Seminare și institute
Lecţia 24 El trăieşte!


Lecţia 24

El trăieşte!

Introducere

Cu privire la Salvatorul Isus Hristos, profetul Joseph Smith a declarat: „Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!” (D&L 76:22). Scopul acestei lecţii este de a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă faptul că Salvatorul trăieşte astăzi, că este Avocatul nostru la Tatăl şi că, prin credinţă în El, devenim „născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu” (D&L 76:24; vezi, de asemenea, Galateni 3:26).

Sugestii pentru predare

Doctrină şi legăminte 25:1, 76:19-24, 110:1-4

Isus Hristos trăieşte astăzi

Citiţi, cu glas tare, următoarea relatare a unei experienţe trăite de preşedintele Lorenzo Snow (1814-1901), aşa cum a fost relatată de strănepoata sa, Alice Pond:

Imagine
Preşedintele Lorenzo Snow

„Aflându-mă în holul mare care duce la camera celestială, am făcut câţiva paşi înaintea bunicului, moment în care el m-a oprit şi a spus: «Stai puţin, Alie, vreau să-ţi spun ceva. Acesta este locul în care Domnul Isus Hristos mi S-a arătat atunci când a murit preşedintele Woodruff. El m-a instruit să mă duc şi să reorganizez imediat Prima Preşedinţie a Bisericii şi să nu mai aştept aşa cum s-a făcut după moartea foştilor preşedinţi, precum şi că eu trebuia să fiu succesorul preşedintelui Woodruff».

Apoi, bunicul a făcut un pas către mine, şi-a întins mâna stângă şi a spus: «El a stat chiar aici, la aproximativ un metru deasupra podelei. Părea că El stătea pe o placă de aur masiv».

Bunicul mi-a spus ce Personaj plin de slavă este Salvatorul şi mi-a descris mâinile, picioarele, înfăţişarea şi minunatele Sale robe albe, toate acestea fiind de un alb şi o strălucire atât de puternice, încât el abia a putut privi spre El.

Apoi, bunicul a făcut un alt pas către mine, şi-a pus mâna dreaptă pe capul meu şi a spus: «Acum, draga mea nepoată, doresc ca tu să-ţi aminteşti că aceasta este mărturia bunicului tău, că el ţi-a spus cu propria lui gură că el L-a văzut cu adevărat pe Salvator aici, în templu, şi a vorbit cu El faţă în faţă» [Alice Pond, în LeRoi C. Snow, „An Experience of My Father’s”, Improvement Era, sept. 1933, p. 677]” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Lorenzo Snow [2012], p. 250).

  • Ce gânduri vă vin în minte în timp ce ascultaţi această relatare?

Spuneţi cursanţilor că în Doctrină şi legăminte sunt consemnate două momente în care Salvatorul s-a arătat în faţa oamenilor în zilele din urmă: unul dintre acestea a fost atunci când li s-a arătat lui Joseph Smith şi Sidney Rigdon în Hiram, Ohio (vezi D&L 76) şi celălalt atunci când li s-a arătat lui Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery în Templul Kirtland (vezi D&L 110). Scrieţi, pe tablă, următoarele trei întrebări:

Ce au văzut? Ce au auzit? Ce au învăţat?

Invitaţi membrii clasei să caute în scripturi răspunsuri la aceste întrebări. Rugaţi jumătate dintre membrii clasei să citească Doctrină şi legăminte 76:19-24 şi cealaltă jumătate să citească Doctrină şi legăminte 110:1-4. După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi-i să împărtăşească ceea ce au găsit. Scrieţi, pe tablă, ceea ce au găsit sub întrebarea potrivită. Apoi, adresaţi întrebarea:

  • Ce ne învaţă aceste versete despre Isus Hristos? (Cursanţii pot să identifice o varietate de doctrine, inclusiv următoarele: Isus Hristos este o fiinţă vie, glorificată; Tatăl Ceresc şi Isus Hristos sunt personaje distincte; prin credinţa în Isus Hristos şi prin acceptarea Evangheliei Sale, noi suntem născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu; şi Isus Hristos este Avocatul nostru la Tatăl.)

