Căsătoria celestă

Vârstnicul Russell M. Nelson

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Proclamaţia despre familie ne ajută să înţelegem că o căsătorie celestă creează posibilităţi mai mari de a găsi fericirea decât oricare altă relaţie umană.

Imagine

Russell M. Nelson

Dragii mei fraţi şi surori, sunt foarte recunoscător pentru fiecare dintre dumneavoastră. Cu toţii simţim un profund sentiment de recunoştinţă pentru Evanghelia lui Isus Hristos. În acestă lume plină de necazuri, suntem cu adevărat plini de recunoştinţă pentru „măreţul plan al fericirii”¹ al lui Dumnezeu. Planul Său declară că bărbaţii şi femeile sunt „ca să poată avea bucurie”.² Această bucurie vine când alegem să trăim în armonie cu planul veşnic al lui Dumnezeu.

Importanţa alegerii poate fi ilustrată printr-un concept simplu care mi-a venit în minte într-o zi, în timp ce făceam cumpărături într-un mare magazin de vânzări cu amănuntul. Îl numesc „tipuri de cumpărător”. Cum cumpărăturile fac parte din viaţa noastră zilnică, aceste tipuri vi se pot părea cunoscute.

Cumpărătorii înţelepţi studiază opţiunile pe care le au înainte de a face o alegere. Se concentrează, în primul rând, asupra calităţii şi durabilităţii unui produs dorit. Vor să aibă ce-i mai bun. Alţi cumpărători, dimpotrivă, caută chilipiruri, iar alţii pot cheltui exagerat, numai pentru a afla mai târziu - spre dezamăgirea lor - că au ales un lucru de proastă calitate. Şi, foarte trist, există uneori acei indivizi care-şi dispreţuiesc integritatea personală şi fură ceea ce doresc. Îi numim hoţi de magazine.

Tipurile de cumpărători pot fi aplicate şi în cazul căsătoriei. Un cuplu de îndrăgostiţi poate alege o căsătorie de înaltă calitate sau una de calitate mai slabă, care nu durează. Sau pot să nu aleagă niciuna şi să fure cu neruşinare ceea ce vor, devenind „hoţi de căsnicii”.

Subiectul căsătoriei este dezbătut peste tot în lume, unde există aranjamente diferite de convieţuire conjugală. Scopul discursului meu despre acest subiect este de a declara, în calitate de apostol al Domnului³, sacralitatea căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie - căsătoria fiind rânduită de Dumnezeu.⁴ De asemenea, susţin excelenţa morală a unei căsătorii în templu. Acesta este cel mai înalt şi mai durabil model de căsătorie pe care Creatorul îl poate oferi copiilor Săi.

În timp ce salvarea este o problemă personală, exaltarea este o problemă de familie.⁵ Numai cei care sunt căsătoriţi în templu şi a căror căsătorie este pecetluită prin Spiritul Sfânt al făgăduinţei vor continua să fie soţi după moarte⁶ şi să primească cel mai înalt grad al gloriei celeste sau exaltarea. O căsătorie în templu se numeşte, de asemenea, căsătorie celestă. În cadrul gloriei celeste există trei nivele. Pentru a-l obţine pe cel mai înalt, un soţ şi o soţie trebuie să fie pecetluiţi temporal şi pentru toată eternitatea şi trebuie să-şi ţină legămintele făcute în templul sfânt.⁷

Cea mai nobilă dorinţă a inimii omeneşti este să aibă o căsătorie care să dureze dincolo de moarte. Fidelitatea în cadrul căsătoriei în templu realizează aceasta. Permite familiilor să fie împreună pentru totdeauna.

Acest ţel este glorios. Toate activităţile Bisericii, chemările, cvorumurile şi clasele sunt menite să conducă, în final, la exaltarea familiei.⁸

Pentru a face posibil acest ţel, Tatăl nostru Ceresc a restaurat cheile preoţiei în această dispensaţie, astfel încât acele rânduieli esenţiale în planul Său să poată fi îndeplinite prin autoritatea adecvată. Mesagerii cereşti - inclusiv Ioan Botezătorul⁹; Petru, Iacov şi Ioan¹⁰; Moise, Ilie şi Elias¹¹ - au participat la acea restaurare.¹²

Cunoştinţe despre acest adevăr revelat sunt răspândite pe tot pământul.¹³ Noi, în calitate de profeţi şi apostoli ai Domnului, declarăm lumii din nou că „familia [este] esenţială pentru planul Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Lui”.¹⁴

Mai declarăm că „toate fiinţele umane - bărbat şi femeie - sunt făcute după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor părinţi cereşti şi, datorită acestui lucru, fiecare are o natură şi un destin divin. Faptul că o persoană este bărbat sau femeie reprezintă o caracteristică fundamentală pentru scopul şi identitatea individului în existenţa lui premuritoare, muritoare şi eternă.

