2017
Să slujim altora cu credinţă
April 2017


Tineri

Să slujim altora cu credinţă

Imagine
boys with shovels

Preşedintele Uchtdorf ne spune că a noastră credinţă în Dumnezeu trebuie să fie „însoţită de fapte”. Când credinţa noastră este „însoţită de [fapte] potrivite”, explică dânsul, ea „umple… sufletul cu pace şi dragoste”. Având promisiunea acestei binecuvântări, putem produce o schimbare şi putem vedea acest lucru în vieţile noastre, dacă ne vom aloca timp să slujim cu credinţă. Vă puteţi ruga în fiecare dimineaţă şi să-I cereţi ajutor Domnului pentru a sluji altora. De exemplu, rugaţi-L să vă arate când un frate are nevoie de ajutor cu treburile casnice sau când un prieten are nevoie de un compliment. Apoi, când veţi primi un îndemn, acţionaţi! Dacă veţi face ca aceste rugăciuni şi această slujire să devină un obicei, atunci acţiunile voastre constante şi pline de credinţă vor binecuvânta atât viaţa voastră, cât şi viaţa altora. Preşedintele Uchtdorf promite că „[puteţi] transforma persoane, familii, naţiuni şi lumea”.