Vino și urmează-Mă
29 iulie-4 august Faptele apostolilor 22-28: „Slujitor și martor”


„29 iulie-4 august Faptele apostolilor 22-28: «Slujitor și martor»” Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii: Noul Testament, 2019 (2019)

„29 iulie-4 august Faptele apostolilor 22-28”, Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii: 2019

Imagine
Pavel în temniță

29 iulie-4 august

Faptele apostolilor 22-28

„Slujitor și martor”

Impresiile de la Duhul Sfânt vin adesea într-un mod liniștit și, uneori, efemer. Faptul de a vă consemna impresiile vă permite să reflectați asupra lor mult mai profund. În timp ce citiți Faptele apostolilor 22-28, notați-vă gândurile și sentimentele pe care le aveți și alocați-vă timp să cugetați asupra lor.

Consemnați-vă impresiile

„Când facem lucrarea Domnului”, a promis președintele Thomas S. Monson, „avem dreptul să primim ajutorul Său” („A învăța, a face, a fi”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 62). Însă, aceasta nu înseamnă că avem dreptul la o viață fără încercări și la un șir nesfârșit de succese. Ca dovadă, nu trebuie decât să ne uităm la apostolul Pavel. Lucrarea sa din partea Salvatorului era „să ducă numele [Său] înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel” (Faptele apostolilor 9:15). În capitolele 22-28 din Faptele apostolilor, citim cum Pavel îndeplinește această lucrare și cum are parte de mare opoziție – lanțuri, întemnițare, abuz fizic, un naufragiu și chiar de mușcătura unei năpârci. Însă, citim, de asemenea, că Isus i „S-a arătat lui Pavel, și i-a zis: «Îndrăznește, Pavele!»” (Faptele apostolilor 23:11). Experiențele trăite de Pavel sunt un memento inspirator al faptului că, atunci când slujitorii Domnului acceptă chemarea sa de a se „[duce și de a face] ucenici din toate neamurile”, El Își va îndeplini promisiunea față de ei: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:19-20).

Imagine
icon indicând studiu personal

Idei pentru studiul din scripturi personal

Faptele apostolilor 22:1-21; 26:1-29

Ucenicii lui Isus Hristos își împărtășesc mărturia dând dovadă de curaj.

Când Pavel a transmis puternicele mărturii consemnate în Faptele apostolilor 22 și 26, el era ținut prizonier de soldați romani. Oamenii cărora el le-a vorbit aveau puterea să-l condamne la moarte. Cu toate acestea, el a ales să depună mărturie cu mult curaj despre Isus Hristos și despre „[vedenia cerească]” (Faptele apostolilor 26:19) de care avusese parte. Ce vă inspiră cuvintele sale? Gândiți-vă la ocaziile pe care le aveți de a vă împărtăși mărturia. De exemplu, când a fost ultima dată când le-ați spus membrilor familiei sau altora cum v-ați dobândit mărturia despre Evanghelie?

Faptele apostolilor 22:1-21; 26:9-20

De ce sunt diferențe între cele trei relatări ale viziunii lui Pavel cu Isus Hristos?

Cartea Faptele apostolilor conține trei relatări despre viziunea miraculoasă pe care Pavel a avut-o pe drumul către Damasc (vedeți Faptele apostolilor 9:3-20; 22:1-21; 26:9-20). Fiecare dintre aceste relatări diferă puțin de celelalte, iar unele oferă mai multe detalii decât celelalte. Deoarece relatările au fost spuse către auditorii diferite pentru scopuri diferite, se înțelege de ce Pavel a ales să sublinieze diferite părți ale experienței pentru fiecare dintre auditorii.

În mod asemănător, Joseph Smith a consemnat mai multe relatări despre Prima sa Viziune (vedeți „First Vision Accounts (Relatări despre Prima Viziune)”, Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), topics.lds.org). Diferitele relatări au fost prezentate către diferite auditorii pentru scopuri diferite și oferă cunoștințe care nu ar fi disponibile dacă ar exista doar o singură relatare.

Faptele apostolilor 23:10-11; 27:13-25, 40-44

Domnul îi sprijină pe cei care fac tot ce pot pentru a-I sluji.

Așa cum putem observa foarte clar în slujirea lui Pavel, dificultățile din viața noastră nu sunt un semn că Dumnezeu dezaprobă lucrarea pe care o facem. De fapt, uneori, tocmai în timpul dificultăților simțim cel mai puternic sprijinul Său. Ar putea fi interesant să recapitulați ceea ce ați citit recent despre slujirea lui Pavel și să enumerați unele dintre lucrurile pe care le-a îndurat (vedeți, de exemplu, Faptele apostolilor 14:19-20; 16:19-27; 21:31-34; 23:10-11; 27:13-25, 40-44). Cum l-a sprijinit Domnul și ce învățați din acest lucru în ceea ce privește propriile eforturi în a-I sluji Domnului?

