Să gustăm lumina

Vârstnicul Lynn G. Robbins

din Preşedinţia celor Şaptezeci

Imagine

Seară cu vârstnicul LynnG. Robbins Adunare de devoţiune pentru tineri adulţi din întreaga lume • 3 mai 2015 • Tabernacolul Salt Lake

Dragi fraţi şi surori, bine aţi venit la această Adunare de devoţiune pentru tineri adulţi din întreaga lume şi le spun un bun venit special acelora dintre voi care vor absolvi anul acesta seminarul – o realizare demnă de laudă şi dovadă a credinţei voastre şi a dragostei pe care o aveţi pentru Domnul. Vă invit să urmaţi exemplul multora dintre cei prezenţi aici în această seară şi să continuaţi procesul de învăţare spirituală într-un institut de religie local sau într-o universitate a Bisericii. Vă promit că veţi continua să primiţi îndrumare importantă pentru toate celelalte decizii vitale din viaţa voastră, precum şi că veţi întâlni oameni care vor avea o influenţă semnificativă în viaţa voastră.

În această seară mă veţi auzi depunând mărturie despre Domnul Isus Hristos şi despre Evanghelia Sa. Mă veţi auzi folosind cuvintele „Eu ştiu”. Vreau să vă descriu modul în care am ajuns să ştiu că El este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Salvatorul lumii şi că Evanghelia Sa este adevărată.

De asemenea, vreau să vă ajut să descoperiţi că mărturia voastră despre Domnul Isus Hristos şi Evanghelia Sa este mult mai puternică decât poate vă gândiţi că este.

Unde se situează mărturia mea pe Spectrograma credinţei?

Aş vrea să încep rugându-vă să efectuaţi o autoevaluare mintală. Priviţi linia din acest grafic şi acordaţi mărturiei voastre o valoare pe această spectogramă a credinţei:

La bază se situează ateistul. Îi vom acorda ateistului punctajul zero. În partea superioară a scării este punctajul 10 care reprezintă faptul de a avea o cunoaştere perfectă despre Isus Hristos şi Evanghelia Sa. Unde v-aţi plasa singuri pe această spectrogramă? Bănuiesc că mulţi dintre voi, vă veţi acorda un punctaj mai mic decât meritaţi.

Ţineţi minte punctajul pe care vi l-aţi acordat, pentru a vedea dacă se măreşte pe parcursul acestei prezentări, în timp ce discutăm despre diferite moduri în care credinţa crescândă poate întări o mărturie şi felul în care fiecare dintre aceste moduri ne ajută să avansăm la un scor superior pe spectrograma credinţei şi să avem pace şi fericire mai mari.

Alma invită fiecare persoană să facă primul pas înainte pe spectrograma credinţei „[punând] la încercare cuvintele mele şi [dovedind] un pic de credinţă, da, chiar dacă nu faceţi nimic mai mult decât să doriţi să credeţi” (Alma 32:27; subliniere adăugată).

Dorinţă

Informaţia următoare ilustrează înţelepciunea faptului de a face acest prim pas: de a avea dorinţă.

În anul 1623 s-a născut geniul francez Blaise Pascal, matematician şi inventator. Printre alte descoperiri ale sale s-a numărat teoria matematică a probabilităţilor, care a asigurat baza ştiinţifică pentru teoria despre modul în care să faci cel mai bine alegeri raţionale – o metodă logică pentru a lua cele mai bune decizii. Cu teoria deciziilor, Pascal a constatat în mod inteligent că în jocul vieţii, oamenii nu pot evita cel mai mare pariu al acesteia: dacă Dumnezeu există sau nu. A devenit cunoscut ca pariul lui Pascal cu viaţa unei persoane – sau, mai precis, cu viaţa ei eternă – de a fi câştigată sau pierdută, după cum este înfăţişat în acest exemplu:

În titlurile coloanelor sunt două opţiuni: fie Dumnezeu există, fie că El nu există. Pe rânduri sunt, de asemenea, două opţiuni: Pot să aleg fie să cred, fie să nu cred.

Combinaţiile posibile care rezultă sunt următoarele:

Dacă Dumnezeu există şi eu cred şi acţionez în consecinţă, pot moşteni viaţa veşnică.
Dacă eu cred şi Dumnezeu nu există, nu pierd nimic.
Dacă eu nu cred, nici nu-L respect sau nu mă supun lui Dumnezeu şi El există, nu moştenesc viaţa veşnică.
Dacă eu nu cred şi Dumnezeu nu există, nu câştig nimic.
Pariul lui Pascal argumentează că decizia optimă este să crezi în existenţa lui Dumnezeu şi că numai un nesăbuit ar paria împotriva existenţei lui Dumnezeu, pentru că are totul de pierdut şi nimic de câştigat.

Fiul risipitor ar pretinde că ceea ce pierde este ocazia de a-i asculta pe cei care spun: „Mâncaţi, beţi şi vă veseliţi” (2 Nefi 28:7) – un premiu de consolare derizoriu atunci când iei în considerare ceea ce rişti. El poate „avea bucurie în lucrările [lui] numai pentru un timp, [dar] încetul cu încetul sfârşitul va veni” (3 Nefi 27:11). Visurile lui de petrecere şi desfrâu devin un coşmar trăit când, inevitabil, el trăieşte consecinţele spirituale negative ale acţiunilor sale, când descoperă el însuşi că „ticăloşia niciodată nu a fost fericire” (Alma 41:10) şi, mai târziu, în ziua judecăţii, când „va mărturisi înaintea lui Dumnezeu că judecăţile Lui sunt drepte” (Mosia 16:1). La timpul potrivit, el află că a fost înşelat de maestrul iluziilor, cu produsele lui îmbrăcate în zahăr şi care sunt, de fapt, nenorocire prezentată drept plăcere. De aceea, „să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi” (Proverbele 23:17).

