2005
El vă cunoaşte pe nume
Mai 2005


El vă cunoaşte pe nume

Poate că nu L-aţi auzit pe Domnul chemându-vă pe nume, dar El vă cunoaşte pe fiecare în parte şi vă ştie numele.

Era „în dimineaţa unei zile frumoase senine, la începutul primăverii anului o mie opt sute douăzeci“, când Joseph Smith, în vârstă de 14 ani, a intrat în dumbravă, a îngenuncheat în rugăciune şi a „văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra [lui], în aer“. El a spus: „Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus arătând către celălalt: Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!“.1 Vă puteţi imagina cum trebuie să se fi simţit Joseph, care avea 14 ani, când I-a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi pe Fiul Său, Isus Hristos şi când L-a auzit pe Tatăl Ceresc spunându-i pe nume?

Când am vizitat dumbrava sfântă, am încercat să-mi imaginez cum ar fi fost să mă aflu în locul lui Joseph Smith. În timp ce stăteam acolo, Spiritul a şoptit inimii mele care bătea cu putere că stăteam pe pământ sfânt şi că tot ceea ce spusese profetul Joseph Smith era adevărat. Apoi, cu o putere nebănuită, am primit înţelegerea că noi suntem beneficiarii credinţei, curajului şi dorinţei sale neclintite de a se supune lui Dumnezeu. El a primit răspuns la rugăciunea sa umilă. El I-a văzut pe Tatăl şi pe Fiul Său Iubit. Acolo, în dumbrava sfântă, am ştiut că Tatăl Ceresc nu numai că a cunoscut numele lui Joseph Smith, dar El ne cunoaşte pe fiecare pe nume. Şi aşa cum Joseph Smith a avut un rol important de jucat în această mare şi minunată lucrare, şi noi avem un rol important de îndeplinit în aceste zile din urmă.

Ştiaţi că Tatăl Ceresc vă cunoaşte personal – pe nume? Scripturile ne învaţă că acest lucru este adevărat. Enos a consemnat că, atunci când s-a dus în pădure să se roage: „Iată a venit un glas către mine, zicând: Enos, păcatele tale îţi sunt iertate, iar tu vei fi binecuvântat“.2 Moise nu numai că s-a rugat, dar a şi vorbit cu Dumnezeu faţă în faţă şi Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Eu am o lucrare pentru tine, Moise, fiul Meu“.3 Domnul a cunoscut numele lui Iacov şi l-a schimbat în Israel pentru a reflecta mai exact misiunea sa pe pământ.4 La fel, El a schimbat numele lui Pavel, Avraam şi al Sarei. În Doctrină şi legăminte, secţiunea 25, Emmei Smith i se dă o binecuvântare pentru alinare şi îndrumare în viaţă. Domnul începe această binecuvântare spunând: „Ascultă glasul Domnului, Dumnezeului tău, în timp ce îţi vorbesc ţie, Emma Smith, fiica mea“.5

Poate că nu L-aţi auzit pe Domnul chemându-vă pe nume, dar El vă cunoaşte pe fiecare în parte şi vă ştie numele. Elder Neal A. Maxwell a spus: „Eu vă mărturisesc… că Dumnezeu vă cunoaşte pe fiecare în parte de mult, mult timp (vezi D&L 93:23). El vă iubeşte de mult, mult timp. El ştie nu numai numele tuturor stelelor (vezi Psalmii 147:4; Isaia 40:26). El ştie numele dumneavoastră, tot zbuciumul din inima dumneavoastră şi bucuriile dumneavoastră!“.6

Cum puteţi să ştiţi că numele şi nevoile voastre sunt cunoscute de Tatăl nostru Ceresc? Elder Robert D. Hales a spus: „Întoarceţi-vă spre scripturi. Îngenuncheaţi în rugăciune. Cereţi cu credinţă. Daţi ascultare Duhului Sfânt… Trăiţi în conformitate cu principiile Evangheliei, cu răbdare şi stăruinţă“.7

Acesta este lucrul pe care l-a făcut Joseph. Mărturia sa ne ajută pe noi toţi să ştim că Tatăl nostru Ceresc ne cunoaşte şi ne iubeşte. Noi suntem, cu adevărat, „fiice ale Tatălui Ceresc care ne iubeşte“.8 Elder Jeffrey R. Holland ne-a spus: „Nici unul dintre noi nu este mai puţin preţuit şi lăudat de Dumnezeu decât altul… El ne iubeşte, pe fiecare dintre noi – cu incertitudinile, cu neliniştile, cu egoismul nostru şi toate celelalte… El îl ovaţionează pe fiecare alergător, subliniind că este vorba de o cursă împotriva păcatului, nu de una în care unul este împotriva altuia“.9

