Lucrurile minunate pe care le-a revelat Dumnezeu

Preşedintele Gordon B. Hinckley

Având temelia solidă a chemării divine a profetului Joseph şi a revelaţiilor lui Dumnezeu care au venit prin el, noi înaintăm.

Stimaţii mei fraţi şi surori, aşa cum ne-a fost amintit, în decembrie vom sărbători cea de-a 200–a aniversare de la naşterea profetului Jospeh Smith. Între timp, multe evenimente vor avea loc, pentru celebrarea acestei ocazii semnificative.

Cărţi vor fi publicate, vor avea loc simpozioane la care vor participa diferiţi oameni de ştiinţă, ceremonii, un film nou şi o mulţime de alte lucruri.

Anticipând aceasta, eu am simţit, în calitate de cel de-al 15–lea preşedinte al Bisericii de la Joseph Smith încoace, că trebuie să îmi ofer mărturia despre chemarea sa divină.

Ţin în mână o cărticică preţioasă. A fost publicată cu 152 de ani în urmă, în anul 1853, la Liverpool, Anglia, de către Orson Pratt. Este povestea scrisă de Lucy Mack Smith despre viaţa fiului ei.

Sunt descrise în detaliu diferite apariţii ale îngerului Moroni către Jospeh, precum şi despre apariţia Cărţii lui Mormon.

Cartea relatează faptul că după ce a auzit despre întâlnirea lui Joseph cu îngerul, fratele lui, Alvin, a sugerat ca familia să se strângă laolaltă şi să-l asculte povestind în detaliu „minunatele lucruri pe care vi Le-a revelat Dumnezeu dumneavoastră.“ (Biographical Sketches of Jospeh Smith the Prophet and His Progenitors of Many Generations [1853], pag. 84).

Despre această afirmaţie vreau să discut în cuvântarea mea – minunatele lucruri pe care Le-a revelat Dumnezeu prin profetul Joseph. Permiteţi-mi să numesc câteva dintre multele doctrine şi practici care ne diferenţiază de toate celelalte biserici, toate aceste lucruri fiind primite prin revelaţia dată tânărului profet. Ele vă sunt cunoscute, dar merită să le repetăm şi să reflectăm asupra lor.

Prima dintre acestea, desigur, este apariţia lui Dumnezeu Însuşi şi a Iubitului Său Fiu, Domnul Isus Hristos înviat. Această primă măreaţă apariţie a divinităţii, este în opinia mea, cel mai măreţ eveniment de acest gen de la naşterea, viaţa şi învierea Domnului nostru, la meridianul timpului.

Nu avem date despre nici un alt eveniment care s-o egaleze.

Timp de secole, oamenii s-au adunat şi au avut discuţii cu privire la natura divinităţii. Constantin a adunat savanţi din diferite grupări la Nicea în anul 325. După două luni de dezbateri aprinse, ei au ajuns la un compromis referitor la o definiţie care a fost timp de secole discursul doctrinar printre creştini cu privire la dumnezeire.

Vă invit să citiţi acea definiţie şi să o comparaţi cu afirmaţia băiatului Joseph. El spune simplu că Dumnezeu a stat în faţa sa şi că i-a vorbit. Joseph a putut să-L vadă şi să-L audă. El avea întruchiparea unui om, o fiinţă din materie. Alături de El, era Domnul înviat, o fiinţă individuală, pe care El L-a prezentat ca fiind Fiul Său Iubit şi cu care Joseph a vorbit, de asemenea.

Cred că în scurta perioadă de timp a acelei viziuni remarcabile, Joseph a învăţat mai multe cu privire la divinitate decât toţi savanţii şi clericii din vechime.

În această revelaţie divină, a fost reafirmată fără nici o îndoială realitatea învierii propriu-zise a Domnului Isus Hristos.

Această cunoaştere despre divinitate, ascunsă lumii timp de secole, a fost primul şi cel mai măreţ lucru pe care Dumnezeu l-a revelat slujitorului Său ales.

Şi pe realitatea şi adevărul acestei viziuni se bazează validitatea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Voi vorbi acum despre un alt lucru important pe care L-a revelat Dumnezeu.

Lumea creştină acceptă Biblia ca fiind cuvântul lui Dumnezeu. Cei mai mulţi nici nu ştiu cum a ajuns la noi.

Tocmai am terminat de citit o carte recent publicată de către un savant renumit. Este evident din informaţiile pe care le oferă el că diferite cărţi din Biblie au fost puse laolaltă în ceea ce pare să fi fost o modalitate dezordonată. În unele cazuri, scrierile nu au fost prezentate decât după o lungă perioadă de la desfăşurarea evenimentelor pe care le descriu. Cineva ar putea întreba: „Este Biblia adevărată? Este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu?“.

Noi răspundem că este, în măsura în care este tradusă corect. Mâna Domnului a dirijat scrierea ei. Dar acum nu este singura. Mai este un martor al adevărurilor semnificative şi importante aflate în ea.

Scriptura declară că: „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau a trei martori“ (2 Corinteni 13:1).

