, sănătatea i-a revenit.
Cunoscând această fiică, eu cred că deşi ea nu şi-a găsit niciodată alinarea, ea şi-a pus toată încrederea în Tatăl Ceresc şi „a lăsat restul în seama Lui”.
Concluzie
Deşi este mult de când mama mea a trecut la recompensa ei veşnică, cuvintele ei sunt totdeauna cu mine. Încă îmi amintesc sfatul ei în acea zi lungă când echipa mea a pierdut un meci de fotbal: „Orice s-ar întâmpla, să iubeşti”.
Ştiu de ce trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile. Adversitatea, dacă este corect tratată, poate fi o binecuvântare în vieţile noastre. Putem învăţa să o iubim.
Când căutăm umorul, când căutăm perspectiva veşnică, când înţelegem principiul compensaţiei şi ne apropiem de Tatăl nostru Ceresc, putem îndura greutăţile şi încercările. Putem spune aşa cum a spus mama mea: „Orice s-ar întâmpla, să iubeşti”. Despre aceasta mărturisesc, în numele lui Isus Hristos, amin.