Să trăim având un scop – importanţa „intenţiei adevărate”

Randall L. Ridd

al doilea consilier în Preşedinţia generală a Tinerilor Băieţi

Imagine

O seară cu fratele RandallL. Ridd Adunare de devoţiune pentru tinerii adulţi din întreaga lume • 11 ianuarie2015 • Universitatea Brigham Young − Idaho

Ce oportunitate minunată să fiu cu voi aici în această seară. Este o onoare pentru mine şi soţia mea să fim aici, în această seară. Mi s-a părut interesant că telefonul meu ştia că, în calendarul meu, azi aveam planificată o călătorie spre Rexburg. M-a anunţat cum va fi vremea şi mi-a pus la dispoziţie o listă cu hotelurile şi restaurantele din oraş. Telefonul meu m-a informat chiar şi cu privire la multele atracţii disponibile în Rexburg în acest sfârşit de săptămână.

Hei! Acum, că mă gândesc – nu a afişat în listă cuvântarea mea ca fiind una dintre atracţii. Cred că aşa îţi dai seama că este un telefon inteligent!

Chiar dacă telefonul vostru nu a recomandat-o, fiecare dintre voi a ales să petreacă o oră din timpul său cu mine în această seară – o oră pe care nu o veţi recupera. Deci, simt că am o mare responsabilitate pentru a o face utilă. Dar, de asemenea, ştiu că ceea ce voi spune nu va fi la fel de important ca ceea ce vă va învăţa Spiritul, iar acel lucru va fi la fel de preţios ca angajamentul vostru de a acţiona cu privire la aceste îndemnuri.

Cred că sunteţi de acord cu mine că acesta este un moment minunat să fim pe pământ. Sociologii au numit generaţia mea „generaţia redefinirii valorilor traditionale”, deşi termenul nu se mai aplică acum; următoarea generaţie, generaţia X; voi aţi fost numiţi generaţia Y sau milenarii. Cunoscuţi pentru cât de uşor vă descurcaţi cu tehnologia şi pentru cum aţi adoptat reţelele de socializare, sunteţi mai inteligenţi şi mai educaţi decât generaţiile anterioare. Aceste caracteristici vă fac foarte valoroşi nu numai în societatea de azi, ci şi în îndeplinirea lucrării Domnului.

Aveţi mai multe opţiuni şi mai multe oportunităţi decât au existat vreodată. Ca multe lucruri în viaţă, acesta este atât o binecuvântare, cât şi un blestem. Prea multe opţiuni şi teama de a lua decizii greşite, duc deseori la „paralizia deciziei”, care este una din provocările generaţiei voastre. Este mult mai greu să te concentrezi acum decât oricând! În ce priveşte tehnologia, imediat ce ai cumpărat ceva, sunt şanse ca acel lucru să se învechească la scurt timp după ce ai ieşit din magazin. Multor oameni le este teamă să-şi ia un angajament deoarece se întreabă dacă nu va exista o opţiune mai bună la scurt timp. Deci ei aşteaptă – şi sfârşesc prin a nu alege nimic. În această atitudine pasivă, ei devin uşor ţinta distracţiilor. Antidotul pentru aceasta, fraţi şi surori, este lucrul despre care vreau să vorbesc în această seară: să trăim având un scop – importanţa intenţiei adevărate.

I. Scop

Imaginaţi-vă pentru un moment că sunteţi într-o barcă de salvare pe ocean şi, cât vedeţi cu ochii, valurile vin din toate direcţiile. Barca este echipată cu vâsle, dar în ce direcţie să vâsliţi? Acum, imaginaţi-vă că vedeţi o bucată de pământ. Acum ştiţi direcţia în care trebuie să vă îndreptaţi. Faptul că vedeţi pământ vă oferă atât motivaţie, cât şi scop? Oamenii care nu au un scop clar sunt în derivă. Cei în derivă permit valurilor lumii să le decidă direcţia de mers.

Lev Tolstoi

Viaţa marelui scriitor rus, Lev Tolstoi, autorul romanului Război şi pace, ilustrează această idee. Lev Tolstoi a avut o tinereţe agitată. Părinţii lui au murit când el avea aproximativ 13 ani. Iniţiat de fraţii săi mai mari în lumea alcoolului, a jocurilor de noroc şi a promiscuităţii, Lev nu a fost sârguincios în studiile sale. La vârsta de 22 de ani, a început să simtă că viaţa lui nu avea un scop real şi a scris în jurnalul său: „Trăiesc ca o fiară”. Doi ani mai târziu, a scris: „Am 24 de ani şi încă nu am făcut nimic”. Nemulţumirea lui Tolstoi l-a motivat să înceapă o căutare, care a durat întreaga viaţă, pentru a descoperi, în mare parte prin încercări şi greşeli, scopul vieţii sale – de ce-ul. Înainte să moară, la vârsta de 82 de ani, a concluzionat în jurnalul său: „«Întregul sens şi bucuria vieţii»… se regăsesc în căutarea perfecţiunii şi în înţelegerea voii lui Dumnezeu”¹ – şi, aş adăuga, în a face voia lui Dumnezeu.