Slavă Domnului, a existat o a doua şansă pentru fiul risipitor, care reprezintă una dintre marile lecţii pe care Salvatorul Se aşteaptă ca noi să le învăţăm din această pildă (vezi Luca 15:11–32).

Plantaţi sămânţa – începeţi să învăţaţi

Alma descrie pasul următor:

„Lăsaţi această dorinţă să lucreze în voi, chiar până când credeţi într-un fel în care puteţi face loc pentru o parte din cuvintele mele.

Acum, noi vom asemăna cuvântul cu o sămânţă. Acum, dacă voi faceţi loc, [lăsaţi sămânţa] să fie plantată în inima voastră” (Alma 32:27–28; subliniere adăugată).

A planta sămânţa înseamnă că aţi acţionat acum conform dorinţei, având o curiozitate inspirată despre experiment. Aţi început acum procesul de învăţare.

Potrivit celor relatate în scripturi, acest proces de învăţare trebuie să continue prin două metode: „Şi, cum nu au toţi credinţă, căutaţi cu sârguinţă şi învăţaţi-vă unul pe altul cuvinte de înţelepciune, da, căutaţi cuvinte de înţelepciune în cele mai bune cărţi, căutaţi să învăţaţi chiar prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă” (D&L 88:118; subliniere adăugată).

Scripturile ne învaţă, de asemenea, despre două canale prin care Spiritul ne învaţă:

„Da, iată, Eu îţi voi spune ţie, în inima şi în mintea ta, prin Duhul Sfânt, care va veni asupra ta şi care va trăi în inima ta.

Acum iată, acesta este spiritul revelaţiei” (D&L 8:2–3; subliniere adăugată).

Alinierea metodelor de învăţare şi a canalelor de învăţare

Înainte de a ne întoarce la spectrograma credinţei, vreau să ilustrez relaţia dintre cele două metode de învăţare şi cele două canale de învăţare. Folosirea ambelor canale ar trebui să vă ofere cunoştinţe folositoare despre modul în care continuăm să progresăm pe spectrograma credinţei.

Când Joseph Smith a învăţat despre rugăciune prin studiul său, el a citit în Biblie: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5).

Joseph a învăţat despre rugăciune prin credinţă, atunci când a acţionat conform convingerii sale şi a mers în Dumbrava Sacră şi s-a rugat.

În partea de sus a imaginii se află cele două canale de învăţare – mintea (intelectul) şi inima (sentimentele).

Unirea învăţării prin studiu cu mintea

Atunci când căutăm să învăţăm prin studiu, Domnul vorbeşte minţii noastre în forma gândurilor inspirate. Printre alte cuvinte posibile cu privire la relaţia dintre „studiu” şi „minte”, am putea adăuga următoarele: gânduri, interes, curiozitate, examinare, studiu, căutare, intenţii, întrebări şi meditaţie.

Întrebările inspirate determină o persoană să mediteze şi meditaţia sub influenţa Spiritului vă duce la nivelul următor de învăţare, în care logica şi sentimentele sunt legate.

Unirea învăţării prin studiu cu inima

Meditaţia voastră hrăneşte sămânţa şi ea începe să încolţească, şi voi începeţi să aveţi sentimente inspirate de Spirit. Inima sau sentimentele inspirate transformă un gând într-o convingere.

Alma afirmă următoarele: „Dacă aceasta este o sămânţă adevărată sau o sămânţă bună, dacă voi nu o aruncaţi afară prin necredinţa voastră şi dacă nu vă împotriviţi Spiritului Domnului, iată ea va începe să crească înăuntrul piepturilor voastre; şi atunci când voi simţiţi aceste mişcări de creştere, voi veţi începe să ziceţi în sinea voastră – Aceasta trebuie să fie o sămânţă bună sau cuvântul este bun, căci el începe să-mi lărgească sufletul; da, începe să-mi lumineze înţelegerea, da, începe să fie delicios pentru mine” (Alma 32:28; subliniere adăugată).

În timp ce, în mod obişnuit, asociem cuvântul a înţelege cu mintea, multe scripturi leagă înţelegerea cu inima, cum ar fi: „Iar inimile lor erau deschise şi ei au înţeles în inimile lor cuvintele pe care El le-a spus atunci când S-a rugat” (3 Nefi 19:33). Când a vorbit despre Iacov 1:5, tânărul Joseph a spus: „Niciodată nu a pătruns un pasaj din scriptură în inima omului cu mai multă putere decât a pătruns acesta, atunci, în inima mea” (Joseph Smith – Istorie 1:12).

Cu acel fel de sentimente, Alma spune: “Acum iată, nu ar mări aceasta credinţa voastră? Eu vă zic vouă: Da; cu toate acestea, ea nu a crescut până la o cunoaştere perfectă” (Alma 32:29; subliniere adăugată).

Nu este încă o cunoaştere perfectă. Totuşi, când suntem influenţaţi emoţional, suntem inspiraţi să facem încă un pas pe spectrograma credinţei. Joseph a fost inspirat să acţioneze şi să accepte invitaţia din scripturi de a se ruga. El nu va „primi nicio mărturie decât după încercarea credinţei [sale]” (Eter 12:6).

Unirea învăţării prin credinţă cu mintea

Învăţarea prin credinţă cere să acţionezi corespunzător sentimentelor şi convingerilor¹. Salvatorul ne-a făcut această invitaţie atunci când a spus: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17; subliniere adăugată). În acest verset, Salvatorul ne învaţă că a face este actul de credinţă care transformă convingerea în cunoaştere. Pe cei care nu cred El îi îndeamnă: „Dacă nu mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Ioan 10:38; subliniere adăugată).

