Mormon 6
    Footnotes
    Theme

    Capitolul 6

    Nefiţii se adună în ţara Cumora pentru ultimele bătălii—Mormon ascunde cronicile sfinte în Dealul Cumora—Lamaniţii sunt victorioşi şi neamul nefiţilor este distrus—Sute de mii sunt ucişi de sabie. Circa 385 d.H.

    1 Şi acum, eu termin cronica mea despre adistrugerea poporului meu, nefiţii. Şi s-a întâmplat că noi am înaintat în marş înaintea lamaniţilor.

    2 Iar eu, Mormon, am scris o epistolă către regele lamaniţilor şi i-am cerut să ne acorde dreptul ca să ne adunăm poporul nostru în aţara Cumora, lângă un deal care era numit Cumora, iar acolo să ne batem.

    3 Şi s-a întâmplat că regele lamaniţilor mi-a acordat ceea ce am dorit.

    4 Şi s-a întâmplat că noi am înaintat în marş până în ţara Cumora şi ne-am instalat corturile de jur-împrejurul dealului Cumora; şi acesta era un ţinut cu multe ape şi râuri şi cascade; şi aici am avut noi nădejdea să câştigăm avantaj asupra lamaniţilor.

    5 Şi când trei sute optzeci şi patru de ani au trecut, noi adunaserăm pe toţi cei rămaşi din poporul nostru în ţara Cumora.

    6 Şi s-a întâmplat că, atunci când noi adunaserăm tot poporul nostru într-un singur grup în ţara Cumora, iată eu, Mormon, am început să îmbătrânesc; şi ştiind că aceasta avea să fie ultima bătălie a poporului meu şi având poruncă de la Domnul ca să nu las cronicile care fuseseră înmânate de strămoşii noştri, şi care erau sfinte, să cadă în mâna lamaniţilor (căci lamaniţii le-ar fi distrus), de aceea, eu am făcut aaceastă cronică pe plăcile lui Nefi şi am bascuns în dealul Cumora toate cronicile care îmi fuseseră încredinţate mie de către mâna Domnului, în afară de caceste câteva plăci pe care eu le-am dat fiului meu, dMoroni.

    7 Şi s-a întâmplat că poporul meu împreună cu nevestele lor şi cu copiii lor au văzut acum aoştirile lamaniţilor înaintând în marş către ei; şi cu frica aceea îngrozitoare de moarte, care umple piepturile tuturor celor slabi, au aşteptat ei ca să-i întâmpine.

    8 Şi s-a întâmplat că ei au venit ca să se lupte împotriva noastră, iar fiecare suflet era umplut de groază din cauza numărului lor mare.

    9 Şi s-a întâmplat că ei au tăbărât asupra poporului meu cu săbiile şi cu arcurile, cu săgeţile şi cu topoarele şi cu tot felul de arme de război.

    10 Şi s-a întâmplat că oamenii mei au fost doborâţi la pământ, da, şi anume cei zece mii care erau cu mine şi eu am căzut rănit în mijlocul lor; şi ei au trecut pe lângă mine şi nu au pus capăt vieţii mele.

    11 Şi atunci când ei au trecut printre noi şi au doborât pe atoţi oamenii mei în afară de douăzeci şi patru dintre noi (printre care era şi fiul meu Moroni) şi noi supravieţuisem celor morţi din poporul nostru, am văzut în ziua următoare, atunci când lamaniţii se întorseseră în taberele lor, de pe vârful dealului Cumora, pe cei zece mii din poporul meu care fuseseră doborâţi, fiind conduşi de mine în fruntea lor.

    12 Şi noi, de asemenea, i-am văzut pe cei zece mii din poporul meu care fuseseră conduşi de către fiul meu, Moroni.

    13 Şi iată, cei zece mii ai lui Ghidghidona căzuseră, iar el, de asemenea, căzuse în mijlocul lor.

    14 Şi Lama căzuse împreună cu cei zece mii ai săi; iar Ghilgal căzuse împreună cu cei zece mii ai săi; iar Limha căzuse împreună cu cei zece mii ai săi; iar Ieneum căzuse împreună cu cei zece mii ai săi; iar Cumeniha şi Moroniha şi Antionum şi Şiblom şi Sem şi Ioş căzuseră împreună cu cei zece mii ai fiecăruia dintre ei.

    15 Şi s-a întâmplat că au mai fost încă zece care au căzut de sabie, împreună cu cei zece mii ai fiecăruia dintre ei; da, şi anume atoţi oamenii mei căzuseră în afară de cei douăzeci şi patru care fuseseră împreună cu mine, precum şi câţiva care scăpaseră în ţinuturile de la miazăzi şi câţiva care dezertaseră la lamaniţi; iar carnea lor şi oasele lor şi sângele lor erau împrăştiate pe faţa pământului, fiind părăsiţi acolo de mâinile acelora care-i uciseseră ca să se facă ţărână şi să putrezească şi să se întoarcă în pământul-mamă.

    16 Iar sufletul meu a fost sfâşiat de groază din cauza măcelăririi poporului meu; şi eu am strigat:

    17 O, voi cei cinstiţi, cum de aţi putut voi să vă îndepărtaţi de căile Domnului! O, voi cei cinstiţi, cum de aţi putut voi să-L respingeţi pe Isus care a stat cu braţele deschise ca să vă primească!

    18 Iată, dacă voi nu aţi fi făcut aceasta, voi nu aţi fi căzut. Dar iată, voi aţi căzut, iar eu jelesc pierderea voastră.

    19 O, voi fii şi fiice cinstite, voi taţi şi mame, voi bărbaţi şi neveste, voi cei cinstiţi, cum de s-a întâmplat ca voi să cădeţi!

    20 Dar iată, voi sunteţi duşi, iar întristarea mea nu poate să vă aducă înapoi.

    21 Şi în curând va veni ziua când mortalitatea voastră trebuie să se schimbe în nemurire, iar aceste trupuri care acum putrezesc în corupţie trebuie în curând să devină trupuri aincoruptibile; iar apoi voi va trebui să staţi în faţa scaunului de judecată al lui Hristos ca să fiţi judecaţi după faptele voastre; şi dacă va fi ca voi să fiţi drepţi, atunci voi sunteţi binecuvântaţi împreună cu strămoşii voştri care s-au dus înaintea voastră.

    22 O, dacă voi v-aţi fi pocăit înainte ca această mare distrugere să fi venit asupra voastră. Dar iată, voi v-aţi dus, iar Tatăl, da, Tatăl cel Veşnic din ceruri cunoaşte starea voastră; şi El face cu voi aşa după cum este adreptatea şi bîndurarea Lui.