Mărturia
Doresc să vă împărtăşesc adevărurile care sunt cele mai de preţ pentru a fi cunoscute.
Perioadele de război sau nesiguranţă ne fac să ne concentrăm mai bine asupra lucrurilor care contează cu adevărat.
Pentru mine, Al Doilea Război Mondial a fost o perioadă de mare tulburare spirituală. Plecasem de acasă, din oraşul Brigham, Utah, având doar o mărturie firavă şi simţeam dorinţa de a avea mai mult. Practic, în câteva săptămâni, toţi colegii mei erau în drum spre zona de război. În timp ce mă aflam pe insula Ie Shima, la nord de Okinawa, Japonia, m-am confruntat cu îndoiala şi incertitudinea. Îmi doream o mărturie personală despre Evanghelie. Îmi doream să ştiu!
În timpul unei nopţi de nesomn, mi-am părăsit cortul şi am intrat într-un buncăr care fusese format aliniind butoaie de combustibil de câte 190 de litri, umplute cu nisip şi puse una peste cealaltă pentru a forma un loc îngrădit. Nu avea acoperiş, prin urmare, m-am târât înăuntru, am privit cerul plin de stele şi am îngenunchiat pentru a mă ruga.
Aproape la jumătatea rugăciunii, s-a întâmplat. Nu aş putea să vă descriu ceea ce s-a întâmplat nici dacă aş vrea. Îmi depăşeşte puterea de exprimare, dar este la fel de clar astăzi precum a fost în acea noapte cu mai mult de 65 de ani în urmă. Am ştiut că este o manifestare foarte intimă, foarte personală. În sfârşit, ştiam! Ştiam cu siguranţă, deoarece primisem o mărturie personală. După un timp, m-am târât afară din buncăr şi am mers sau am plutit, înapoi în patul meu. Mi-am petrecut restul nopţii plin de bucurie şi uimire.
În loc să mă consider special, credeam că, dacă eu am primit o astfel de manifestare, atunci oricine o putea primi. Continui să cred acest lucru. În anii care au urmat, am înţeles că o astfel de experienţă este în acelaşi timp o lumină de urmat, cât şi o povară de purtat.
Doresc să vă împărtăşesc adevărurile care sunt cele mai de preţ pentru a fi cunoscute, lucruri pe care le-am învăţat în aproape 90 de ani de viaţă şi în peste 50 de ani în calitate de autoritate generală. Multe dintre lucrurile pe care am ajuns să le cunosc fac parte din categoria lucrurilor care nu pot fi predate, dar pot fi învăţate.
La fel ca majoritatea lucrurilor de preţ, cunoaşterea care are valoare veşnică poate fi dobândită prin rugăciune personală şi cugetare. Acestea, îmbinate cu post şi studiul scripturilor, ne vor invita să medităm şi vom primi revelaţii şi îndrumări de la Spiritul Sfânt. Datorită acestora vom primi instrucţiuni din cer în timp ce vom învăţa precept după precept.
Prin revelaţii ni s-a promis că „oricare ar fi gradul de inteligenţă pe care-l atingem în această viaţă, acesta va rămâne cu noi la înviere” şi că dobândim „prin [sârguinţă] şi [supunere]… mai multă cunoaştere şi inteligenţă” (D&L130:18–19).
Un adevăr veşnic pe care am ajuns să îl cunosc este că Dumnezeu trăieşte. El este Tatăl nostru. Noi suntem copiii Lui. „Noi credem în Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi în Fiul Său, Isus Hristos, şi în Duhul Sfânt” (Articolele de credinţă 1:1).
Dintre toate celelalte titluri pe care le-ar fi putut folosi, El a ales să I Se spună „Tată”. Salvatorul a poruncit: „De aceea, în felul acesta trebuie să vă rugaţi voi: Tatăl nostru care eşti în ceruri” (3 Nefi 13:9; vezi, de asemenea, Matei 6:9). Faptul că El foloseşte numele de „Tată” este o lecţie pentru toţi în timp ce ajungem să înţelegem ceea ce este mai important în această viaţă.