Vorbind despre cunoaştere, Alma spune:

„Şi acum, iată, pentru că voi aţi încercat experienţa şi aţi plantat sămânţa; iar aceasta se umflă şi încolţeşte şi începe să crească, voi trebuie să ştiţi că sămânţa este bună.

Şi acum, iată, este cunoaşterea voastră perfectă? Da, cunoaşterea voastră este perfectă în acel lucru, iar credinţa voastră este adormită; şi aceasta este pentru că voi ştiţi ... că înţelegerea voastră a început să fie luminată, iar mintea voastră a început să se dezvolte” (Alma 32:33–34; subliniere adăugată).

Acţiunea în conformitate cu credinţa voastră v-a adus cunoaştere.

Printre alte cuvinte pe care le putem asocia cu învăţarea prin credinţă şi minte, putem adăuga următoarele: cunoaştere perfectă (în acel lucru), rugăciune, pocăinţă, schimbare a comportamentului, supunere, experienţe şi a gusta.

Alma foloseşte verbul a gusta într-un mod foarte neobişnuit când se referă la a gusta lumină. Ascultaţi:

„O, atunci, nu este aceasta un lucru real? Eu vă zic vouă: Da, pentru că aceasta este lumină; şi orice lucru care este lumină este bun, pentru că se vede; de aceea, voi trebuie să ştiţi că este bun; şi acum, iată, după ce aţi gustat această lumină, este cunoaşterea voastră perfectă?

Iată, vă zic vouă: Nu; şi nici nu trebuie să daţi deoparte credinţa voastră, căci voi v-aţi dovedit credinţa voastră numai ca să plantaţi sămânţa, pentru ca voi să încercaţi experienţa, pentru ca să cunoaşteţi dacă sămânţa era bună” (Alma 32:35–36; subliniere adăugată).

Faptul că aţi gustat lumina şi aţi savurat-o v-a dat o cunoaştere perfectă în acel lucru, sau posibilitatea de a şti că răsadul este bun. Lumina vă invită să veniţi la Isus Hristos, „iar puterea lui Dumnezeu [face] miracole în [voi]… şi [vă converteşte] pentru Domnul” (Alma 23:6).

Unirea învăţării prin credinţă cu inima

Alma continuă: „Şi iată, în timp ce pomul va începe să crească, voi veţi zice: Să-l îngrijim cu mare atenţie … cu mare sârguinţă şi răbdare, aşteptând fructul lui …

Iată, încetul cu încetul voi veţi culege [sau gusta] fructul lui, care este cel mai preţios” (Alma 32:37, 41–42; subliniere adăugată).

A gusta din fruct ne ajută să înţelegem relaţia dintre credinţă şi sentimentele noastre inspirate. Aici noi descoperim prin experienţă personală că fructul este, într-adevăr, dulce şi preţios. A-L urma pe Isus Hristos şi a face voia Sa, ne permite să gustăm, în numeroase moduri, din ispăşirea Sa şi din Evanghelie. Mai devreme, în timpul procesului, inimile noastre au fost adânc mişcate. Acum, are loc „o mare schimbare în [inimă]”, după cum a descris-o Alma (Alma 5:12), şi Spiritul transformă experienţa şi cunoaşterea noastră în convertire.

Când suntem „convertiţi pentru Domnul” (Alma 23:8), noi Îl urmăm pe Salvator fiind botezaţi şi primind darul Duhului Sfânt. Când „gustăm fructele” Evangheliei, avem parte debinecuvântări şi de astfel de bucurie şi fericire, încât vrem să le împărţim cu alţii, chiar aşa cum a făcut Lehi: „Şi cum gustam din fructul acela, el îmi umplea sufletul de o bucurie foarte mare; prin urmare, am început să doresc ca şi familia mea să ia din el; căci am ştiut că el era vrednic de dorit mai presus decât orice alt fruct” (1 Nefi 8:12).

Să fim „convertiţi pentru Domnul”, în sens literal, este marea schimbare şi transformare care ne face să devenim asemenea lui Isus Hristos, „[supunându-ne] chemărilor Spiritului Sfânt şi [înlăturând] omul firesc şi [devenind] un sfânt prin ispăşirea lui Hristos Domnul” (Mosia 3:19). În cel mai cuprinzător sens al cuvântului, convertirea noastră nu va fi completă până când nu am crescut spiritual „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13). Această convertire va fi un ţel și o călătorie a credinţei în El pe toată durata vieţii noastre, cu harul sau ajutorul Său divin (vezi 2 Nefi 25:23).

Această convertire care durează toată viaţa va necesita, în mod clar, din partea noastră, să asigurăm hrănirea spirituală continuă pentru a evita efectul distrugător descris de Alma: „Dar dacă noi neglijăm pomul şi nu avem grijă de hrana lui, iată, el nu va face rădăcini; iar atunci când căldura soarelui va veni şi îl va arde … se va veşteji” (Alma 32:38).

„Prin urmare, trebuie să înaintaţi cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii. Prin urmare, dacă înaintaţi ospătându-vă din cuvântul lui Hristos şi înduraţi până la sfârşit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veţi avea viaţă veşnică” (2 Nefi 31:20; subliniere adăugată).

Această mare schimbare şi convertire nu înseamnă că nu vom avea, încă, întrebări. Cu toate acestea, după ce am gustat lumina, întrebările ar trebui să ne insufle o dorinţă de a continua să învăţăm şi nu să stârnească îndoieli care pot distruge credinţa noastră în curs de dezvoltare. „Şi oricine va crede în numele Meu, neîndoindu-se de nimic, lui îi voi confirma Eu toate cuvintele Mele” (Mormon 9:25).