S-a spus că „cele mai importante zile din viaţa noastră sunt ziua în care ne-am născut şi ziua în care aflăm de ce” ne-am născut.² Pentru că avem Evanghelia, noi nu trebuie să ne petrecem întreaga viaţă pentru a descoperi care este scopul ei. În schimb ne putem concentra pe îndeplinirea acestui scop.

În Matei 5:48, citim: „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit”.

Cred că fiecare dintre noi are o dorinţă înnăscută de a se îmbunătăţi. Dar, pentru că noi toţi facem greşeli, mulţi dintre noi sunt convinşi că obiectivul de a fi perfect nu poate fi atins. Şi aşa ar fi – dacă nu ar fi fost ispăşirea. Sacrificiul Salvatorului nostru face ca perfecţiunea să fie posibilă. „Da, veniţi la Hristos şiperfecţionaţi-vă prin El şi lepădaţi-vă de orice necredinţă; şi, dacă voi vă veţi lepăda de orice necredinţă şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toata puterea, mintea şi tăria voastră, atunci harul Lui este destul pentru voi pentru ca prin harul Lui voi să puteţi să fiţi perfecţi în Hristos” (Moroni 10:32; subliniere adăugată)

Salvatorul nostru ne-a dat speranţa care ne inspiră să devenim ca Tatăl nostru din Cer. Ştiţi, aşa cum Lev Tolstoi a aflat că există bucurie în călătoria spre perfecţiune. Când hotărâţi să urmaţi voia Domnului, în viaţa voastră apar scopuri măreţe.

Vârstnicul Tad R. Callister a întrebat: „ [Şi] de ce este important să avem o viziune corectă a acestui destin divin de a deveni asemănători lui Dumnezeu despre care scripturile şi alţi martori depun o mărturie clară? Pentru că, odată cu o viziune măreaţă, dobândim şi o motivaţie măreaţă”³.

Misiune

Când eram tânăr băiat, aproape că mă decisesem să nu merg în misiune. După un an de universitate şi un an în armată, aveam o slujbă bună la un spital local ca tehnician radiolog. Într-o zi, medicul. James Pingree, unul dintre chirurgii spitalului, m-a invitat să iau prânzul cu el. În decursul conversaţiei, dr. Pingree a aflat că nu planificam să slujesc în misiune şi m-a întrebat de ce nu? I-am spus că eram cam în vârstă şi că, probabil, era prea târziu. Mi-a spus imediat că acela nu era un motiv prea bun şi că el a plecat în misiune după ce a terminat medicina. Apoi, el şi-a depus mărturia despre importanţa misiunii sale.

Mărturia sa a avut un impact semnificativ asupra mea. M-a determinat să mă rog cum nu m-am rugat niciodată – cu intenţie adevărată. Mă puteam gândi la multe motive pentru a nu merge în misiune. Eram timid, atât de timid încât gândul de a spune o cuvântare de rămas bun la adunarea de împărtăşanie era un motiv suficient pentru a nu merge. Aveam o slujbă care îmi plăcea. Aveam posibilitatea de a primi o bursă, care nu ar mai fi fost valabilă după misiunea mea. Şi, cel mai important, aveam o prietenă care m-a aşteptat cât am fost în armată – şi ştiam că ea nu mă va aştepta încă doi ani. M-am tot rugat pentru a obţine confirmarea că motivele mele erau valabile şi că aveam dreptate.

Spre nemulţumirea mea, nu am putut primi răspunsul uşor cu da sau nu la care speram. În minte, mi-a venit gândul: „Ce vrea Domnul să faci?” A trebuit să recunosc faptul că El vroia ca eu să slujesc în misiune, iar acest lucru a devenit un moment hotărâtor în viaţa mea. Urma să fac ceea ce voiam eu să fac, ori urma să fac voia Domnului? Aceasta este o întrebare pe care ne-ar prinde bine să ne-o adresăm mai des. Ce model măreţ pentru fiecare dintre noi de stabilit devreme în vieţile noastre! De multe ori avem atitudinea: „Voi merge unde vrei vrea Tu şi voi face ceea ce vrei Tu, Doamne – atâta timp cât este unde vreau eu să merg şi ce vreau eu să fac”.

Din fericire, am ales să slujesc în misiune şi am fost repartizat în Misiunea Nord, Mexic. Pentru a nu vă mai ţine în suspans – vă pot spune că prietena mea nu m-a aşteptat, dar m-am căsătorit cu ea oricum! Ea este una dintre cele mai mari binecuvântări din viaţa mea. Ştiind că scopul vieţii noastre este să devenim ca Tatăl nostru Ceresc, am constatat că nu este binecuvântare mai mare decât cea de a fi căsătorit şi a avea o familie care să ne înveţe despre dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Ştiind ceea ce ştiu, dacă aş fi în locul vostru nu aş uita că există chiar acum această opţiune. Am înțeles că programul de înscriere începe chiar acum.