În existenţa lor premuritoare, fiii şi fiicele de spirit L-au cunoscut şi L-au venerat pe Dumnezeu ca Tatăl lor etern şi au acceptat planul Lui prin care copiii Lui puteau obţine un trup fizic ca să câştige experienţă pământească pentru a progresa către perfecţiune şi, în final, pentru a împlini destinul lor divin ca moştenitori ai vieţii eterne. Planul divin al fericirii [al Tatălui Ceresc] face posibil ca relaţiile de familie să continue şi după moarte. Legămintele şi rânduielile sacre ce se fac în sfintele temple dau posibilitatea fiecărei persoane să se întoarcă în prezenţa lui Dumnezeu, iar familiilor să fie unite pentru eternitate”.¹⁵

Această proclamaţie despre familie ne ajută să înţelegem că o căsătorie celestă creează posibilităţi mai mari de a găsi fericirea decât oricare altă relaţie umană.¹⁶ Pământul a fost creat şi această Biserică a fost restaurată astfel încât familiile să poată fi formate, pecetluite şi exaltate pentru veşnicie.¹⁷

Scripturile declară că „este legal ca bărbatul să aibă o soţie şi ei doi să fie un trup şi toate acestea pentru ca pământul să poată răspunde scopului pentru care a fost creat”.¹⁸ O altă, scriptură, afirmă că „în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie”.¹⁹ Astfel, căsătoria nu este numai un principiu al Evangheliei care duce la exaltare; ea este o poruncă divină.

Tatăl nostru Ceresc a declarat: „Pentru că, iată, aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea – să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului.”²⁰ Ispăşirea Fiului Său Iubit permite ca ambele obiective să fie realizate. Datorită ispăşirii, nemurirea – sau învierea din moarte – a devenit realitate pentru toţi oamenii.²¹ Şi datorită ispăşirii, viaţa eternă – care înseamnă trăirea veşnică în prezenţa lui Dumnezeu, „cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu”²² – a devenit realizabilă. Pentru a ne califica pentru viaţa eternă, trebuie să facem un legământ etern şi nepieritor cu Tatăl nostru Ceresc.²³ Aceasta înseamnă că o căsătorie în templu are loc nu doar între bărbat şi femeie; ea este un parteneriat cu Dumnezeu.²⁴

Declaraţia despre familie ne aminteşte, de asemenea, că „soţul şi soţia au o responsabilitate sacră, aceea de a se iubi şi de a se îngriji unul de celălalt”²⁵. Copiii născuţi din această uniune sunt „o moştenire de la Domnul”²⁶. Când o familie este pecetluită în templu, acea familie poate deveni la fel de veşnică cum este însăşi împărăţia lui Dumnezeu.²⁷

Pentru a beneficia de o asemenea recompensă este nevoie de mai mult decât o dorinţă plină de speranţă. Cândva, am citit într-un necrolog dintr-un ziar despre speranţa că moartea recentă a reunit acea persoană cu soţul/soţia decedat/decedată, când, de fapt, ei nu au decis să aleagă opţiunea veşnică. În schimb, au optat pentru o căsătorie care a fost valabilă atâta vreme cât amândoi trăiau. Tatăl Ceresc le-a oferit darul ceresc, dar ei l-au respins. Şi, respingând darul, L-au respins pe Dăruitorul darului.²⁸

O frază importantă din scriptură arată diferenţa clară dintre o dorinţă plină de speranţă şi adevărul etern: „Toate legămintele, contractele… obligaţiile, jurămintele… sau speranţele care nu se fac şi nu sunt făcute şi pecetluite de către Spiritul Sfânt al făgăduinţei, de către acela care este uns atât pentru timp, cât şi pentru toată eternitatea… nu au eficacitate, virtute sau putere în timpul şi după învierea dintre cei morţi; pentru că toate contractele care nu sunt încheiate în acest scop au un sfârşit când oamenii mor”.²⁹

Aceste adevăruri sunt absolute. Membrii acestei Biserici invită toţi oamenii să le înveţe şi să se califice pentru viaţa eternă.³⁰ Îi invităm pe toţi să câştige credinţă în Dumnezeu, Tatăl Etern şi în Fiul Său, Isus Hristos, să se pocăiască, să primească Duhul Sfânt, să obţină binecuvântările templului, să facă şi să ţină legăminte sacre şi să îndure până la sfârşit.

