Fericiți și veșnici
Fericirea adevărată, trainică și eternitatea alături de cei pe care îi iubim reprezintă esența planului fericirii întocmit de Dumnezeu.
Dragi prieteni, frați și surori, vă amintiți să fi crezut sau să vă fi dorit să credeți în expresia „fericiți până la adânci bătrâneți”?
Apoi, viața își urmează cursul. Ne „maturizăm”. Relațiile devin mai complicate. Această lume este zgomotoasă, aglomerată, insistentă, amăgitoare și ademenitoare. Totuși, în „adâncul sufletului nostru”1, noi credem sau dorim să credem că undeva, cumva, fericirea și veșnicia sunt reale și posibile.
„Fericiți și veșnici”, nu este ceva imaginar din povești cu zâne. Fericirea adevărată, trainică și eternitatea alături de cei pe care îi iubim reprezintă esența planului fericirii întocmit de Dumnezeu. Calea Sa, pregătită cu dragoste, poate face călătoria noastră eternă să fie fericită și veșnică.
Avem multe de sărbătorit și pentru care să fim recunoscători. Cu toate acestea, niciunul dintre noi nu este perfect și nicio familie nu este perfectă. Relațiile noastre includ dragoste, sociabilitate și personalitate, dar, deseori, și divergențe, supărări și, uneori, durere profundă.
„Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos.”2 A fi viu în Isus Hristos include nemurirea – darul Său pentru învierea noastră fizică. Dacă trăim cu credință și supunere, a fi viu în Hristos poate include, de asemenea, viață eternă plină de bucurie în prezența lui Dumnezeu și alături de cei pe care îi iubim.
Într-un mod remarcabil, profetul Domnului ne apropie mai mult de Salvatorul nostru, inclusiv prin rânduielile și legămintele sacre din templu, care ne devin accesibile în tot mai multe locuri. Avem ocazia și darul mărețe de a descoperi o nouă înțelegere spirituală, dragoste, pocăință și iertare unii față de alții și în familiile noastre, pentru timp și eternitate.
Cu permisiune, vă împărtășesc două experiențe sacre, neobișnuit de spirituale și personale, spuse de prieteni, despre Isus Hristos care a unit familii prin vindecarea unor suferințe care au persistat mai multe generații.3 „Nesfârșită și veșnică”4, „mai tare… decât legăturile morții”5, ispășirea lui Isus Hristos ne poate ajuta să aducem pace în trecutul nostru și speranță în viitorul nostru.
Când s-au alăturat Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, prietena mea și soțul ei au aflat cu bucurie că relațiile de familie nu trebuie să dureze doar „până când moartea vă va despărți”. În casa Domnului, familiile pot fi unite pentru eternitate (pecetluite).
Dar, prietena mea nu a dorit să fie pecetluită cu tatăl ei. „El nu a fost un soț bun pentru mama mea. Nu a fost un tată bun pentru copiii lui”, a spus ea. „Tatăl meu va trebui să aștepte. Nu am nicio dorință să fac munca din templu pentru el și să fiu pecetluită cu el pentru eternitate.”
Un an de zile, ea a postit, s-a rugat și a vorbit mult cu Domnul despre tatăl ei. În cele din urmă, a fost pregătită. Munca din templu pentru tatăl ei a fost făcută. Mai târziu, ea a spus: „În somn, tata mi-a apărut într-un vis, îmbrăcat în alb. El se schimbase. El a spus: «Privește-mă. Sunt cu totul curat. Mulțumesc pentru că ai făcut munca din templu pentru mine»”. Tatăl ei a adăugat: „Ridică-te și du-te înapoi la templu; fratele tău așteaptă să fie botezat”.
Prietena mea a spus: „Strămoșii mei și cei care au decedat așteaptă cu nerăbdare ca munca pentru ei să fie făcută”.
„Cât despre mine”, a spus ea, „templul este un loc de vindecare, învățare și acceptare a ispășirii lui Isus Hristos”.
A doua experiență. Un alt prieten a cercetat cu sârguință istoria familiei sale. Dorea să-și identifice străbunicul.
