Dumnezeu este mereu alături de voi
Chiar și atunci când nu credeam în Dumnezeu, El mă iubea și veghea asupra mea.
Ilustrație de Uran Duo.
Dumnezeu mă cunoștea înainte ca eu să-L fi cunoscut
Când aveam opt ani, misionarii le-au întâlnit pe bunica și mătușa mea pe stradă. După ce am învățat despre Evanghelie, am fost, cu toții, botezați. Dar, în anul 2020, a trebuit să încetăm să ne mai ducem la biserică din cauza COVID-ului. Într-un final, am încetat să mai credem.
În urmă cu doi ani, eu nici măcar nu mai credeam în Dumnezeu sau nu mai știam dacă El era real. Într-o zi, după școală, voiam să traversez strada pentru a-mi cumpăra o gustare. Dar un glas mi-a spus să nu traversez strada. M-am oprit și două mașini s-au tamponat chiar în fața mea. Dacă aș fi traversat strada, mașinile m-ar fi lovit sau poate m-ar fi omorât. Am știut atunci că Dumnezeu mă cunoștea și mă iubea. Chiar dacă nu credeam în El și nu mă duceam la biserică la acea vreme, El totuși mă iubea și mă proteja.
Am început să citesc din nou Cartea lui Mormon și am ajuns să știu că ea este cuvântul lui Dumnezeu. Am început, de asemenea, să mă duc din nou la biserică. Când mă duc la biserică, simt pace, dragostea lui Dumnezeu și ajutorul Său. Simt că El este întotdeauna cu mine și asta mă face fericită.
Imnul meu preferat este „Copil al Domnului” deoarece îmi amintește că Tatăl Ceresc ne iubește și ne ajută. De asemenea, îmi place versetul 2 Nefi 2:27, care vorbește despre faptul că suntem liberi să alegem între bine și rău.
Dumnezeu este cu mine în timpul încercărilor mele
În urmă cu mai multe luni, fratele meu începuse să vină cu mine la biserică, dar, după un timp, s-a oprit. El își face griji cu privire la ce vor crede prietenii lui și alții despre el. El crede că este rușinos să vină la biserica noastră, dar eu îi spun că nu contează ce cred prietenii. Ceea ce crede Dumnezeu este ceea ce contează.
Membrii familiei mele nu se duc la biserică. Eu mă duc singură. Pentru că pe strada mea nu circulă un autobuz care să ajungă la clădirea Bisericii, eu merg aproximativ 30 de minute până acolo. Membrii familiei mele își fac griji cu privire la ce vor crede ceilalți oameni despre ei, dar eu spun că nu contează pentru că știu că este adevărată.
Când mă întâlnesc cu prietenii mei, ei beau, uneori, cafea. Și când eu văd asta, uneori vreau să beau și eu cafea. Dar îmi amintesc că Dumnezeu este cu mine. El mă ține de mână și mă ajută. Aud un glas care îmi spune să nu fac acest lucru și știu că Dumnezeu mă ajută să depășesc aceste încercări.
Îi este greu să se ducă la biserică fără familia ei, dar Nara știe că Dumnezeu o iubește și o binecuvântează. El chiar a ferit-o odată de un accident de mașină.
Sfatul meu pentru alții ca mine
Dacă ar fi să dau sfaturi celor aflați în situația mea, le-aș spune: sunteți atât de binecuvântați și aveți multă credință. Nu sunteți singuri, deoarece membrii și misionarii Bisericii vă pot da sfaturi bune. Dumnezeu vă iubește. Sunteți fiul Său sau fiica Sa și El dorește să vă ajute.
Autoarea locuiește în Erevan, Armenia.