Oferiţi cursanţilor ocazia să-şi depună mărturia despre aceste doctrine, adresându-le următoarele întrebări:

  • Care dintre adevărurile următoare au o însemnătate deosebită pentru voi? De ce?

Spuneţi cursanţilor că partea din lecţie care a mai rămas se va concentra asupra acestor două doctrine care se găsesc în fragmentele pe care le-au citit: „Isus Hristos este Avocatul nostru la Tatăl” şi „Prin credinţa în Isus Hristos şi prin acceptarea Evangheliei Sale, noi suntem născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu”.

Doctrină şi legăminte 29:5, 38:4, 45:3-5, Alma 33:3-11

Isus Hristos este Avocatul nostru la Tatăl

Scrieţi cuvântul avocat pe tablă şi întrebaţi cursanţii dacă ştiu ce înseamnă. (Dacă este necesar, definiţi cuvântul avocat, explicând că este o persoană care vorbeşte în sprijinul cuiva sau pledează cauza cuiva.) Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Doctrină şi legăminte 110:4. Apoi, adresaţi întrebarea:

  • În ce mod acţionează Salvatorul ca un avocat? (În timp ce cursanţii îşi împărtăşesc gândurile, căutaţi ocazii pentru a depune mărturie că Isus Hristos este Avocatul nostru la Tatăl.)

Expuneţi sau scrieţi pe tablă următoarele întrebări:

Ce Îl califică pe Isus Hristos să fie Avocatul nostru?

Asupra cărui lucru îi atrage atenţia Isus Hristos Tatălui atunci când pledează pentru noi?

Rugaţi cursanţii să formeze echipe de câte doi şi să caute răspunsurile la aceste întrebări în Evrei 4:15, Doctrină şi legăminte 29:5, 38:4 şi 45:3-5. După ce cursanţii au citit fragmentele şi au discutat întrebările de pe tablă, invitaţi câţiva voluntari să-şi împărtăşească răspunsurile membrilor clasei.

În timp ce cursanţii explică ceea ce au învăţat, asiguraţi-vă că înţeleg următorul lucru: Isus Hristos este calificat să pledeze cauza noastră Tatălui, deoarece El este perfect neprihănit şi poate, prin urmare, să îndeplinească cerinţelor dreptăţii pentru păcatele noastre. El este calificat să pledeze pentru noi datorită meritelor Sale, vieţii Sale perfecte şi sângelui Său pe care L-a vărsat pentru noi. Nu avem merite care să ne permită să pledăm pentru noi înşine (vezi Alma 22:14).

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 45:3-5, în timp ce membrii clasei urmăreasc în scripturile lor. Explicaţi faptul că munca şi gloria Tatălui Ceresc este de a îi exalta pe copiii Săi. Prin urmare, în timp ce Isus pledează pentru cei care cred în El, El ajută la îndeplinirea muncii Tatălui şi, de asemenea, oferă Tatălui gloria (vezi, de asemenea, Matei 10:32).

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă munca lui Isus Hristos în calitate de Avocat al nostru, invitaţi-i să citească cuvintele lui Zenos din Alma 33:3-10. Rugaţi-i să identifice expresii pe care Zenos le-a repetat (variante ale expresiei „Tu eşti milos” şi „Tu m-ai auzit”). Apoi, adresaţi întrebarea:

  • Ce a aflat Zenos despre Dumnezeu prin intermediul rugăciunii sale sincere?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Alma 33:11. Apoi, adresaţi membrilor clasei următoarea întrebare:

  • Cui a fost recunoscător Zenos pentru mila arătată cu generozitate de Tatăl Ceresc?

  • De ce Dumnezeu Tatăl opreşte judecăţile Sale faţă de noi?

  • În ce mod învăţăturile lui Zenos vă ajută să înţelegeţi mai bine şi să apreciaţi mai mult rolul Salvatorului în calitate de Avocat în viaţa voastră?

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească, cu glas tare:

Imagine
Vârstnicul D. Todd Christofferson

„Pentru mine, este foarte important, în orice moment şi în orice situaţie, să mă pot apropia prin intermediul rugăciunii de tronul slăvii, să fie auzită cererea mea de către Tatăl Ceresc, iar Avocatul meu, El care nu a păcătuit, al Cărui sânge a fost vărsat, să pledeze cauza mea (vezi D&L 45:3-5)” („I Know in Whom I Have Trusted”, Ensign, mai 1993, p. 83).

