Povestiri din scripturi
Joseph și Sidney învață despre cer


„Joseph și Sidney învață despre cer”, Povestiri din Doctrină și legăminte (2024)

„Joseph și Sidney învață despre cer”, Povestiri din Doctrină și legăminte

Februarie 1832

Joseph și Sidney învață despre cer

O viziune despre binecuvântările lui Dumnezeu pentru copiii Săi

Joseph Smith și Sidney Rigdon citind și discutând despre Biblie.

Într-o zi, Joseph Smith și Sidney Rigdon citeau din Biblie. Ei au citit despre ce se întâmplă cu oamenii după ce mor. Joseph și Sidney s-au gândit la ceea ce au citit și au vrut să afle mai mult.

Doctrină și legăminte 76:11-18

Joseph și Sidney având o viziune cu Tatăl Ceresc și Isus Hristos înconjurați de îngeri.

Domnul le-a dat o viziune uimitoare. Ei I-au văzut pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos înconjurați de îngeri. Ei au auzit un glas spunând că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Glasul a spus că Isus a murit pentru noi și, apoi, a înviat – El a revenit la viață. Pentru că El a înviat, și noi vom fi înviați.

Doctrină și legăminte 76:19-24, 39-43

Joseph și Sidney având o viziune despre împărăția telestială.

Joseph și Sidney au aflat că, după ce vom fi înviați, vom locui într-unul din cele trei locuri din cer, numite împărății. Oamenii care nu acceptă Evanghelia lui Isus Hristos vor merge în împărăția telestială. Domnul a comparat această împărăție cu lumina stelelor.

Doctrină și legăminte 76:81-86

Joseph și Sidney având o viziune despre împărăția terestrială.

Joseph și Sidney au aflat, de asemenea, despre o împărăție numită împărăția terestrială. Această împărăție este pentru oamenii care trăiesc vieți bune, dar nu se supun în totalitate Evangheliei lui Isus Hristos. Ei nu sunt puternici în credința lor în El. Domnul a comparat această împărăție cu lumina lunii.

Doctrină și legăminte 76:71-80

Joseph și Sidney având o viziune despre împărăția celestială.

Cea mai înaltă împărăție este împărăția celestială. Oamenii din această împărăție au făcut legăminte sau promisiuni cu Dumnezeu și și-au ținut legămintele. Ei s-au pocăit și L-au urmat pe Isus Hristos. Ei trăiesc alături de Tatăl Ceresc și de Isus pentru totdeauna și devin ca Ei. Domnul a comparat această împărăție cu lumina soarelui.

Doctrină și legăminte 76:50-70

Sidney scriind despre viziune.

Domnul le-a spus lui Joseph și Sidney să nu împărtășească tot ce au văzut în viziunea lor. Dar El a dorit ca ei să scrie despre o parte din ea și să o împărtășească altora. Mulți membri ai Bisericii au fost entuziasmați să le spună oamenilor despre viziune.

Doctrină și legăminte 76:113-119; Saints, 1:149-150

Oameni citind o relatare despre viziune.

Unor oameni nu le-a plăcut viziunea. Era diferită de ceea ce credeau ei. Dar majoritatea sfinților au fost recunoscători să știe despre această revelație. Le-a arătat că Tatăl Ceresc îi iubește pe copiii Săi și a creat o cale prin care ei se pot întoarce la El.

Saints, 1:149-150