După această viață
Răspunsuri la unele întrebări
Planul Tatălui Ceresc ne poate oferi perspectivă și pace în legătură cu viața de după moarte.
Ilustrație de Thomas Arnaud.
Ce se întâmplă după ce murim?
Aceasta este, probabil, principala întrebare în toate religiile. Răspunsurile pe care noi le avem prin Isus Hristos și Evanghelia Sa sunt puternice. Această viață nu este sfârșitul. Deoarece Isus Hristos a înviat, spiritul nostru se va reuni cu trupul nostru și noi, toți, vom fi înviați într-o zi.
Desigur, există și alte detalii despre viața de după moarte pe care le-am primit prin revelații din zilele noastre, care pot răspunde la alte întrebări pe care le-am putea avea. Vă prezint câteva astfel de întrebări, alături de câteva răspunsuri scurte.
Cum arată trupurile de spirit?
Spiritul este un fel de materie, doar că este „mult mai fin sau pur” (Doctrină și legăminte 131:7). Trupurile de spirit arată ca trupurile umane adulte.
Unde se află lumea spiritelor?
Ce se întâmplă în lumea spiritelor?
Printre altele, spiritele care au acceptat Evanghelia sunt organizate pentru a predica Evanghelia spiritelor care nu au acceptat Evanghelia. Acele spirite pot alege să o accepte sau să o respingă.
Cum arată trupurile înviate?
Trupurile înviate nu pot muri, sunt din carne și oase și sunt perfecte. Ele sunt glorioase și frumoase. „Nu există nimic mai frumos de privit decât un bărbat înviat sau o femeie înviată.”
Ce se întâmplă în împărăția celestială?
Cei aflați în cel mai înalt grad al împărăției celestiale devin ca Tatăl nostru Ceresc și au parte de plenitudinea bucuriei. Ei primesc tot ceea ce are Tatăl. Ei participă la lucrarea și slava Sa. Ei au fost pecetluiți în căsătorie pentru eternitate și, acum, trăiesc în familii eterne, având propriii copii de spirit eterni.
Ce se întâmplă cu oamenii care nu se căsătoresc niciodată în această viață?
Tatăl Ceresc este drept și milostiv în mod perfect. „Domnul a promis că, în eternități, nicio binecuvântare nu le va fi refuzată fiilor și fiicelor Sale care țin poruncile, sunt fideli sau fidele legămintelor lor și doresc ceea ce este drept.”
Părinții mei au fost pecetluiți în templu, dar acum sunt divorțați. Cu cine sunt pecetluit?
Poate că v-ați „născut în legământ” (adică v-ați născut după ce părinții voștri au fost pecetluiți în templu) sau poate că ați fost pecetluit cu părinții voștri în templu după ce ei au fost pecetluiți unul cu celălalt. În ambele cazuri, binecuvântările voastre rămân valabile chiar dacă părinții voștri aleg să divorțeze și solicită anularea pecetluirii lor.
Alegerile părinților voștri nu vă influențează binecuvântările. Cel mai important lucru este ca voi să rămâneți credincioși și să căutați voi înșivă binecuvântările din templu. În ceea ce privește relațiile voastre de familie, trebuie să „[vă încredeți] în Domnul și [să căutați] alinarea Sa”, știind că „Tatăl Ceresc Se va asigura ca fiecare persoană să primească fiecare binecuvântare pe care dorințele și alegerile sale o permit”.
Ce se întâmplă cu oamenii care se sinucid?
Nu știm ce se întâmplă cu oamenii care se sinucid și nu-i putem judeca (în fond, la fel ca în cazul tuturor oamenilor). „În pofida tuturor eforturilor depuse de cei dragi, conducători și specialiști, sinuciderea nu poate fi prevenită întotdeauna…
Nu este bine ca o persoană să-și ia viața. Totuși, numai Dumnezeu poate să judece gândurile, faptele și nivelul de responsabilitate ale unei persoane (vedeți 1 Samuel 16:7; Doctrină și legăminte 137:9)…
Cei care au pierdut pe cineva drag care s-a sinucis pot găsi speranță și vindecare în Isus Hristos și ispășirea Sa”.