Cartea lui Mormon a apărut prin harul şi puterea lui Dumnezeu. Vorbeşte ca un glas ce strigă din ţărână mărturisind despre Fiul lui Dumnezeu. Vorbeşte despre naşterea Sa, despre slujirea Sa, despre răstignirea şi învierea Sa, precum şi despre vizita Sa printre credincioşi în ţara Abundenţa de pe continentul american.

Este un lucru tangibil, ce poate fi ţinut în mâini, ce poate fi citit, încercat. Poartă între copertele ei o promisiune a originii ei divine. Milioane de oameni au pus la încercare acea promisiune şi au aflat că este o scriere adevărată şi sfântă.

A fost desemnată de cei care nu sunt de aceeaşi credinţă cu noi, ca fiind una dintre cele 20 de cărţi publicate vreodată în America care au avut cea mai mare influenţă asupra celor care au citit-o.

Precum Biblia este testamentul Lumii Vechi, Cartea lui Mormon este testamentul Lumii Noi. Ele merg în mână în mână declarând că Isus este Fiul Tatălui.

Numai în ultimii10 ani, au fost distribuite 51 de milioane de exemplare. Acum este disponibilă în 106 limbi.

Această carte sfântă, care a apărut ca o revelaţie a Celui Atotputernic, este într-adevăr un alt testament despre divinitatea Domnului nostru.

Ar fi de aşteptat ca întreaga lume creştină să aspire la ea şi să o primească cu bucurie, ca pe o mărturie răsunătoare. Reprezintă o altă contribuţie măreaţă şi esenţială care a venit ca o revelaţie dată profetului.

O alta, este preoţia restaurată. Preoţia este autoritatea de a acţiona în numele lui Dumnezeu. Această autoritate este cheia de boltă a oricărei religii. Am mai citit recent o altă carte. Descrie apostazia bisericii iniţiale. Dacă autoritatea acelei biserici s-a pierdut, cum putea să fie înlocuită?

Autoritatea preoţiei a venit din unicul loc de unde putea să vină, şi acel loc este în ceruri. A fost conferită prin mâinile celor care au deţinut-o atunci când Salvatorul era pe pământ.

Primul, a fost Ioan Botezătorul care a conferit Preoţia aaronică sau preoţia mai mică. Aceasta a fost urmată de apariţia lui Petru, Iacov şi Ioan, apostoli ai Domului Isus Hristos, care le-au conferit lui Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery preoţia lui Melhisedec, preoţie ce a fost primită de aceşti apostoli prin mâinile Domnului Însuşi când era în viaţă, şi El le-a spus:

„Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri“ (Matei 16:19).

Cât de frumoasă este dezvăluirea modelului restaurării care a condus la organizarea Bisericii în anul 1830, de la care se împlinesc 175 de ani în această săptămână. Chiar numele Bisericii a venit prin revelaţie. A cui Biserică era? Era a lui Joseph Smith? Era a lui Oliver Cowdery? Nu, a fost Biserica lui Isus Hristos restaurată pe pământ în aceste ultime zile.

O altă revelaţie măreaţă şi unică dată profetului a fost referitoare la planul despre viaţa eternă a familiei.

Familia este o creaţie a Celui Atotputernic. Reprezintă cea mai sacră dintre toate relaţiile. Este cea mai importantă dintre toate promisiunile. Este organizaţia fundamentală a societăţii.

Prin revelaţie de la Dumnezeu dată profetului Său a venit doctrina şi autoritatea prin care familiile sunt pecetluite împreună nu numai pentru această viaţă, ci pentru toată eternitatea.

Cred că dacă am avea capacitatea de a predica eficient această doctrină, ar captura atenţia a milioane de soţi şi soţii care se iubesc unul pe altul şi care îşi iubesc copiii, dar a căror căsătorie este valabilă numai „până când moartea vă va despărţi“.

Inocenţa copiilor mici este încă una dintre revelaţiile pe care Dumnezeu a dat-o prin intermediul profetului Joseph. Practica des întâlnită este botezarea copiilor mici pentru a îndepărta efectele a ceea ce este descris ca fiind păcatul lui Adam şi al Evei. În doctrina restaurării, botezul este iertarea păcatelor personale ale fiecăruia. Devine un legământ între Dumnezeu şi om. Se efectuează la vârsta responsabilităţii, atunci când oamenii sunt destul de maturi pentru a face diferenţa dintre bine şi rău. Se face prin scufundare ca simbol al morţii şi îngropării lui Isus Hristos şi prin ieşirea din apă ca semn al învierii Sale.

Voi continua menţionând un alt adevăr revelat.

Ni s-a spus că Dumnezeu nu este părtinitor şi totuşi, în nici o altă biserică din câte ştiu eu, nu se are grijă de cei aflaţi dincolo de vălul morţii, ca ei să primească fiecare binecuvântare care le este oferită celor în viaţă. Măreaţa doctrină a salvării celor morţi este unică şi aparţine acestei Biserici.

