Capitolul 13

Să ne facem partea în împărtăşirea Evangheliei

Există multe modalităţi în care putem participa la măreaţa lucrare de împărtăşire a Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos.

Din viaţa lui George Albert Smith

Pe lângă faptul că a slujit aproape 48 de ani ca autoritate generală, George Albert Smith a slujit în trei misiuni cu timp deplin pentru Biserică, inclusiv doi ani ca preşedinte al Misiunii Europa. El i-a îndemnat pe membrii Bisericii să se pregătească spiritual pentru a sluji ca misionari cu timp deplin şi să accepte aceste chemări atunci când le primesc. Dar el i-a învăţat, de asemenea că, pentru a predica Evanghelia, nu este necesar ca ei să primească o chemare oficială de a merge în misiune. George Albert Smith a fost misionar întreaga viaţă şi el a amintit deseori membrilor Bisericii că au prilejuri numeroase de a împărtăşi Evanghelia vecinilor şi prietenilor şi i-a încurajat să fie exemple bune de ucenici ai lui Hristos.

Slujirea preşedintelui Smith în Misiunea Europa a început la scurt timp după Primul Război Mondial. Din cauza războiului, numărul misionarilor din misiune fusese redus considerabil şi eforturile de a mări numărul lor erau zădărnicite de faptul că misionarilor nu li se acorda viză. Pe lângă aceasta, duşmanii Bisericii răspândeau istorisiri neadevărate despre sfinţii din zilele din urmă aducând prejudicii care erau greu de reparat. Cu toate aceste neajunsuri, preşedintele Smith a avut încredere că lucrarea va înainta datorită vieţii exemplare a sfinţilor din zilele din urmă. El a consemnat că, pe măsură ce Biserica devenea mai cunoscută „membrii ei sunt respectaţi pentru virtuţile lor” şi criticii ei „renunţă repede la afirmaţiile nedrepte când vin în contact direct cu sfinţii din zilele din urmă în viaţa lor zilnică… Ei ne judecă apoi după roadele noastre, pe baza observaţiilor personale şi aceste informaţii, aşa cum le împărtăşesc ei, pot avea doar un singur efect şi acesta ne este foarte favorabil”¹.

La scurt timp după ce şi-a început slujirea ca preşedinte de misiune, el a scris membrilor Bisericii din Europa, amintindu-le responsabilităţile lor de a împărtăşi Evanghelia şi a sprijini progresul lucrării:

„Având încredere deplină că Domnul va întoarce inimile tuturor oamenilor demni către Evanghelie când ei o vor înţelege, să ne folosim împreună de prilejul de a munci câtă vreme este încă timp. Să răspândim învăţăturile Învăţătorului pentru salvarea, atât temporală, cât şi spirituală, a oamenilor buni din Marea Britanie şi din celelalte ţări din cadrul Misiunii europene”².

Câteva luni mai târziu, el scria: „Fiecărui membru al Bisericii trebuie să-i facă plăcere să propovăduiască adevărul. Fiecare dintre noi trebuie să facă ceva în fiecare zi pentru a aduce lumina semenilor noştri. Toţi sunt preţioşi în ochii Tatălui nostru Ceresc şi El ne va răsplăti pe măsură pentru că i-am luminat. Responsabilitatea noastră nu poate fi trecută pe alţi umeri”³.

După ce a revenit din Europa, în anul 1921, George Albert Smith a raportat în cadrul conferinţei generale: „Răul care ni s-a făcut în trecut a fost, în mare măsură, risipit şi sute, chiar mii de bărbaţi şi femei au ajuns să fie conştienţi de munca pe care o facem”. El i-a îndemnat apoi pe sfinţi să caute permanent modalităţi de a împărtăşi Evanghelia altora: „Problema noastră este să găsim o cale prin care să putem face cunoscută tuturor oamenilor Evanghelia Domnului nostru. Este problema noastră şi, cu ajutor divin, vom găsi o cale de a o rezolva. Este de datoria noastră să apreciem dacă există mijloace prin care să putem să facem mai mult decât am făcut deja, pentru a îndeplini cerinţele Tatălui nostru Ceresc”⁴ (vezi sugestia 1 de la pagina 146).

Învăţături ale lui George Albert Smith

Fiecare membru al Bisericii are responsabilitatea de a împărtăşi Evanghelia.