Datorită compasiunii Sale, măreţul plan al fericirii al lui Dumnezeu şi binecuvântările lui eterne pot fi extinse la toţi cei care nu au avut oportunitatea să audă Evanghelia în viaţa muritoare. Rânduielile templului pot fi îndeplinite pentru ei de cineva care trăieşte.³¹

Dar ce se întâmplă cu membrii maturi ai Bisericii, care nu sunt căsătoriţi? De-a lungul vieţii lor, dacă nu eşuează din vina lor, ei se confruntă singuri cu încercările vieţii. Nu trebuie să uităm că, în felul şi la timpul Domnului, nicio binecuvântare nu va fi refuzată sfinţilor Săi credincioşi.³² Domnul va judeca şi va răsplăti fiecare persoană în acord cu dorinţele inimii, precum şi cu faptele noastre.³³

Între timp, neînţelegerile din viaţa muritoare pot crea probleme într-o căsătorie. De fapt, fiecare căsătorie începe cu două persoane cu deficienţe. Implică doi oameni imperfecţi. Fericirea poate fi atinsă numai prin eforturile lor serioase. Aşa cum armonia este atinsă de o orchestră numai atunci când membrii ei fac un efort concertat, la fel, armonia într-o căsătorie cere, de asemenea, un efort comun. Acel efort va avea succes dacă fiecare partener va minimaliza pretenţiile personale şi va înmulţi la maxim acţiunile de dragoste lipsită de egoism.

Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Pentru a găsi fericirea adevărată, trebuie s-o căutăm concentrându-ne asupra altor lucruri decât persoana noastră. Nimeni nu a descoperit sensul vieţii, până când nu a renunţat la orgoliul personal slujindu-l astfel pe seamănul său. Slujirea celorlalţi este ca o îndatorire – a cărei împlinire aduce adevărata bucurie”.³⁴

Armonia în căsătorie vine numai atunci când cineva consideră bunăstarea soţului sau soţiei sale printre cele mai importante priorităţi. Când aceasta se întâmplă cu adevărat, căsătoria celestă devine o realitate, aducând multă bucurie în această viaţă şi în viaţa care va veni.

Planul de fericire al lui Dumnezeu ne permite să facem singuri alegeri. Similar tipurilor de cumpărător, putem alege căsătoria celestă sau alternativele mai joase.³⁵ Unele opţiuni de căsătorie sunt fără valoare, altele sunt valoroase, iar unele sunt cu măiestrie create de adversarul viclean. Fiţi atenţi la opţiunile pe care vi le prezintă; ele aduc totdeauna nenorocire!³⁶

Cea mai bună alegere este căsătoria celestă. Din fericire, dacă a fost făcută înainte o alegere mai puţin valoroasă, acum se poate face o alegere care să o ridice la cel mai înalt nivel. Pentru aceasta este nevoie de o mare schimbare în inimă³⁷ şi o perfecţionare personală permanentă³⁸. Binecuvântările care vin prin pocăinţă sunt demne de toate eforturile făcute.³⁹

Înţelegerea completă a binecuvântărilor unei căsătorii în templu este aproape dincolo de puterea noastră de înţelegere, ca fiinţe muritoare. O asemenea căsătorie va continua să se dezvolte în existenţa celestă. Acolo putem deveni perfecţi.⁴⁰ Aşa cum Isus a primit la sfârşit plenitudinea gloriei Tatălui⁴¹, la fel şi noi putem „veni la Tatăl… la timpul potrivit, să [primim] plenitudinea Sa”.⁴²

Căsătoria celestă este o parte importantă a pregătirii pentru viaţa eternă. Este nevoie ca cineva să fie căsătorit cu persoana potrivită, în locul potrivit, prin autoritatea potrivită şi să se supună cu credinţă legământului sacru.⁴³ Atunci, acea persoană poate fi sigură că va fi exaltată în împărăţia celestă a lui Dumnezeu. Mărturisesc astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.