Invitaţi un cursant să explice cu propriile cuvinte principiul pe care l-a propovăduit vârstnicul Christofferson. Apoi, adresaţi întrebarea:

  • În ce mod faptul de a avea o mărturie personală despre această învăţătură vă ajută în momente dificile?

Mosia 5:5-15.

Prin credinţa în Isus Hristos şi acceptarea Evangheliei Sale, noi suntem născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 76:24 şi invitaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor. Subliniaţi cuvintele „de El şi prin El şi din El… [noi] suntem născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu”.

Adresaţi cursanţilor întrebarea:

  • Ce înseamnă să fim „ născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu”? (D&L 76:24, vezi, de asemenea, D&L 25:1.)

Asiguraţi-vă că ei înţeleg faptul că, deşi noi toţi suntem copii de spirit ai Tatălui Ceresc, termenul „născuţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu” se referă în mod specific la aceia care sunt „născuţi din nou”. Spuneţi cursanţilor faptul că procesul de a fi născut din nou este explicat în Cartea lui Mormon.

Expuneţi sau copiaţi pe tablă următorul tabel (nu includeţi ceea ce se găseşte între paranteze):

Ce erau dispuşi să facă oamenii regelui Beniamin?

Ce s-a întâmplat ca urmare a faptelor lor ?

(Intră într-un legământ de a se supune tuturor poruncilor lui Dumnezeu)

(Iau asupra lor numele lui Hristos)

(Exercită credinţă în El)

(Inimile lor au fost schimbate)

(Ei au fost născuţi din Hristos)

(Hristos devine Tatăl lor de legământ)

Rezumaţi mesajul regelui Beniamin din Mosia 2-4. Apoi, explicaţi faptul că spusele regelui Beniamin au avut un efect foarte puternic asupra oamenilor săi şi că Spiritul Domnului a lucrat o „schimbare mare” în inimile lor (vezi Mosia 5:2). Invitaţi cursanţii să studieze în echipe de câte doi Mosia 5:2-8, 15 şi să caute răspunsuri la întrebările din tabel. După ce le-aţi acordat suficient timp, rugaţi-i să împărtăşească ce au găsit. Apoi, adresaţi întrebarea:

  • Potrivit celor învăţate despre oamenii regelui Beniamin, cum puteţi fi născut ca fiu sau fiică a lui Hristos? (Cursanţii trebuie să exprime următorul principiu: Pe măsură ce Îl acceptăm pe Isus Hristos şi facem şi ţinem legăminte de a ne supune poruncilor lui Dumnezeu, suntem născuţi ca fii şi fiice ale lui Hristos.)

În timp ce cursanţii discută despre aceste versete, e posibil să aibă nevoie de ajutor pentru a înţelege doctrina potrivit căreia noi devenim copiii lui Hristos. Citiţi, cu glas tare, următoarea învăţătură a preşedintelui Joseph Fielding Smith (1876-1972):

Imagine
Preşedintele Joseph Fielding Smith

„Salvatorul devine Tatăl nostru… deoarece ne oferă viaţă, viaţă eternă prin intermediul ispăşirii pe care a înfăptuit-o pentru noi …

Noi devenim copiii, fii şi fiice ale lui Isus Hristos, prin legămintele noastre de a fi supuşi Lui” (Doctrines of Salvation, compilaţie realizată de Bruce R. McConkie, 3 volume [1954-1956], 1:29).

  • Potrivit celor relatate în Mosia 5:15, ce binecuvântări putem să primim în calitate de fii şi fiice ale lui Isus Hristos?

  • Ce gânduri sau sentimente aveţi despre faptul de a fi un fiu sau o fiică a lui Isus Hristos?

În încheierea lecţiei, încurajaţi cursanţii să se gândească în ce mod sunt binecuvântate vieţile lor datorită cunoaşterii faptului că Salvatorul trăieşte, că El acţionează ca Avocat al nostru la Tatăl şi că putem să fim fii şi fiice de legământ ale lui Hristos.

Materiale de citit pentru cursanţi