Întrebările sunt bune. Ele ne fac să medităm, să cercetăm şi să ne rugăm. Joseph Smith a continuat să aibă întrebări întreaga sa viaţă. Aproape fiecare secţiune din Doctrină şi legăminte a fost revelată prin el, ca rezultat al unei întrebări pe care a adresat-o Domnului în rugăciune, rând după rând, precept după precept. Acesta este acelaşi mod în care Salvatorul Însuşi a primit învăţătură: „Şi El n-a primit plenitudinea de la început, ci a continuat, din har în har, până când a primit plenitudinea” (D&L 93:13).

O cunoaştere perfectă

Întorcându-ne la spectrograma credinţei, am marcat partea superioară ca o „cunoaştere perfectă despre Isus Hristos şi Evanghelia Sa”.

Haideţi să examinăm expresia „cunoaştere perfectă”. Referindu-se la „a gusta lumină”, Alma ne-a învăţat: „cunoaşterea voastră este perfectă în acel lucru” (Alma 32:34). În versetul următor, căutaţi modul în care profetul Mormon foloseşte aceeaşi expresie, „cunoaştere perfectă”, atunci când adaugă mărturia sa despre aceeaşi lumină:

„Căci iată, fraţii mei, vă este dat să judecaţi, pentru ca să deosebiţi binele de rău; iar felul de judecată, pentru ca voi să cunoaşteţi cu o cunoaştere perfectă, este la fel de clar cum lumina zilei este diferită de noaptea întunecoasă.

Căci iată, Spiritul lui Hristos este dat fiecărui om pentru ca el să poată deosebi binele de rău; de aceea, eu vă arăt vouă felul de a judeca; căci fiecare lucru care te invită la a face bine şi la a te convinge să crezi în Hristos este trimis de către puterea şi darul lui Hristos; prin urmare, voi veţi putea cunoaşte cu o cunoaştere perfectă că aceasta este de la Dumnezeu …

Şi acum, fraţii mei, văzând că voi cunoaşteţi lumina prin care să judecaţi, care lumină este lumina lui Hristos, vedeţi să nu judecaţi greşit” (Moroni 7:15–16, 18; subliniere adăugată).

Amândoi profeţii depun mărturie că lumina lui Hristos este cea care ne dă o cunoaştere perfectă a adevărului. Chiar şi oamenii din lume recunosc faptul că au un simţ al binelui şi răului. Ei recunosc lumina lui Hristos folosind cuvântul conştiinţă, care vine de la cuvântul latin conscientia, sau „cunoaştere interioară”².

Având acea lumină ca o pecete a adevărului, noi continuăm să progresăm de-a lungul spectrogramei credinţei rând după rând şi precept după precept (vezi 2 Nefi 28:30; D&L 98:12; 128:21), „şi prin puterea Duhului Sfânt veţi putea voi cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor” (Moroni 10:5; subliniere adăugată).

În doar un moment, vom încerca efectiv experimentul lui Alma, astfel încât să vă puteţi aminti ce gust are lumina şi cum vă dă o cunoaştere perfectă.

Opoziţia dezvăluie adevărul

Înainte de a continua cu experimentul, este important să identificăm un alt element esenţial în acest proces. Suntem învăţaţi în 2 Nefi 2 că „trebuie să fie ... o opoziţie în toate lucrurile” (2 Nefi 2:11). Omenirea „gustă amarul pentru a învăţa cum să preţuiască binele” (Moise 6:55). De exemplu, sănătatea este, în primul rând, studiul opusului ei, al suferinţei şi al bolii; libertatea, studiul opresiunii şi al sclaviei; fericirea, studiul întristării; şi aşa mai departe. Şi asemenea micului miracol al licuricilor, lumina rămâne neapreciată fără un fundal de întuneric.

Opoziţia este indispensabilă pentru educaţia şi fericirea noastră. Fără opoziţie, adevărul rămâne ascuns deşi ar trebui să fie evident, ca neaprecierea prezenţei aerului până în momentul în care nu poţi să respiri. Deoarece lumina lui Hristos este prezentă pretutindeni, mulţi oameni nu observă Spiritul în viaţa lor, ca acei lamaniţi din 3 Nefi 9:20 care „au fost botezaţi cu foc şi cu Duhul Sfânt, iar ei nu au ştiut aceasta”.

Opoziţia nu numai că revelează sau dezvăluie adevărul, ci dovedeşte puterea, bucuria şi dulceaţa lui inerente. De exemplu, fiul risipitor a trebuit să treacă prin încercări grele în viaţa sa pentru a-şi da seama ce viaţă minunată abandonase acasă şi cum o considerase în tinereţea lui ca ceva de la sine înţeles.

Numai prin durere şi boală ajungem să preţuim sănătatea noastră. Dacă am fost o victimă a necinstei, preţuim integritatea. Când avem parte de nedreptate sau cruzime, preţuim dragostea şi bunătatea – cu o „cunoaştere perfectă”, după ce am gustat din fructul fiecăreia, prin lumina care este în noi. Cunoaşterea perfectă vine rod după rod, prin opoziţie în toate lucrurile. Supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu ne promite fericirea, creşterea şi progresul final prin opoziţie şi nu evitând-o. „Mările calme nu fac marinari iscusiţi”³.

Gândiţi-vă la această declaraţie care dovedeşte multă profunzime a profetului Joseph Smith: „Când dovedim că neadevărul este fals, adevărul devine evident”⁴.

Şi această declaraţie a lui Brigham Young: „Toate faptele sunt dovedite şi devin evidente prin opusul lor”⁵.