Într-o dimineață devreme, prietenul meu a spus că a simțit prezența spirituală a unui bărbat în camera sa. Bărbatul dorea să fie găsit și cunoscut de familia lui. Bărbatul simțea remușcare pentru o greșeală de care se pocăise acum. Bărbatul l-a ajutat pe prietenul meu să-și dea seama că ADN-ul prietenului meu nu avea legătură cu persoana despre care prietenul meu credea că este străbunicul lui. Prietenul meu a spus: „Cu alte cuvinte, l-am găsit pe străbunicul meu și am aflat că el nu era persoana despre care înregistrările privind familia noastră spuneau că este străbunicul nostru”.
După ce totul a fost clar în privința relațiilor sale de familie, prietenul meu a spus: „Mă simt liber, împăcat. Contează foarte mult să știu cine face parte din familia mea”. Prietenul meu se gândește: „O ramură îndoită nu înseamnă un pom rău. Cum venim în această lume este mai puțin important decât cine suntem când o părăsim”.
Scripturile sfinte și experiențele sacre de vindecare personală și de pace, inclusiv cu cei care sunt vii în lumea spiritelor, subliniază cinci principii doctrinare.
Primul. Figura centrală a planului mântuirii și fericirii întocmit de Dumnezeu, Isus Hristos, prin ispășirea Sa, promite să ne reunească spiritul și trupul, „pentru a nu mai fi niciodată separate, pentru ca [noi să putem] primi o plenitudine de bucurie”6.
Al doilea. Avem parte de ispășire – prin care devenim una cu Hristos – când exercităm credință și producem roadele pocăinței.7 Cerințele din viața muritoare sunt aceleași în nemurire. Rânduielile din templu în sine nu ne schimbă pe noi sau pe cei din lumea spiritelor. Dar, aceste rânduieli divine permit facerea de legăminte care sfințesc cu Domnul, care pot aduce armonie cu El și între noi.
Bucuria noastră devine deplină când simțim harul și iertarea lui Isus Hristos pentru noi. Și, când ne oferim unul altuia miracolul harului și iertării Sale, mila pe care o primim și mila pe care o oferim ne pot ajuta să îndreptăm nedreptățile vieții.8
Al treilea. Dumnezeu ne cunoaște și ne iubește în mod perfect. „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”9, nici nu poate fi înșelat. Cu milă și dreptate perfecte, El îi cuprinde în brațele siguranței Sale pe cei umili și căiți.
În Templul Kirtland, profetul Joseph Smith l-a văzut în viziune pe fratele său Alvin salvat în împărăția celestială. Profetul Joseph s-a mirat, deoarece Alvin murise înainte să primească rânduiala botezului necesară salvării.10 Oferindu-i alinare, Domnul a explicat de ce: Domnul „[ne va] judeca pe toți… după faptele [noastre], potrivit dorinței inimii [noastre]”11. Sufletele noastre depun mărturie despre faptele și dorințele noastre.
Cu recunoștință, noi știm că viii și „morții care se pocăiesc vor fi mântuiți prin supunere față de rânduielile casei lui Dumnezeu”12 și prin ispășirea lui Hristos. În lumea spiritelor, chiar și cei care au păcătuit și au greșit au ocazia de a se pocăi.13
În schimb, cei care aleg în mod voit ticăloșia, care în mod conștient amână pocăința sau care, în orice mod premeditat și cu bună știință, încalcă poruncile plănuind o pocăință ușoară vor fi judecați de Dumnezeu și vor „avea o amintire vie a tuturor vinovățiilor [lor]”14. Nu putem să păcătuim în mod conștient sâmbăta și, apoi, să așteptăm iertare automată luând din împărtășanie duminica. Misionarilor sau altora care spun că urmarea Spiritului înseamnă că nu trebuie să se supună standardelor misiunii sau poruncilor, doresc să le aduc aminte că supunerea față de standardele misiunii și față de porunci invită Spiritul. Niciunul dintre noi nu ar trebui să amâne pocăința. Avem parte de binecuvântările pocăinței când începem să ne pocăim.
