Steluţa străluceşte
Autoarea articolului locuieşte în Colorado, S.U.A.
„It’s nice to be here with you in Primary” (Children’s Songbook, p. 254).
Steluţa şi-a aranjat hainele. Încă se simţea ciudat să poarte rochiţă la Biserică. La vechea ei biserică, fetele purtau duminica pantaloni sau pantaloni scurţi. Dar nu şi la noua ei Biserică. Ea şi mama ei au fost botezate de curând în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.
Steluţa a oftat în timp ce se privea în oglindă. Era entuziasmată să meargă la Biserică pentru prima dată în calitate de membră oficială, dar era şi emoţionată. Înainte, stătea cu mama tot timpul la biserică. Dar, acum, mergea la Societatea Primară.
Steluţa a privit printre gene la imaginea ei. Dacă nu se va acomoda? Dacă celorlalţi copii n-o să le placă de ea?
„Steluţa? Eşti gata?”, a întrebat-o mama.
Steluţa a coborât scările. „Arăt bine?”, a întrebat ea.
Mama a zâmbit. „Eşti frumoasă.”
Steluţa s-a strâmbat. „Tu trebuie să spui asta. Tu eşti mama mea.”
„Ai dreptate. Trebuie să spun asta. Pentru că este adevărat.”
Steluţa a zâmbit puţin. Mama ştia întotdeauna s-o facă să se simtă mai bine. Dar încă era emoţionată. Dacă niciunul dintre ceilalţi copii nu va dori să-i vorbească? Avea prieteni la şcoală, dar ei nu erau membri ai noii ei Biserici. Ar fi vrut să aibă măcar un prieten care să meargă cu ea la Biserică.
„Mi-am amintit că trebuie să fac ceva”, i-a spus mamei.
A alergat, înapoi, pe scări şi a îngenuncheat lângă patul ei. „Dragă Tată Ceresc, Te rog ajută-mă să-mi fac prieteni. Cred că lucrurile pe care mi le-au predat misionarii sunt adevărate, dar sunt speriată.”
Steluţa a stat în genunchi şi a ascultat. După un moment, a avut un sentiment minunat, liniştitor şi nu a mai fost atât de emoţionată.
La Biserică, Steluţa şi mama ei au stat lângă o familie cu trei fetiţe. Înainte ca adunarea să înceapă, părinţii s-au prezentat şi au început să discute cu mama. Steluţa le-a ajutat pe fete să coloreze o imagine cu Isus.
Episcopul Andrews s-a îndreptat către ele. „Soră Cunningham! Steluţa! Mă bucur să vă văd astăzi.” Le-a întâmpinat pe fiecare cu un zâmbet călduros şi o strângere de mână. Steluţa uitase cât de drăguţă era toată lumea la Biserică. Poate că, la urma urmei, avea să-şi facă un prieten.
După adunarea de împărtăşanie, Steluţa s-a dus la Societatea Primară. S-a uitat, în treacăt, la ceilalţi copii, în timp ce s-a aşezat emoţionată. Vorbeau unii cu ceilalţi şi nu păreau să o observe. Steluţa s-a simţit descurajată. La urma urmei, avea să fie în largul ei.
Tocmai atunci, o fată de vârsta Steluţei a intrat în încăpere. „Şi ea pare emoţionată”, s-a gândit Steluţa. „M-aş putea duce să vorbesc cu ea.”
A respirat adânc, apoi s-a îndreptat către fată. „Bună! Mă numesc Steluţa. Sunt nouă. Ai vrea să stai lângă mine? Steluţa şi-a ţinut respiraţia. Ar dori fata să fie prietena ei?
Fata a schiţat un zâmbet. „Eu sunt Sarah. Şi eu sunt nouă. Familia mea tocmai s-a mutat aici din Ontario.”
„Mama şi cu mine am fost botezate acum două săptămâni”, a spus Steluţa. „Nu știu sigur ce trebuie să fac.”
Zâmbetul a luminat şi mai mult chipul lui Sarah. „Vom descoperi împreună.”
Steluţa şi Sarah s-au aşezat împreună cu membrii clasei. Din când în când, Steluţa se uita la Sarah şi zâmbea. Sarah zâmbea şi ea. Steluţa se simţea liniştită şi fericită. Ştia că Tatăl Ceresc îi răspunsese la rugăciune şi o ajutase să-şi facă o prietenă.
În timpul lecţiei, învăţătoarea le-a rugat pe Steluţa şi pe Sarah să se prezinte.
Steluţa s-a ridicat în picioare. „Mă numesc Steluţa Cunningham. Mama şi cu mine am fost botezate acum două săptămâni.” A făcut o pauză şi un zâmbet i-a apărut pe faţă în timp ce s-a uitat la noua ei prietenă. „Şi ea este prietena mea, Sarah.”