„6-12 ianuarie «Ia aminte, o, tu popor» – Doctrină și legăminte 1”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Doctrină și legăminte, 2025 (2025)
„Doctrină și legăminte 1”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, 2025
6-12 ianuarie „Ia aminte, o, tu popor”
Doctrină și legăminte 1
În luna noiembrie a anului 1831, Biserica restaurată a lui Isus Hristos fusese înființată de doar un an și jumătate. Deși creștea, încă era un grup puțin cunoscut de credincioși care locuiau în așezări relativ mici, condus de un profet în vârstă de 25 de ani. Dar Dumnezeu considera că acești credincioși erau slujitorii și mesagerii Săi și El dorea ca revelațiile pe care El le dăduse lor să fie publicate în întreaga lume.
Secțiunea 1 din Doctrină și legăminte este prefața sau introducerea Domnului la aceste revelații. Aceasta arată în mod clar că, deși numărul membrilor Bisericii era mic, mesajul pe care Dumnezeu dorea ca sfinții Săi să-l împărtășească nu era deloc nesemnificativ. Este un „[glas] de avertizare” pentru toți „locuitorii pământului”, învățându-i să se pocăiască și să stabilească „legământul [nepieritor]” al lui Dumnezeu (versetele 4, 8, 22). Slujitorii care transmit acest mesaj sunt „cei slabi și simpli”. Dar slujitorii umili sunt întocmai cei pe care Dumnezeu i-a chemat și îi cheamă – atunci și acum – pentru a scoate Biserica Sa „din obscuritate și din întuneric” (versetele 23, 30).
Idei pentru învățarea acasă și la biserică
„Ia aminte, o, tu popor.”
Prefața prezintă o carte. Aceasta identifică temele și scopurile cărții și îi ajută pe cititori să se pregătească să citească. Pe măsură ce citiți secțiunea 1 – „prefața” Domnului la Doctrină și legăminte (versetul 6) – căutați temele și scopurile pentru care Domnul a oferit revelațiile Sale. Ce lucruri învățați care vă vor ajuta în studiul dumneavoastră din Doctrină și legăminte în acest an? De exemplu, puteți să cugetați asupra a ceea ce înseamnă „să asculte glasul Domnului” în aceste revelații (versetul 14) sau să „cercetați aceste porunci” (versetul 37).
Vedeți, de asemenea, introducerea cărții Doctrină și legăminte.
Doctrină și legăminte 1:4-6; 23-24, 37-39.
Domnul vorbește prin intermediul slujitorilor Săi, inclusiv prin profeții din zilele din urmă.
Secțiunea 1 începe și se termină cu declarația Domnului care afirmă că El vorbește prin intermediul slujitorilor Săi aleși (vedeți versetele 4-6, 23-24, 38). Scrieți ce învățați din această revelație despre:
-
Domnul și glasul Său;
-
motivul pentru care este nevoie de profeți în zilele noastre.
Ce vă simțiți inspirați să faceți în urma a ceea ce învățați?
Când ați auzit glasul Domnului prin glasul slujitorilor Săi (vedeți versetul 38)?
De asemenea, v-ați putea imagina că un prieten care nu știe despre profeții în viață citește secțiunea 1 împreună cu dumneavoastră. Ce întrebări ar putea avea prietenul dumneavoastră? Ce versete ați dori să discutați cu prietenul dumneavoastră pentru a-l ajuta să înțeleagă ce simțiți cu privire la faptul că avem profeți în zilele noastre?
Ați putea fi interesat să știți că, atunci când s-a desfășurat un consiliu al vârstnicilor, în anul 1831, pentru a discuta despre publicarea revelațiilor lui Joseph Smith, unii oameni s-au opus ideii. Le era rușine din cauza nepriceperii la scris a lui Joseph și se îngrijorau că publicarea revelațiilor ar fi putut cauza sfinților și mai multe probleme [vedeți Saints (Sfinții), 1:140-143]. Dacă ați fi fost membru al acestui consiliu, cum ați fi abordat aceste îngrijorări? Ce cunoștințe găsiți în secțiunea 1 care v-ar fi putut ajuta (vedeți, de exemplu, versetele 6, 24, 38)?
Puteți include un imn, cum ar fi „Veniți, profetul s-ascultați” (Imnuri, nr. 15), în studiul și preaslăvirea dumneavoastră. Căutați, în imn, expresii care ne învață aceleași principii ca versetele din secțiunea 1.
Vedeți, de asemenea, Topics and Questions (Subiecte și întrebări), „Prophets (Profeții)”, Biblioteca Evangheliei.
Domnul ne vorbește prin slujitorii Săi, profeții.
Doctrină și legăminte 1:12-30, 34-36
Restaurarea mă ajută să înfrunt încercările din zilele din urmă.