Al patrulea. Domnul ne dă ocazia divină de a deveni mai asemănători Lui, pe măsură ce înfăptuim rânduieli în templu necesare salvării, prin înlocuitor, de care alții au nevoie, dar nu le pot înfăptui singuri. Noi devenim întregi și desăvârșiți15 când devenim „[izbăvitori]… pe muntele Sionului”16. Când slujim altora, Spiritul Sfânt al făgăduinței poate să ratifice rânduielile și să sfințească atât pe cel care le oferă, cât și pe cel care le primește. Atât cel care oferă, cât și cel care primește pot face și pot întări legăminte care transformă, primind, în timp, binecuvântările promise lui Avraam, Isaac și Iacov.
În cele din urmă, al cincilea. După cum ne învață regula de aur17, simetria în pocăință și iertare care sfințește ne invită, pe fiecare în parte, să oferim altora ceea ce noi înșine avem nevoie și ne dorim.
Uneori, dorința noastră de a ierta pe cineva ne permite, atât lui, cât și nouă, să credem că ne putem pocăi și putem fi iertați. Uneori, dorința de a ne pocăi și capacitatea de a ierta vin în momente diferite. Salvatorul nostru este Mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu, dar, pe măsură ce venim la El, El ne ajută și să înțelegem cine suntem și să ne înțelegem între noi. Mai ales când suferința și durerea sunt profunde, repararea relațiilor noastre și vindecarea inimii noastre sunt lucruri dificile, poate chiar imposibil de realizat pe cont propriu. Dar cerul ne poate oferi tărie și înțelepciune care depășesc capacitatea noastră de a ști când să continuăm și când să renunțăm.
Ne simțim mai puțin singuri când ne dăm seama că nu suntem singuri. Salvatorul nostru ne înțelege întotdeauna.18 Cu ajutorul Salvatorului nostru, putem renunța la mândria, durerile și păcatele noastre pentru Dumnezeu. Oricum ne-am simți la început, devenim mai întregi pe măsură ce avem încredere în El că ne va repara relațiile.
Domnul, care vede și înțelege perfect, iartă pe cine dorește El, noi (fiind imperfecți) trebuie să-i iertăm pe toți. Pe măsură ce venim la Salvatorul nostru, ne concentrăm mai puțin asupra noastră. Judecăm mai puțin și iertăm mai mult. Încrederea în meritele, mila și harul Său19 ne poate elibera de certuri, mânie, abuz, abandon, nedreptate și de încercările fizice și mintale care, uneori, sunt asociate trupului fizic într-o lume muritoare. Fericiți și veșnici nu înseamnă că fiecare relație va fi fericită și veșnică. Dar cei o mie de ani ai mileniului, când Satana va fi legat20, ne vor putea oferi timpul de care avem nevoie și moduri surprinzătoare de a iubi, înțelege și rezolva lucrurile, pe măsură ce ne pregătim pentru eternitate.
Găsim sociabilitatea cerului în fiecare dintre noi.21 Lucrarea și slava lui Dumnezeu includ realizarea fericirii și veșniciei.22 Viața eternă și exaltarea înseamnă să-I cunoaștem pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, prin putere divină, ca acolo unde sunt Ei, să fim și noi.23
Dragi frați și surori, Dumnezeu Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său Preaiubit trăiesc. Ei oferă pace, bucurie și vindecare fiecărui neam, fiecărei limbi, fiecăruia dintre noi. Profetul Domnului ne arată calea. Revelațiile din zilele din urmă continuă. Fie ca noi să ne apropiem mai mult de Salvatorul nostru în casa sfântă a Domnului și fie ca El să ne apropie de Dumnezeu și unul de altul, pe măsură ce ne unim inimile în compasiune, adevăr și milă asemănătoare celor ale lui Hristos în toate generațiile noastre – pentru timp și eternitate, fericiți și veșnici! În Isus Hristos, este posibil; în Isus Hristos, este adevărat. Vă mărturisesc astfel, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.