Vârstnicul Ezra Taft Benson vizitând sfinții din Polonia

Desemnat de Prima Președinție, vârstnicul Benson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a supravegheat eforturile de ajutorare ale Bisericii în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. În cele 11 luni petrecute acolo, dânsul a călătorit peste 96.000 de kilometri. În spatele său se află ruinele din Varșovia, Polonia.

Într-o seară rece de duminică, în vara anului 1946, Ezra Taft Benson și doi colegi de călătorie au mers cu mașina de-a lungul străzilor înspăimântător de liniștite din Zełwągi, Polonia. Drumuri accidentate și ploi torențiale îi chinuiseră pe călători toată ziua, dar vremea rea se potolise, în cele din urmă, când bărbații se apropiau de destinația lor.

Zełwągi făcuse parte cândva din Germania și fusese cunoscut sub numele de Selbongen. Totuși, granițele naționale se schimbaseră după război și o mare parte din Europa Centrală și de Est era sub influența Uniuni Sovietice. În anul 1929, ramura înfloritoare Selbongen a construit prima casă de întruniri a sfinților din zilele din urmă din Germania. Dar, după șase ani de război, sfinții din sat abia supraviețuiau.¹

Faptul că vârstnicul Benson se afla în Polonia părea un miracol. Fără linii telefonice în funcțiune în Polonia, dânsul și colegii săi se străduiseră să contacteze oficiali care îi puteau ajuta să le asigure documentele de intrare în țară. Numai după multă rugăciune și contacte repetate cu guvernul polonez, apostolul a putut să obțină vizele necesare.²

În timp ce jeep-ul se apropia de vechea casă de întruniri din Zełwągi, majoritatea oamenilor de pe străzi s-au împrăștiat și s-au ascuns. Vârstnicul Benson și colegii săi au oprit mașina în fața clădirii și au coborât. Dânșii s-au prezentat unei femei din apropiere și au întrebat dacă găsiseră capela sfinților din zilele din urmă. Ochii femeii s-au umplut de lacrimi de alinare. „Frații sunt aici!”, a strigat ea în limba germană.

Imediat, oamenii au ieșit din spatele ușilor închise, plângând și râzând de bucurie. Sfinții din Zełwągi nu mai luaseră legătura cu conducătorii generali ai Bisericii de trei ani și, în acea dimineață, mulți dintre ei postiseră și se rugaseră pentru vizita unui misionar sau a unui conducător al Bisericii. În câteva ore, aproximativ o sută de sfinți s-au adunat pentru a-l auzi pe apostol vorbind.

În timp ce vârstnicul Benson le vorbea sfinților, doi soldați polonezi înarmați au intrat în capelă. Membrii congregației s-au înspăimântat, dar apostolul le-a cerut soldaților să ia loc în partea din față a încăperii. În cuvântarea sa, dânsul a subliniat importanța libertății. Soldații au ascultat cu atenție, au rămas pe scaunele lor în timp ce s-a cântat imnul de încheiere și au plecat fără să aibă loc vreun incident. După aceea, vârstnicul Benson s-a întâlnit cu președintele de ramură și a lăsat mâncare și bani pentru sfinți, asigurându-i că mai mult ajutor era pe drum.³

La scurt timp după aceea, vârstnicul Benson a scris Primei Președinții. Dânsul a fost încurajat să se asigure că ajutorul Bisericii ajunge la sfinții din Europa, dar era îngrijorat din pricina dificultăților de care încă aveau parte sfinții.

„Probabil că numeroasele beneficii ale marelui program de bunăstare al Bisericii pentru acești sfinți ai noștri și a celorlalți din Europa nu vor fi cunoscute niciodată”, a scris dânsul, „dar multe vieți au fost, fără îndoială, cruțate, iar credința și curajul multora dintre membrii noștri devotați s-au întărit foarte mult”.⁴