„Necazuri în Missouri”, Povestiri din Doctrină și legăminte (2024)
„Necazuri în Missouri”, Povestiri din Doctrină și legăminte
Iulie 1831-iulie 1833
Necazuri în Missouri
Să ne menținem credința puternică în vremuri periculoase
Mulți sfinți au venit să locuiască în Independence, Missouri. Domnul dorea ca ei să clădească acolo orașul Sionului. Dar sfinții și oamenii care trăiau deja în Independence nu s-au înțeles. Ei nu erau de acord cu privire la multe lucruri. Unii oameni din oraș erau furioși și au vrut să-i facă pe sfinți să plece.
Doctrină și legăminte 57:1-3; Saints, 1:171-174
Edward Partridge era episcopul din Independence. El a venit la o întâlnire cu conducătorii orașului. Ei au spus că sfinții trebuiau să plece din Independence. Episcopul Partridge știa că Dumnezeu dorea ca sfinții să clădească Sionul în Independence. El a spus că sfinții nu puteau pleca.
Saints, 1:176
Oameni furioși au început să distrugă casele și clădirile pe care le construiseră sfinții.
Saints, 1:177-178, 182
Bărbații i-au luat pe episcopul Partridge și pe un alt bărbat pe nume Charles Allen din casele lor. I-au târât pe cei doi bărbați în centrul orașului.
Saints, 1:179
Episcopul Partridge a spus: „Dacă trebuie să sufăr pentru religia mea, nu este mai mult decât au făcut alții înaintea mea”. Bărbații i-au doborât la pământ pe episcopul Partridge și pe Charles. Au pus smoală fierbinte și pene pe tot trupul lor.
Saints, 1:179-180
William McLellin, un membru al Bisericii din Independence, a aflat ce făceau oamenii mânioși. I-a fost frică și a fugit în pădure să se ascundă.
Saints, 1:182
William s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă oamenii furioși l-ar găsi. Ar mai spune el că este adevărată Cartea lui Mormon, chiar dacă oamenii ar încerca să-l omoare pentru aceasta?
Saints, 1:182-183
Prietenii lui William, Oliver Cowdery și David Whitmer, l-au găsit în pădure. William știa că Oliver și David credeau în Cartea lui Mormon. Un înger le arătase plăcile de aur. William i-a întrebat: „Spuneți-mi, este adevărată Cartea lui Mormon?”.
Saints, 1:183
Oliver și David i-au spus lui William că scriptura Cartea lui Mormon este adevărată. Ei au spus că, chiar dacă bărbații furioși încercau să-i omoare, ei nu aveau să înceteze niciodată să-și împărtășească mărturia oamenilor. „Vă cred”, a spus William.
Doctrină și legăminte 17:3-6; Saints, 1:183