II. Intenţie adevărată

Când fiul nostru învăţa să vorbească, avea o curiozitate de nestăvilit. În vocabularul său limitat, expresia sa preferată era „De ce?” Dacă spuneam „E timpul să te duci la culcare”, el răspundea „De ce?”

„Mă duc la serviciu.”

„De ce?”

„Hai să ne rugăm.”

„De ce?”

„E timpul să mergem la biserică.”

„De ce?”

A fost drăguţ – primele 500 de ori când a întrebat. Dar, chiar şi după ce drăgălăşenia s-a dus şi devenise puţin exasperant, am fost recunoscător pentru mementoul frecvent de a examina de ce făceam (literalmente) tot ceea ce făceam.

Nu sunt sigur daca există o semnificaţie în faptul că generaţia voastră a fost numită generaţia Y (i grec), dar cred că există o valoare în a vă considera generaţia „de ce-ului”. Este important în lumea de azi să vă gândiţi la de ce faceţi ceea ce faceţi.

A trăi cu intenţie adevărată înseamnă a înţelege „de ce” şi a fi conştienţi de motivele din spatele acţiunilor voastre. Socrate a spus: „O viaţă neexaminată nu merită trăită” ⁴.Gândiţi-vă la cum vă petreceţi timpul şi întrebaţi-vă mereu „De ce?”. Acest lucru vă va ajuta să vă dezvoltaţi capacitatea de a vedea dincolo de acel moment. E mult mai bine să privim înainte şi să ne întrebăm: „De ce aş face asta?”, decât să privim înapoi şi să spunem: „O, de ce, de ce am făcut acel lucru?”. Dacă singurul motiv pentru care faci acel lucru este pentru că vrea Dumnezeu, atunci este un motiv suficient.

Stele

Am învăţat importanţa intenţiei adevărate când eram tânăr cursant la seminar. Învăţătorul nostru ne-a lansat provocarea să citim Cartea lui Mormon. Pentru a ne ajuta să urmărim progresul nostru, el a făcut un tabel cu numele noastre într-o parte şi cărţile citite enumerate în partea de sus. De fiecare dată când citeai o carte, era lipită o stea lângă numele tău. La început nu am depus prea mult efort în a citi şi, nu după mult timp, m-am trezit rămânând din ce în ce mai mult în urmă. Împins de un sentiment de jenă şi de spiritul meu competitiv înnăscut, m-am apucat de citit. De fiecare dată când primeam o stea, mă simţeam bine. Cu cât primeam mai multe stele, cu atât mă simţeam mai motivat să citesc – în pauzele de la şcoală, după şcoală, în fiecare minut liber.

Ar fi o poveste minunată dacă v-aş spune că am terminat primul din clasă – dar nu a fost aşa. (Apropo, nu am fost nici ultimul.) Ştiţi ce am primit după ce am citit Cartea lui Mormon? Ştiu că vă gândiţi la o mărturie, nu-i aşa? Dar nu am primit-o. Am primit stele. Am primit stele pentru că de aceea citeam. Aceasta a fost intenţia mea adevărată.

Moroni descrie în mod clar cum putem afla dacă este adevărată Cartea lui Mormon: „Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri, eu vă îndemn pe voi să-L întrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri nu sunt adevărate; şi dacă voi veţi întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt” (Moroni 10:4; subliniere adăugată).

Privind înapoi, pot vedea că Domnul a fost absolut corect cu mine. De ce ar fi trebuit să mă aştept să găsesc altceva decât ceea ce căutam? Nu m-am oprit niciodată să mă gândesc de ce citeam Cartea lui Mormon. Am fost în derivă, permiţând motivaţiilor lumeşti să mă îndrume, doar ca să aflu că am citit cartea care trebuia dar din motive greşite. Intenţia adevărată este să faci ceea ce este bine, din motive corecte.

Abia câţiva ani mai târziu, când eram indecis dacă trebuia să slujesc într-o misiune sau nu, am citit Cartea lui Mormon cu intenţie adevărată. Dacă aveam de gând să-mi petrec doi ani depunând mărturie despre carte, mai întâi trebuia să am o mărturie.

Ştiu că, într-adevăr, Cartea lui Mormon îşi îndeplineşte scopul său divin de a mărturisi despre viaţa şi misiunea lui Isus Hristos pentru că am citit-o cu intenţie adevărată.

Pilda portocalelor

Aş vrea să vă împărtăşesc o pildă modernă pe care o voi numi „Pilda portocalelor”. În timp să ce o ascultaţi, gândiţi-vă la ce vă învaţă această povestire despre puterea intenţiei adevărate.

