2012
Harul minunat
Aprilie 2012


Noi vorbim despre Hristos

Harul minunat

Eu depind în fiecare zi de harul lui Isus Hristos.

„În adunările Bisericii nu vorbim des despre har”, a spus profesorul meu de la Universitatea Brigham Young, „dar noi, în calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă credem în har”.

Într-adevăr, nu mi-am putut aduce aminte de nicio lecţie despre har pe care să o fi avut la Tinerele Fete sau Şcoala de duminică, dar mi-am amintit de corul din liceu şi de faptul că am cântat „Har minunat”.

Har minunat! (ce dulce sună!)

Care-a salvat o persoană nefericită asemenea-mi!

Am fost pierdut, dar m-am găsit;

Am fost orb, dar acum pot vedea.1

„Harul este puterea lui Dumnezeu obţinută prin Ispăşirea lui Isus Hristos”, mi-a explicat profesorul meu. „Împart harul în patru puteri: învierea, mântuirea, vindecarea şi întărirea”. El a continuat prin a explica fiecare putere dar eu mă întorsesem la amintirile mele.

Acelaşi cor de liceu, menţionat anterior, a mers în California, SUA pentru a participa la un festival de muzică. Chiar înainte de plecare m-am îmbolnăvit şi mă durea gâtul, ceea ce a însemna că nu puteam cânta alături de cor la festival – sau că, dacă aş fi făcut aceasta, aş fi cântat prost şi m-ar fi durut. I-am cerut tatălui meu să-mi dea o binecuvântare a preoţiei şi m-am rugat toată ziua următoare pentru a mă însănătoşi.

Poate atunci nu am înţeles, în totalitate, în timp ce cântam la festival „Har minunat” având gâtul complet vindecat, că eu cântam exact despre acea putere care mă vindecase pe mine cu numai o zi înainte. Ispăşirea Salvatorului m-a binecuvântat în acea zi; harul Său a fost sursa vindecării mele.

„Şi El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi aceasta pentru ca să fie împlinit cuvântul, acela care spune că El va lua asupra Lui durerile şi bolile poporului Său” (Alma 7:11).

După liceu, precum mulţi dintre studenţii din anul întâi, eram copleşită de cursurile de la universitate şi de greutăţile care vin atunci când nu stai acasă şi mai ai şi cinci colege de cameră.

Atunci am învăţat să înţeleg puterea sporită şi întăritoare care rezultă datorită harului lui Hristos. Mi-am petrecut timpul lucrând şi studiind, dar m-am bazat pe rugăciuni zilnice în care I-am cerut Tatălui Ceresc să îmi dea abilitatea de a realiza lucrurile necesare. Pe măsură ce anul universitar a continuat, am descoperit cu bucurie că, prin puterea sporită şi întăritoare care rezultă din ispăşirea lui Hristos, lucrurile nu numai că mergeau bine, dar nici nu mi se mai păreau grele.

Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

Deşi încă mai am de trăit celelalte două aspecte ale harului Său – învierea şi plenitudinea mântuirii – eu continui să depind de ispăşirea lui Isus Hristos în fiecare zi. Harul, puterea lui Dumnezeu obţinută prin ispăşirea lui Isus Hristos, m-a vindecat şi m-a întărit. Pe măsură ce mă străduiesc să mă supun poruncilor lui Dumnezeu şi fac voia Sa, primesc ajutor divin care depăşeşte cu mult orice abilitate pe care o am.

„După ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvaţi” (2 Nefi 25:23).

Notă

  1. John Newton, „Amazing Grace”, Olney Hymns (1779), nr. 41.

Ilustraţie foto de Ash Ram