Calitatea de părinte este un privilegiu sacru şi, în funcţie de credinţa fiecăruia, aceasta poate deveni o binecuvântare veşnică. Scopul tuturor activităţilor din cadrul Bisericii este ca soţul şi soţia împreună cu copiii lor să poată fi fericiţi în căminul lor.
Persoanele care nu se căsătoresc sau care nu pot avea copii nu vor rămâne fără binecuvântările veşnice pe care le doresc, dar pe care, pentru moment, nu le pot primi. Nu putem şti întotdeauna modul în care sau momentul în care vom primi binecuvântări, dar promisiunea creşterii veşnice nu poate fi refuzată nici unei persoane credincioase care face şi ţine legăminte sacre.
Dorinţa dumneavoastră secretă şi implorările pline de lacrimi vor înduioşa atât inima Tatălui, cât şi pe cea a Fiului. Ei vă vor asigura că viaţa dumneavoastră va fi deplină şi că nicio binecuvântare esenţială nu vă va fi refuzată.
În calitate de slujitor al Domnului, acţionând în oficiul la care am fost rânduit, vă fac o promisiune, acelora care se află în asemenea situaţii, că nu va exista niciun lucru esenţial salvării şi exaltării dumneavoastră pe care să nu îl primiţi la momentul potrivit. Cei ale căror braţe sunt acum goale vor avea pe cine îmbrăţişa, iar inimile acum îndurerate din cauza visurilor şi dorinţelor destrămate vor fi vindecate.
Un alt adevăr pe care am ajuns să îl cunosc este faptul că Duhul Sfânt este real. El este al treilea membru al Dumnezeirii. Misiunea Sa este de a depune mărturie despre adevăr şi dreptate. El se manifestă în multe moduri, inclusiv prin sentimente de pace şi încredinţare. De asemenea, el poate alina, îndruma şi corecta când este nevoie. Putem fi demni de însoţirea permanentă a Duhului Sfânt trăind în neprihănire.
Darul Duhului Sfânt este conferit printr-o rânduială a Evangheliei. Un bărbat care deţine autoritatea îşi aşează mâinile pe capul unui nou membru al Bisericii şi rosteşte următoarele cuvinte: „Primeşte-L pe Duhul Sfânt”.
Această rânduială nu ne schimbă într-un mod vizibil, însă, dacă ascultăm şi urmăm îndemnurile, vom primi binecuvântarea Duhului Sfânt. Fiecare fiu sau fiică a Tatălui nostru Ceresc poate ajunge să cunoască realitatea promisiunii oferită de Moroni: „Prin puterea Duhului Sfânt veţi putea voi cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor” (Moroni 10:5; subliniere adăugată).
Un adevăr divin pe care l-am dobândit în viaţa mea este mărturia despre Domnul Isus Hristos.
Primul lucru care stă la baza a tot ceea ce facem, temelia revelaţiilor, este numele Domnului, care este autoritatea prin care acţionăm în cadrul Bisericii. Fiecare rugăciune rostită, chiar de către copiii mici, se încheie în numele lui Isus Hristos. Fiecare binecuvântare, fiecare rânduială, fiecare rânduire, fiecare acţiune oficială este înfăptuită în numele lui Isus Hristos. Acesta este Biserica Sa şi poartă numele Său – Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (vezi D&L 115:4).
În Cartea lui Mormon, este descris acel moment măreţ în care nefiţii „se rugau Tatălui în numele [Domnului]”. El le-a apărut şi i-a întrebat:
„Ce vreţi să vă dau Eu vouă?
Iar ei I-au spus: Doamne, noi vrem ca Tu să ne spui nouă cum să numim noi această Biserică; căci sunt certuri printre oameni despre acest lucru.
Iar Domnul le-a spus: Adevărat, adevărat vă spun Eu vouă, de ce sa cârtească şi să se certe poporul despre lucrul acesta?