A fost un băiat tânăr care avea ambiţia să lucreze la o companie pentru că plătea foarte bine şi era foarte prestigioasă. Şi-a pregătit CV-ul şi a avut câteva interviuri. În cele din urmă a primit o poziţie de începător. Apoi, şi-a transformat ambiţia într-un următor obiectiv, o promovare – o poziţie de supervizor care i-ar fi oferit şi mai mult prestigiu şi un salariu mai bun. Aşa că a terminat sarcinile care i-au fost date. Uneori, venea dimineaţa devreme şi stătea până seara târziu pentru ca şeful să-l vadă că lucrează ore suplimentare.

După cinci ani, postul de supervizor a devenit disponibil. Dar, spre marea mâhnire a tânărului, un alt angajat, care lucrase pentru companie de şase luni, a fost promovat. Tânărul a fost foarte supărat şi s-a dus la şeful său pentru a cere o explicaţie.

Şeful înţelept a spus: „Înainte să-ţi răspund la întrebare, poţi să-mi faci o favoare?”.

„Da, sigur”, a răspuns angajatul.

„Te-ai putea duce până la magazin să-mi cumperi nişte portocale? Soţia mea are nevoie de ele.”

Tânărul a acceptat şi s-a dus la magazin. Când s-a întors, şeful l-a întrebat: „Ce fel de portocale ai cumpărat?”

„Nu sunt sigur”, a răspuns tânărul. „Aţi spus să cumpăr portocale şi acestea sunt portocale. Uitaţi-le!”

„Cât au costat?”, a întrebat şeful.

„Păi, nu sunt sigur”, a fost răspunsul. „Mi-aţi dat treizeci de dolari. Uitaţi bonul şi restul!”

„Mulţumesc”, a spus şeful. „Acum ia un loc şi fii foarte atent!”

Apoi şeful l-a chemat pe angajatul care a fost promovat şi l-a rugat să facă acelaşi lucru. El a acceptat imediat şi s-a dus la magazin.

Când s-a întors, şeful l-a întrebat: „Ce fel de portocale ai cumpărat?”

„Păi”, a răspuns el, „magazinul avea multe sortimente – erau portocale Navel, portocale Valencia, portocale roşii, mandarine şi multe altele şi nu am ştiut de care să cumpăr. Dar mi-am amintit că aţi spus că soţia dumneavoastră are nevoie de portocale aşa că am sunat-o. Ea mi-a spus că va avea o petrecere şi că urma să facă suc de portocale. Aşa că am întrebat vânzătorul care dintre toate acele portocale sunt bune pentru suc. El mi-a spus că portocalele Valencia sunt pline de suc dulce, deci pe acelea le-am cumpărat. Le-am lăsat acasă la dumneavoastră în drumul meu înapoi spre birou. Soţia dumneavoastră a fost foarte mulţumită.”

„Cât au costat?”, a întrebat şeful.

„Păi, aceasta a fost o altă problemă. Nu am ştiut câte să cumpăr aşa ca am sunat-o pe soţia dumneavoastră din nou şi am întrebat-o câţi invitaţi aştepta Ea a spus că 20. Aşa că l-am întrebat pe vânzător câte portocale mi-ar trebui ca să fac suc pentru 20 de persoane, iar preţul era mare. Deci l-am întrebat pe vânzător dacă îmi poate oferi o reducere, iar el a fost de acord. Aceste portocale costă în mod normal 75 de cenţi bucata, dar eu am plătit doar 50 de cenţi. Uitaţi restul şi chitanţa.”

Şeful a zâmbit şi a spus: „Mulţumesc, poţi pleca”.

S-a uitat la celălalt tânăr care urmărise cele întâmplate. Tânărul s-a ridicat, a coborât umerii şi a spus: „Înţeleg ce vreţi să spuneţi”, în timp ce ieşea deprimat din birou.

Care a fost deosebirea dintre cei doi tineri? Amândoi au fost rugaţi să cumpere portocale şi aşa au făcut. Aţi putea spune că unul s-a străduit mai mult sau că a fost mult mai eficient ori că a fost mai atent la detalii. Dar cea mai importantă deosebire a fost intenţia adevărată şi nu doar faptul de a face anumite lucruri în mod mecanic. Primul tânăr era motivat de bani, poziţie şi prestigiu. Al doilea era motivat de dorinţa puternică de a-şi mulţumi angajatorul şi de un angajament personal de a fi cel mai bun angajat pe cât de mult posibil – iar rezultatele au fost evidente.

Cum puteţi pune în practică această pildă în viaţa voastră? Cum s-ar deosebi eforturile voastre în familie, la şcoală, la muncă şi la biserică dacă aţi căuta mereu să-L mulţumiţi pe Dumnezeu şi să faceţi voia Lui, motivaţi de dragostea voastră pentru El?

