Noul Testament, 2023
30 octombrie - 5 noiembrie Evrei 1-6: „Isus Hristos, «urzitorul unei mântuiri veșnice»”


„30 octombrie - 5 noiembrie Evrei 1-6: «Isus Hristos, „urzitorul unei mântuiri veșnice”»”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: Noul Testament, 2023 (2021)

„30 octombrie - 5 noiembrie Evrei 1-6”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: 2023

Imagine
Hristos stând alături de o tânără fată

Balm of Gilead (Leacul alinător din Galaad), de Annie Henrie

30 octombrie - 5 noiembrie

Evrei 1-6

Isus Hristos, „urzitorul unei mântuiri veșnice”

Ce adevăruri din Evrei 1-6 sunteți inspirat să le predați copiilor? Fiți atent la îndemnurile Spiritului pe care le primiți în timp ce vă pregătiți și asigurați-vă că le consemnați.

Imagine
icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Au acceptat copiii invitația făcută la sfârșitul lecției de săptămâna trecută de a găsi un verset din scripturi pe care să-l poată împărtăși? Dacă da, acordați-le timp pentru a-l împărtăși. Dacă nu, ajutați-i să se gândească la un lucru pe care l-au învățat recent din scripturi pe care-l pot împărtăși.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mici

Evrei 1:1-10; 2:8-10, 17-18

Eu cred în Isus Hristos.

Aceste versete pot ajuta copiii să învețe mai multe despre Isus Hristos și să-și întărească relația cu El.

Posibile activități

  • În Evrei 1:1-10; 2:8-10, 17-18, găsiți unele adevăruri despre Isus Hristos și scrieți-le pe fâșii de hârtie. Ascundeți hârtiile prin încăpere și invitați copiii să le găsească. Ajutați-i să citească adevărurile scrise pe hârtie și discutați despre ce înseamnă aceste adevăruri. Dacă este necesar, explicați că Isus este numit Fiul lui Dumnezeu, deoarece Tatăl Ceresc este, atât tatăl spiritului Său, cât și tatăl trupului Său.

  • Arătați o ilustrație cu Salvatorul și împărtășiți de ce sunteți recunoscător pentru El. Permiteți fiecărui copil să țină în mână, pe rând, ilustrația și să împărtășească de ce este recunoscător pentru Isus Hristos.

Evrei 3:8

Tatăl Ceresc dorește ca noi să „nu [ne împietrim] inimile”.

Evrei 3 descrie cum israeliții și-au împietrit inima și au respins binecuvântările Domnului. Acest capitol poate fi o avertizare pentru noi toți să nu ne împietrim inima.

Posibile activități

  • Aduceți la oră un obiect care absoarbe (cum ar fi un burete sau o bucată de material) și ceva tare (cum ar fi o piatră). Invitați copiii să atingă obiectele și să descrie ce simt când le ating. Puneți câteva picături de apă pe fiecare obiect și subliniați că apa pătrunde în obiectul care absoarbe mai bine decât în piatră. Explicați că inima noastră trebuie să fie înmuiată, nu împietrită, astfel încât să putem accepta adevărurile Tatălui Ceresc și dragostea Sa.

  • Decupați o formă de inimă dintr-un material moale, cum ar fi o pânză, și dintr-un material mai dur, cum ar fi cartonul. Discutați, alături de copii, despre diferența dintre faptul de a avea o inimă înmuiată și cel de a avea o inimă împietrită. Împărtășiți unele exemple din scripturi de oameni care au avut inima înmuiată sau împietrită, cum ar fi Nefi, Laman și Lemuel (1 Nefi 2:16-19); Pavel (Faptele apostolilor 9:1-22); sau Joseph Smith (Joseph Smith – Istorie 1:11-20). În timp ce împărtășiți fiecare exemplu, invitați copiii să indice inima înmuiată sau inima împietrită.

Imagine
Moise rânduindu-l pe Aaron

Aaron a fost „chemat de Dumnezeu” (Evrei 5:4). Moses Calls Aaron to the Ministry (Moise îl cheamă pe Aaron la slujire), de Harry Anderson

Evrei 5:4

Deținătorii preoției sunt chemați de Dumnezeu.

Evrei 5:4 este un verset important, deoarece clarifică faptul că deținătorii preoției trebuie să fie chemați de Dumnezeu. Același lucru este valabil pentru oricine este chemat să slujească în Biserica Domnului.

Posibile activități

  • Citiți copiilor Evrei 5:4. Rugați un deținător al preoției să explice ce este preoția. El ar putea, de asemenea, să împărtășească modul în care el slujește altora în timp ce-și îndeplinește îndatoririle. De asemenea, rugați o soră din episcopie să împărtășească experiența pe care a trăit-o când a fost pusă deoparte într-o chemare din cadrul Bisericii. Încurajați-o să împărtășească cum a binecuvântat-o Domnul cu puterea de a-și îndeplini chemarea.