Experimentul credinţei

Acum – aş vrea să deveniţi participanţi la experiment având în vedere câteva porunci despre cum ar trebui să fim sau virtuţi asemănătoare cu cele ale lui Hristos, comparându-le pe fiecare cu opusul ei. Când vă gândiţi la fiecare dintre ele, lumina lui Hristos din voi, trebuie să confirme minţii voastre şi sufletului vostru că fiecare virtute asemenea cu cea a lui Hristos este dulce, în timp ce opusul ei este amar:

iubire în contrast cu ură, ostilitate, opoziţie;
cinste în contrast cu minciună, înşelăciune, hoţie;
iertare în contrast cu răzbunare, resentiment, amărăciune;
bunătate în contrast cu răutate, mânie, neomenie;
răbdare în contrast cu iute la mânie, irascibil, intolerant;
umilinţă în contrast cu mândrie, incapacitate de a învăţa, aroganţă;
împăciuitor în contrast cu arţăgos, învrăjbitor, provocator;
sârguinţă în contrast cu plictiseală, renunţare, încăpăţânare.

Acestea sunt numai câteva dintre nenumăratele virtuţi asemănătoare cu cele ale lui Hristos, dar suficiente pentru a demonstra eficacitatea experimentului cu sămânţa.

Meditând asupra acestei enumerări, înţelegeţi că aţi ajuns să cunoaşteţi puterea, adevărul şi dulceaţa fiecărei virtuţi, una câte una, prin mii de experienţe doveditoare. Rodul bun vine cu dovada şi validarea lui inerente – gustul lui. Dovada constă în a mânca fruct cu fruct şi rând după rând, fiecare cu o „cunoaştere perfectă”. Probabil aceasta a intenţionat să exprime apostolul Pavel atunci când a spus: „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21; subliniere adăugată). Dacă aţi integrat acestea şi alte virtuţi în viaţa voastră, vă situaţi pe spectrograma credinţei mult mai departe decât v-aţi gândit, probabil, că sunteţi.

Totuşi, aceasta este, doar, ceea ce aş numi o mărturie terestrială sau a gloriei lunii. Persoanele care se tem de Dumnezeu, oricare ar fi religia lor, au aceeaşi mărturie, pentru că ele au, de asemenea, lumina lui Hristos despre care a vorbit Mormon şi au acceptat o parte din Evanghelia Sa.

Experimentul credinţei – nivelul următor

O mărturie celestială sau a gloriei soarelui vine atunci când o persoană caută „plenitudinea Tatălui” (vezi D&L 76:75–78; 93:19). Când o persoană este botezată şi demnă de darul Duhului Sfânt, ea primeşte o înzestrare mai mare cu lumina lui Hristos, după cum este menţionat în următorul verset din Cartea lui Mormon: „Dacă aceasta e dorinţa inimilor voastre, ce aveţi împotrivă să fiţi botezaţi în numele Domnului ... pentru ca El să-Şi poată revărsa Spiritul Său mai din plin asupra voastră?” (Mosia 18:10, subliniere adăugată).

„Cu cât ne îndreptăm mai mult inima şi mintea către Dumnezeu, cu atât mai multă lumină cerească se revarsă asupra sufletului nostru”⁶.

„Şi acela care primeşte lumina şi rămâne credincios lui Dumnezeu, primeşte mai multă lumină; şi acea lumină devine din ce în ce mai strălucitoare, crescând mereu până în miezul zilei” (D&L 50:24).

Nu este nevoie să vă spun că o abundenţă de lumină îmbunătăţeşte percepţia – ştiţi acest lucru. Profetul Joseph Smith a spus: „Cu cât mai mult se apropie un om de perfecţiune, cu atât mai clare sunt percepţiile sale şi mai mari bucuriile sale”⁷.

Având mai multă lumină cu care să vedem, să ducem experimentul la nivelul celestial şi să comparăm câteva dintre doctrinele care aparţin numai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă cu cele pe care le găsim altundeva pe comutatorul de lumină:

Dumnezeu este Tatăl nostru şi noi suntem creaţi după imaginea Sa, în contrast cu: nu este literalmente Tatăl nostru, este de neînţeles, necunoscut;
organizarea Sa divină, cu profeţi şi apostoli în contrast cu: abandonarea modelului stabilit de El;
Domnul este un Dumnezeu al ordinii, conducând prin cei care deţin cheile preoţiei în contrast cu: voci disparate, contradictorii, confuzie, „spirite false” care încearcă să înşele oamenii (D&C 50:2);
autoritate a preoţiei şi chemat de Dumnezeu în contrast cu: o diplomă în teologie; numit într-o funcţie, angajat sau autoproclamat;
rânduieli şi legăminte în contrast cu: a duce pur şi simplu o viaţă plăcută;
copii inocenţi în contrast cu: botezul pruncilor;
Cartea lui Mormon, a doua mărturie, în contrast cu Biblia, singura mărturie;
muncă în templu pentru cei morţi în contrast cu: a aprinde o lumânare şi a te ruga pentru cei morţi;
căsătorie şi familii eterne în contrast cu: până când moartea ne va despărţi;

Compararea adevărului cu opusul lui aduce lămuriri. Ajută la dezvăluirea a ceea ce este evident, dar care este ascuns percepţiei obişnuite. Ne dăm seama că noi ştim mult mai mult decât credeam că ştim. Ar trebui să ne inspire să continuăm să „[căutăm] cu hărnicie în lumina lui Hristos… și … [să punem] mâna pe fiecare lucru bun” (Moroni 7:19).

„Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29)

Acum, să examinăm un alt aspect interesant al credinţei şi mărturiei.

Ghidul pentru scripturi afirmă că „[adevărata credinţă] trebuie centrată asupra lui Isus Hristos pentru ca ea să ducă pe cineva la salvare …

„[Ea] implică speranţă pentru lucruri care nu se văd dar care sunt adevărate [Evrei 11:1]”⁸.

