Tineri
Plan


Plan

Hand holding a smartphone

Când planific înainte, mă simt mai bine și fac alegeri mai bune.

Îmi place să cânt la chitară și mă pricep destul de bine. Ori de câte ori urmează un spectacol, știu că trebuie să exersez și să planific dinainte. Este același lucru cu dispozitivele electronice: când planific dinainte, mă simt mai bine și fac alegeri mai bune.

Am găsit câteva reguli simple care mă ajută să mă țin de planul meu:

  • îmi impun o limită zilnică de timp pe care-l petrec în fața ecranului;

  • „urmăresc” și contactez doar membri ai familiei și prieteni apropiați;

  • am stabilit zone, în casă, în care nu se folosesc dispozitive, cum ar fi dormitorul meu sau baia mea;

  • am stabilit un loc de încărcare a dispozitivelor pentru familie, astfel încât dispozitivele tuturor să fie conectate la priză și inaccesibile noaptea;

  • folosesc filtre pentru a bloca conținutul și aplicațiile neadecvate sau nesigure.

Nu există o decizie clară corectă sau greșită pentru fiecare alegere pe care aș putea să o fac cu privire la dispozitivele electronice. Dar planificarea dinainte ajută. Și pot vorbi și cu prietenii și membrii familiei mele despre ideile lor.

Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri

Icons