  • Ajutați copiii să memoreze expresii din cel de-al cincilea articol de credință. Depuneți-vă mărturia că oamenii chemați să facă lucrarea lui Dumnezeu sunt chemați de Dumnezeu prin revelație.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mari

Evrei 1:1-10; 2:8-10, 17-18

Eu cred în Isus Hristos.

Epistola către evrei a fost scrisă pentru a întări credința sfinților evrei în Isus Hristos. Poate să facă același lucru pentru copiii cărora le predați.

Posibile activități

  • Desemnați fiecărui copil câteva versete din Evrei 1:1-10; 2:8-10, 17-18 și invitați copiii să caute, în acele versete, adevăruri despre Isus Hristos. Permiteți-le să împărtășească sau să scrie, pe tablă, ce găsesc. Ce altceva știm despre Isus Hristos? Copiii pot găsi unele idei în cântece, cum ar fi „Trăiește-al meu Mântuitor” (Imnuri, nr. 86) sau „El Și-a trimis Fiul” (Cântece pentru copii, p. 20-21).

  • Invitați copiii să se deseneze alături de părinții lor. Rugați-i să împărtășească ce au în comun cu părinții lor. Explicați că, în Evrei 1:3, când se spune că Isus Hristos „este oglindirea slavei [lui Dumnezeu]”, înseamnă că Isus și Tatăl Ceresc au aceleași calități și însușiri. Vorbiți, alături de copii, despre cum faptul de a-L urma pe Isus Hristos ne aduce mai aproape de Tatăl Ceresc.

Evrei 3:7-19

Pentru a primi îndrumarea și binecuvântările Tatălui Ceresc, trebuie să „nu [ne împietrim] inimile”.

În Evrei 3, povestirea despre israeliții din pustiu este folosită pentru a ne învăța despre importanța faptului de a nu ne împietri inima. Cum puteți folosi această povestire pentru a învăța copiii din clasa dumneavoastră acest principiu?

Posibile activități

  • Rugați copiii să se gândească la lucruri care sunt tari și la lucruri care sunt moi. (Dacă este posibil, aduceți unele exemple pentru a le arăta.) Citiți împreună Evrei 3:8. Ce înseamnă a avea o inimă împietrită? De ce dorește Dumnezeu să avem o inimă înmuiată?

  • Folosind propriile cuvintele, împărtășiți povestirea despre israeliții care și-au împietrit inimile împotriva Domnului în pustiu (vedeți Numeri 14:1-12; Evrei 3:7-19). Permiteți copiilor să interpreteze pe roluri această povestire. Ce se va întâmpla dacă ne împietrim inima împotriva Domnului și Evangheliei Sale?

  • Invitați copiii să citească Matei 13:15; Evrei 3:15; Mosia 11:29 și Moise 6:27. Rugați-i să deseneze, pe tablă, părțile trupului menționate în aceste versete. Ce înseamnă a fi tari de urechi, a avea ochii închiși și inima împietrită din punct de vedere spiritual? Cum putem să ne asigurăm că urechile noastre, ochii noștri și inima noastră sunt pregătite să recunoască glasul Spiritului?

Evrei 5:1-4

Deținătorii preoției sunt chemați de Dumnezeu.

Evrei 5 ne oferă o ocazie de a discuta despre ce este preoția – puterea și autoritatea de a acționa în numele lui Dumnezeu – și cum se primește.

Posibile activități

  • Arătați ilustrația Moise conferindu-i preoția lui Aaron (Carte cu picturi inspirate din Evanghelie, nr. 15) în timp ce un copil citește Evrei 5:4. Explicați că Preoția aaronică a fost denumită după Aaron. Ajutați copiii să se gândească la îndatoriri ale deținătorilor Preoției aaronice (cum ar fi aceea de a boteza, de a binecuvânta și distribui împărtășania și aceea de a-i invita pe alții să vină la Hristos; vedeți Doctrină și legăminte 20:46-48, 59).

  • Ajutați copiii să se gândească la moduri diferite prin care oamenii primesc autoritate. De exemplu, cum primește autoritate un învățător, un medic sau un conducător politic? Cum oferă Dumnezeu autoritatea Sa? Invitați copiii să se gândească la această întrebare în timp ce citesc Evrei 5:4 și cel de-al cincilea articol de credință. Ajutați copiii să se gândească la oameni din episcopie care au autoritate de la Dumnezeu – inclusiv deținători ai preoției, dar și bărbați și femei care au fost puși deoparte pentru a sluji în anumite chemări.

Imagine
icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Invitați copiii să împărtășească o scriptură, un cântec sau o activitate, pe care au învățat-o astăzi la oră, membrilor familiei lor în cadrul unei seri în cămin.

Să ne îmbunătățim predarea

Copiii pot să recunoască influența Spiritului. Învățați copiii că sentimentele de pace, dragoste și căldură pe care le au când vorbesc sau cântă despre Isus Hristos și Evanghelia Sa vin de la Duhul Sfânt.