Pecetluite de către Spiritul Sfânt al făgăduinței
Primirea rânduielilor preoției și intrarea în legăminte sacre sunt pași esențiali în „scopul întregii vieți” de a ne alinia inima, mintea și viața la voia lui Dumnezeu.
Cu mulți ani în urmă, am învățat o lecție esențială de la președintele Boyd K. Packer. El a spus:
„Indiferent de cetățenie sau rasă, dacă sunteți bărbat sau femeie, indiferent de ocupație, indiferent de educația dumneavoastră, indiferent de generația în care trăiți, viața este o călătorie spre casă pentru noi, toți, înapoi în prezența lui Dumnezeu.
Rânduielile și legămintele devin o dovadă a îndreptățirii noastre de a fi primiți în prezența Sa. A le primi în mod demn reprezintă scopul întregii vieți; a le ține după aceea este testul vieții muritoare”.
Mă rog ca Duhul Sfânt să ne învețe și să ne lumineze pe fiecare dintre noi în timp ce ne gândim la importanța rânduielilor și legămintelor ca fiind dovezi ale îndreptățirii noastre pentru călătoria noastră acasă, la Tatăl Ceresc.
Pilda pașaportului
Încep cu o scurtă povestire. Odată, un bărbat a vrut să-și viziteze membrii familiei într-o țară îndepărtată. El și-a planificat călătoria, și-a făcut valiza și a călătorit cu avionul până în orașul în care locuiau rudele sale.
Bărbatul a coborât emoționat din avion și s-a îndreptat spre punctul de control al pașapoartelor. El avea un pașaport valabil eliberat de o autoritate guvernamentală competentă a țării sale. A prezentat pașaportul unui ofițer vamal, care i-a verificat identitatea, naționalitatea și motivele pentru care vizita țara respectivă. Dar bărbatul nu avusese grijă de pașaportul său. Pagina cu informațiile personale fusese pătată și deteriorată. Și o pagină ruptă fusese recondiționată într-un mod neautorizat cu bandă adezivă și lipici.
În consecință, ofițerul vamal i-a respins pașaportul și a refuzat să-i pună ștampila necesară pentru a intra în țară. Bărbatul a fost dezamăgit și nedumerit cu privire la ce trebuia să facă în continuare.
Lecția acestei povestiri este destul de simplă: pașaportul trebuie păstrat în stare bună pe toată durata valabilității lui. Deținerea unui pașaport valabil i-a oferit bărbatului posibilitatea de a intra în țară, dar pașaportul în sine nu a garantat că i se va permite să intre în țară.
Desigur, această analogie simplă are limitele ei. Spre deosebire de deteriorarea unui pașaport fizic, adversitățile și suferințele de care avem parte fără să avem vreo vină nu diminuează promisiunile pe care Dumnezeu ni le-a făcut sau nu ne anulează legămintele.
Legăminte, rânduieli și binecuvântări promise
Pentru ucenicii lui Isus Hristos, primirea rânduielilor preoției și intrarea în legăminte sacre sunt pași esențiali în „scopul întregii vieți” de a-și alinia inima, mintea și viața la voia lui Dumnezeu.
Un legământ este o promisiune solemnă – un angajament trainic între Dumnezeu și fiicele și fiii Săi. Dumnezeu stabilește condițiile tuturor legămintelor Evangheliei, iar copiii Săi își exercită libertatea morală de a alege pentru a afla ceea ce El le cere să facă și a fi de acord cu acestea.
Legămintele sunt primite prin rânduieli sacre. O rânduială este o acțiune sacră, înfăptuită cu autoritatea preoției, care are scop spiritual și semnificație eternă și este în legătură cu legile și statutele lui Dumnezeu. Rânduielile ne învață, de asemenea, despre natura legămintelor pe care le acceptăm în viața noastră.
Legămintele și rânduielile Evangheliei restaurate a Salvatorului sunt dovezi spirituale ale îndreptățirii noastre care pot deschide larg ferestrele cerului pentru ocazia de a primi în viața noastră scop, îndrumare și tărie divine. Dumnezeu le promite fiicelor și fiilor Săi binecuvântări divine pentru cinstirea legămintelor, care include supunerea față de legile și rânduielile Evangheliei lui Isus Hristos. Este nevoie de credință continuă pentru ca acele dovezi ale îndreptățirii noastre să fie valabile și ca binecuvântările promise să fie primite.
Duhul Sfânt este Spiritul Sfânt al făgăduinței
Duhul Sfânt este al treilea membru al Dumnezeirii. El este un personaj de spirit, depune mărturie despre tot adevărul și este martorul și mesagerul Tatălui și al Fiului.
Duhul Sfânt este, de asemenea, descris în scripturi ca fiind Spiritul Sfânt al făgăduinței, care validează sau confirmă ca fiind acceptate de Dumnezeu faptele neprihănite ale copiilor Săi. În cele din urmă, toate rânduielile și legămintele Evangheliei trebuie să fie pecetluite de Spiritul Sfânt al făgăduinței. Domnul i-a revelat profetului Joseph Smith: „Toate legămintele… care nu se fac și nu sunt făcute și pecetluite de către Spiritul Sfânt al făgăduinței… nu au eficacitate, virtute sau putere în timpul și după învierea dintre cei morți”.