Oamenii se laudă că sunt „salvaţi“ şi în acelaşi timp admit că strămoşii lor nu au fost şi nu pot fi salvaţi.

Ispăşirea lui Isus făcută pentru toţi reprezintă un sacrificiu mare făcut pentru alţii. El a stabilit modelul prin care El a devenit Cel care a fost în locul întregii omeniri. Acest model prin care un om poate acţiona în numele altuia este urmat în rânduielile din casa Domnului. Aici noi slujim în numele celor care au murit fără să aibă cunoştinţă despre Evanghelie. Lor le revine alegerea de a accepta sau de a respinge rânduiala care se efectuează. Ei sunt egali cu cei care sunt pe pământ. Celor morţi li se dă aceeaşi ocazie ca şi celor vii. Mă repet, câtă grijă glorioasă şi măreaţă a manifestat Atotputernicul prin revelaţia dată profetului Său.

Natura eternă a omului a fost revelată. Noi suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl spiritelor noastre. Noi am trăit înainte de a veni aici. Am avut o personalitate. Noi ne-am născut în această viaţă ca parte a unui plan divin. Suntem aici pentru a pune la încercare demnitatea noastră, acţionând prin libertatea de alegere pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Atunci când murim, vom continua să trăim. Viaţa noastră veşnică este cuprinsă în trei etape: prima este existenţa noastră premuritoare; a doua este existenţa noastră muritoare; iar a treia este existenţa noastră de după moarte. La moarte, murim în această lume şi păşim prin văl în gloria în care suntem demni să intrăm. Aceasta, din nou, este o doctrină unică, aparte şi preţioasă a acestei Biserici care a apărut prin revelaţie.

Ofer acest scurt rezumat al acestei revărsări nemaipomenite de cunoaştere şi autoritate de la Dumnezeu asupra capului profetului Său. Dacă ar fi fost mai mult timp, v-aş fi vorbit şi despre altele. Mai este încă una pe care trebuie să o menţionez. Acesta este principiul revelaţiei moderne. Articolul de Credinţă pe care l-a scris profetul spune:

„Noi credem în tot ceea ce a revelat Dumnezeu, tot ceea ce revelează El în zilele noastre şi credem că El va revela încă multe lucruri măreţe şi importante referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu“ (Articolele de credinţă 1:9).

O biserică în creştere, o biserică ce se răspândeşte pe suprafaţa pământului în aceste timpuri dificile are nevoie constantă de revelaţie de la tronul ceresc pentru a îi oferi îndrumare şi pentru a înainta.

Prin rugăciune şi o căutare a dorinţelor Domnului, noi depunem mărturie că acea îndrumare este primită, că revelaţia este primită şi că Domnul binecuvântează Biserica Sa pe calea destinului Său.

Pe temelia solidă a chemării divine a profetului Joseph şi a revelaţiei de la Dumnezeu care a venit prin el, noi înaintăm. S-au realizat multe pentru a ne afla astăzi aici. Dar mai sunt multe de făcut în procesul ducerii acestei Evanghelii restaurate „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod“ (Apocalipsa 14:6).

Mă bucur de ocazia de a fi alături de dumneavoastră atunci când mergem mai departe cu credinţă. Povara este uneori grea, precum prea bine ştiţi şi dumneavoastră. Dar să nu ne plângem. Să mergem în credinţă, fiecare făcându-ne partea noastră.

În acest an al celebrării, prin realizările noastre proprii, haideţi să onorăm profetul prin care Dumnezeu a revelat atât de mult.

Soarele a răsărit în viaţa lui Joseph într-o zi rece în Vermont, în anul 1805. A apus în Illinois într-o după-amiază înăbuşitoare în 1844. În timpul vieţii lui scurte de 38 de ani şi jumătate, au venit prin el incomparabile manifestări ale cunoaşterii, ale darurilor şi ale doctrinei. Privind obiectiv, nimic nu se compară cu aceasta. În mod subiectiv, acesta este esenţa mărturiei personale a milioanelor de sfinţi din zilele din urmă de pe tot pământul. Dumneavoastră şi cu mine suntem onoraţi să facem parte dintre aceştia.

Fiind băiat îmi plăcea să ascult un bărbat care, cu o puternică voce de bas, cânta cuvintele lui John Taylor.

Văzătorul, văzătorul, Joseph văzătorul…

Îmi place a rămâne cu amintirea-i dragă;

Cel de Dumnezeu ales şi prieten cu omul,

A readus preoţia iară.

La trecut şi la viitor a putut privi neclintit…

Şi lumea cerească a deschis spre-a privi.

(„The Seer, Joseph, the Seer“, Hymns [1948], nr. 296).

El a fost cu adevărat un văzător. El a fost un revelator. El a fost un profet al Dumnezeului cel Viu care a vorbit generaţiei sale şi tuturor generaţiilor următoare.

La acestea îmi adaug solemna mărturie despre divinitatea chemării sale, despre virtutea vieţii sale şi despre pecetluirea mărturiei sale prin moartea sa, în numele sfânt al Mântuitorului nostru, Însuşi Domnul Isus Hristos, amin.