Nu este interesant că adevărata credinţă în Isus Hristos înseamnă „a crede fără a vedea”, pe când lumea crede contrariul, că „a vedea înseamnă a crede”?

Omul firesc descoperă lumea prin cele cinci simţuri, pretinzând semne ca dovadă. Şi totuşi, scripturile sunt pline de exemple despre aceia care au primit manifestări ale prezenţei şi puterii lui Dumnezeu prin intermediul celor cinci simţuri, fără să primească o convertire de durată:

Laman and Lemuel au văzut un înger (vezi 1 Nefi 3:29). Ei au auzit glasul Domnului, care „i-a dojenit foarte mult” (1 Nefi 16:39). Ei au simţit puterea lui Dumnezeu, când Nefi şi-a întins mâna şi „Domnul i-a făcut să se cutremure” (1 Nefi 17:54). Ei au gustat şi au mirosit: „Eu voi face hrana voastră dulce, aşa ca voi să nu trebuiască s-o gătiţi” (1 Nefi 17:12). În pofida acestor multe manifestări prin cele cinci simţuri, Laman şi Lemuel s-au răzvrătit. Au trebuit să vadă pentru a crede?
Când Moise i-a condus pe copiii lui Israel afară din Egipt, ei au fost martorii urgiilor, stâlpilor de foc, despărţirii Mării Roşii, au gustat mana – experienţe pe care le-au avut prin toate cele cinci simţuri. „Şi în ciuda faptului că erau conduşi de Domnul Dumnezeul lor, Mântuitorul lor, mergând înaintea lor, conducându-i în timp de zi şi dându-le lumină în timp de noapte şi făcând astfel ca ei să primească toate lucrurile care erau folositoare omului, ei totuşi şi-au împietrit inimile şi şi-au orbit minţile şi au hulit împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu cel Adevărat şi Viu” (1 Nefi 17:30). Faptul că au văzut nu i-a făcut, cu siguranţă, să creadă!
Sunt multe alte exemple similare în scripturi, dar exemplul cel mai uluitor dintre toate este al celor săraci spiritual care L-au respins pe Salvator chiar în prezenţa Sa. „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El” (Ioan 12:37; vezi, de asemenea, D&L 138:26).

Sunt prea multe exemple care dovedesc netemeinicia conceptului conform căruia dacă vezi, crezi. Aceia care speră să aibă o experienţă spectaculoasă pentru a-i ajuta să-şi lămurească mărturia, nu-şi dau seama că o mărturie şi o dovadă mai mare a Spiritului ajunge la noi în fiecare zi, în multe moduri neînsemnate, cum ar fi ultima dată când aţi subliniat în scripturile voastre. Gândiţi-vă la acest lucru. Motivul pentru care aţi subliniat în scripturile voastre este pentru că aţi primit un gând, o înţelegere profundă, care v-a făcut să exclamaţi: „Aha!” Revelaţia este un gând inspirat.

Un alt exemplu de revelaţie este acela în care sunteţi îndemnaţi să fiţi buni sau să faceţi o faptă bună, „căci fiecare lucru care te invită la a face bine ... este trimis de către puterea şi darul lui Hristos” (Moroni 7:16). Lumina lui Hristos este prezentă pretutindeni! O gustaţi în fiecare zi. Şi din aceste şoapte, din aceste „[lucruri] mici[,] iese ceea ce este mare” (D&L 64:33).

„Prin puterea Duhului Sfânt veţi putea voi cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor” (Moroni 10:5)

Puteţi să vă gândiţi la cineva din Cartea lui Mormon care a văzut un înger şi a crezut? Vă gândiţi probabil la Alma cel Tânăr. Un înger i-a apărut lui şi fiilor lui Mosia şi „el s-a pogorât ca şi cum ar fi fost într-un nor; şi a vorbit cu un glas de tunet” (Mosia 27:11). Cunoaşteţi restul poveştii – pocăinţa lui Alma şi slujirea sa ulterioară.

Faptul că l-a văzut l-a făcut pe Alma să creadă? Nu! De ce? Pentru că Alma a trebuit, în continuare, să-şi exercite libertatea de a alege învăţând prin studiu şi credinţă şi nu se rugase încă pentru a cunoaşte adevărul. A vedea nu este o cale mai scurtă spre credinţă sau mărturie, cum s-a arătat în multele exemple pe care tocmai le-am menţionat. Alma însuşi descrie modul în care şi-a primit mărturia şi nu o atribuie apariţiei unui înger. De fapt, nu se menţionează deloc îngerul în mărturia lui:

„Şi aceasta nu este totul. Nu credeţi voi că ştiu despre aceste lucruri eu însumi? Iată, vă mărturisesc vouă că lucrurile despre care v-am vorbit sunt adevărate. Şi cum credeţi voi că ştiu despre adevărul lor?

Iată, vă spun vouă, ele mi-au fost făcute cunoscute de către Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu [lumina]. Iată, am postit si m-am rugat multe zile ca să cunosc aceste lucruri eu însumi. Şi acum, eu ştiu că ele sunt adevărate; căci Domnul Dumnezeu mi le-a făcut cunoscute mie prin Spiritul Lui Sfânt; şi acesta este spiritul revelaţiei care este în mine” (Alma 5:45–46; subliniere adăugată).

