Jurnalele tatei
Această întâmplare a avut loc în Tahiti.
Allan stătea pe o bancă lângă casa lui. Soarele apunea. Palmierii acopereau cerul roz și portocaliu.
A dat pagina din cartea pe care o citea. Nu avea imagini. Dar pe Allan nu-l deranja. Îi plăcea mult să citească această carte!
Ochii lui parcurgeau scrisul îngrijit al tatei. Își aducea aminte acea parte! Îl amuza mereu.
Tocmai atunci, tata a ieșit afară. „Ce este așa amuzant?”
„Citesc una dintre cărțile tale.” Allan a zâmbit. „Îmi place partea cu nuca de cocos.”
„O, te referi la jurnalele mele.” Tata s-a așezat lângă Allan. „Spun povestea vieții mele. Dar nu sunt doar despre mine. Și tu ești în ele. Și la fel și mama și frații și sora ta.”
„Ca Nefi!”, a spus Allan. „El a scris povești despre viața sa și a scris și despre familia sa.”
„Așa este!”, a spus tata.
„Cel mai mult îmi plac părțile despre tine”, a spus Allan. „Precum cele de când erai misionar aici, în Tahiti.”
„Mie îmi plac cel mai mult poveștile despre tine”, a spus tata. „Știi că ți-am pus numele după al doilea prenume al vârstnicului Bednar?”
„Nu mi-ai spus niciodată aceasta! D-abia aștept să citesc acea parte.”
Tata a zâmbit. „Sunt multe povești în jurnalele mele. Scriu în jurnal de la opt ani.”
„De la opt ani?”, a întrebat Allan. „Aceasta înseamnă foarte, foarte mult timp.”
Tata a râs. „Nu sunt chiar atât de bătrân.”
Allan s-a gândit puțin. „O să împlinesc opt ani curând”, a spus el. „Pot să primesc un jurnal de ziua mea?”
„Desigur!”, a spus tata.
„Apoi, pot să-mi scriu poveștile pentru ca, într-o zi, copiii mei să le poată citi.”
„Aceasta pare o tradiție de familie grozavă!”, a spus tata.
Ilustrații de Alessia Girasole