După ce Joseph Smith a primit această cunoaştere, viaţa sa nu a devenit mai uşoară. De fapt, s-a confruntat cu presiuni mari din partea celor de o vârstă cu el şi a celor adulţi. Istoria despre Joseph Smith reprezintă un model important pentru fiecare dintre noi. Noi putem pune în practică învăţăturile sale atunci când nu ştim ce să facem, când ne confruntăm cu presiuni din partea celor de-o seamă cu noi, când ne simţim înconjurate de ispite sau ne simţim nedemne sau singure. Ne putem ruga! Putem face apel la Dumnezeu în numele Fiului Său sfânt, Isus Hristos, şi putem căuta alinare, ghidare şi îndrumare. Aţi avut vreodată vreo problemă şi nu aţi ştiut ce să faceţi? Joseph a spus: „Mintea mea a fost cuprinsă de reflecţii serioase şi de mari nelinişti… Îmi spuneam deseori: Ce este de făcut?“.10

Cum a primit el alinare şi ghidare? El a studiat scripturile, a meditat asupra promisiunilor acestora şi, apoi, spune el: „M-am hotărât… să ,cer de la Dumnezeu‘“.11 Răspunsul pe care l-a primit în acea primăvară frumoasă i-a schimbat viaţa şi perspectiva. El a ştiut. El a dobândit mărturie despre Dumnezeu şi Isus Hristos şi această mărturie i-a permis să trăiască potrivit Evangheliei cu răbdare şi stăruinţă. Presiunile şi persecuţiile semenilor nu l-au descurajat pentru că, potrivit cuvintelor lui: „Avusesem o viziune, ştiam aceasta şi ştiam că Dumnezeu ştie aceasta şi n-am putut să o neg, nici să îndrăznesc să fac acest lucru“12 El putea să reziste neclintit datorită acestei mărturii. Şi aşa puteţi face şi voi.

Dacă simţiţi vreodată apăsarea presiunilor făcute de cei de aceeaşi seamă, rugaţi-vă, cereţi cu credinţă şi ascultaţi-l pe Duhul Sfânt. Apoi, trăiţi potrivit Evangheliei. Joseph a înţeles foarte bine că avea imperfecţiuni şi slăbiciuni. Din nou – el s-a rugat. Ca răspuns la această rugăciune, el a fost vizitat de îngerul Moroni. Joseph consemnează: „El m-a chemat pe nume“ şi a spus „că Dumnezeu avea o lucrare pe care să o fac eu“.13

Pe măsură ce ne rugăm, Domnul ne va îndruma şi ne va pregăti să îndeplinim partea noastră. Într-o vară, în timp ce eram într-un turneu în Europa cu grupul International Folk Dancers de la Universitatea Brigham Young, am învăţat o lecţie importantă. Eram bolnavă şi descurajată. Voiam să renunţ şi să merg acasă. Ne aflam în Scoţia pentru a da un spectacol pentru membri, simpatizanţi şi misionari. Ne-am dus la casa misiunii pentru a ne ruga. În timp ce intram, am zărit o piatră în grădina din faţă. În piatră erau gravate cuvintele: „Orice parte ai avea, îndeplineşte bine partea ta“. Acest mesaj mi-a pătruns ca un curent electric în inimă. Am simţit că acea piatră îmi vorbea mie. M-a schimbat. În acel moment am înţeles că aveam un rol de jucat nu numai în acel turneu de dansuri, ci şi în toată viaţa mea şi că era important să-mi „îndeplinesc“ partea.14

Ce aşteaptă Domnul de la noi să facem? El se aşteaptă ca noi să ne îndeplinim bine partea în scenele finale de dinaintea venirii Lui. El se aşteaptă să ne dovedim demni să ne întoarcem şi să trăim alături de El. El se aşteaptă ca noi să devenim asemănători Lui. Urmaţi modelul lui Joseph. Îmi plac cuvintele imnului pe care tocmai l-a interpretat corul: „Ne-nfricat nu se opreşte,/El în Tatăl se-ncredea“.15 Neînfricat înseamnă neşovăielnic în scopul avut, hotărât, curajos. Joseph se descrie pe sine însuşi ca pe un „perturbator“ al împărăţiei adversarului. El a spus: „Se pare că adversarul era conştient… că eram destinat… a fi un perturbator şi o persoană care va crea necazuri împărăţiei lui“.16 Am scris pe marginea scripturilor mele: „A fi un perturbator“! Încredeţi-vă în grija pe care v-o poartă Tatăl vostru Ceresc.