N-au citit ei scripturile care spun că voi trebuie să luaţi asupra voastră numele lui Hristos care este numele Meu? Căci pe numele acesta veţi fi voi chemaţi în ziua din urmă;
Iar cel care îşi va lua numele Meu [asupra sa] şi care va îndura până la sfârşit, acela va fi salvat în ziua din urmă …
De aceea, orice veţi face, veţi face în numele Meu; de aceea voi veţi numi Biserica după numele Meu; şi voi veţi chema pe Tatăl în numele Meu pentru ca El să binecuvânteze Biserica de dragul Meu” (3 Nefi 27:2–7).
Acesta este numele Său, Isus Hristos, „căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele apostolilor 4:12).
În Biserică, noi ştim cine este El: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El este Singurul Născut al Tatălui. El este Acela care a fost ucis şi a trăit din nou. El este Avocatul nostru înaintea Tatălui. „Aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să [ne clădim noi] temelia [noastră]” (Helaman 5:12). El este ancora care ne susţine şi ne protejează pe noi şi pe familiile noastre în timpul încercărilor din viaţa noastră.
În fiecare duminică, în întreaga lume, în fiecare congregaţie în care se adună membrii de toate naţionalităţile şi limbile, împărtăşania este binecuvântată folosindu-se aceleaşi cuvinte. Noi luăm asupra noastră numele lui Hristos şi ne amintim întotdeauna de El. Acest lucru este întipărit în inima noastră.
Profetul Nefi a spus: „Noi vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos, profeţim despre Hristos şi scriem după profeţiile noastre pentru ca să ştie copiii noştri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor” (2 Nefi 25:26).
Fiecare dintre noi trebuie să dobândească propria mărturie despre Domnul Isus Hristos. Apoi, împărtăşim această mărturie familiei noastre şi altora.
Nu trebuie să uităm că există un duşman care urmăreşte să distrugă lucrarea Domnului. Trebuie să alegem pe cine să urmăm. Ne putem proteja pur şi simplu alegând în mod individual să Îl urmăm pe Salvator, asigurându-ne că vom rămâne credincioşi de partea Lui.
În Noul Testament, Ioan consemnează faptul că unele persoane nu au putut să se dedice Salvatorului şi învăţăturilor Sale şi, „din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.
Atunci Isus a zis celor doisprezece: «Voi nu vreţi să vă duceţi?»
«Doamne», I-a răspuns Simon Petru, «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu»” (Ioan 6:66–69).
Petru a dobândit ceea ce poate fi învăţat de către fiecare ucenic al Salvatorului. Pentru a fi devotaţi lui Isus Hristos, noi Îl acceptăm ca Mântuitor al nostru şi facem tot ceea ce putem pentru a trăi conform învăţăturilor Sale.
După toţi anii pe care i-am trăit şi în care am predat şi am slujit, după milioanele de kilometri pe care i-am străbătut în întreaga lume, după toate experienţele avute, există un adevăr măreţ pe care îl voi împărtăşi. Acesta este mărturia mea despre Salvatorul Isus Hristos.
După ce au avut o experienţă sacră, Joseph Smith şi Sidney Rigdon au consemnat următoarele:
„Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!
Pentru că L-am văzut” (D&L 76:22–23).
Cuvintele lor sunt exact cuvintele mele.
Eu cred şi eu sunt sigur că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. El trăieşte! El este Singurul Născut al Tatălui, şi „de El, prin El şi din El lumile sunt şi au fost create şi locuitorii din ele sunt născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu” (D&L 76:24).
Îmi depun mărturia că Salvatorul trăieşte. Eu îl cunosc pe Domnul. Eu sunt martorul Său. Cunosc marele Său sacrificiu şi dragostea Sa veşnică pentru toţi copiii Tatălui Ceresc. Îmi depun mărturia specială, cu umilinţă, dar cu siguranţă absolută, în numele lui Isus Hristos, amin.