III. Aplicaţii

Evitarea distragerilor – Importanţa concentrării

De câte ori aţi stat la calculator făcându-vă o temă sau un proiect pentru muncă, când deodată a apărut o reclamă pentru pantofi, exact ca aceia pe care i-aţi căutat ieri? Apoi, în timp ce vă uitaţi pe magazinele online, aţi observat că unii dintre prietenii voştri erau online, aşa că aţi început să vorbiţi cu ei. Apoi, aţi primit o notificare că unul dintre prieteni a publicat ceva pe Facebook şi trebuia să vedeţi ce este. Înainte să vă fi dat seama, aţi pierdut timp preţios şi aţi uitat de ce eraţi la calculator în primul rând. De prea multe ori ne lăsăm distraşi atunci când trebuie să acţionăm. Distragerile vă răpesc din timpul care ar fi putut fi investit în a face lucruri bune. Puterea de concentrare ne ajută să evităm distragerile.

Ştiu că vă place să daţi teste. Deci, în această seară vă voi testa rapid abilitatea de a vă concentra. Veţi vedea două echipe: una poartă echipament alb şi alta poartă echipament negru. Ele vor pasa mingea de baschet, iar voi trebuie doar să număraţi câte pase va da echipa în alb.

[Testul de atenţie a fost vizionat]

Câte pase aţi numărat?

Ridicaţi mâna dacă aţi numărat 19 pase. Câţi aţi numărat 20? Câţi aţi numărat 21? Câţi aţi numărat 22?

Răspunsul corect este 21.

Toţi cei care aţi numărat corect 21 ridicaţi mâna. Dacă, de asemenea, aţi văzut o bătrână care mergea, apoi a dansat moonwalk rămâneţi cu mâna ridicată. Acum, rămâneţi cu mâna ridicată dacă aţi observat un războinic ninja înlocuind unul dintre jucătorii în negru. Aţi observat jucătorii echipei în negru punându-şi pălării?

Priviţi din nou şi concentraţi-vă asupra a ceea ce nu aţi văzut prima dată.

[Testul atenţiei a fost revizionat.]

Vom face acest material video disponibil, mai târziu, pe reţelele de socializare.

În viaţă, concentrarea este importantă. După cum demonstrează acest test, de obicei găsim ceea ce căutăm. Sau, după cum spun scripturile: „Căutaţi şi veţi găsi” (Luca 11:9).

Dacă ne concentrăm pe lucrurile lumeşti, noi putem pierde o întreagă lume spirituală care este peste tot în jurul nostru. Este posibil să nu fim capabili să recunoaştem îndemnurile spirituale pe care Duhul Sfânt este nerăbdător să ni le dea pentru a ne îndruma în vieţile noastre şi a-i binecuvânta pe ceilalţi. În schimb, dacă ne concentrăm pe lucrurile Spiritului şi pe tot ce este „virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă” (Articole de credinţă 1:13), atunci este mai puţin probabil să ne depărtăm de pe cărare din pricina ispitelor şi distragerilor din lume. Cea mai bună modalitate de a evita distragerile este să ne concentrăm foarte bine asupra scopului nostru şi să ne angajăm cu sârguinţă într-o cauză bună. Fiţi atenţi la ce vă concentraţi – nu vă petreceţi timpul concentrându-vă la a vă căţăra pe munte doar ca să descoperiţi că v-aţi căţărat pe muntele greşit.

Puterea lucrurilor mici

La treizeci şi cinci de ani de când mi-am „pus în ordine priorităţile” şi am decis să slujesc în misiune, fiul meu m-a îndemnat să vizitez Mexicul cu el, cu speranţa că voi găsi pe câţiva dintre oamenii cărora le-am predat. Am fost la o adunare de împărtăşanie într-un oraş mic în care mi-am început misiunea, gândindu-mă că voi recunoaşte pe cineva – pe niciunul. După întâlnire, am întrebat episcopul dacă recunoştea pe cineva din lista mea de oameni cărora le-am propovăduit şi pe care i-am botezat. Pe niciunul. Mi-a explicat că era membru de doar cinci ani. Mi-a sugerat să vorbim cu un alt bărbat care era membru de 27 de ani – destul de improbabil, dar merita încercat. Am trecut cu el prin lista mea, fără succes, până am ajuns la ultimul nume: Leonor Lopez de Enriquez.

„O, da!”, a spus el. „Această familie face parte din altă episcopie, dar vine în această clădire. Urmează ora sa de împărtăşanie; ar trebui să sosească în curând.”

Am aşteptat doar 10 minute până când Leonor a intrat în clădire. Deşi trecuse de 70 de ani, am recunoscut-o imediat şi ea m-a recunoscut pe mine. Ne-am îmbrăţişat cu lacrimi în ochi.

Ea a spus: „Ne-am rugat timp de 35 de ani ca tu să te întorci pentru ca noi să-ţi putem mulţumi că ai adus Evanghelia în familia noastră”.

În timp ce alţi membri ai familiei intrau în clădire, noi ne-am îmbrăţişat şi am plâns. Cu coada ochiului, puteam să-l văd pe fiul meu stând lângă cei doi misionari cu timp deplin, care îşi ştergeau lacrimile cu cravatele.