O experienţă care este interpretată ca un semn că este nevoie de o schimbare majoră în comportamentul sau conduita unei persoane şi o schimbare pe timp limitat în comportament se poate produce de la exterior spre interior, prin cele cinci simţuri, dar este întotdeauna de scurtă durată, aşa cum a fost cu Laman şi Lemuel. O mărturie care să dureze poate veni numai pornind din interior spre exterior, când o persoană învaţă prin studiu şi prin credinţă, cu Duhul Sfânt sădind Evanghelia „înăuntrul lor, şi [scriind] în inima lor” (Ieremia 31:33). De aceea nefiţii, care în pofida faptului că L-au văzut, auzit şi simţit pe Salvator când El i-a vizitat şi, de asemenea, au gustat şi mirosit pâinea şi vinul date în mod miraculos de către El (vezi 3 Nefi 20:3–9), „s-au rugat totuşi pentru ceea ce doreau cel mai mult; şi ei au dorit ca Duhul Sfânt să le fie dat lor” (3 Nefi 19:9).

Acum câţiva ani, următoarea poveste mi-a fost împărtăşită de un misionar mai în vârstă. I s-a întâmplat când era tânăr, în anii 1960, şi demonstrează, de asemenea, că numai prin studiu şi rugăciune Duhul Sfânt ne dă o mărturie a adevărului. Dânsul a spus:

„Locuiam singur în Provo, Utah, într-un mic apartament, aproape de centrul oraşului. Lucram ca agent comercial într-un magazin mic de mobilă în Provo şi această întâmplare a avut loc în timpul weekend-ului prelungit din preajma sărbătoririi Anului Nou.

Am avut o vacanţă mai lungă datorită weekend-ului. Era joi, 31 decembrie, ajunul Anului Nou. Ni se dăduse liber de la muncă de joi până duminică şi eram în apartamentul meu, fără nici un plan de a sărbători. Îmi pregăteam cina, aşteptând să fie gata şi voiam să citesc ceva. Neavând nimic în casă, m-am dus la vecini, să-i întreb pe nişte băieţi care locuiau acolo (studenţi la UBY) dacă aveau ceva – sperând că aveau vreun exemplar din revista Field & Stream (o revistă din Statele Unite, de vânătoare, pescuit şi alte activităţi în aer liber), sau ceva asemănător. Au spus că nu aveau reviste, dar aveau o carte care s-ar fi putut să-mi placă s-o citesc. Mi-au înmânat un exemplar al Cărţii lui Mormon.

În timp ce auzisem despre Biserica Mormonă (cine n-a auzit în Utah de ea?), cartea nu-mi era cunoscută. Le-am mulţumit şi am luat-o în apartamentul meu. În timpul cinei am răsfoit-o şi am început să citesc. Mărturisesc faptul că am parcurs repede câteva părţi, încercând să descopăr intriga. Erau nume şi locuri despre care nu mai auzisem înainte şi, pur şi simplu, nu era interesantă pentru mine. Aşa că, după cină, am dus cartea înapoi şi am returnat-o cu un «nu, mulţumesc».

«Te-ai rugat în legătură cu ea?», m-a întrebat un băiat. «Să mă rog în legătură cu ea?», am răspuns. «Voiam doar ceva de citit, nu ceva pentru care să trebuiască să mă rog.» Aceasta a început o conversaţie foarte interesantă despre conţinutul Cărţii lui Mormon. Mi-au spus că era o carte de scriptură, o carte despre care, dacă urma mai întâi să mă rog şi apoi să o citesc cu dorinţa sinceră de a şti dacă era adevărată sau nu, Dumnezeu îmi va revela adevărul prin puterea Duhului Sfânt.

Fusesem crescut în religia catolică şi, cu toate că nu eram membru activ pe vremea aceea, ţineam cu putere la calitatea mea de membru al bisericii catolice, pentru că era tot ce cunoscusem vreodată. Singurele rugăciuni pe care le spusesem vreodată erau Tatăl nostru, Ave Maria şi alte rugăciuni citite în cartea mea de rugăciuni – lucru pe care nu-l făcusem de mult, mult timp. Şi acum, nişte băieţi îmi cereau să mă rog unui Dumnezeu pe care nu-L cunoşteam şi să-L rog să-mi spună dacă era adevărată cartea sau nu. Ei bine, de ce nu, nu aveam nimic altceva de făcut şi avea să fie un weekend foarte lung. Am luat cartea acasă, am deschis o sticlă de bere, am aprins o ţigară, am îngenunchiat şi L-am rugat pe Dumnezeu să-mi spună dacă era adevărată cartea. Apoi, am început să citesc: «Eu, Nefi, fiind născut din părinţi de seamă».

Numele şi locurile erau aceleaşi despre care citisem două ore mai devreme. Singura diferenţă era că de data aceasta nu mai aveam sentimentul puternic de neîncredere. Eram literalmente în carte! Îl putem vedea pe Nefi; îi puteam vedea pe fraţii săi şi mă supăra când ei se purtau rău cu el. Îmi plăcea Nefi! I-am lăudat pe băieţii buni şi mi-a părut rău de băieţii răi. Am citit ore întregi şi n-am putut să pun cartea jos. Când, în sfârşit, m-am uitat la ceas era aproape ora cinci dimineaţa. Mi-am urat An Nou fericit şi m-am dus la culcare.

M-am trezit cam pe la ora 8:30 şi, instinctiv, am întins mâna după această carte. Şi aşa a trecut restul weekend-ului. Ca şi fratele Parley P. Pratt, nu aveam dorinţa să mănânc şi voiam să nu mă deranjeze nimic. Am luat telefonul din furcă şi am citit toată ziua, cu întreruperi numai ocazionale pentru gustări rapide. Ca în prima noapte, aveam să descopăr, în cele din urmă, că era dimineaţa devreme, aveam să dorm câteva ore, să iau cartea şi să continui maratonul meu impus de bunăvoie. În sfârşit, cam pe la ora cinci, în dimineaţa zilei de luni, am terminat cartea şi am adormit – epuizat.