Când Spiritul Sfânt al făgăduinței le pecetluiește, o rânduială, un jurământ sau un legământ leagă pe pământ și în cer. Această pecetluire este condiționată în viața muritoare și poate fi ruptă sau pierdută prin nedreptate.
De obicei, primirea acestei pecetluiri de confirmare de către Duhul Sfânt nu este un eveniment unic; ci va veni în timp, când ne pocăim sincer și constant, ne cinstim legămintele și ne supunem inima lui Dumnezeu. Căutarea în neprihănire a acestei binecuvântări este „testul vieții muritoare”, așa cum a descris președintele Packer.
La fel cum bărbatul din povestirea mea despre pașaport avea nevoie de o ștampilă autorizată în pașaport pentru a intra într-o țară străină, tot așa fiecare dintre noi are nevoie de mărturia care confirmă a Spiritului Sfânt al făgăduinței pentru a primi binecuvântările eterne asociate legămintelor și rânduielilor Evangheliei Salvatorului.
Fiecare dintre noi trebuie să fie mereu recunoscător pentru ocaziile sacre de a „merge în toate rânduielile Domnului” și de a primi, prin Spiritul Sfânt al făgăduinței, „în decursul timpului”, pecetea care validează și care garantează toate binecuvântările promise.
Rânduiala de pecetluire
Pecetluirea unui bărbat și a unei femei în casa Domnului reprezintă un legământ și o rânduială supreme ale Evangheliei restaurate a Salvatorului. Și, ceea ce este important, înțelegerea importanței doctrinare a faptului că o rânduială de pecetluire este pecetluită de Spiritul Sfânt al făgăduinței ajută la abordarea, în parte, a unor întrebări profund personale despre posibilitatea ca alegerile unei alte persoane să priveze o persoană credincioasă, care ține legămintele, de binecuvântări eterne.
Rânduiala pecetluirii include două părți fundamentale și conexe: (1) unirea eternă a unui bărbat și a unei femei în cadrul căsătoriei – ceea ce poate fi înțeles ca o pecetluire laterală – și (2) pecetluirea soțului și a soției în familia eternă a lui Dumnezeu și unirea omenirii de-a lungul tuturor generațiilor – ceea ce poate fi înțeles ca o pecetluire verticală. Ambele elemente ale rânduielii sunt esențiale.
Rezultatele dorite, pentru care se înalță rugăciuni, în urma pecetluirii în templu dintre un bărbat și o femeie includ creșterea spirituală, devotamentul în cadrul căsătoriei, fidelitatea, munca împreună pentru a birui incertitudinile și încercările vieții muritoare și fericirea de durată.
Uneori, din nefericire, rezultatele dorite, pentru care ne rugăm, nu se înfăptuiesc. Păcatele unuia dintre soți, infidelitatea, apostazia personală sau alte dificultăți pot duce la certuri, înstrăinare și chiar divorț. În aceste cazuri, un soț credincios sau o soție credincioasă poate întreba: „Poate exercitarea nedreaptă a libertății morale de a alege de către o altă persoană să mă priveze de ceea ce Dumnezeu a promis?”. Răspunsul la această întrebare este un nu categoric!
Faptele nedemne ale unuia dintre soți aduc cu siguranță durere și întristare celuilalt soț și membrilor familiei. Cu toate acestea, nedreptatea unei persoane nu poate împiedica sau zădărnici revărsarea dragostei, tăriei și binecuvântărilor lui Dumnezeu peste o altă persoană. Puterea ispășirii infinite și eterne a Domnului poate birui toate lucrurile, oricând, oriunde, pentru fiecare persoană care se ține strâns de legămintele pe care le-a făcut cu El.
Soțul sau soția care încalcă legămintele și nu se pocăiește renunță la ocazia de a primi pentru sine pecetea de validare a Spiritului Sfânt al făgăduinței, atât pentru aspectele laterale, cât și pentru cele verticale ale rânduielii de pecetluire.
Un soț credincios sau o soție credincioasă care onorează legămintele și merge înainte cu credință rămâne demn sau demnă să primească pentru sine pecetea de validare a Spiritului Sfânt al făgăduinței pentru aspectul vertical al rânduielii de pecetluire și să primească toate celelalte binecuvântări individuale asociate.
Ați putea întreba: „Cum se poate întâmpla acest lucru dacă o căsătorie în templu nu durează?”.
Doctrina revelată a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă nu abordează toate detaliile și nuanțele despre astfel de cazuri. Nu știu și nu pot explica exact cum și când sunt primite binecuvântările promise. Dar știu că binecuvântările promise vor fi primite. Niciun ucenic credincios nu va fi, în cele din urmă, privat de nicio binecuvântare eternă pe care Dumnezeu a promis-o din cauza exercitării nedrepte a libertății morale de a alege de către o altă persoană.
Închei cu mărturia liniștitoare a regelui Beniamin: „Aș dori ca voi să vă gândiți la starea binecuvântată și fericită a acelora care țin poruncile lui Dumnezeu. Căci iată, ei sunt binecuvântați în toate lucrurile, atât cele lumești, cât și cele spirituale; și dacă ei se mențin cu credință până la sfârșit, atunci sunt primiți în cer pentru ca să poată locui cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârșit. O, aduceți-vă aminte, aduceți-vă aminte că aceste lucruri sunt adevărate; căci Domnul Dumnezeu le-a spus”.
Depun mărturie, cu bucurie, despre veridicitatea promisiunii profetice a regelui Beniamin, în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.