Mă simt atât de recunoscător pentru privilegiile pe care le am în Biserica lui Isus Hristos, pentru prietenia cu bărbaţi şi femei din această Biserică şi din alte biserici. Sunt recunoscător pentru că am mulţi prieteni în diversele biserici din lume, situate în diferite locuri. Sunt recunoscător pentru aceste prietenii, dar nu voi fi mulţumit până când nu le voi putea împărtăşi unele dintre lucrurile pe care ei nu le-au primit încă.⁵

Noi trimitem misionari naţiunilor de pe pământ pentru a proclama Evanghelia aşa cum a fost revelată în aceste zile din urmă. Dar aceasta nu este toată îndatorirea noastră. Chiar la uşa noastră, se află, cu sutele şi miile, fii aleşi şi fiice alese ale Tatălui nostru Ceresc. Ei trăiesc printre noi, ne devin prieteni, dar noi nu reuşim să-i învăţăm, în măsura în care ar trebui, Evanghelia care ştim că este puterea lui Dumnezeu pentru salvare. Membrii Preşedinţiei Bisericii fac tot ce le stă în putere; îşi dedică orele, în timpul zilei şi, deseori, până târziu în timpul nopţii, intereselor Bisericii. Fraţii care le sunt alături oferă, de bunăvoie, din timpul lor, călătorind şi propovăduind sfinţilor din zilele din urmă şi ducând Evanghelia copiilor Tatălui nostru. Preşedinţii de ţăruşi, înalţii consilieri, episcopii şi asistenţii tuturor acestora lucrează neîncetat pentru a-i binecuvânta pe oameni şi răsplata lor este sigură. Dar facem noi tot ce trebuie să facem, astfel încât, atunci când vom sta înaintea scaunului de judecată al Tatălui nostru Ceresc, El să ne spună că ne-am făcut pe deplin datoria faţă de semenii noştri, copiii Săi?⁶

Una dintre primele revelaţii…cuprinsă în Doctrină şi legăminte, ne spune următoarele:

„Acum, iată, o minunată lucrare va veni foarte curând printre copiii oamenilor; …

De aceea, dacă doriţi să-L slujiţi pe Dumnezeu, voi sunteţi chemaţi la această lucrare” (D&L 4:1, 3).

Nu este necesar să fiţi chemaţi să mergeţi în misiune pentru a proclama adevărul. Începeţi cu persoana care locuieşte alături făcând-o să aibă încredere în dumneavoastră, să vă iubească pentru că sunteţi neprihăniţi şi, astfel, munca dumneavoastră misionară a început deja,

„pentru că, iată, câmpul este alb, gata pentru seceriş” (D&L 4:4).⁷

Transmiterea adevărului nu este responsabilitatea altcuiva, ci este responsabilitatea dumneavoastră şi a mea de a ne asigura că Evanghelia lui Isus Hristos, în puritatea ei, este propovăduită copiilor oamenilor. Nu vă face aceasta să fiţi recunoscători?⁸

Fiecăruia dintre noi i se oferă un mare prilej. Aş dori să subliniez importanţa muncii misionare pe care o face fiecare dintre noi cu vecinii noştri. Dacă vom face tot ce putem, vom fi surprinşi să vedem cât de mulţi vor manifesta interes şi, nu numai că ne vor fi recunoscători pentru că le aducem adevărul şi le deschidem ochii pentru a vedea gloriile (împărăţiilor) şi binecuvântările pe care le-a pregătit Tatăl nostru Ceresc, ci ei ne vor iubi şi ne vor fi recunoscători de-a lungul erelor eternităţii.

Sunt atât de multe lucruri pe care Domnul le-a revărsat asupra noastră şi pe care alţi oameni nu le-au primit încă. Desigur, noi nu vom fi egoişti. Trebuie să existe în inimile noastre dorinţa de a împărtăşi fiecărui suflet, pe cât de mult este posibil, adevărurile care aduc bucurie ale Evangheliei lui Isus Hristos.⁹

Astfel, pe măsură ce înaintăm în această lucrare, fiecare dintre noi, având influenţă asupra vecinilor şi prietenilor noştri, să nu fim prea timizi. Nu trebuie să-i deranjăm pe oameni, dar să-i facem să simtă şi să înţeleagă că ne interesează nu să-i facem membri ai Bisericii pentru a creşte numărul de membri, ci să-i aducem în Biserică pentru ca ei să se bucure de aceleaşi binecuvântări de care ne bucurăm noi.¹⁰ (Vezi sugestia 2 de la pagina 146.)