Participând la adunarea de împărtăşanie, a fost minunat să aflăm că episcopul era unul dintre fiii Leonorei, pianistul era unul dintre nepoţi, una dintre membrele corului era o nepoată de-a ei, câţiva dintre deţinătorii Preoţiei aaronice erau nepoţii ei. Una dintre fiicele ei era căsătorită cu unul dintre consilierii preşedinţiei de ţăruş. O altă fiică era căsătorită cu episcopul unei episcopii din apropiere. Mulţi dintre copiii Leonorei au fost în misiune şi, de asemenea, nepoţii au slujit în misiuni.

Am aflat că Leonor era o misionară mult mai bună decât noi. Astăzi, copiii ei îşi amintesc cu recunoştinţă eforturile neobosite depuse de ea pentru a-i învăţa Evanghelia: importanţa zeciuielii, a templelor, a studiului scripturilor, a rugăciunii şi credinţa de a se încrede în ea. Ea i-a învăţat că, de-a lungul timpului, deciziile mici duc la o viaţă abundentă, plină de dreptate şi fericită, iar ei i-au învăţat pe alţii aceste lucruri. Adunaţi, erau peste 500 de oameni care s-au alăturat acestei Biserici datorită acestei familii minunate. Acesta este unul dintre multele motive pentru care Domnul a vrut ca eu să merg în misiune. M-a învăţat consecinţele eterne ce rezultă ca urmare a faptului că am căutat să îndeplinesc voinţa Domnului.

Totul a început cu o simplă conversaţie la masa de prânz. Mă gândesc adesea că, dacă Dr. Pingree s-ar fi concentrat mai mult asupra carierei sale sau a altor preocupări lumeşti, poate că el nu m-ar fi întrebat niciodată de nu voiam să slujesc în misiune. Dar el se concentra asupra altora şi a progresului muncii Domnului. El a plantat o sămânţă care a crescut şi a dat roade şi continuă să fie roditoare sau să se multiplice exponenţial. Gândurile inspirate produc fapte bune, faptele bune produc alte fapte bune şi tot aşa, în eternitate.

Marcu 4:20 spune, „Alţii apoi sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud cuvântul, îl primesc şi fac rod: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.”

Ideea că lucrurile mici, simple, dar făcute cu un scop pot avea consecinţe imense este susţinută în scripturi. Alma l-a învăţat pe fiul său Helaman:

„Prin lucruri mici şi simple lucruri mari sunt înfăptuite. ...

„… Prin mijloace foarte mici îi face de ruşine Domnul pe cei înţelepţi şi înfăptuieşte salvarea multor suflete” (Alma 37:6–7).

Una dintre primele lecţii pe care le învăţăm devreme în vieţile noastre ar trebui să fie faptul că există o mare putere în efectul final pe care îl au lucrurile mici pe care le facem zilnic. Lucruri mici şi simple lucrează în viaţa voastră chiar acum – lucrează fie pentru voi, fie împotriva voastră. Aşa cum Domnul foloseşte astfel de lucruri care să vă întărească, Satana le foloseşte să vă distragă şi să vă abată încet, aproape imperceptibil, de la cale.

Dificultatea noastră este că, atunci când vedem o familie minunată sau o persoană de succes din punct de vedere financiar sau o persoană puternică spiritual, noi nu vedem lucrurile mici şi simple care i-au făcut aşa. Ne uităm la sportivii olimpici, dar nu vedem anii de antrenament zilnic care i-au făcut campioni. Mergem la magazin să cumpărăm fructe proaspete, dar nu vedem cum s-a plantat sămânţa, cultivarea atentă sau recoltarea. Ne uităm la preşedintele Monson sau alte autorităţi generale şi simţim puterea lor spirituală şi bunătatea, dar nu vedem faptele simple zilnice repetate iar şi iar. Aceste lucruri sunt uşor de făcut, dar de asemenea este uşor să nu le facem – mai ales pentru că rezultatele nu sunt instantanee.

Trăim într-o lume a lucrurilor instantanee. Vrem să trecem de la plantare direct la recoltare. Suntem obişnuiţi să obţinem rezultate instantaneu – oricând trebuie să aşteptăm mai mult de câteva secunde pentru ca Google să ne răspundă la fiecare căutare, ne supărăm – dar uităm că aceste răspunsuri sunt rezultatul eforturilor cumulate a generaţiilor care au muncit şi s-au sacrificat.

Alma îi dă lui Helaman un sfat care este excelent pentru noi astăzi. Vorbind despre Liahona şi despre „[multe] alte miracole” care au îndrumat familia lui Lehi „zi de zi”, el a spus:

„Pentru că acele miracole au fost înfăptuite prin mijloace mici, aceasta le-a arătat lor lucrări minunate. Au fost leneşi şi au uitat să aplice credinţa şi sârguinţa, atunci acele lucrări minunate au încetat, iar ei nu au progresat în călătoria lor …

O, fiul meu, nu ne lăsa pe noi să fim leneşi datorită uşurinţei drumului; căci aşa a fost cu strămoşii noştri; căci aşa a fost pregătit pentru ei, că, dacă ei s-ar uita, atunci ar putea trăi; tot aşa este şi cu noi. Calea este pregătită şi, dacă noi ne uităm, atunci noi putem trăi în veşnicie.

