2022
Cu îndrumarea Domnului
iulie/august 2022


„Cu îndrumarea Domnului”, Liahona, iulie/aug. 2022.

Glasuri ale sfinților din zilele din urmă

Cu îndrumarea Domnului

În mijlocul adversităților, am învățat că pot face lucruri grele.

Imagine
asistent medical ajutând un pacient

Ilustrație de Stephanie Hock

În calitate de asistent medical anestezist în cadrul Rezervei Marinei a S.U.A, în timpul pandemiei COVID-19, am fost mobilizat și repartizat la spitalul de urgență de la Centrul de conferințe Jacob K. Javits din orașul New York, oferind îngrijire în prima linie în timpul apogeului pandemiei COVID-19 din oraș.

Când mi-am început îndatoririle, multe îngrijorări mi-au umplut mintea. Eram foarte îngrijorat cu privire la faptul de a avea grijă de pacienți și de a combate acest virus periculos.

M-am simțit ca Nefi, fiind „condus de Spirit, neștiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le fac” (1 Nefi 4:6). Acest gând m-a ajutat să mă încred în Tatăl Ceresc și să mă rog deseori să-I aud glasul, să urmez instrucțiunile Sale și să ofer cea mai bună grijă pe care o puteam oferi pacienților mei.

În prima mea noapte în care ofeream îngrijire, un pacient a fost internat în stare critică. În timp ce colegii mei și cu mine am început să-i evaluăm situația, am descoperit repede că putea comunica doar în spaniolă. Am fost singurul de acolo care vorbea limba spaniolă, învățând-o în misiunea mea în Venezuela.

Când am început să vorbesc cu pacientul, m-a întrebat dacă totul va fi bine. L-am asigurat că da, spunându-i că primea cea mai bună îngrijire posibilă. Am simțit un grad de încredere și alinare în ochii săi. Pe parcursul nopții, am fost deseori lângă patul său, făcând evaluări și oferind actualizări. În câteva zile, starea lui s-a îmbunătățit considerabil și a fost externat.

Pe parcursul însărcinării mele, am întâlnit mulți pacienți care comunicau, în principal, în limba spaniolă. Capacitatea mea de a le vorbi le-a oferit alinare și încredere în timpul recuperării lor. 

Când mă gândesc la această experiență de a căuta îndrumare cerească pentru a oferi pacienților cea mai bună îngrijire, îmi aduc aminte de sfatul vârstnicului Brook P. Hales, din Cei Șaptezeci. Dânsul a spus că Tatăl Ceresc este implicat „în detaliile vieții noastre” și că „suntem îndreptățiți să avem parte de un flux constant de îndrumare divină pe care o primim prin intermediul influenței și inspirației din partea Duhului Sfânt”1.

Am devenit profund conștient că abilitatea mea de a vorbi limba spaniolă era la fel de valoroasă precum cunoașterea mea în domeniul medical. Pe măsură ce m-am îngrijit de alții, am dobândit, de asemenea, o perspectivă clară că, în mijlocul adversităților și cu îndrumarea Domnului, pot face lucruri grele.