Dacă trăim vieţi exemplare, influenţa noastră îi poate încuraja pe alţii să înveţe despre Evanghelie.

Aduceţi-vă aminte, noi, toţi, avem responsabilităţi. Poate nu suntem chemaţi să îndeplinim o îndatorire precisă, dar fiecare cartier oferă fiecăruia dintre noi o ocazie să radieze pace, dragoste şi fericire, astfel încât oamenii să poată înţelege Evanghelia şi să poată fi adunaţi în turmă.¹¹

Cu numai câteva zile în urmă, uneia dintre surorile noastre, aflată în vizită în estul Statelor Unite, i s-a spus într-o conversaţie cu un bărbat educat: „Nu pot avea credinţa pe care o ai tu, dar aş vrea s-o pot avea. Este minunată”. Şi la fel gândesc mulţi copii ai Tatălui nostru, care, observând caracterul acestei lucrări, văzând faptele bărbaţilor şi femeilor care au îmbrăţişat adevărul, sunt uimiţi de ceea ce se realizează şi de pacea şi fericirea care îl însoţesc pe cel care crede cu sinceritate şi doresc ca şi ei să aibă parte de acestea; şi ei ar putea dacă ar avea credinţă.¹²

Am observat deseori, şi cred că cei mai mulţi dintre dumneavoastră care au avut o experienţă misionară vor confirma observaţia mea, că nicio persoană bună, bărbat sau femeie, nu poate fi influenţată de membri credincioşi ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi să se abţină de la a-şi exprima admiraţia faţă de ceea ce observă când sunt cu noi. După ce ne părăsesc, poate fi diferit uneori, dar cât timp se află sub acea influenţă care vine de la Domnul, pe care o au slujitorii Săi, care Îi slujesc Lui, le face plăcere, de obicei, să laude ce au văzut şi au simţit.¹³

Duşmanul a făcut cele mai mari eforturi pentru a împiedica răspândirea adevărurilor Evangheliei. Şi este datoria dumneavoastră şi a mea ca, prin tact, dragoste frăţească şi credinţă, să îndepărtăm răul pe care duşmanul l-a semănat în inimile copiilor Tatălui nostru, să demontăm falsele impresii care există în unele cazuri chiar şi în mintea bărbaţilor buni şi femeilor bune şi să-i învăţăm Evanghelia Domnului nostru, care este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea tuturor acelora care cred şi i se supun.¹⁴

Eu cred că această măreaţă organizaţie căreia îi aparţinem trebuie să fie capabilă să dea un astfel de exemplu, încât oamenii din zonele noastre, care nu sunt membri ai Bisericii, văzând faptele noastre bune, să fie obligaţi să slăvească numele Tatălui nostru Ceresc. Aceasta este ceea ce simt în această privinţă. Tot ce trebuie să facem este să dăm un exemplu, să fim bărbaţi buni şi femei bune şi ei vor observa acest lucru. Apoi, probabil că ei ne vor oferi prilejul de a-i învăţa lucrurile pe care nu le ştiu.¹⁵

Dacă noi, ca membri ai Bisericii, am ţine legămintele lui Dumnezeu, dacă am preţui adevărul aşa cum trebuie, dacă vieţile noastre s-ar conforma frumuseţilor învăţăturilor lui astfel încât semenii noştri, observând comportamentul nostru, să fie constrânşi să caute adevărul, noi am face o splendidă muncă misionară.¹⁶ (Vezi sugestia 3 de la pagina 146.)

Noi participăm la munca misionară ajutând la pregătirea viitorilor misionari şi sprijinindu-i în timpul misiunii lor.

Misiunea noastră nu este doar să propovăduim Evanghelia lui Isus Hristos şi să trăim potrivit ei, ci misiunea noastră este şi să trimitem în lume pe fiii şi fiicele noastre când sunt chemaţi, din când în când, să slujească Bisericii. Când pleacă, ei trebuie să fi fost pregătiţi astfel încât să fie neclintiţi în faţa ispitelor duşmanului; ei trebuie să fie puri, virtuoşi şi neprihăniţi în vieţile lor, atât cât este posibil să fie şi, atunci, influenţa simplei lor prezenţe va fi simţită de cei cu care intră în contact. Spiritul lui Dumnezeu nu va locui în tabernacole necurate, însă Spiritul Său va locui cu cei care se păstrează curaţi şi plăcuţi.

