2012
Ne vorbesc astăzi
Aprilie 2012


Ne vorbesc astăzi

Vârstnicul Christofferson şi vârstnicul Jensen îi învaţă pe membrii din Argentina

Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi vârstnicul Jay E. Jensen, din Preşedinţia celor Şaptezeci, s-au adresat tinerilor, tinerilor necăsătoriţi, conducătorilor preoţiei, misionarilor şi membrilor din Salta, Argentina.

Au fost prezenţi, de asemenea, vârstnicul Mervyn B. Arnold, preşedintele Zonei Sud a Americii de Sud, soţia sa, Devonna și vârstnicul Ruben Spitale, autoritate a zonei-Cei Şaptezeci, precum şi soţia vârstnicului Christoffersen, Kathy, şi soţia vârstnicului Jensen, Lona.

Aproximativ 1.300 de tineri şi părinţi au participat la activitatea la gura sobei la care au vorbit atât vârstnicul Christoffersen, cât şi vârstnicul Jensen. Alţi 10.000 de membri din 70 de centre de ţăruş din întreaga Argentină au urmărit această transmisiune.

Vârstnicul Jensen, care a slujit înainte în calitate de preşedinte al zonei Sud din America de Sud, a spus: „Dacă nu vă aduceţi aminte nimic din ce am spus, aş vrea să vă aduceţi aminte de o expresie rostită de un profet, preşedintele Thomas S. Monson, despre care îmi depun mărturia că este un profet adevărat al lui Dumnezeu. Aceasta este expresia: «Deciziile hotărăsc destinul»”.

Avem libertatea de a alege – capacitatea şi privilegiul de a lua decizii –, a spus vârstnicul Jensen, şi prin aceste decizii noi ne alegem destinul.

A istorisit povestea unui prieten care a ales într-o seară să bea şi să conducă şi a provocat un accident în care a omorât două persoane. El a pus-o în antiteză cu povestea deciziei sale şi a soţiei sale de a amâna căsătoria pentru ca el să poată sluji în misiune ca tânăr bărbat.

„Când [m-am întors] ne-am căsătorit în templu. Am făcut legăminte, pe care le-am înnoit în fiecare săptămână de-a lungul vieţii noastre. Noi am luat o decizie care ne-a hotărât destinul”, a spus el.

A urmat sora Christofferson, care şi-a împărtăşit mărturia despre binecuvântările datorate ţinerii legămintelor, iar vârstnicul Christofferson a încheiat adunarea.

„Singurele lucruri de care aveţi cu adevărat nevoie sunt iubirea şi credinţa”, a spus vârstnicul Christofferson. „Credinţa ne ajută în cadrul căsniciei, familiei, profesiei [şi] la locul de muncă.”

El a pus accent pe faptul că poruncile ne direcţionează viaţa şi ne ajută să obţinem ceea ce este cu adevărat important.

După aceea, i-a sfătuit şi pe tineri, şi pe părinţii lor să-şi ia angajamentul de a urma sfaturile care se regăsesc în broşura Pentru întărirea tineretului.

„Aceasta îi va întări mult pe copiii dumneavoastră, chiar şi când se vor simţi singuri – vor şti că părinţii lor au aceleaşi principii”, a spus el.

Vârstnicul Christofferson a încheiat exprimându-şi dragostea faţă de membrii din Argentina, unde a slujit în misiune cu aproape cinci decenii în urmă.

Cât timp au fost în Salta, vârstnicul Christofferson şi vârstnicul Jensen s-au întalnit şi cu misionarii din regiune şi tinerii adulţi necăsătoriţi, cărora le-au transmis dragostea autorităţilor Bisericii.

Vârstnicul Christofferson şi vârstnicul Jensen au vorbit, la începutul lunii noiembrie 2011, misionarilor din Misiunea Resistencia, Argentina.

Ilustraţie de James Dalrymple