Chiar înainte de Crăciun, în anul acela, vândusem un covor mare unui client din zona American Fork. Era un model deosebit de covor şi şeful meu voia ca eu să supraveghez montarea covorului. Şeful meu era un fost episcop din zona Provo şi îmi vorbise despre Biserică de câteva ori, dar eu nu fusesem interesat. Era un şef bun, dar nu voiai să-l provoci pentru că îşi ieşea repede din fire. Era în acea dimineaţă de luni, la ora opt, când trebuia să supraveghez instalarea covorului. Timpul stabilit a venit şi eu nu am apărut; ora nouă, apoi zece.

În cele din urmă, pe la ora zece şi jumătate, şeful meu, foarte furios, a venit la apartamentul meu, a intrat pe uşă să mă certe cu asprime, m-a văzut culcat pe canapea, având Cartea lui Mormon aşezată pe piept şi s-a răzgândit. A închis uşa fără zgomot şi s-a dus înapoi la magazin, încredinţat că putea începe montarea covorului. Imediat după ora unsprezece şi jumătate m-am trezit (fără să ştiu despre vizita şefului meu), m-am uitat la ceas şi, pentru a doua oară într-o perioadă relativ scurtă de timp, am spus o altă rugăciune. M-am îmbrăcat repede (crezând că atunci când voi ajunge acolo, probabil, nu voi mai avea slujbă), m-am urcat în maşină şi am condus repede spre locul unde era serviciul.

L-am văzut pe şeful meu şi m-am dus la el ca să-mi cer scuze. El s-a întors; un zâmbet a apărut pe faţa lui şi a întrebat: «Ţi-a plăcut cartea?» Dându-mi seama ce trebuia să se fi întâmplat, mi-am amintit de weekend-ul trecut şi cu ochii plini de lacrimi am spus singurul lucru pe care îl puteam spune: «Cartea este adevărată. Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu». Apoi, am început să plâng şi el a venit şi m-a îmbrăţişat. Am fost botezat ca membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din urmă pe data de 22 ianuarie 1965.”

L-am întâlnit pe acest frate bun la mulţi ani după convertirea sa, în timp ce dânsul şi soţia dânsului slujeau în misiune la centrul vizitatorilor de la Batalionul Mormon din San Diego. Motivul pentru care îmi place aşa de mult această poveste este contrastul dintre cele două încercări ale sale de a citi Cartea lui Mormon. Prima dată când a început să citească a fost fără intenţie adevărată şi fără rugăciune. La a doua încercare, cu dorinţă şi rugăciune, a fost o experienţă complet diferită.

Există un singur mod de a şti dacă Evanghelia şi Cartea lui Mormon sunt adevărate şi necesită mai mult decât curiozitate şi mai mult decât cele cinci simţuri. Este nevoie de folosirea cu sinceritate a libertăţii de a alege a unei persoane şi de a acţiona cu dorinţa de a cunoaşte:

„Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri, eu vă îndemn pe voi să-L întrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri sunt adevărate; şi dacă voi veţi întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt.

Şi prin Puterea Duhului Sfânt veţi putea voi cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor” (Moroni 10:4–5).

Această promisiune nu include termeni cum ar fi: „S-ar putea ca El” sau „posibil” sau „poate”. Promisiunea este: „El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt”.

Un alt principiu important pe care îl descoperim în această poveste este acela că nu trebuie să citeşti întreaga Carte a lui Mormon înainte ca să dobândeşti o mărturie. Pentru că bărbatul din această poveste a gustat lumina de la prima pagină. Nu a fost nevoie să mănânce toată pizza înainte de a şti că era delicioasă. Alţii pot să dobândească gustul prin experienţă, aşa cum lumina devine, cu timpul, mai fermecătoare. Aceasta pare să fie ceea ce Alma spune în acest verset: „Da, începe să-mi lumineze înţelegerea, da, începe să fie delicios pentru mine” (Alma 32:28).

Mărturia voastră este mai puternică decât credeţi

Când am început v-am rugat să vă evaluaţi mărturia pe spectrograma credinţei. Sper că aţi descoperit că mărturia voastră este mult mai avansată decât v-aţi imaginat. Având pe Duhul Sfânt ca învăţător, voi aţi câştigat o cunoaştere perfectă a multor fructe ale Evangheliei şi, fruct după fruct, rând după rând, mărturia voastră a crescut mai puternică în fiecare zi.

Cu cât mai mult învaţă o persoană şi trăieşte conform principiilor Evangheliei, cu atât primeşte mai multă lumină şi planul Tatălui devine Evanghelia înţelepciunii. Învăţăm din experienţele noastre că fructul pomului vieţii este, într-adevăr, preţios şi „mai dulce decât orice [am gustat] vreodată” şi că ne umple sufletele „de o bucurie foarte mare” (1 Nephi 8:11–12). Ajungem să-l iubim datorită binecuvântărilor, bucuriei, controlului pe care ni-l dă asupra consecinţelor pozitive din vieţile noastre şi speranţei de fericire veşnică împreună cu familiile noastre eterne.

Îmi depun mărturia că ştiu, şi eu ştiu că ştiu, prin Duhul Sfânt, că această carte, Cartea lui Mormon, este adevărată. Este cuvântul lui Dumnezeu. Este dulce şi preţioasă de savurat. Iubesc şi preţuiesc gustul ei. Îmi depun mărturia că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că El a fost răstignit şi a suferit pentru păcatele lumii. El este Salvatorul nostru şi continuă să conducă şi să îndrume Biserica Sa şi împărăţia Sa aici pe pământ, prin profeţi şi apostoli în viaţă. Depun mărturie despre numele Său şi despre aceste adevăruri sacre în numele lui Isus Hristos, amin.