De aceea, să-i [creştem] pe băieţii noştri şi pe fetele noastre sub influenţa Spiritului lui Dumnezeu.¹⁷

Nu-i lăsaţi pe copiii voştri să crească fără a-i învăţa principiile Evangheliei lui Isus Hristos. Nu aşteptaţi să-i trimiteţi în misiune pentru a afla ce înseamnă Evanghelia. Îmi amintesc că, în urmă cu 55 sau 60 de ani, când am fost în Sud [ca misionar], un bărbat care provenea dintr-o familie numeroasă a spus: „Nu ştiu ce să spun. Nu ştiu că să le spun acestor oameni”.

„De ce?”, a spus unul dintre fraţi. „Învaţă-i Biblia. Du-te şi ia-ţi Biblia şi citeşte Genesa.” El a spus: „Nu ştiu unde se află Genesa în Biblie” şi, totuşi, el plecase dintr-o casă de sfinţi din zilele din urmă pentru a duce mesajul vieţii şi salvării acelor oameni din Sud. Totuşi, nu a trecut mult timp după aceea şi situaţia sa s-a schimbat. Prin studiu şi rugăciune, el a primit o mărturie despre adevăr şi a ştiut că Evanghelia este reală şi a putut să stea în faţa oamenilor şi să-şi depună, liber, mărturia că Evanghelia lui Isus Hristos este adevărul.¹⁸

Sunt impresionat de importanţa pregătirii pentru această lucrare. Nu este suficient doar ca un băiat să-şi manifeste dorinţa, datorită încrederii sale în părinţii săi, de a face ceea ce doresc ei ca el să facă, să meargă în lume şi să predice Evanghelia; nu este suficient ca el să răspundă chemării de a sluji în misiune, pe care Tatăl nostru Ceresc o face din când în când prin slujitorii Săi; ci este, de asemenea, necesar ca el să fie pregătit pentru lucrare, să cerceteze scripturile şi să înveţe ceea ce Domnul doreşte ca el să cunoască. Este important ca fiii noştri şi fiicele noastre să aibă o credinţă fermă şi să cunoască aşa cum cunosc părinţii lor că aceasta este lucrarea Tatălui nostru …

Doisprezece bărbaţi pregătiţi pentru lucrare realizează mai mult în misiune decât o sută de oameni care nu cunosc adevărul şi care trebuie învăţaţi ei înşişi înainte să fie capabili să îl explice altora.

Aceasta este lucrarea Tatălui nostru şi nu trebuie tratată cu lipsă de respect. Are o importanţă supremă pentru noi. Să ne… străduim să sădim credinţa în copiii noştri, pentru ca ei să fie dornici să răspundă oricărei chemări şi să simtă în adâncul sufletului lor impulsul de a spune: „Sunt gata să merg oriunde doreşte Tatăl meu Ceresc să merg”.¹⁹ (Vezi sugestia 4 de la pagina 146.)

A fost făcută o rugăminte… să-i trimitem pe fiii noştri şi pe fiicele noastre în misiune… Este o bucurie pentru mine să văd bărbaţi şi femei economisind şi planificând pentru ca fiii şi fiicele lor să meargă în lume. În ultimele câteva săptămâni un tânăr băiat… a plecat în misiune iar cele două surori ale lui… îi trimit o parte din micile lor salarii pentru ca el să se poată bucura de binecuvântarea unei misiuni. El este primul copil, dintr-o familie cu mulţi copii, care pleacă în misiune pentru a răspândi adevărul… Eu cunosc bucuria care va veni în inimile acelor două femei minunate, care au credinţa să-şi dea banii fratelui lor pentru ca el să poată sluji Domnului în misiune. Ele vor primi binecuvântarea care rezultă datorită propovăduirii Evangheliei, în măsura în care este posibil s-o primească fără a sluji personal.²⁰

Mă gândesc… la reprezentanţii noştri aflați în misiune, risipiţi în diferitele părţi ale acestei ţări şi în unele ţări străine. Rugaţi-vă pentru ei, fraţi şi surori. Ei au nevoie de ajutorul Domnului şi au nevoie de credinţa şi rugăciunile noastre. Scrieţi-le şi încurajaţi-i şi, când vor primi o scrisoare de acasă, ei vor şti că vă aduceţi aminte de ei tot timpul.²¹

Noi participăm la munca misionară pregătindu-ne să slujim noi înşine în misiuni.