Şi acum, fiul meu, vezi să ai grijă de aceste lucruri sfinte, da, vezi să te uiţi către Dumnezeu şi să trăieşti” (Alma 37:40–41, 46–47).

Trei lucruri mici şi simple

Vreau să subliniez trei moduri mici şi simple prin care să „[ne uităm] către Dumnezeu”, care ne vor ajuta să rămânem concentraţi asupra scopului nostru etern. Niciunul dintre ele nu vă va surprinde – le-aţi auzit de multe ori înainte. Dar depun mărturie că, dacă facem aceste lucruri în mod constant, având intenţie adevărată, nu numai că se va produce o schimbare, ci se va produce o schimbare totală. Dacă înţelegeţi – adică dacă înţelegeţi cu adevărat – de ce trebuie să facem aceste lucruri simple, fără îndoială veţi face din ele o prioritate în viaţa voastră.

În primul rând, în timp ce luăm din împărtăşanie, prea des noi o facem în mod automat. În timp ce urmăriţi acest material video, observaţi importanţa care se acordă faptului de a ne aminti şi aveţi în vedere de ce este acest lucru atât de important.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland: „Cum cina de Paşte, ultima şi special pregătită, se apropia de sfârşit, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a rupt-o şi a dat-o apostolilor Săi, spunând:

Isus Hristos Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.”

Vârstnicul Holland: „De la acea experienţă din odaia de sus, de dinainte de Ghetsimani şi Golgota, copiii făgăduinţei s-au aflat sub legământul de a-şi aduce aminte de sacrificiul lui Isus în acest mod nou, mai înălţător, mai sfânt şi personal. Cu un pahar mic de apă, noi ne aducem aminte de vărsarea sângelui lui Hristos şi de profunzimea suferinţei Sale spirituale.

Cu o bucată de pâine, întotdeauna ruptă, binecuvântată şi întâi oferită, noi ne aducem aminte de trupul său rănit şi inima frântă.

În limbajul simplu şi frumos al rugăciunilor de împărtăşanie pe care le rostesc tinerii preoţi, cuvântul cel mai important pe care îl auzim pare a fi să-şi aducă aminte.

Dacă să ne aducem aminte este misiunea principală pe care o avem, la ce ne-am putea gândi când ne sunt oferite aceste simboluri simple şi preţioase?”

Isus Hristos ”Şi aceasta va fi o mărturie către Tatăl, că voi vă aduceţi întotdeauna aminte de Mine. Şi dacă voi vă veţi aduce aminte întotdeauna de Mine, atunci voi veţi avea Spiritul Meu cu voi.„

Text pe ecran: Cum vă veţi aminti întotdeauna de El?⁵

În timp ce ne amintim întotdeauna de El şi ţinem poruncile Lui, gândiţi-vă la efectul final pe care îl are faptul de a avea mereu Spiritul Său cu noi asupra fiecărui aspect din viaţa noastră. Imaginaţi-vă cum ar influenţa acest lucru deciziile noastre zilnice şi sentimentele noastre faţă de nevoile altora.

Sunt nenumărate moduri în care ne putem respecta promisiunea de a ne aminti de Salvator pe parcursul unei zile. Cum vă veţi aminti întotdeauna de El?

Cei mai mulţi ar spune: „Roagă-te şi studiază scripturile”. Şi aţi avea dreptate, dacă – iar acesta este un mare dacă – acestea ar fi făcute cu intenţie adevărată.

Rugăciunea şi studiul scripturilor sunt următoarele două lucruri mici şi simple despre care vreau să vorbesc.

Domnul spune clar cât de ineficiente sunt rugăciunile noastre când sunt rostite din obişnuinţă: “„[Este] socotit rău pentru un om dacă el se va ruga fără intenţie adevărată în inimă; da, şi el nu va profita de nimic, căci Dumnezeu nu primeşte un asemenea lucru” (Moroni 7:9).

Scopul adevărat al a rugăciunii este să deschidă o cale de comunicare în ambele sensuri cu Tatăl Ceresc, cu intenţia de a urma orice sfat ne oferă El. „Sfătuieşte-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine; da, atunci când te culci noaptea, culcă-te în Domnul pentru ca El să poată să vegheze asupra ta în somnul tău; iar atunci când te scoli dimineaţa, lasă-ţi inima să fie plină de mulţumiri către Dumnezeu; şi dacă tu faci aceste lucruri, atunci vei fi înălţat în ultima zi.” (Alma 37:37)

Rugăciunea şi studiul scripturilor merg în mod firesc mână în mână. Când studiem scripturile şi cuvintele profeţilor noştri moderni acest lucru ne pregăteşte să primim revelaţie personală. Exemplele şi atenţionările din scripturi ne influenţează dorinţele. Aşa ajungem să înţelegem şi voinţa Domnului.

