Doctrine and Covenants 2025
Glasuri ale restaurării – Familia lui Joseph Smith


„Glasuri ale restaurării – Familia Joseph Smith”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, Doctrină și legăminte, 2025 (2025)

„Familia lui Joseph Smith”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, 2025

Glasuri ale restaurării.

Glasuri ale restaurării

Familia lui Joseph Smith

Fiecare dintre noi suntem profund influențați de viața noastră de familie și așa a fost și în cazul lui Joseph Smith. Convingerile și practicile religioase ale părinților lui au plantat semințele credinței care au făcut posibilă restaurarea. În jurnalul lui Joseph, se găsește acest omagiu: „Cuvintele și exprimările sunt insuficiente pentru a reda recunoștința pe care o datorez lui Dumnezeu pentru că mi-a dat părinți onorabili”.

Citatele de mai jos, aparținând mamei sale, Lucy Mack Smith, fratelui său, William Smith și chiar profetului ne oferă o imagine de ansamblu a influenței religioase din căminul familiei Smith.

Pictură cu familia lui Joseph Smith sr.

Joseph Smith Family (Familia lui Joseph Smith), de Dan Baxter.

Lucy Mack Smith

A painting depicting Lucy Mack Smith, mother of Joseph Smith.

„[Cam prin anul 1802], m-am îmbolnăvit… Și mi-am spus că nu sunt pregătită să mor, deoarece nu cunosc calea lui Hristos și mi se părea că există o prăpastie întunecată și pustie între mine și Hristos, pe care eu nu îndrăzneam să o străbat…

M-am uitat către Domnul și L-am implorat și am stăruit pe lângă Domnul ca El să-mi cruțe viața pentru a putea să-mi cresc copiii și să alin inima soțului meu; așa am zăcut toată noaptea… Am făcut legământ cu Dumnezeu că, dacă El mă va lăsa să trăiesc, eu mă voi strădui să găsesc acea religie care să mă ajute să-I slujesc cum trebuie, indiferent că vine din Biblie sau de oriunde se poate găsi, chiar dacă va fi obținută din cer prin intermediul rugăciunii și al credinței. În cele din urmă, am auzit un glas care mi-a spus: «Caută, și vei găsi; bate, și ți se va deschide. Inima ta să fie alinată. Ai credință în Dumnezeu; să ai credință și în Mine»…

Din acel moment, am căpătat tărie în mod continuu. Nu am vorbit multe despre religie, deși mă gândeam la aceasta tot timpul și m-am gândit că mă voi strădui pe deplin de îndată ce puteam să caut o persoană pioasă care cunoștea calea lui Dumnezeu pentru a mă instrui în privința lucrurilor cerului.”

William Smith

Portrait of William Smith in latter years of his life.

„Mama mea, care a fost o femeie foarte pioasă și foarte interesată de bunăstarea copiilor ei, atât aici, cât și în viața de apoi, s-a folosit de toate mijloacele posibile oferite de dragostea ei de părinte pentru a ne determina să căutăm salvarea sufletelor noastre sau (așa cum se spunea atunci) «să găsim o religie». Ea ne-a convins să participăm la adunări și aproape toată familia a devenit interesată de acest subiect și au devenit căutători ai adevărului.”

„Ne-am rugat împreună ca familie de când mă știu. Îmi amintesc bine că tata avea ochelarii săi în buzunarul de la vestă… și când noi, băieții, îl vedeam că își caută ochelarii, știam că era un semn să ne pregătim de rugăciune și, dacă nu observam acest lucru, mama spunea: «William», sau se adresa celui care era cel neglijent, «pregătește-te pentru rugăciune». După rugăciune, noi cântam un imn.”

Carte de scripturi deschisă.

Joseph sr. și Lucy Smith și-au învățat familia să studieze din scripturi.

Joseph Smith

One drawing in pencil, charcoal and ink on paper.  A left profile, head/shoulders portrait of Joseph Smith; drawn basically in charcoal, highlighted with white paint and black ink.  titled at bottom "Jospeh Smith the Prophet."  Signed at left shoulder "Drawn from the most authentic sources by Dan Weggeland"  A drawn border surrounds it.  No date apparent.

„Eu spun acum că, în viața lui, [tata] nu a făcut niciodată o faptă, despre care s-ar putea spune că a fost lipsită de mărinimie, din câte știu eu. Îl iubesc pe tatăl meu, îndrăgesc amintirile cu el, iar amintirea faptelor sale nobile au o influență puternică în mintea mea și multe dintre cuvintele lui părintești și calde, pe care mi le-a spus, sunt scrise pe tăblița inimii mele. Sacre îmi sunt gândurile pe care le prețuiesc din istoria vieții lui, care s-a derulat în mintea mea și s-a implantat acolo prin propria atenție de când m-am născut… Mama mea, de asemenea, este una dintre cele mai nobile și mai bune dintre toate femeile.”