Nu va trece mult timp până când va fi nevoie de bărbaţi capabili şi femei capabile în această Biserică pentru a propovădui adevărul în părţi ale lumii în care am fost excluşi până acum; şi, dacă dorim să avem bucurie eternă în împărăţia Tatălui nostru, alături de cei cu care ne-a binecuvântat aici, să fim altruişti în vieţile noastre; să ne pregătim pentru lucrare, să mergem în lume şi să proclamăm adevărul când se ivesc ocaziile şi să fim uneltele din mâinile Tatălui nostru prin care copiii Săi să fie aduşi înapoi la El prin propovăduirea frumuseţilor Evangheliei Sale.²²

Cu numai câţiva ani în urmă mulţi dintre prietenii mei o duceau bine, aveau cele necesare vieţii şi multe dintre articolele de lux şi, când s-a vorbit despre posibilitatea ca ei să meargă în misiune, unii dintre ei au spus: „Nu pot să-mi las afacerea, nu mă pot descurca dacă plec şi părăsesc ce am”. Dar afacerea lor a dat faliment. Lucrurile fără de care au crezut că nu se pot descurca au dispărut şi mulţi dintre aceşti bărbaţi ar fi fericiţi astăzi dacă s-ar putea întoarce cu zece ani în urmă şi ar putea spune, dacă ar fi chemaţi să plece pentru a-i sluji Domnului: „Îmi voi adapta afacerile, sunt fericit că mi s-a oferit prilejul de a fi un slujitor care predică despre viaţă şi salvare”…

Gândiţi-vă la ocaziile şi privilegiile noastre, să putem sta în casele bărbaţilor onorabili ai lumii şi să le propovăduim Evanghelia lui Isus Hristos; gândiţi-vă ce ar însemna să staţi alături de bărbaţi care nu posedă autoritatea divină şi să le propovăduiţi planul salvării şi să le explicaţi modul prin care şi ei se pot bucura de binecuvântările autorităţii divine de care vă bucuraţi dumneavoastră.

Simt că unii dintre noi sunt egoişti. Suntem atât de bucuroşi să ne bucurăm de binecuvântările noastre, suntem atât de fericiţi să fim înconjuraţi de bunurile vieţii şi să avem alături pe cei mai buni bărbaţi şi cele mai bune femei care există în lume, încât uităm datoria pe care o avem faţă de alţii. Cât de fericiţi am putea fi dacă ne-am strădui să facem mai mult bine în lume prin slujirea acelora care nu au înţeles încă Evanghelia Domnului nostru.

Mulţi dintre noi au trecut de vârsta mijlocie, mulţi dintre noi au ieşit la pensie. Biserica are nevoie de misionari. Bărbaţi care înţeleg Evanghelia şi care doresc să-şi dea viaţa pentru ea dacă este necesar şi, când spun că avem nevoie de misionari, vreau să spun că lumea are nevoie de ei.²³

Misiunea noastră ne aşteaptă. Fiii şi fiicele Tatălui nostru au nevoie de noi… În această Biserică sunt mii de bărbaţi şi femei care sunt capabili să propovăduiască Evanghelia şi care pot deveni şi mai capabili făcându-şi datoria într-o misiune. Ei vor fi binecuvântaţi cu suficiente resurse materiale care să le permită îndeplinirea lucrării pe care Domnul doreşte ca noi s-o îndeplinim.²⁴

Acum, când este aproape timpul când barierele vor fi ridicate şi obstacolele care au fost clădite pentru a împiedica răspândirea Evangheliei vor fi distruse, când sunetul glasului Domnului va ajunge la dumneavoastră prin slujitorii Săi, „pregătiţi-vă să mergeţi în lume şi să predicaţi Evanghelia”, nu faceţi cum a făcut Iona, nu încercaţi să vă ascundeţi sau să fugiţi de îndatorirea dumneavoastră; nu căutaţi scuze că nu aţi avut mijloacele necesare pentru a merge; nu permiteţi lucrurilor neînsemnate să vă împiedice să vedeţi viaţa eternă în prezenţa Tatălui nostru Ceresc, pe care o puteţi avea numai prin credinţă şi devotament faţă de lucrarea Sa. Fiecare bărbat să-şi pună în ordine casa; fiecare bărbat care deţine preoţia să-şi pună în ordine viaţa sa şi, când vine chemarea de la slujitorii Domnului, prin care i se spune să meargă în lume şi să propovăduiască adevărul, să-i avertizeze pe copiii oamenilor, aşa cum cere Tatăl nostru ca ei să fie avertizaţi, el să nu se ascundă în spatele lucrurilor neînsemnate, să nu fie înghiţit dacă nu de un peşte mare, de lucrurile neînsemnate ale lumii (vezi Iona 1:1–17).²⁵