Faptele apostolilor 24:24-27; 26:1-3, 24-2927

Pot să aleg să accept sau să resping cuvintele slujitorilor lui Dumnezeu.

De-a lungul slujirii sale, Pavel a depus mărturie puternică despre Isus Hristos și Evanghelia Sa. Mulți oameni au acceptat mărturia sa, însă nu toți. În timp ce citiți Faptele apostolilor 24:24-27 și Faptele apostolilor 26:1-3, 24-29, scrieți cuvintele și expresiile care arată cum au reacționat la învățăturile lui Pavel următorii conducători romani:

Felix

Festus

Împăratul Agripa

În timp ce călătorea cu corabia spre Roma pentru a fi judecat de Cezar, Pavel a profețit că „primejdie și… multă pagubă” aveau să se abată asupra corabiei și pasagerilor ei (Faptele apostolilor 27:10). Citiți capitolul 27 pentru a afla cum au reacționat ceilalți călători de pe corabie la avertizările lui Pavel. Găsiți, în experiența lor, vreo învățătură pentru dumneavoastră?

Ați reacționat vreodată ca vreunul dintre acești oameni când ați auzit învățăturile conducătorilor Bisericii? Care sunt unele dintre posibilele consecințe ale faptului de a reacționa în aceste moduri? Ce învățați, din aceste relatări, despre faptul de a da ascultare sfatului Domnului oferit prin slujitorii Săi?

Vedeți, de asemenea, 2 Nefi 33:1-2; Joseph Smith – Istorie 1:24-25; D. Todd Christofferson, „Glasul de avertizare”, Ensign sau Liahona, mai 2017, p. 108-111.

Imagine
icon indicând studiu ca familie

Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în familie

În timp ce citiți din scripturi cu membrii familiei dumneavoastră, Spiritul vă poate ajuta să știți ce principii să accentuați și să discutați pentru a răspunde nevoilor familiei dumneavoastră. Iată câteva sugestii.

Faptele apostolilor 24:16

Înaintea convertirii sale, Pavel avea o listă lungă de ofense aduse lui Dumnezeu. Însă, pentru că era dornic să se pocăiască, a putut să spună: „De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (vedeți, de asemenea, D&L 135:4). Cum putem să ne eliberăm conștiința de ofense aduse lui Dumnezeu și altora?

Faptele apostolilor 26:16-18

În aceste versete, ce l-a chemat Domnul pe Pavel să facă? Ce ocazii avem să facem lucruri asemănătoare?

Faptele apostolilor 28:1-9

Există cineva, în familia dumneavoastră, căruia să-i placă șerpii? Puteți ruga acea persoană sau un alt membru al familiei să spună povestirile din Faptele apostolilor 28:1-9. Copiilor dumneavoastră le-ar putea plăcea să deseneze întâmplările din aceste povestiri sau să le interpreteze pe roluri. Ce învățături putem desprinde din aceste relatări? Una ar putea fi aceea că Domnul Își îndeplinește promisiunile făcute slujitorilor Săi. De exemplu, puteți compara promisiunile făcute în Marcu 16:18 cu îndeplinirea lor în experiențele trăite de Pavel. Puteți, de asemenea, să găsiți, într-o cuvântare din cadrul unei conferințe generale recente, o promisiune făcută de unul dintre slujitorii Domnului – poate una care are o însemnătate aparte pentru familia dumneavoastră – și s-o afișați în casa dumneavoastră. Cum ne putem arăta credința că această promisiune va fi îndeplinită?

Imagine
șarpe

Dumnezeu l-a protejat pe Pavel când a fost mușcat de o năpârcă veninoasă.

Faptele apostolilor 28:22-24

Asemenea Bisericii din vremea lui Pavel (numită „partidă” în versetul 22), și astăzi Biserica „stârnește împotrivire” adesea. Cum a reacționat Pavel când oamenii vorbeau împotriva Salvatorului și Bisericii Sale? Ce putem învăța din experiența trăită de Pavel?

Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni, din manualul Vino și urmează-Mă – Pentru Societatea Primară.

Să ne îmbunătățim predarea

Concentrați-vă asupra principiilor care vă vor binecuvânta familia. În timp ce studiați scripturile, întrebați-vă: „Ce găsesc aici care va avea o însemnătate specială pentru familia mea?”. (Vedeți Să predăm în modul Salvatorului, p. 17.)

Imagine
Pavel înaintea împăratului Agripa

Curajos în mărturia despre Isus Hristos, de Daniel A. Lewis. Pavel înaintea împăratului Agripa