Bizuirea pe forțele proprii
Învață – durată maximă: 45 minute


Învață – Durată maximă: 45 minute

Imagine
scară

CiteșteCăutarea de succes a unui loc de muncă are această formulă simplă:

Acționează cu credință + Muncește din greu + Muncește înțelept = Succes

Dacă ai putea reduce cu 90% timpul de obținere a unui loc de muncă, ai fi interesat? Poți. În acest capitol vei primi provocarea de a urma această formulă într-un fel care va accelera exponențial procesul de căutare a unui loc de muncă.

Căutarea unui loc de muncă a lui Josh

CiteșteJosh a fost intervievat pentru postul de la ABC Marketing. Crede că s-a descurcat bine și a fost bucuros că exersase înainte. Ar trebui să primească vești săptămâna aceasta. Este entuziasmat pentru că există această posibilitate, dar nu vrea să se bazeze pe o singură opțiune. Poate că nu va obține locul de muncă. Trebuie să găsească pe cât de multe recomandări bune de locuri de muncă poate găsi pentru a obține rapid un loc de muncă, dar cum?

DiscutăÎn ce moduri te poți identifica cu Josh?

CiteșteÎn multe feluri, căutarea ta a unui loc de muncă se aseamănă mult cu această pâlnie. E nevoie de mult efort pentru a face lucrurile elementare de a identifica resurse și a contacta oameni pentru a găsi recomandările de locuri de muncă, a ajunge la interviuri și a primi oferte de muncă. Cu cât găsești mai multe resurse și contactezi mai mulți oameni muncind din greu, cu atât vei avea mai multe interviuri și oferte de muncă. Totuși, nu este suficient să muncești din greu. Este, de asemenea, important să muncești înțelept pentru ca un număr cât mai mare dintre persoanele tale de contact și resursele tale să ofere recomandări de locuri de muncă, să ducă la interviuri și să-ți aducă oferte de muncă.

Imagine
pâlnie

1. Muncește din greu: 15-10-2

CiteșteExistă o strategie dovedită de a căuta un loc de muncă, numită 15-10-2, care, adesea, a redus timpul pe care oameni îl alocă pentru a găsi un loc de muncă, de la 200 de zile la 20 de zile! Presupune stabilirea unui plan simplu pentru eforturile tale zilnice de a găsi un loc de muncă.

  • Identifică 15 resurse noi în fiecare zi.

  • Contactează 10 persoane în fiecare zi.

  • Fă ca cel puțin două dintre acele contactări să fie față în față.

Reține, o resursă este orice sursă de informații sau conexiuni care va contribui la reușita căutării unui loc de muncă. Poate fi o persoană, un loc sau un lucru.

O contactare reprezintă orice comunicare despre angajare cu o resursă. Aceasta ar putea însemna să te întâlnești cu cineva față în față, să dai un telefon, să trimiți un e-mail, să depui o cerere de angajare sau un CV sau să trimiți un mesaj ulterior. Cu cât contactările tale sunt mai personale, cu atât mai rapid vei obține un loc de muncă, iar acesta este motivul pentru care vrei să comunici de cel puțin două ori față în față în fiecare zi.

Abordarea 15-10-2 va scurta exponențial timpul petrecut în a căuta un loc de muncă. Este posibil ca abordarea 15-10-2 să nu funcționeze pentru toată lumea, așadar, adapteaz-o situației tale. Pentru unii, o abordare 10-8-2 sau chiar 7-7-2 este tot ceea ce le permite timpul. Ideea este să aloci cât mai mult timp în procesul tău de căutare a unui loc de muncă. Cu cât găsești mai multe resurse și contactezi mai multe persoane din lista ta, cu atât vei avea mai multe interviuri și oferte de muncă.

CugetăCum ar fi să găsești repede un loc de muncă? Cât de greu ești dispus să muncești pentru a găsi un loc de muncă?

2. Muncește înțelept

CiteșteDeși este esențială, faptul de a munci din greu nu va fi suficient pentru a accelera procesul tău de a căuta un loc de muncă. Trebui, de asemenea, să muncești înțelept.

Candidații eficienți muncesc din greu pentru a căuta mai multe oferte de muncă în același timp. Ei muncesc înțelept identificând și contactând direct oamenii care îi pot ajuta să obțină aceste locuri de muncă. Ei lucrează, de asemenea, înțelept, adaptându-și instrumentele de căutare a unui loc de muncă pentru fiecare post în parte, cum ar fi „Despre mine în 30 de secunde” și CV-urile.

Reține că primești atât cât oferi atunci când îți cauți un loc de muncă.

    Discută
  • Cum a muncit Josh înțelept?

  • Cât de repede crezi că va găsi Josh un loc de muncă muncind în felul acesta?

CiteșteMuncind înțelept, Josh și-a putut accelera procesul de căutare a unui loc de muncă, a putut avea succes și și-a atins țelul zilnic de 15-10-2. În timp ce îți cauți activ un loc de muncă, observă felul în care faptul de a munci înțelept duce în mod firesc la atingerea țelului 15-10-2.

DiscutăÎmpărtășește-ți planul despre cum vei munci înțelept.

CiteșteFaptul de a munci înțelept este mai eficient decât doar a munci din greu. Ai în vedere că, chiar și atunci când vei munci înțelept, uneori, lucrurile nu ies așa cum te aștepți. Uneori, vei vede că ești pe o pistă greșită. Continuă să muncești din greu și înțelept și dă dovadă de credință. Domnul știe prin ceea ce treci și te va binecuvânta.

DiscutăCe poți face pentru a continua să lucrezi din greu și înțelept, deși procesul tău de căutare a unui loc de muncă este dificil?

Concluzie

Vizionează„Rafael: Job in 6 Days! (Rafael: un loc de muncă în șase zile)”, disponibilă la srs.lds.org/videos. (Nu ai acces la prezentarea video? Citește pagina 165.)

Imagine
icon indicând o prezentare video

DiscutăCare au fost cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat din acest capitol?

CiteșteCăutarea de succes a unui loc de muncă are această formulă simplă:

Acționează cu credință + Muncește din greu + Muncește înțelept = Succes

Dacă vrei să reduci timpul pe care îl aloci pentru a obține un loc de muncă, muncește din greu și înțelept. Domnul a spus că „oamenii trebuie să se angajeze cu sârguință într-o cauză bună și să facă multe lucruri de bunăvoie… Pentru că ei au în ei puterea de a acționa prin ei înșiși”. Iar această poruncă vine cu o promisiune: „Și, în măsura în care oamenii fac bine, în nici un caz ei nu-și vor pierde răsplata” (D&L 58:27-28). Umple-ți lista cu cât mai multe resurse și persoane de contact relevante și vei fi binecuvântat.