Nu este o însărcinare uşoară; nu este un lucru plăcut, poate, să fim chemaţi în lume, să-i lăsăm pe cei dragi ai noştri, dar vă spun că ea le va aduce celor care sunt credincioşi, celor care îndeplinesc această obligaţie aşa cum li se cere, pace şi fericire care întrec orice pricepere şi îi va pregăti astfel încât, la timpul cuvenit, când îşi vor încheia această viaţă, ei vor sta în prezenţa Creatorului lor, fiind acceptaţi de El datorită a ceea ce au făcut.²⁶

Mă rog ca Spiritul Său să poată fi în întreaga [Biserică], ca dragostea copiilor Tatălui nostru să fie în inimile noastre, ca noi să putem simţi importanţa misiunii noastre în lume, în timp ce noi punem stăpânire peste lucruri care nu sunt ale noastre, care ne sunt doar împrumutate ca unor administratori, ca noi să nu uităm darul nepreţuit, privilegiul nepreţuit, de care putem beneficia, de a propovădui Evanghelia şi a salva sufletele copiilor oamenilor.²⁷ (Vezi sugestia 5 de mai jos.)

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile v–vii.

Meditaţi asupra cuvintelor preşedintelui Smith din „Din viaţa lui George Albert Smith” (paginile 135–137). De ce credeţi că era el atât de optimist cu privire la munca misionară în Europa în pofida opoziţiei cu care se confrunta? Cum vă poate ajuta exemplul său dacă membri ai familiei dumneavoastră sau prieteni refuză invitaţia dumneavoastră de a învăţa despre Evanghelie?
Recapitulaţi prima secţiune a învăţăturilor (paginile 137–139). Ce metode aţi constatat că sunt cele mai eficiente în eforturile dumneavoastră de a împărtăşi Evanghelia vecinilor şi prietenilor?
În timp ce citiţi secţiunea care începe la pagina 139, gândiţi-vă la o situaţie pe care o cunoaşteţi în care exemplul unui membru al Bisericii a determinat o persoană să înveţe mai multe despre Biserică. Care sunt alte motive pentru care viaţa trăită potrivit standardelor Bisericii este atât de importantă în munca misionară?
Căutaţi, la paginile 141–143, lucrurile pe care viitorii misionari trebuie să le facă pentru a se pregăti pentru misiunile lor din punct de vedere spiritual (vedeţi, de asemenea, D&L 4). Ce pot face părinţii pentru a-şi ajuta fiii şi fiicele să se pregătească? Cum îi pot ajuta cvorumurile preoţiei şi surorile din Societatea de Alinare?
Recapitulaţi ultima secţiune a învăţăturilor (paginile 143–146. Care sunt unele dintre „lucrurile neînsemnate” care ne-ar putea împiedica să slujim în misiune? Care sunt unele dintre binecuvântările de care beneficiem prin slujirea cuplurilor de misionari? Gândiţi-vă la lucrurile de care aveţi nevoie pentru a vă pregăti pentru slujirea misionară.

Scripturi suplimentare: Matei 5:14–16; Marcu 16:15–16; 1 Timotei 4:12; Alma 17:2–3; Doctrină şi legăminte 31:1–8; 38:40–41.

Ajutor pentru predare: „Când folosiţi o diversitate de activităţi de învăţare, cursanţii tind să înţeleagă mai bine principiile Evangheliei şi să reţină mai multe. O metodă selectată cu atenţie poate să clarifice un principiu, poate să-l facă mai interesant şi mai memorabil” (Predarea, nu este chemare mai mare, p. 89).

George Albert Smith a slujit în calitate de preşedinte al Misiunii Europa din 1919 până în 1921.

„Fiecare cartier oferă fiecăruia dintre noi o ocazie să radieze pace, dragoste şi fericire.”

„În această Biserică sunt mii de bărbaţi şi femei care sunt capabili să propovăduiască Evanghelia şi care pot deveni şi mai capabili făcându-şi datoria într-o misiune.”