În secțiunea 1 din Doctrină și legăminte, Domnul explică de ce a restaurat Evanghelia Sa. Vedeți câte motive puteți enumera în timp ce citiți versetele 12-23. Din experiența dumneavoastră, cum sunt împlinite scopurile Domnului privind restaurarea?
Domnul știa că, în zilele noastre, vom avea parte de încercări serioase (vedeți versetul 17). Ce găsiți în versetele 17-30, 34-36 care vă ajută să simțiți pace și încredere în pofida acestor încercări?
Vedeți, de asemenea, Russell M. Nelson, „Întâmpinați viitorul cu credință”, Liahona, nov. 2020, p. 73-76.
Domnul îi folosește pe „cei slabi și simpli” pentru a realiza lucrarea Sa.
În timp ce citiți Doctrină și legăminte 1:19-28, puteți cugeta la ce înseamnă să fii un slujitor al Domnului. Ce caracteristici dorește Domnul să aibă slujitorii Săi? Ce realizează Domnul prin slujitorii Săi? Cum sunt îndeplinite profețiile din aceste versete în întreaga lume și în viața ta?
Căutați-L pe Isus Hristos. Scopul scripturilor este de a depune mărturie despre Salvator și Evanghelia Sa. Pe măsură ce citiți Doctrină și legăminte 1, puteți marca sau consemna versetele care vă învață ceva despre Isus Hristos.
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistelor Liahona și Pentru întărirea tineretului.
Idei pentru a le preda copiilor
Doctrină și legăminte 1:4, 37-39
Prin profeții Săi, Domnul mă avertizează în legătură cu pericolele spirituale.
-
Pentru a începe o discuție despre avertizările primite de la Domnul, puteți vorbi despre avertizările pe care le primim de la alți oameni despre pericolele pe care nu le putem vedea. Printre exemple se pot număra o podea alunecoasă, o furtună sau o mașină care se apropie. Dumneavoastră și copiii dumneavoastră puteți să vă uitați la exemple de semne de avertizare și să comparați aceste avertizări cu avertizările pe care ni le dă Domnul. Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 1:4, 37-39, cum ne avertizează Domnul? În legătură cu ce ne-a avertizat El recent? Ați putea să citiți sau să vizionați fragmente din mesajele din cadrul ultimei conferințe generale și să căutați exemple în care Dumnezeu Își folosește „glasul de avertizare”.
-
Cântați împreună un cântec despre profeți, cum ar fi ultima strofă din „Urmați profetul” (Cântece pentru copii, p. 58-59). Depuneți-vă mărturia că profetul rostește cuvintele lui Dumnezeu.
Restaurarea mă ajută să înfrunt încercările din zilele din urmă.
-
Pentru a încuraja discuția despre Doctrină și legăminte 1:17, dumneavoastră și copiii dumneavoastră vă puteți imagina că vă pregătiți pentru o călătorie. Ce ați pune în bagaj? Dacă ați ști din timp că va ploua sau că mașina sau autobuzul va face pană, cum ar afecta acest lucru modul în care v-ați pregăti pentru călătorie? Citiți împreună versetul 17 și discutați despre ce știa Domnul că avea să ni se întâmple. Cum S-a pregătit pentru aceasta? (Dacă este necesar, explicați că termenul „nenorocire” înseamnă dezastru sau lucru foarte rău.) Cum ne ajută poruncile lui Dumnezeu să facem față încercărilor din vremurile noastre?
Doctrină și legăminte 1:17, 29
Domnul l-a chemat pe Joseph Smith să fie profet.
-
Pentru a învăța despre rolul lui Joseph Smith în restaurarea Evangheliei Salvatorului, dumneavoastră și copiii dumneavoastră puteți să vă uitați la o ilustrație cu Salvatorul și la o ilustrație cu Joseph Smith (vedeți ilustrațiile din acest rezumat) și să discutați despre ce ne-a dat Salvatorul prin intermediul lui Joseph Smith. Copiii dumneavoastră pot căuta exemple în Doctrină și legăminte 1:17, 29. Vorbiți-le copiilor dumneavoastră despre cum știți că Dumnezeu a „chemat pe slujitorul [Său], Joseph Smith, fiul, și [i-a] vorbit din ceruri” (versetul 17).
© 1998 David Lindsley
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este „Biserica adevărată și vie” a Domnului.
-
Ce înseamnă faptul de a spune că Biserica este „adevărată și vie”? Pentru a-i face pe copiii dumneavoastră să se gândească la această întrebare, le puteți arăta lucruri vii și lucruri fără viață – cum ar fi o plantă vie și o plantă moartă. Cum știm că ceva are viață? Apoi, le puteți citi Doctrină și legăminte 1:30 și le puteți vorbi despre ce ar putea însemna faptul că Biserica este „adevărată și vie”.
Pentru mai multe idei, vedeți numărul din această lună al revistei Prietenul.