Profeţii din trecut şi din prezent ne-au implorat să facem lucruri mărunte şi simple cum ar fi să ne rugăm şi să studiem scripturile. Deci, de ce nu face toată lumea aceste lucruri? Probabil unul dintre motive este că noi nu vedem neapărat consecinţe negative dacă sărim peste o zi sau două – aşa cum dinţii voştri nu se cariază şi cad de prima dată când uitaţi să îi periaţi. Cele mai multe consecinţe, negative sau pozitive, vor avea loc mai târziu, după un timp. Dar vor avea loc.

Cu ani în urmă am plantat doi copaci din aceeaşi specie şi de aceeaşi înălţime în curtea din spate. Am plantat unul într-un loc în care avea parte de puţin soare în fiecare zi şi pe celălalt într-un loc în care se bucura de toată lumina soarelui. De-a lungul următorului an nu am observat mare diferenţă în creşterea celor doi copaci dar, apoi, soţia mea şi cu mine am plecat în misiune pentru trei ani. Când ne-am întors, am fost şocat de diferenţa dintre ei! Rezultatul final al faptului de a avea puţin mai mult soare în fiecare zi a avut un impact enorm – de-a lungul timpului – în creşterea copacilor. Acelaşi lucru se întâmplă în vieţile noastre pe măsură ce ne expunem în fiecare zi la sursa întregii lumini. S-ar putea să nu observăm o schimbare imediată, dar fiţi siguri că se produce o schimbare în voi, iar rezultatele vor apărea în timp.

Această idee simplă privind efectul final al disciplinei zilnice, având un scop şi intenţie adevărată, poate aduce o mare schimbare întoate aspectele vieţii voastre. Aceasta poate face să fiţi o persoană care încearcă din greu să aibă o viaţă obişnuită sau una care se bucură de foarte mult succes şi care se ridică la nivelul scopului creării sale.

Am privit adesea în urmă la viaţa mea şi m-am întrebat de ce a fost atât de dificil pentru mine să iau decizia de a merge în misiune. A fost greu deoarece m-am lăsat distras – am pierdut din vedere scopul meu etern. Dorinţele şi voia mea nu erau aliniate cu voia Domnului, altfel decizia ar fi fost mai uşoară. Şi de ce nu sunt ei aleşi? Mergeam la biserică şi luam din împărtăşanie în fiecare duminică – dar nu cu intenţie adevărată. Mă rugam, dar de obicei o făceam din obişnuinţă. Citeam scripturile, dar doar sporadic, fără intenţie adevărată.

În timp ce aţi ascultat azi, sper că aţi simţit, prin şoaptele Spiritului, ceea ce trebuie să faceţi ca să oferiţi un scop vieţii voastre şi să vă concentraţi asupra lui. Vă încurajez să urmaţi aceste îndemnuri. Nu vă descurajaţi din pricina gândurilor despre ceea ce aţi făcut deja sau nu aţi făcut. Lăsaţi-L pe Salvator să vă ofere un nou început. Amintiţi-vă ce a spus Domnul: „Ori de câte ori ei s-au pocăit şi au căutat iertare cu intenţii adevărate, au fost iertaţi” (Moroni 6:8; subliniere adăugată).

Începeţi acum. Trăiţi din plin fiecare clipă din viaţă. În aspectele importante din viaţa voastră, profitaţi de puterea efectului final al disciplinei zilnice. Vă promit că peste un an fie veţi fi fericiţi că aţi început azi, fie vă veţi dori să o fi făcut.

Vă invit să reflectaţi asupra acestor trei întrebări. Vă îndemn să împărtăşiţi răspunsurile voastre pe reţelele de socializare folosind #ldsdevo.

Prima: Puteţi să le faceţi? Este posibil ca voi să faceţi aceste trei lucruri mici şi simple? Puteţi să vă străduiţi să ţineţi legământul de a vă „[aminti] totdeauna de el” (D&C 20:77, 79)? Puteţi să vă faceţi timp să vă rugaţi cu intenţie adevărată şi să studiaţi scripturile zilnic?

A doua: Va da rezultate? Credeţi cu adevărat în promisiunea dată de Domnul? Credeţi că efectul final al faptului de a avea Spiritul Lui mereu cu voi va avea o influenţă profundă asupra tuturor aspectelor din viaţa voastră?

Ultima: Merită?

Depun mărturie că merită şi se produce o schimbare totală. În timp ce faceţi aceste lucruri, veţi recunoaşte că motivul cel mai important din spatele fiecărui lucru pe care îl faceţi, este acela că Îl iubiţi pe Domnul şi că recunoaşteţi marea Sa dragoste pentru voi. Fie ca fiecare dintre voi să găsească o mare bucurie în căutarea sa pentru perfecţiune şi în a înţelege şi a face voia Sa. În numele lui Isus Hristos, amin.

© 2015 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 12/14. Aprobarea traducerii: 12/14. Titlul original: „Living with a Purpose: The Importance of ‘Real Intent’”. Romanian. PD10053116 171