Fiecare dintre noi va juca un rol important dacă vom urma modelul stabilit de Joseph Smith. Domnul l-a întărit pe Joseph Smith pentru a îndeplini misiunea sa divină. El vă va întări şi pe voi pentru a o îndeplini pe a voastră. El ar putea chiar să vă trimită îngerii Lui sfinţi pentru a vă învăţa. Provocarea care apare este aceasta: Vă veţi afla voi în locuri în care îngerii să poată intra? Veţi fi destul de liniştite pentru a auzi? Veţi fi neînfricate şi încrezătoare?

Noi trăim într-o perioadă în care deplinătatea Evangheliei a fost restaurată pe pământ prin profetul Domnului, Joseph Smith. Trăim într-o perioadă în care avem Cartea lui Mormon care să ne ghideze. Noi trăim într-o perioadă în care avem un profet în viaţă, puterea preoţiei pe pământ şi puterea pecetluirii care uneşte familii în templele sfinte. Acestea sunt, cu adevărat, zile „de neuitat“!17

Eu mă rog ca fiecare dintre noi să fie neclintită în credinţa noastră, să putem urma modelul pe care Joseph Smith l-a creat pentru ca noi să dobândim o mărturie. Mă rog, de asemenea, ca fiecare dintre voi să reprezinte cu demnitate numele Lui. El a promis: „Căci după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea… aşa va dăinui şi… numele vostru“.18

Mărturia mea despre Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos mi-a slujit ca ghid şi ancoră în viaţă. Sunt recunoscătoare să stau astăzi în faţa voastră şi să afirm cu toată energia inimii mele „Îţi mulţumim, Doamne, pentru profet“.19 Sunt atât de recunoscătoare pentru integritatea tânărului de 14 ani, care s-a rugat pentru a primi răspuns la întrebarea sa şi, apoi, a fost devotat cunoaşterii pe care a primit-o.

Fiecare dintre voi are de jucat o parte în această mare şi minunată lucrare. El vă va ajuta. El vă va conduce ţinându-vă de mână.20 El vă ştie pe nume. Depun mărturie despre aceste lucruri, în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vezi Joseph Smith – Istorie 1:14, 17; subliniere adăugată.

  2. Enos 1:5; subliniere adăugată.

  3. Moise 1:6; subliniere adăugată.

  4. Vezi Bible Dictionary, „Israel“, pag. 708.

  5. Vezi D&L 25:1; subliniere adăugată.

  6. „Să vă aduceţi aminte cât de bun a fost Domnul“, Liahona, mai 2004, pag. 46.

  7. „Să primim o mărturie despre Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos“, Liahona, nov. 2003, pag. 31.

  8. Vezi crezul Tinerelor Fete.

  9. „Celălalt fiu risipitor“, Liahona, iulie 2002, pag. 72.

  10. Vezi Joseph Smith – Istorie 1:8, 10.

  11. Vezi Joseph Smith – Istorie 1:13.

  12. Vezi Joseph Smith – Istorie 1:25.

  13. Vezi Joseph Smith – Istorie 1:33; subliniere adăugată.

  14. Preşedintele David O. McKay a fost motivat de aceeaşi piatră când a fost în misiune în Scoţia. Această piatră a fost ulterior cumpărată şi plasată în curtea din faţă a casei misiunii din Scoţia, pentru a fi sursă de inspiraţie pentru misionari. Acum, se află în Muzeul de Istorie a Bisericii şi Artă din oraşul Salt Lake, Utah.

  15. „Prima rugăciune a lui Joseph Smith“, Imnuri şi cântece pentru copii, pag. 14.

  16. Joseph Smith – Istorie 1:20.

  17. Joseph Smith – Istorie 1:71, notă.

  18. Isaia 66:22.

  19. Imnuri şi cântece pentru copii, pag. 36.

  20. Vezi D&L 112:10; Avraam 1:18.